30.1.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 30/21

1)

În sensul principiului echivalenței între lucrătorii temporari și cei pe durată nedeterminată, trebuie considerate „situații comparabile” încetarea contractului de muncă pe baza unor „circumstanțe obiective” în temeiul articolului 49 alineatul 1 litera c) din ET [Estatuto de los Trabajadores (Statutul lucrătorilor), denumit în continuare „ET”] și cea bazată pe „motive obiective” în temeiul articolului 52 din ET și, prin urmare, diferența dintre valoarea indemnizațiilor acordate în cele două situații constituie un tratament diferențiat între lucrătorii temporari și cei pe durată nedeterminată, interzis de Directiva 1999/70/CE (1) a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ, trebuie să se considere că obiectivele de politică socială care au condus la crearea contractului de suplinire justifică, de asemenea, conform clauzei 4 punctul 1 din acordul cadrul menționat anterior, tratamentul diferențiat constând în acordarea unei indemnizații mai mici pentru încetarea raportului de muncă, atunci când angajatorul optează în mod liber pentru încheierea pe durată determinată a contractului de suplinire?

3)

În vederea asigurării efectului util al Directivei 1999/70/CE, în cazul în care se consideră că nu există un motiv rezonabil în sensul clauzei 4 punctul 1, trebuie să se interpreteze că tratamentul diferențiat existent în legislația spaniolă menționată între lucrătorii temporari și cei pe durată nedeterminată cu privire la indemnizația pentru încetarea contractului de muncă constituie una dintre formele de discriminare interzise de articolul 21 din cartă, fiind contrar principiilor egalității de tratament și nediscriminării, care fac parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii?