31.10.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 402/22

—

anularea Hotărârii Tribunalului din 9 iunie 20016, notificată Consiliului la 10 iunie 2016, în cauza T-277/13 Marquis Energy LLC/Consiliul Uniunii Europene;

—

respingerea acțiunii formulate în primă instanță de Marquis Energy în vederea anulării regulamentului atacat (1);

—

obligarea Marquis Energy la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliu atât în primă instanță, cât și în recurs.

a.

În primul rând, Tribunalul consideră că pentru a se reține existența unei afectări directe este suficient faptul că reclamantul este un producător de bioetanol. Această apreciere nu este conformă cu jurisprudența constantă care exclude afectarea directă întemeiată pe consecințe pur economice.

b.

În al doilea rând, nu este clar cum simplul fapt că reclamantul și-a vândut bioetanolul către comercianți/melanjori, care a fost ulterior revândut pe piața internă sau a fost exportat de comercianți/melanjori locali în cantități semnificative către Uniune, înainte de impunerea taxelor, ar afecta în mod substanțial poziția lor pe piață. Pentru a face dovada unei afectări substanțiale a poziției sale pe piață ca urmare a introducerii taxelor, ar fi fost necesar cel puțin ca reclamantul să dovedească impactul taxelor asupra nivelului importurilor în Uniune ca urmare a impunerii taxelor antidumping. Cu toate acestea, reclamantul nu a furnizat nicio informație în această privință, iar hotărârea atacată nu cuprinde nicio apreciere cu privire la aspectul respectiv. Aceasta constituie atât o eroare de drept în ceea ce privește aplicarea criteriului afectării individuale, cât și un viciu de motivare.

a.

În primul rând, Tribunalul a interpretat în mod eronat regulamentul de bază atunci când a considerat că articolul 9 alineatul (5) din acesta pune în aplicare atât articolul 9 alineatul (2), cât și articolul 6 alineatul (10) din Acordul antidumping. Pe de o parte, după cum rezultă din textul articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază, această dispoziție nu privește problema eșantionării. Pe de altă parte, articolul 6 alineatul (10) din Acordul antidumping este pus în aplicare prin articolul 17 și prin articolul 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, iar nu prin articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază.

b.

În al doilea rând, Tribunalul a interpretat în mod eronat termenul „furnizor” din articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază și din articolul 9 alineatul (2) din Acordul antidumping. Rezultă din logica și din sistemul general al articolului 9 alineatul (5) amintit că poate fi furnizor numai o „sursă despre care s-a constatat că fac[e] obiectul unui dumping şi produc[e] un prejudiciu”. Totuși, din moment ce producătorii din Statele Unite ale Americii nu aveau un preț de export, aceștia nu ar fi putut fi acuzați de dumping. În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că i-a calificat drept „furnizori” în sensul articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază și al articolului 9 alineatul (2) din Acordul antidumping.

c.

În al treilea rând, Tribunalul a interpretat în mod eronat expresia „nu este posibil” din articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază și din articolul 9 alineatul (2) din Acordul antidumping, întemeindu-se pe o interpretare eronată a articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază în lumina articolului 6 alineatul (10) din Acordul antidumping, precum și pe raportul Organului de apel din cauza Comunitățile Eeuropene – elemente de fixare (3). Acest raport privește numai articolul 9 alineatul (2) din Acordul antidumping și, prin urmare, examinarea efectuată în cuprinsul acestuia a expresiei „nu este posibil” se referă numai la situația și la tratamentul pe care articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază le rezervă exportatorilor în țările fără economie de piață. În consecință, Organul de apel nu a furnizat o interpretare a expresiei „nu este posibil” care să poată fi transpusă în prezenta procedură care nu privește exportatorii în țările fără economie de piață.