Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32017R2313

    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2313 al Comisiei din 13 decembrie 2017 de stabilire a specificațiilor privind formatul pașaportului fitosanitar pentru circulația pe teritoriul Uniunii și al pașaportului fitosanitar pentru introducerea și circulația în interiorul unei zone protejate

    C/2017/8438

    JO L 331, 14.12.2017, p. 44–52 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2017/2313/oj

    14.12.2017   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 331/44


    REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/2313 AL COMISIEI

    din 13 decembrie 2017

    de stabilire a specificațiilor privind formatul pașaportului fitosanitar pentru circulația pe teritoriul Uniunii și al pașaportului fitosanitar pentru introducerea și circulația în interiorul unei zone protejate

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 83 alineatul (7),

    întrucât:

    (1)

    Articolul 83 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2016/2031 împuternicește Comisia să adopte specificațiile privind formatul pașaportului fitosanitar pentru circulația pe teritoriul Uniunii și al pașapoartelor fitosanitare pentru introducerea și circulația în interiorul unei zone protejate. Pentru asigurarea unei vizibilități și lizibilități optimale, este important ca pașapoartele fitosanitare să aibă un format standardizat. Acest lucru asigură, de asemenea, diferențierea clară a pașapoartelor fitosanitare de alte informații sau etichete.

    (2)

    Din cauza diferențelor în ceea ce privește dimensiunea și caracteristicile plantelor, ale produselor vegetale sau ale altor obiecte pentru care este necesar un pașaport fitosanitar, ar trebui asigurat un anumit grad de flexibilitate în ceea ce privește specificațiile privind formatul pașapoartelor fitosanitare. Prin urmare, în cadrul fiecărei categorii de pașapoarte fitosanitare stabilite în părțile A-D din anexă, ar trebui să fie disponibile diferite modele alternative care să permită să se țină cont de aceste diferențe dintre plante, produse vegetale sau alte obiecte pentru care este necesar un pașaport fitosanitar. De asemenea, modelele respective nu ar trebui să prevadă în mod specific dimensiunea pașapoartelor fitosanitare, utilizarea unei borduri, dimensiunea elementelor și caracterele utilizate.

    (3)

    Elementele pașaportului fitosanitar ar trebui să fie aranjate în cadrul unei forme dreptunghiulare sau pătrate și ar trebui să fie clar delimitate de orice alt element scris sau imagine printr-o bordură sau în alt mod. După cum a arătat experiența, este important să fie îmbunătățită vizibilitatea pașapoartelor fitosanitare și diferențierea lor de orice alte informații sau etichete.

    (4)

    Din motive de certitudine juridică, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la aceeași dată ca și Regulamentul (UE) 2016/2031.

    (5)

    Multe plante, produse vegetale și alte obiecte pentru care pașapoartele fitosanitare vor fi eliberate în conformitate Directiva 92/105/CEE a Comisiei (2) înainte de data aplicării prezentului regulament se vor găsi în continuare pe piață sau vor circula după acea dată. Întrucât nu există niciun risc de sănătate care să necesite schimbarea imediată a specificațiilor privind formatul, pașapoartele fitosanitare eliberate înainte de 14 decembrie 2019 ar trebui să rămână valabile până la 14 decembrie 2023.

    (6)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Modelele pentru pașapoartele fitosanitare

    (1)   Pașapoartele fitosanitare pentru circulația pe teritoriul Uniunii respectă unul dintre modelele prevăzute în partea A din anexă.

    (2)   Pașapoartele fitosanitare pentru introducerea și circulația în interiorul unei zone protejate respectă unul dintre modelele prevăzute în partea B din anexă.

    (3)   Pașapoartele fitosanitare pentru circulația pe teritoriul Uniunii, combinate cu o etichetă de certificare în conformitate cu articolul 83 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2016/2031, respectă unul dintre modelele prevăzute în partea C din anexă.

    (4)   Pașapoartele fitosanitare pentru introducerea și circulația în interiorul unei zone protejate, combinate cu o etichetă de certificare în conformitate cu articolul 83 alineatul (5) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2016/2031, respectă unul dintre modelele prevăzute în partea D din anexă.

    Articolul 2

    Cerințele privind elementele pașapoartelor fitosanitare

    Elementele pașaportului fitosanitar, astfel cum sunt stabilite în anexa VII la Regulamentul (UE) 2016/2031, sunt aranjate în cadrul unei forme dreptunghiulare sau pătrate și sunt lizibile fără a fi necesar un ajutor vizual.

    Ele pot fi delimitate printr-o bordură sau separate altfel în mod clar de orice element scris sau imagine, astfel încât să fie ușor vizibile și clar diferențiate.

    Articolul 3

    Intrarea în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Articolul 4

    Data aplicării

    Prezentul regulament se aplică începând de la 14 decembrie 2019.

    Pașapoartele fitosanitare eliberate înainte de 14 decembrie 2019 în conformitate cu Directiva 92/105/CEE rămân valabile până la 14 decembrie 2023.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 13 decembrie 2017.

    Pentru Comisie

    Președintele

    Jean-Claude JUNCKER


    (1)  JO L 317, 23.11.2016, p. 4.

    (2)  Directiva 92/105/CEE a Comisiei din 3 decembrie 1992 de stabilire a unui grad de standardizare pentru pașapoartele fitosanitare utilizate pentru circulația anumitor plante, produse sau alte obiecte vegetale în cadrul Comunității și de stabilire a procedurilor detaliate de eliberare a acestor pașapoarte și a condițiilor și procedurilor detaliate de înlocuire (JO L 4, 8.1.1993, p. 22).


    ANEXĂ

    Specificații tehnice: Dimensiunea pașapoartelor fitosanitare, utilizarea unei borduri, dimensiunea elementelor și caracterele utilizate în modele sunt date doar cu titlu de exemplu.

    Drapelul Uniunii poate fi imprimat color sau alb-negru, cu stele albe pe fundal negru sau invers.

    Legendă

    1.

    Cuvintele „Plant Passport” sau „Plant Passport – PZ” în limba engleză și, dacă este cazul, într-o altă limbă oficială a Uniunii, separate printr-o bară oblică.

    2.

    Denumirea botanică sau denumirile botanice a(le) speciei (speciilor) de plante sau a(le) taxonului (taxonilor) respectiv(i), în cazul plantelor și produselor vegetale, sau, după caz, numele obiectului în cauză și, opțional, numele soiului.

    3.

    Codul format din două litere indicat în standardul ISO 3166-1-alpha-2 (1), menționat la articolul 67 litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/2031, pentru statul membru în care este înregistrat operatorul profesional care eliberează pașaportul fitosanitar.

    4.

    Numărul național de înregistrare al operatorului profesionist în cauză, în format alfabetic, numeric sau alfanumeric.

    5.

    După caz, codul de trasabilitate al plantei, al produsului vegetal sau al altui obiect în cauză.

    6.

    După caz, codul de bare unic, codul QR, holograma, cipul sau orice alt suport de date, care completează codul de trasabilitate.

    7.

    După caz, codul format din două litere indicat în standardul ISO 3166-1-alpha-2, menționat la articolul 67 litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/2031, pentru statul membru sau statele membre de origine.

    8.

    După caz, numele țării/țărilor terțe de origine sau codul aferent format din două litere indicat în standardul ISO 3166-1-alpha-2.

    9.

    Denumirea științifică a dăunătorului (dăunătorilor) de carantină pentru zone protejate sau, alternativ, codurile atribuite în mod specific acestor dăunători, menționate la articolul 32 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/2031.

    10.

    Informațiile necesare pentru eticheta oficială pentru semințe sau alt material de reproducere, astfel cum se menționează respectiv la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 66/401/CEE a Consiliului (2), la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 66/402/CEE a Consiliului (3), la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 68/193/CEE a Consiliului (4), la articolul 12 din Directiva 2002/54/CE a Consiliului (5), la articolul 28 alineatul (1) din Directiva 2002/55/CE a Consiliului (6), la articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2002/56/CE a Consiliului (7), la articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2002/57/CE a Consiliului (8), sau eticheta pentru materiale de prebază, de bază ori certificate, astfel cum se menționează la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2008/90/CE a Consiliului (9).

    PARTEA A

    Modele de pașapoarte fitosanitare pentru circulația pe teritoriul Uniunii, menționate la articolul 1 alineatul (1)

    Image Image

    PARTEA B

    Modele de pașapoarte fitosanitare pentru introducerea și circulația în interiorul unei zone protejate, menționate la articolul 1 alineatul (2)

    Image Image

    PARTEA C

    Modele de pașapoarte fitosanitare pentru circulația pe teritoriul Uniunii, combinate cu o etichetă de certificare, menționate la articolul 1 alineatul (3)

    Image

    PARTEA D

    Modele de pașapoarte fitosanitare pentru introducerea și circulația în interiorul unei zone protejate, combinate cu o etichetă de certificare, menționate la articolul 1 alineatul (4)

    Image

    (1)  ISO 3166-1:2006, Coduri pentru reprezentarea numelor de țări și a subdiviziunilor acestora – Partea 1: Codurile țărilor. Organizația Internațională de Standardizare, Geneva.

    (2)  Directiva 66/401/CEE a Consiliului din 14 iunie 1966 privind comercializarea semințelor de plante furajere (JO 125, 11.7.1966, p. 2298/66).

    (3)  Directiva 66/402/CEE a Consiliului din 14 iunie 1966 privind comercializarea semințelor de cereale (JO 125, 11.7.1966, p. 2309/66).

    (4)  Directiva 68/193/CEE a Consiliului din 9 aprilie 1968 privind comercializarea materialului pentru înmulțirea vegetativă a viței-de-vie (JO L 93, 17.4.1968, p. 15).

    (5)  Directiva 2002/54/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de sfeclă (JO L 193, 20.7.2002, p. 2).

    (6)  Directiva 2002/55/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de legume (JO L 193, 20.7.2002, p. 33).

    (7)  Directiva 2002/56/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea cartofilor de sămânță (JO L 193, 20.7.2002, p. 60).

    (8)  Directiva 2002/57/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de plante oleaginoase și pentru fibre (JO L 193, 20.7.2002, p. 74).

    (9)  Directiva 2008/90/CE a Consiliului din 29 septembrie 2008 privind comercializarea materialului de înmulțire și plantare fructifer destinat producției de fructe (JO L 267, 8.10.2008, p. 8).


    Top