Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010CA0557

    Cauza C-557/10: Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 octombrie 2012 — Comisia Europeană/Republica Portugheză [Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Transporturi — Dezvoltarea căilor ferate comunitare — Directiva 91/440/CEE — Articolul 5 alineatul (3) — Întreprinderi de transport feroviar — Independență administrativă — Decizii privind personalul, activele și achizițiile proprii — Articolul 7 alineatul (3) — Acordarea de finanțare administratorului infrastructurii — Directiva 2001/14/CE — Articolul 6 alineatul (1) — Echilibrul conturilor — Condiții corespunzătoare — Transpunere incompletă]

    JO C 399, 22.12.2012, p. 3–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    22.12.2012   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 399/3


    Hotărârea Curții (Camera întâi) din 25 octombrie 2012 — Comisia Europeană/Republica Portugheză

    (Cauza C-557/10) (1)

    (Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Transporturi - Dezvoltarea căilor ferate comunitare - Directiva 91/440/CEE - Articolul 5 alineatul (3) - Întreprinderi de transport feroviar - Independență administrativă - Decizii privind personalul, activele și achizițiile proprii - Articolul 7 alineatul (3) - Acordarea de finanțare administratorului infrastructurii - Directiva 2001/14/CE - Articolul 6 alineatul (1) - Echilibrul conturilor - Condiții corespunzătoare - Transpunere incompletă)

    2012/C 399/03

    Limba de procedură: portugheza

    Părțile

    Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Støvlbæk și M. França, agenți)

    Pârâtă: Republica Portugheză (reprezentanți: L. Inez Fernandes și A. Pereira de Miranda, agenți)

    Obiectul

    Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Neadoptarea, în termenul prevăzut, a tuturor dispozițiilor necesare pentru a se conforma articolului 5 alineatul (3) din Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (JO L 237, p. 25, Ediție specială, 07/vol. 2, p. 86), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/12/CE (JO L 75, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 38), articolului 7 alineatul (3) din Directiva 91/440 și articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (JO L 75, p. 29, Ediție specială, 07/vol. 8, p. 66).

    Dispozitivul

    1.

    Prin condiționarea oricărei decizii individuale de achiziționare sau de cesionare a unor participații la capitalul unor societăți de către întreprinderea publică de transport feroviar CP Comboios de Portugal EPE de obținerea unei aprobări a guvernului și prin neadoptarea măsurilor naționale necesare pentru a se conforma obligației de a stabili condițiile corespunzătoare pentru a garanta echilibrul conturilor gestionarului infrastructurii, Rede Ferroviária Nacional — REFER EP, Republica Portugheză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul, pe de o parte, al articolului 5 alineatul (3) din Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001, și, pe de altă parte, al articolului 7 alineatul (3) din Directiva 91/440, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/12, precum și al articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007.

    2.

    Obligă Republica Portugheză la plata cheltuielilor de judecată.


    (1)  JO C 38, 5.2.2011.


    Top