EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32015D1750

Decizia (PESC) 2015/1750 a Comitetului politic și de securitate din 29 septembrie 2015 privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/607 (ATALANTA/5/2015)

JO L 256, 1.10.2015, p. 13–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 05/10/2015; abrogat prin 32015D1823

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2015/1750/oj

1.10.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 256/13


DECIZIA (PESC) 2015/1750 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE

din 29 septembrie 2015

privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/607 (ATALANTA/5/2015)

COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38,

având în vedere Acțiunea comună 2008/851/PESC a Consiliului din 10 noiembrie 2008 privind operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (1), în special articolul 6,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Acțiunea comună 2008/851/PESC, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS) să adopte deciziile relevante privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (denumit în continuare „comandantul forței UE”).

(2)

La 15 aprilie 2015, COPS a adoptat Decizia (PESC) 2015/607 (2) de numire a căpitanului (de marină) Alfonso GÓMEZ FERNÁNDEZ DE CÓRDOBA în calitate de comandant al forței UE.

(3)

Comandantul operației UE a recomandat numirea contraamiralului Stefano BARBIERI în calitate de nou comandant al forței UE, ca succesor al căpitanului (de marină) Alfonso GÓMEZ FERNÁNDEZ DE CÓRDOBA.

(4)

Comitetul militar al UE sprijină recomandarea menționată.

(5)

Prin urmare, Decizia (PESC) 2015/607 ar trebui să fie abrogată.

(6)

În conformitate cu articolul 5 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la elaborarea și la punerea în aplicare a deciziilor și a acțiunilor Uniunii care au implicații în domeniul apărării,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Contraamiralul Stefano BARBIERI este numit comandant al forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) începând cu 6 octombrie 2015.

Articolul 2

Decizia (PESC) 2015/607 se abrogă.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la 6 octombrie 2015.

Adoptată la Bruxelles, 29 septembrie 2015.

Pentru Comitetul politic și de securitate

Președintele

W. STEVENS


(1)  JO L 301, 12.11.2008, p. 33.

(2)  Decizia (PESC) 2015/607 a Comitetului politic și de securitate din 15 aprilie 2015 privind numirea comandantului forței UE pentru operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (Atalanta) și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/102 (Atalanta/3/2015) (JO L 100, 17.4.2015, p. 79).


Top