15.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 220/32

(1)

Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție. Acest obiectiv impune posibilitatea ca informațiile privind condamnările pronunțate în statele membre să fie luate în considerare în afara statului membru de condamnare, atât pentru a preveni săvârșirea unor noi infracțiuni, cât și în cadrul unui nou proces penal.

(2)

La 29 noiembrie 2000, Consiliul, în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Tampere, a adoptat programul de măsuri menite a pune în aplicare principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală (2), care prevede „adoptarea unuia sau mai multor instrumente care să stabilească principiul conform căruia o instanță judecătorească dintr-un stat membru trebuie să aibă capacitatea de a lua în considerare hotărârile penale definitive pronunțate de instanțele judecătorești în alte state membre în scopul evaluării cazierului infractorului și determinării eventualelor recidive ale acestuia, precum și în scopul stabilirii tipului de sentință aplicabil, precum și a condițiilor de executare a acesteia”.

(3)

Scopul prezentei decizii-cadru îl constituie acela de a stabili obligația minimă care revine statelor membre de a lua în considerare condamnările pronunțate în alte state membre. Astfel, prezenta decizie-cadru nu ar trebui să împiedice statele membre să ia în considerare, în conformitate cu dreptul intern și ori de câte ori au la dispoziție informații, de exemplu, hotărâri definitive ale autorităților administrative împotriva cărora se poate face apel înaintea instanțelor penale care stabilesc săvârșirea cu vinovăție a unei fapte penale sau a unei fapte sancționabile în conformitate cu dreptul intern în virtutea faptului că reprezintă o încălcare a normelor de drept.

(4)

Unele state membre consideră condamnările pronunțate în alte state membre ca producând efecte juridice, în timp ce altele iau în considerare doar condamnările pronunțate de propriile instanțe.

(5)

Ar trebui enunțat principiul conform căruia statele membre ar trebui să considere că o condamnare pronunțată în alte state membre produce efecte juridice echivalente cu cele pe care le produce o condamnare pronunțată de instanțele proprii în conformitate cu dreptul intern, fie că respectivele efecte juridice sunt considerate de dreptul intern ca fiind chestiuni de fapt, fie ca fiind chestiuni de drept procedural sau material. Cu toate acestea, prezenta decizie-cadru nu încearcă să armonizeze consecințele condamnărilor anterioare în viziunea diferitelor legislații naționale, iar obligația de a lua în considerare condamnările anterioare pronunțate în alte state membre există doar în măsura în care condamnările pronunțate anterior la nivel național sunt luate în considerare în temeiul dreptului intern.

(6)

Spre deosebire de alte instrumente, prezenta decizie-cadru nu are ca scop executarea, într-un stat membru, a unor hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre ci, mai degrabă, posibilitatea ca unei condamnări anterioare pronunțate într-un stat membru să îi fie asociate consecințe cu ocazia unui nou proces penal într-un alt stat membru în măsura în care astfel de consecințe sunt asociate condamnărilor naționale anterioare conform legislației celuilalt stat membru.

De aceea, prezenta decizie-cadru nu conține nici o obligație de a lua în considerare astfel de condamnări anterioare, de exemplu în cazul în care informațiile obținute pe baza instrumentelor aplicabile nu sunt suficiente, în cazul în care nu ar fi fost posibilă o condamnare la nivel național cu privire la fapta pentru care se impusese condamnarea anterioară, sau în cazul în care sancțiunea impusă anterior nu este cunoscută de către sistemul juridic național.

(7)

Efectele unei condamnări pronunțate într-un alt stat membru ar trebui să fie echivalente cu efectele unei hotărâri pronunțate la nivel național în faza care precede procesul penal, în timpul procesului și la momentul executării sentinței.

(8)

Atunci când, în cursul procesului penal într-un stat membru, sunt puse la dispoziție informații privind o condamnare anterioară într-un alt stat membru, ar trebui să se evite, pe cât posibil, ca persoana în cauză să fie tratată mai puțin favorabil decât dacă respectiva condamnare anterioară ar fi fost o condamnare pronunțată de o instanță națională.

(9)

Articolul 3 alineatul (5) ar trebui interpretat, printre altele, cu respectarea considerentului 8 în sensul în care, dacă instanța națională, într-un nou proces penal, atunci când ia în considerare o sentință pronunțată și impusă anterior într-un alt stat membru, este de părere că impunerea unei sentințe de o anumită gravitate în limitele legislației naționale ar fi disproporționat de dură față de infractor, având în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, și dacă scopul pedepsei poate fi atins printr-o sentință mai ușoară, aceasta poate reduce gravitatea sentinței în mod corespunzător, dacă acest lucru ar fi fost posibil în cazurile pur naționale.

(10)

Prezenta decizie-cadru urmează să înlocuiască, în ceea ce privește luarea în considerare a hotărârilor în materie penală, dispozițiile articolului 56 al Convenției europene din 28 mai 1970 privind valoarea internațională a hotărârilor represive, în raporturile dintre statele membre care sunt părți la respectiva convenție.

(11)

Prezenta decizie-cadru respectă principiul subsidiarității prevăzut la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană și la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, în măsura în care obiectivul său este acela de a armoniza actele cu putere de lege și normele administrative ale statelor membre, obiectiv care nu poate fi realizat în mod corespunzător prin acțiunea unilaterală a statelor membre, ci necesită o acțiune concertată în interiorul Uniunii Europene. În conformitate cu principiul proporționalității, așa cum este enunțat la articolul 5 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, prezenta decizie-cadru nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea respectivului obiectiv.

(12)

Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(13)

Prezenta decizie-cadru respectă diversitatea soluțiilor și procedurilor pe plan intern necesare pentru luarea în considerare a unei condamnări anterioare pronunțate într-un alt stat membru. Excluderea posibilității de a revizui o condamnare anterioară nu ar trebui să împiedice un stat membru să emită o hotărâre, dacă este cazul, pentru a conferi unei astfel de condamnări anterioare efecte echivalente. Cu toate acestea, procedurile în cadrul cărora se emite o astfel de hotărâre nu ar trebui, din perspectiva timpului și a procedurilor sau formalităților necesare, să facă imposibilă conferirea unor efecte echivalente unei condamnări anterioare pronunțate într-un alt stat membru.

(14)

Influențarea unei hotărâri sau a executării sale vizează, printre altele, situațiile în care, potrivit legislației naționale a celui de-al doilea stat membru, sancțiunea impusă într-o hotărâre anterioară urmează să fie absorbită sau inclusă într-o altă sancțiune, care trebuie mai apoi să fie executată efectiv, în măsura în care prima sentință nu a fost deja executată sau executarea sa nu a fost transferată celui de-al doilea stat membru,