—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantelor prevăzută la articolul 49 TFUE și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (denumită în continuare „măsura atacată”) a dat naștere unui avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere la identificarea sistemului de referință în scopul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și erori vădite de apreciere prin identificarea eronată sau incompletă și prin înțelegerea incorectă a obiectivelor relevante ale sistemului de referință ales de aceasta.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere considerând că măsura atacată constituie o derogare de la sistemul de referință ales de aceasta.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere în calificarea eronată a măsurii atacate ca selectivă prima facie, reținând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor într-o situație comparabilă de drept și de fapt.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept prin luarea în considerare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) la evaluarea selectivității măsurii atacate, în condițiile în care acest instrument nu a intrat în vigoare decât după sfârșitul perioadei în care Comisia a stabilit că măsura atacată constituia ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere al Comisiei, contrar suveranității fiscale a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu este justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale obținute din relații de creditare eligibile care intră prima facie sub incidența articolului 371 EB („Activități din Regatul Unit”) din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În legătură cu exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile obținute din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este viciată de asemenea de nefurnizarea niciunei motivări în legătură cu justificarea sau absența justificării acestora.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a arătat în decizia de deschidere că avea îndoieli cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzută la articolul 371 ID din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize privind funcțiile de conducere semnificative în legătură cu activitatea de creditare intragrup, precum acordarea unor posibilități adecvate părților interesate de a prezenta observații cu privire la aceasta. Comisia nu a solicitat în cursul procedurii de investigare observații ale părților interesate în această privință și, în decizia atacată, a ales să ignore astfel de observații care fuseseră efectiv transmise de părțile interesate. În consecință, decizia atacată este lovită de nulitate.

10.

Al zecea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că impozitarea unei societăți din Regatul Unit în legătură cu profiturile filialelor străine „în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu constituie o restricție privind libertatea de stabilire, iar măsura atacată nu este necesară pentru a asigura respectarea libertăților prevăzute în tratat.

În susținerea acțiunii în anularea articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă (cu titlu subsidiar) următorul motiv.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că chiar în ipoteza (care este contestată) că măsura atacată a constituit o schemă de ajutor de stat, Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea, indiferent dacă stabilirea SSC și acordarea de către acestea de împrumuturi societăților nerezidente din grup presupuneau de fapt exercitarea libertății de stabilire sau a liberei circulații a capitalurilor. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE și libera circulație a capitalurilor prevăzută la articolul 63 TFUE. În măsura existenței unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare care figurează la articolul 2 din decizia atacată trebuie să fie anulat.