13.3.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 63/7

1.

Articolul 221 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar trebuie interpretat în sensul că „înscrierea în evidența contabilă” a valorii taxelor care trebuie recuperate prevăzută în acesta constituie „înscrierea în evidența contabilă” a valorii respective, astfel cum este aceasta definită la articolul 217 alineatul (1) din regulamentul menționat.

2.

Trebuie să se facă distincție între „înscrierea în evidența contabilă” în sensul articolului 217 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92 și înscrierea taxelor constatate în contabilitatea resurselor proprii prevăzută la articolul 6 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului din 22 mai 2000 privind punerea în aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților. În condițiile în care articolul 217 din Regulamentul nr. 2913/92 nu prevede reguli practice ale „înscrierii în evidența contabilă” în sensul acestei dispoziții și nici, prin urmare, cerințe minimale de ordin tehnic sau formal, această înscriere în evidența contabilă trebuie să fie efectuată astfel încât să asigure înscrierea de către autoritățile vamale competente a valorii exacte a taxelor la import sau a taxelor la export care rezultă dintr-o datorie vamală în evidențele contabile sau pe orice alt suport echivalent, pentru a permite, în special, ca înscrierea în evidența contabilă a valorilor respective să fie dovedită cu certitudine, inclusiv în privința debitorului.

3.

Articolul 221 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92 trebuie interpretat în sensul în care comunicarea de către autoritățile vamale către debitor, în conformitate cu normele corespunzătoare, a valorii taxelor la import sau la export care trebuie plătite nu poate fi efectuată în mod valabil decât dacă valoarea acestor taxe a fost înscrisă anterior în evidența contabilă de autoritățile menționate. Statele membre nu sunt obligate să adopte norme de procedură specifice referitoare la regulile potrivit cărora trebuie să aibă loc comunicarea către debitor a valorii taxelor menționate în condițiile în care acestei comunicări îi pot fi aplicate norme de procedură interne cu caracter general care garantează o informare adecvată a debitorului și care îi permite acestuia să asigure, în deplină cunoștință de cauză, apărarea drepturilor sale.

4.

Dreptul comunitar nu se opune ca instanța națională să se întemeieze pe o prezumție referitoare la declarația autorităților vamale, potrivit căreia valoarea taxelor la import sau la export a fost „înscrisă în evidența contabilă”, în sensul articolului 217 din Regulamentul nr. 2913/92, înainte de comunicarea acestei valori către debitor, cu condiția ca principiul efectivității și cel al echivalenței să fie respectate.

5.

Articolul 221 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92 trebuie interpretat în sensul în care comunicarea valorii taxelor care trebuie recuperate trebuie să fi fost precedată de înscrierea în evidența contabilă a acestei valori de către autoritățile vamale ale statului membru respectiv, iar în cazul în care valoarea menționată nu a făcut obiectul unei înscrieri în evidența contabilă, în conformitate cu articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92, aceasta nu poate să fie recuperată de autoritățile menționate, care au totuși posibilitatea de a proceda la o nouă comunicare a aceleiași valori, cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 221 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92 și a normelor privind prescripția în vigoare la data la care a luat naștere datoria vamală.

6.

Deși valoarea taxelor la import sau a taxelor la export rămâne „legal datorată” în sensul articolului 236 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2913/92 chiar și în cazul în care această valoare a fost comunicată debitorului fără să fi fost anterior înscrisă în evidența contabilă în conformitate cu articolul 221 alineatul (1) din acest regulament, nu este mai puțin adevărat că, dacă o astfel de comunicare nu mai este posibilă din cauza faptului că termenul stabilit la articolul 221 alineatul (3) din regulamentul menționat este expirat, debitorul menționat trebuie, în principiu, să poată obține rambursarea acestei valori de către statul membru care a perceput-o.