Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014D0917

2014/917/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 15 decembrie 2014 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Directivei 2000/29/CE a Consiliului în ceea ce privește notificarea prezenței organismelor dăunătoare și măsurile luate sau care urmează să fie luate de statele membre [notificată cu numărul C(2014) 9460]

JO L 360, 17.12.2014, pp. 59–64 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 13/12/2019; abrogat prin 32019R1715

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2014/917/oj

17.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 360/59


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 15 decembrie 2014

de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Directivei 2000/29/CE a Consiliului în ceea ce privește notificarea prezenței organismelor dăunătoare și măsurile luate sau care urmează să fie luate de statele membre

[notificată cu numărul C(2014) 9460]

(2014/917/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 16 alineatul (4),

întrucât:

(1)

Notificările privind prezența organismelor dăunătoare, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (1) din Directiva 2000/29/CE, sau apariția reală sau posibilă a organismelor dăunătoare, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din directiva în cauză, ar trebui să includă toate informațiile care ar permite Comisiei și altor state membre să planifice și să pună în aplicare cele mai eficiente acțiuni posibile la nivelul Uniunii sau la nivel regional, după caz. Acest lucru este important pentru a asigura o protecție completă a teritoriului Uniunii împotriva tuturor surselor posibile de risc fitosanitar.

(2)

Pentru a permite o reacție rapidă, anumite elemente ale acestor notificări ar trebui să fie comunicate în termen de opt zile lucrătoare de la confirmarea prezenței sau apariției organismelor dăunătoare, având în vedere importanța lor și fezabilitatea comunicării lor rapide, iar toate elementele solicitate ar trebui să fie transmise în cel mult treizeci de zile de la data confirmării respective.

(3)

Pentru a garanta că atât Comisia, cât și celelalte state membre sunt informate cu privire la orice modificări, statul membru care notifică actualizează notificările respective cât mai curând posibil în cazul în care noi informații relevante sunt puse la dispoziția acestuia sau în cazul în care ia orice noi măsuri relevante după ce a transmis informațiile solicitate.

(4)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Conținutul notificărilor

(1)   Atunci când notifică Comisia și celelalte state membre cu privire la prezența sau apariția oricărui organism dăunător, astfel cum se prevede la articolul 16 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/29/CE, sau cu privire la prezența reală a unui organism dăunător, astfel cum se prevede la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din directiva respectivă, statele membre trebuie să transmită informațiile prevăzute în anexă.

(2)   Atunci când notifică Comisia și celelalte state membre cu privire la apariția posibilă a oricărui organism dăunător, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2000/29/CE, statele membre prezintă, după caz, informațiile prevăzute în anexă.

Articolul 2

Termene limită pentru transmiterea notificărilor

(1)   Cel târziu în termen de opt zile lucrătoare de la data confirmării oficiale de către organismul oficial competent a prezenței sau prezenței reale a organismului dăunător, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (1) primul paragraf și la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2000/29/CE, statele membre prezintă o notificare care să conțină cel puțin informațiile indicate la punctele 1.1, 1.3, 2.1, 2.2, 3.1, 4.1, 5.1, 5.2, 5.6, 6.4 și 8 din anexă.

(2)   Cel târziu în termen de treizeci de zile lucrătoare de la data confirmării oficiale de către organismul oficial competent a prezenței sau a prezenței reale a organismului dăunător, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (1) primul paragraf și la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2000/29/CE, statele membre prezintă o notificare care să conțină informațiile indicate la punctele din anexă care nu sunt menționate la alineatul (1).

(3)   Cel târziu în termen de opt zile lucrătoare de la data la care organismul oficial competent suspectează apariția unui organism dăunător, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2000/29/CE, statele membre prezintă o notificare care să conțină cel puțin informațiile indicate la punctele 1.1, 1.3, 2.1, 2.2, 3.1, 4.1, 5.1, 5.2, 6.4 și 8 din anexă.

(4)   Cel târziu în termen de treizeci de zile lucrătoare de la data la care organismul oficial competent suspectează apariția unui organism dăunător, astfel cum se menționează la articolul 16 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2000/29/CE, statele membre prezintă o notificare care să conțină informațiile indicate la punctele din anexă care nu sunt menționate la alineatul (3).

(5)   Statele membre actualizează notificările menționate la alineatele (1)-(4) de îndată ce au fost puse la dispoziția lor orice informații relevante noi și care au fost verificate de acestea sau de îndată ce au luat măsuri noi.

Articolul 3

Destinatari

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 15 decembrie 2014.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)   JO L 169, 10.7.2000, p. 1.


ANEXĂ

CONȚINUTUL NOTIFICĂRILOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1

1.   Informații generale privind notificarea

1.1.

Titlul. Se indică denumirea științifică a organismului dăunător în cauză, locul și dacă este vorba de prima prezență sau nu. Denumirea științifică trebuie să fie una dintre următoarele:

(a)

denumirea științifică a organismului dăunător astfel cum se menționează în Directiva 2000/29/CE sau astfel cum se menționează în măsurile adoptate în temeiul articolului 16 alineatul (3) din directiva menționată, inclusiv, după caz, patovarul; sau

(b)

în cazul în care litera (a) nu se aplică, denumirea științifică aprobată de către o organizație internațională, inclusiv patovarul, precum și numele organizației respective; sau

(c)

în cazul în care nici litera (a), nici litera (b) nu se aplică, se indică denumirea științifică provenind de la cea mai fiabilă sursă de informații, cu trimitere la sursa respectivă.

Furnizarea eventuală a unor note explicative.

1.2.

Rezumat. Prezentarea unui rezumat al informațiilor de la punctele 3-7.

1.3.

Se indică unul dintre elementele următoare: (1) notificarea parțială în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) sau articolul 2 alineatul (3); (2) notificarea în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) sau articolul 2 alineatul (4); (3) actualizarea notificării în conformitate cu articolul 2 alineatul (5); (4) notă de încheiere indicând încetarea măsurilor luate și precizând motivele.

2.   Informații privind autoritatea unică și persoanele responsabile.

2.1.

Denumirea autorității unice, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 2000/29/CE, care prezintă notificarea (denumită în continuare: „autoritatea unică”). A se indica mențiunea „Notificare din partea”, urmată de denumirea autorității unice, precum și numele statului membru în care se află autoritatea în cauză.

2.2.

Contact oficial în cadrul autorității unice. A se indica numele, numărul de telefon și adresa de e-mail a persoanei desemnate de către autoritatea unică drept contact oficial pentru notificarea în cauză. În cazul în care sunt desemnate mai multe persoane, se indică motivele.

3.   Locul în care organismul dăunător este prezent.

3.1.

A se indica, cât mai precis cu putință, locul în care organismul dăunător în cauză este prezent, cu trimiterea cel puțin la o regiune administrativă (de exemplu, municipalitate, oraș, provincie), după caz.

3.2.

Pe lângă indicația solicitată la punctul 3.1, harta/hărțile locului respectiv. Este posibilă prezentarea, sub formă de comentarii, de informații privind delimitarea zonei, însoțite de trimiteri la nomenclatorul unităților teritoriale de statistică ale Eurostat (NUTS) sau la codurile geografice (Geocodes), fotografii aeriene sau coordonate GPS.

4.   Informații privind motivele notificării și statutul privind dăunătorii al zonei și al statului membru în cauză.

4.1.

Se indică una dintre opțiunile următoare: (1) prima prezență confirmată sau posibilă a organismului dăunător pe teritoriul statului membru în cauză; (2) apariția confirmată sau posibilă a organismului dăunător într-o parte a teritoriului statului membru în cauză în care prezența acestuia nu a fost cunoscută anterior. În cazul opțiunii (2) și, după caz, a se indica dacă organismul dăunător a apărut într-o parte a teritoriului statului membru în cauză în care respectivul organism dăunător a fost prezent în trecut, dar a fost eradicat.

4.2.

Statutul privind dăunătorii al zonei în care a fost constatată prezența organismului dăunător, după confirmarea oficială. A se indica, însoțită de o notă explicativă, una sau mai multe dintre următoarele opțiuni: (1) Prezent: în toate părțile zonei în cauză; (2) Prezent: doar în anumite părți ale zonei în cauză; (3) Prezent: în anumite părți ale zonei în care nu se cultivă plante gazdă; (4) Prezent: în curs de eradicare; (5) Prezent: în curs de izolare; (6) Prezent: incidență redusă; (7) Absent: Prezență observată, dar organismul dăunător a fost eradicat; (8) Absent: Prezență observată, dar organismul dăunător nu mai este prezent, din motive altele decât eradicarea; (9) Prezent în mod provizoriu (prezența organismului dăunător nu ar trebui să conducă la stabilirea acestuia): nu permite luarea de măsuri; (10) Prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, sub supraveghere; (11) Prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, în curs de eradicare; (12) Altele.

4.3.

Statutul privind dăunătorii în statul membru în cauză înainte de confirmarea oficială a prezenței sau a suspectării prezenței organismului dăunător. A se indica, însoțită de o notă explicativă, una sau mai multe dintre următoarele opțiuni: (1) Prezent: în toate părțile statului membru în cauză; (2) Prezent: doar în unele părți ale statului membru în cauză; (3) Prezent: în anumite părți ale statului membru, în care nu se cultivă plante gazdă; (4) Prezent: sezonier; (5) Prezent: în curs de eradicare; (6) Prezent: în curs de izolare, în cazul în care eradicarea este imposibilă (7) Prezent: incidență redusă; (8) Absent: nu există registre privind organismele dăunătoare; (9) Absent: organismul dăunător a fost eradicat; (10) Absent: organismul dăunător nu mai este prezent, din motive altele decât eradicarea; (11) Absent: registrele privind organismele dăunătoare nu mai sunt valabile; (12) Absent: registrele privind organismele dăunătoare sunt nefiabile; (13) Absent: doar interceptat; (14) Prezent în mod provizoriu: nu permite luarea de măsuri; (15) Prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, sub supraveghere; (16) Prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, în curs de eradicare; (17) Altele.

4.4.

Statutul privind dăunătorii în statul membru în cauză după confirmarea oficială a prezenței organismului dăunător. A se indica, însoțită de o notă explicativă, una sau mai multe dintre următoarele opțiuni: (1) Prezent: în toate părțile statului membru în cauză; (2) Prezent: doar în unele dintre părțile statului membru în cauză; (3) Prezent: în anumite părți ale statului membru, în care nu se cultivă plante gazdă; (4) Prezent: Sezonier; (5) Prezent: în curs de eradicare; (6) Prezent: în curs de izolare, în cazul în care eradicarea este imposibilă (7) Prezent: incidență redusă; (8) Absent: organismul dăunător a fost eradicat; (9) Absent: organismul dăunător nu mai este prezent, din motive altele decât eradicarea; (10) Absent: registrele privind organismele dăunătoare nu mai sunt valabile; (11) Absent: registrele privind organismele dăunătoare sunt nefiabile; (12) Absent: doar interceptat; (13) Prezent în mod provizoriu: nu permite luarea de măsuri; (14) Prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, sub supraveghere; (15) Prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, în curs de eradicare; (16) Altele.

5.   Informații referitoare la constatarea, prelevarea de probe, testarea și confirmarea prezenței organismului dăunător.

5.1.

Cum a fost constatată prezența sau apariția organismului dăunător? Se indică una dintre opțiunile următoare: (1) anchetă oficială privind organismele dăunătoare; (2) anchetă privind un focar existent sau eradicat al unui organism dăunător; (3) inspecții fitosanitare de orice tip; (4) inspecții de trasabilitate în amonte și în aval privind prezența specifică a organismului dăunător în cauză; (5) inspecții oficiale pentru scopuri, altele decât cele fitosanitare; (6) informații furnizate de operatori profesioniști, laboratoare sau alte persoane; (7) informații științifice; (8) altele. Este posibilă furnizarea de observații suplimentare sub forma unui text liber sau a unor documente anexate. În cazul opțiunii (8), este necesară indicarea unei specificații. După caz, se indică data inspecției/inspecțiilor, descrierea metodei de inspecție (inclusiv informații provenite din controale vizuale sau de alt fel, după caz), și o scurtă descriere a sitului unde a avut loc inspecția, concluziile acestei inspecții și furnizarea uneia sau mai multor fotografii. În cazul opțiunilor (3) și (4), se indică data inspecției/inspecțiilor, descrierea metodei de inspecție (inclusiv informații provenite din controale vizuale sau de alt fel, după caz). Furnizarea eventuală a unei scurte descrieri a sitului unde a avut loc inspecția, concluziile acestei inspecții și a uneia sau mai multor fotografii.

5.2.

Data constatării: A se preciza data la care organismul oficial competent a constatat prezența sau apariția organismului dăunător sau data la care a primit primele informații cu privire la constatarea acestuia. În cazul în care organismul dăunător a fost constatat de către o persoană din afara organismului oficial responsabil, se indică data constatării organismului dăunător de către persoana respectivă și data la care aceasta a informat organismul oficial responsabil în consecință.

5.3.

Prelevarea de probe pentru analize de laborator. Dacă este cazul, prezentarea de informații privind procedura de prelevare de probe pentru analize de laborator, inclusiv data, metoda și dimensiunea probei. Este posibilă anexarea de fotografii.

5.4.

Laborator. După caz, se indică numele și adresa laboratorului/laboratoarelor implicat(e) în procesul de identificare a organismului dăunător în cauză.

5.5.

Metoda de diagnosticare. Se indică una dintre opțiunile următoare: (1) În conformitate cu protocolul revizuit inter pares; (2) Altele, cu specificarea metodei în cauză. În cazul opțiunii (1), indicarea unei trimiteri clare la protocolul în cauză și, după caz, a oricărei abateri de la respectivul protocol.

5.6.

Data confirmării oficiale a identității organismului dăunător.

6.   Informațiile referitoare la zona infestată, precum și gradul de severitate și sursa focarului în zona respectivă.

6.1.

Dimensiunea și delimitarea zonei infestate. Se indică una sau mai multe dintre opțiunile următoare: (1) suprafața infestată (m2, ha, km2); (2) numărul de plante infestate (unități); (3) volumul produselor vegetale infestate (tone, m3); (4) coordonate GPS sau orice altă descriere specifică a delimitării zonei infestate. Este posibilă prezentarea de cifre aproximative, dar trebuie să fie însoțită de o explicație privind motivul absenței cifrelor exacte.

6.2.

Caracteristicile zonei infestate și ale vecinătăților acesteia. Se indică una sau mai multe dintre opțiunile următoare:

(1)

În aer liber — zonă de producție

(1.1)

teren (arabil, pășune);

(1.2)

livadă/plantație viticolă;

(1.3)

pepinieră;

(1.4)

pădure.

(2)

În aer liber — altele

(2.1)

grădină privată;

(2.2)

spațiu public;

(2.3)

zonă de conservare;

(2.4)

plante spontane în zone, altele decât zonele de conservare;

(2.5)

altele, cu specificarea cazului particular.

(3)

Mediu închis

(3.1)

seră;

(3.2)

spațiu privat, altul decât sera;

(3.3)

spațiu public, altul decât sera;

(3.4)

altele, cu specificarea cazului particular.

Pentru fiecare opțiune, se menționează dacă infestarea în cauză se referă la unul sau mai multe dintre următoarele elemente: plante destinate plantării, alte plante sau produse vegetale.

6.3.

Plante gazdă din zona infestată și din vecinătatea acesteia. Se indică denumirea științifică a plantelor gazdă din zona respectivă, în conformitate cu punctul 6.4. Este posibilă furnizarea de informații suplimentare privind densitatea plantelor gazdă din zonă, menționând practicile de cultivare, caracteristicile specifice ale habitatelor sau informații despre produsele vegetale susceptibile, produse în zonă.

6.4.

Plantă/plante, produs(e) vegetal(e) și alte obiecte infestate. Se indică denumirea științifică a plantei/plantelor gazdă infestate.

Este posibilă indicarea soiului și, pentru produsele vegetale, a tipului de produs, după caz.

6.5.

Vectori prezenți în zonă. După caz, se indică una dintre opțiunile următoare:

(a)

denumirea științifică a vectorului, cel puțin la nivelul genului, astfel cum se menționează în Directiva 2000/29/CE sau astfel cum se menționează în măsurile adoptate în temeiul articolului 16 alineatul (3) din directiva menționată;

(b)

în cazul în care litera (a) nu se aplică, denumirea științifică aprobată de către o organizație internațională, precum și numele organizației/organizațiilor respective; sau

(c)

în cazul în care nici litera (a), nici litera (b) nu se aplică, se indică denumirea științifică din cea mai fiabilă sursă de informații, cu trimitere la sursa respectivă.

Este posibilă furnizarea de informații suplimentare privind densitatea vectorilor sau caracteristicile plantelor importante pentru vectori.

6.6.

Gravitatea focarului. Descriere a gradului actual de răspândire a infestării, a simptomelor și a daunelor cauzate și, după caz, includerea unor previziuni de îndată ce aceste informații sunt disponibile.

6.7.

Sursa focarului. După caz, se indică calea confirmată prin care organismul dăunător a intrat în zona respectivă sau calea posibilă în curs de confirmare. Este posibilă anexarea de informații privind originea confirmată sau posibilă a organismului dăunător.

7.   Măsuri fitosanitare oficiale.

7.1.

Adoptarea de măsuri fitosanitare oficiale. Se indică una dintre opțiunile următoare, însoțită de note explicative: (1) Au fost luate măsuri oficiale fitosanitare, sub forma unei tratări chimice, biologice sau fizice; (2) Au fost luate măsuri oficiale fitosanitare, altele decât tratarea chimică, biologică sau fizică; (3) Vor fi luate măsuri fitosanitare oficiale; (4) Urmează să fie luată o decizie privind luarea sau nu de măsuri fitosanitare oficiale; (5) Nicio măsură fitosanitară oficială. În cazul în care este stabilită o zonă demarcată, pentru opțiunile (1), (2) și (3) se indică dacă aceste măsuri sunt luate în interiorul sau în exteriorul acestei zone. În cazul opțiunii (5), se indică motivul pentru care nu este luată nicio măsură fitosanitară oficială.

7.2.

Data adoptării măsurilor fitosanitare oficiale. În cazul unor măsuri temporare, se indică durata lor prevăzută.

7.3.

Identificarea zonei care face obiectul măsurilor fitosanitare oficiale. Se indică metoda utilizată pentru a identifica zona care face obiectul măsurilor fitosanitare oficiale. În cazul în care au fost efectuate anchete, se indică rezultatele acestor anchete.

7.4.

Obiectivul măsurilor fitosanitare oficiale. Se indică una dintre opțiunile următoare: (1) eradicarea; (2) izolarea, în cazul în care eradicarea este imposibilă.

7.5.

Măsurile care afectează libera circulație a mărfurilor. Se indică una dintre opțiunile următoare: (1) măsurile afectează importul de mărfuri în Uniune sau circulația acestora în cadrul Uniunii; (2) măsurile nu afectează importul de mărfuri în Uniune sau circulația acestora în cadrul Uniunii. În cazul opțiunii (1), descrierea măsurilor.

7.6.

Anchete specifice. În cazul în care anchetele sunt efectuate ca parte a măsurilor fitosanitare oficiale, se indică metodologia, durata și domeniul lor de aplicare.

8.   Analiza/evaluarea riscului fitosanitar. Se indică opțiunile următoare: (1) Nu se impune o analiză a riscului fitosanitar (organismul dăunător figurează în anexa I sau în anexa II la Directiva 2000/29/CE sau face obiectul măsurilor adoptate în temeiul articolului 16 alineatul (3) din respectiva directivă); (2) Analiza riscului fitosanitar sau analiza preliminară a riscului fitosanitar se află în curs de desfășurare; (3) Analiza preliminară a riscului fitosanitar există; (4) Analiza riscului fitosanitar există. În cazul opțiunilor (3) și (4), descrierea principalelor constatări și furnizarea analizei riscului fitosanitar în cauză sau indicarea sursei de la care poate fi obținută această analiză.

9.   Linkuri către site-urile internet relevante, alte surse de informații.

10.   Statele membre pot solicita Comisiei să prezinte Organizației Europene și Mediteraneene pentru Protecția Plantelor informații privind unul sau mai multe dintre elementele de la punctele 1.1, 1.3, 3.1, 4.1-4.4, 5.1-5.6, 6.1-6.7, 7.1-7.6 și 8.


Top