EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62017CN0415

Cauza C-415/17: Acțiune introdusă la 10 iulie 2017 – Comisia Europeană/Republica Croația

JO C 277, 21.8.2017, p. 28–29 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

21.8.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 277/28


Acțiune introdusă la 10 iulie 2017 – Comisia Europeană/Republica Croația

(Cauza C-415/17)

(2017/C 277/42)

Limba de procedură: croata

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Støvlbæk, agent, M. Mataija, agent, G. von Rintelen, agent)

Pârâtă: Republica Croația

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, prin neadoptarea, la 17 iunie 2016, a dispozițiilor necesare pentru a se conforma Directivei 2014/56/UE a Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare consolidate (JO 2014, L 158, p. 196) sau, în orice caz, prin lipsa notificării acestor dispoziții către Comisie, Republica Croația nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2 din directiva menționată;

obligarea Republicii Croația, în temeiul articolului 260 alineatul (3) TFUE, la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în valoare de 9 275,20 euro pe zi de la data pronunțării hotărârii de constatare a neîndeplinirii obligației de a comunica măsurile de transpunere a directivei menționate;

obligarea Republicii Croația la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Republica Croația nu și-a îndeplinit obligația de a comunica măsurile de transpunere a Directivei 2014/56/UE în termenul prevăzut la articolul 2 din acesta.


Top