Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32001E0931

Poziția comună a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului

JO L 344, 28.12.2001, p. 93–96 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force: This act has been changed. Current consolidated version: 21/02/2024

ELI: http://data.europa.eu/eli/compos/2001/931/oj

18/Volumul 01

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

179


32001E0931


L 344/93

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


POZIȚIA COMUNĂ A CONSILIULUI

din 27 decembrie 2001

privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului

(2001/931/PESC)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană și, în special, articolele 15 și 34 ale acestuia,

întrucât:

(1)

Consiliul European a declarat, la reuniunea extraordinară din 21 septembrie 2001, că terorismul este o veritabilă sfidare pentru întreaga lume și pentru Europa și că lupta împotriva terorismului va fi un obiectiv prioritar al Uniunii Europene.

(2)

La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1373(2001) de stabilire a strategiilor de combatere prin toate mijloacele a terorismului și, în special, de combatere a finanțării acestuia.

(3)

La 8 octombrie 2001, Consiliul a reafirmat hotărârea Uniunii de a ataca sursele de finanțare a terorismului, în strânsă cooperare cu Statele Unite ale Americii.

(4)

În conformitate cu Rezoluția 1333(2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, Consiliul a adoptat, la 26 februarie 2001, Poziția comună 2001/154/PESC (1) care prevede în special înghețarea fondurilor lui Osama bin Laden și ale persoanelor și entităților asociate cu acesta. În consecință, prezenta poziție comună nu se referă la aceste persoane, grupuri și entități.

(5)

Uniunea Europeană ar trebui să adopte măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare Rezoluția 1373(2001) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

(6)

Statele membre au transmis Uniunii Europene informațiile necesare punerii în aplicare a unora dintre aceste măsuri suplimentare.

(7)

Este necesară o acțiune a Comunității pentru a pune în aplicare unele dintre aceste măsuri suplimentare. O acțiune a statelor membre este de asemenea necesară, în special în ceea ce privește aplicarea formelor de cooperare polițienească și judiciară în materie penală,

ADOPTĂ PREZENTA POZIȚIE COMUNĂ:

Articolul 1

(1)   Prezenta poziție comună se aplică, în conformitate cu dispozițiile articolelor care urmează, persoanelor, grupurilor și entităților implicate în acte de terorism, a căror listă este prevăzută în anexă.

(2)   În sensul prezentei poziții comune, prin „persoane, grupuri și entități implicate în acte de terorism” se înțeleg:

persoane care comit sau încearcă să comită acte de terorism, le facilitează sau participă la acestea;

grupuri și entități care aparțin acestor persoane sau care sunt controlate direct sau indirect de acestea și persoane, grupuri și entități care acționează în numele sau în conformitate cu instrucțiunile acestor persoane, grupuri și entități, inclusiv fondurile provenind din bunuri care fie aparțin acestor persoane și persoanelor, grupurilor și entităților care le sunt asociate, fie sunt controlate direct sau indirect de acestea.

(3)   În sensul prezentei poziții comune, prin „act de terorism” se înțelege unul dintre următoarele acte săvârșite cu intenție care, prin natura sau împrejurările sale, poate să dăuneze grav unei țări sau organizații internaționale, corespunzând definiției infracțiunii în dreptul național, atunci când este comis cu scopul:

(i)

de a intimida în mod grav o populație sau

(ii)

de a constrânge, în mod ilegal, autoritățile publice sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare sau

(iii)

de a destabiliza, în mod grav sau de a distruge structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale:

(a)

acțiunile care pun în pericol viața persoanei, care pot avea ca rezultat moartea acesteia;

(b)

vătămarea gravă a integrității fizice a unei persoane;

(c)

răpirea sau luarea de ostatici;

(d)

provocarea de distrugeri masive unei incinte guvernamentale sau publice, unui sistem de transport, unei infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau unei proprietăți private, care poate pune în pericol viețile oamenilor sau poate provoca pierderi economice considerabile;

(e)

răpirea aeronavelor, navelor sau a altor mijloace de transport în comun sau de mărfuri;

(f)

fabricarea, posesia, achiziția, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de foc, de explozibili, de arme nucleare, biologice sau chimice, precum și, în ceea ce privește armele biologice sau chimice, cercetarea și producerea;

(g)

eliberarea de substanțe periculoase sau provocarea de incendii, de inundații sau de explozii care au ca efect punerea în pericol a vieții oamenilor;

(h)

perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, cu electricitate sau cu orice altă resursă naturală esențială, având ca efect punerea în pericol a vieții oamenilor;

(i)

amenințarea de a comite oricare dintre actele enumerate la literele (a)-(h);

(j)

conducerea unui grup terorist;

(k)

participarea la activitățile unui grup terorist, inclusiv prin furnizarea de informații sau de mijloace materiale, sau orice formă de finanțare a activităților acestuia, având cunoștință de faptul că această participare va contribui la activitățile criminale ale grupului.

În sensul prezentului alineat, prin „grup terorist” se înțelege grupul organizat, format din mai mult de două persoane, stabilit în timp și acționând în mod concertat în vederea comiterii de acte teroriste. Expresia „grup organizat” desemnează grupul care nu s-a constituit conjunctural pentru a săvârși imediat un act terorist și care nu are în mod necesar roluri clar definite pentru membrii săi, continuitate în compunere sau o structură elaborată.

(4)   Lista din anexă este întocmită pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s-a luat o decizie de către o autoritate competentă față de persoanele, grupurile și entitățile vizate, fie că este vorba de inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act terorist ori de tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau indicii serioase și credibile, sau fie că este vorba de o condamnare pentru astfel de fapte. Persoanele, grupurile și entitățile identificate de Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ca având legătură cu terorismul și cu privire la care acesta a dispus sancțiuni pot fi incluse pe listă.

În sensul prezentului alineat, prin „autoritate competentă” se înțelege o autoritate judiciară sau, în cazul în care autoritățile judiciare nu au nici o competență în domeniul reglementat de prezentul alineat, o autoritate competentă echivalentă în acest domeniu.

(5)   Consiliul procedează astfel încât numele persoanelor fizice sau juridice, ale grupurilor sau entităților enumerate în anexă să fie însoțite de elemente suficiente pentru a permite identificarea precisă a persoanelor fizice, a persoanelor juridice, a entităților sau organismelor, ceea ce va facilita scoaterea din cauză a acelora care au nume identice sau asemănătoare.

(6)   Numele persoanelor și ale entităților incluse pe lista din anexă vor face obiectul unei revizuiri la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, pentru a se asigura că menținerea lor pe listă rămâne justificată.

Articolul 2

Comunitatea Europeană, acționând în limitele competențelor pe care i le conferă Tratatul de instituire a Comunității Europene, ordonă înghețarea fondurilor și a altor active financiare sau resurse economice ale persoanelor, grupurilor și entităților a căror listă este prevăzută în anexă.

Articolul 3

Comunitatea Europeană, acționând în limitele competențelor pe care i le conferă Tratatul de instituire a Comunității Europene, se asigură că aceste fonduri, active financiare sau resurse economice sau servicii financiare sau alte servicii conexe nu sunt, direct sau indirect, puse la dispoziția persoanelor, grupurilor și entităților a căror listă este prevăzută în anexă.

Articolul 4

Statele membre își acordă reciproc, prin cooperarea polițienească și judiciară în materie penală în cadrul titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană, asistență cât mai extinsă pentru prevenirea și combaterea actelor de terorism. În acest scop, pentru anchetele și urmăririle efectuate de autoritățile acestora cu privire la persoane, grupuri sau entități a căror listă este prevăzută în anexă, statele membre își utilizează competențele de care dispun în mod plenar, la cerere, în conformitate cu legislația Uniunii Europene și cu alte acorduri, aranjamente și convenții internaționale obligatorii pentru statele membre.

Articolul 5

Prezenta poziție comună produce efecte la data adoptării.

Articolul 6

Prezenta poziție comună este revizuită în mod constant.

Articolul 7

Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial.

Adoptată la Bruxelles, 27 decembrie 2001.

Pentru Consiliu

Președintele

L. MICHEL


(1)  JO L 57, 27.2.2001, p. 1.


ANEXĂ

Prima listă a persoanelor, grupurilor sau entităților prevăzute la articolul 1 (1)

1.   PERSOANE

* —

ABAUNZA MARTINEZ, Javier (activist ETA), născut la 1.1.1965, la Guernica (Vizcaya), carte de identitate nr. 78 865 882.

* —

ALBERDI URANGA, Itziar (activist ETA), născut la 7.10.1963, la Durango (Vizcaya), carte de identitate nr. 78 865 693.

* —

ALBISU IRIARTE, Miguel (activist ETA, membru Gestoras Pro-amnistía), născut la 7.6.1961 la San Sebastián (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 15 954 596.

* —

ALCALDE LINARES, Angel (activist ETA, membru Herri Batasuna/E.H./Batasuna), născut la 2.5.1943, la Portugalete (Vizcaya), carte de identitate nr. 14 390 353.

AL-MUGHASSIL, Ahmad Ibrahim (alias ABU OMRAN; alias AL-MUGHASSIL, Ahmed Ibrahim), născut la 26.6.1967, la Qatif-Bab al Shamal, Arabia Saudită; cetățean saudit.

AL-NASSER, Abdelkarim Hussein Mohamed, născut la Al Ihsa, Arabia Saudită, cetățean saudit.

AL YACOUB, Ibrahim Salih Mohammed, născut la 16.10.1966, la Tarut, Arabia Saudită, cetățean saudit.

* —

ARZALLUZ TAPIA, Eusebio (activist ETA), născut la 8.11.1957, la Regil (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 15 927 207.

ATWA, Ali (alias BOUSLIM, Ammar Mansour; alias SALIM, Hassan Rostom), Liban, născut în 1960 în Liban, cetățean libanez.

* —

ELCORO AYASTUY, Paulo (activist ETA, membru Jarrai/Haika/Segi), născut la 22.10.1973, la Vergara (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 15 394 062.

EL-HOORIE, Ali Saed Bin Ali (alias AL-HOURI, Ali Saed Bin Ali; alias EL-HOURI, Ali Saed Bin Ali) născut la 10.7.1965 sau la 11.7.1965, la El Dibabiya, Arabia Saudita, cetățean saudit.

* —

FIGAL ARRANZ, Antonio Agustín (activist ETA, membru Kas/Ekin), născut la 2.12.1972 a Baracaldo (Vizcaya), carte de identitate nr. 20 172 692.

* —

GOGEASCOECHEA ARRONATEGUI, Eneko (activist ETA), născut la 29.4.1967, la Guernica (Vizcaya), carte de identitate nr. 44 556 097.

* —

GOIRICELAYA GONZALEZ, Cristina (activistă ETA, membră Herri Batasuna/E.H./Batasuna), născută la 23.12.1967, la Vegara (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 16 282 556.

* —

IPARRAGUIRRE GUENECHEA, Ma Soledad (activistă ETA), născută la 25.4.1961 la Escoriaza (Navarra), carte de identitate nr. 16 255 819.

IZZ-AL-DIN, Hasan (alias GARBAYA, Ahmed; alias SA-ID; alias SALWWAN, Samir), Liban, născut în 1963, în Liban, cetățean libanez.

MOHAMMED, Khalid Shaikh (alias ALI, Salem; alias BIN KHALID, Fahd Bin Abdallah; alias HENIN, Ashraf Refaat Nabith; alias WADOOD, Khalid Adbul), născut la 14.4.1965 sau la 1.3.1964 în Kuweit, cetățean kuweitian.

* —

MORCILLO TORRES, Gracia (activistă ETA, membră Kas/Ekin), născută la 15.3.1967 la San Sebastián (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 72 439 052.

* —

MÚGICA GOÑI, Ainhoa (activistă ETA) născută la 27.6.1970 la San Sebastián (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 34 101 243.

MUGHNIYAH, Imad Fa'iz (alias MUGHNIYAH, Imad Fayiz), ofițer superior al serviciilor de informații ale HEZBOLLAH, născut la 7.12.1962, la Tayr Dibba, Liban, pașaport nr. 432298 (Liban).

* —

MUÑOA ORDOZGOITI, Aloña (activistă ETA, membră Kas/Ekin), născută la 6.7.1976, la Segura (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 35 771 259.

* —

NARVAEZ GOÑI, Juan Jesús (activist ETA), născut la 23.2.1961, la Pamplona (Navarra), carte de identitate nr. 15 841 101.

* —

OLARRA GURIDI, Juan Antonio (activist ETA), născut la 11.9.1967, la San Sebastián (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 34 084 504.

* —

ORBE SEVILLANO, Zigor (activist ETA, membru Jarrai/Haika/Segi), născut la 22.9.1975, la Basauri (Vizcaya), carte de identitate nr. 45 622 851.

* —

OTEGUI UNANUE, Mikel (activist ETA, membru Jarrai/Haika/Segi), născut la 8.10.1972, la Itsasondo (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 44 132 976.

* —

PEREZ ARAMBURU, Jon Iñaki (activist ETA, membru Jarrai/Haika/Segi), născut la 18.9.1964, la San Sebastián (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 15 976 521.

* —

SAEZ DE EGUILAZ MURGUIONDO, Carlos (activist ETA, membru Kas/Ekin), născut la 9.12.1963, la San Sebastián (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 15 962 687.

* —

URANGA ARTOLA, Kemen (activist ETA, membru Herri Batasuna/E.H./Batasuna), născut la 25.5.1969, la Ondarroa (Vizcaya), carte de identitate nr. 30 627 290.

* —

VILA MICHELENA, Fermín (activist ETA, membru Kas/Ekin), născut la 12.3.1970, la Irún (Guipúzcoa), carte de identitate nr. 15 254 214.

2.   GRUPURI ȘI ENTITĂȚI

* —

Continuity Irish Republican Army (CIRA).

* —

Euskadi Ta Askatasuna/Tierra Vasca y Libertad/Țara bască și libertate (ETA).

(Următoarele organizații fac parte din grupul terorist ETA: K.a.s., Xaki, Ekin, Jarrai-Haika-Segi, Gestoras pro-amnistía)

* —

Grupos de Resistencia Antifascista Primero de Octubre/Grupurile de rezistență antifascistă 1 octombrie (GRAPO).

Hamas-Izz al-Din al-Qassem (aripa terroristă a Hamas).

* —

Loyalist Volunteer Force (LVF).

* —

Orange Volunteers (OV).

Jihadul islamic palestinian.

* —

Real IRA.

* —

Red Hand Defenders (RHD).

* —

Nucleele revoluționare/Epanastatiki Pirines.

* —

Organizația revoluționară 17 noiembrie/Dekati Evdomi Noemvri.

* —

Lupta populară revoluționară/Epanastatikos Laikos Agonas (ELA).

* —

Ulster Defence Association/Ulster Freedom Fighters (UDA/UFF).


(1)  Persoanele al căror nume este însoțit de semnul * fac doar obiectul articolului 4.


Top