29.8.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 205/26

1)

Articolele 5, 17 și 18 din Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 (1) privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretate în sensul că pot fi aplicate în mod direct în ordinea juridică a unui stat membru, independent de transpunerea formală sau indiferent de norme de drept național care le limitează aplicabilitatea la anumite categorii profesionale într-un litigiu în care partenerii sociali au semnat convenții colective în conformitate cu această directivă?

2)

Independent de faptul dacă directiva în cauză are un efect direct, instanțele naționale dintr-un stat membru sunt, în orice caz, obligate să aplice o directivă care nu a făcut încă obiectul unei transpuneri în ordinea juridică internă sau a cărei aplicabilitate, după transpunere, pare exclusă de normele dreptului național respectiv în calitate de criteriu pentru interpretarea dreptului național și, în consecință, în calitate de referință pentru a elimina eventuale îndoieli de interpretare?

3)

Este interzis instanțelor statului membru să pronunțe ilegalitatea unei conduite, cu acordarea, în consecință, a despăgubirii prejudiciilor rezultate dintr-un fapt injust și ilegal, în cazul în care o astfel de conduită rezultă a fi fost autorizată de partenerii sociali și această autorizare este compatibilă cu dreptul comunitar, inclusiv în forma unei directive netranspuse încă în dreptul național?

4)

Articolul 17 alineatul (3) din directivă trebuie interpretat în sensul că permite în mod automat și, în consecință, în mod absolut independent de alineatul (2) și de lista activităților și profesiilor menționată în acest alineat, intervenția partenerilor sociali și introducerea de către aceștia de norme derogatorii în privința repausului săptămânal?