Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011D0875

    2011/875/UE: Decizia de punere în aplicare a Comisiei din 16 decembrie 2011 privind scutirea anumitor servicii financiare din sectorul poștal din Ungaria de la aplicarea Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale [notificată cu numărul C(2011) 9197] Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 343, 23.12.2011, p. 77–85 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2011/875/oj

    23.12.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 343/77


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

    din 16 decembrie 2011

    privind scutirea anumitor servicii financiare din sectorul poștal din Ungaria de la aplicarea Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale

    [notificată cu numărul C(2011) 9197]

    (Numai textul în limba maghiară este autentic)

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2011/875/UE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (1), în special articolul 30 alineatele (5) și (6),

    având în vedere cererea transmisă de Magyar Posta prin poștă, primită la 24 iunie 2011,

    întrucât:

    I.   CIRCUMSTANȚE

    (1)

    La 24 iunie 2011, Comisia a primit o cerere în temeiul articolului 30 alineatul (5) din Directiva 2004/17/CE, transmisă Comisiei prin poștă. La data de 8 august 2011, Comisia a solicitat prin e-mail informații suplimentare solicitantului și autorității maghiare în materie de concurență. Răspunsurile au fost primite la 2 septembrie și, respectiv, la 15 septembrie 2011. Cererea prezentată de Magyar Posta (denumită în continuare „Posta”) are ca obiect diverse servicii financiare furnizate de Posta și este alcătuită din două secțiuni, și anume: servicii de plată și servicii furnizate în numele altor instituții financiare. La rândul său, fiecare secțiune are ca obiect diferite servicii financiare grupate în următoarele categorii, după cum au fost definite de Posta:

    Servicii de plată

    1.

    Servicii proprii existente:

    1.1.

    servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăți (plata facturilor și plata expres a facturilor);

    1.2.

    servicii care permit retragerea de numerar dintr-un cont de plăți (serviciu de livrare de numerar și serviciu de plată a pensiilor);

    1.3.

    servicii de transfer de bani (mandat de plată intern, mandat de plată internațional și mandat de plată Western Union – servicii furnizate în numele altor instituții).

    2.

    Servicii conturi și servicii de plată conexe care au fost propuse să fie furnizate pentru viitor:

    2.1.

    servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăți, precum și toate operațiunile necesare pentru operarea unui cont de plăți;

    2.2.

    servicii care permit retragerea de numerar dintr-un cont de plăți, precum și toate operațiunile necesare pentru operarea unui cont de plăți;

    2.3.

    efectuarea de operațiuni de plată între conturi de plăți;

    2.4.

    emiterea de instrumente de plăți care înlocuiesc cardul.

    Servicii efectuate în numele altora

    3.1.

    intermediere de conturi curente și produse și servicii conexe (servicii de conturi bancare pentru persoane fizice și pentru societăți furnizate în numele instituțiilor de credit, inclusiv acceptarea și transmiterea ordinelor de plată pentru execuție și intermediere de depozite la vedere și depozite la termen aferente unui cont bancar);

    3.2.

    intermediere de credite efectuată în numele instituțiilor de credit;

    3.3.

    intermediere și acceptare de carduri de plăți efectuate în numele instituțiilor de credit (carduri de credit, carduri de debit, acceptare carduri bancare și terminale POS);

    3.4.

    intermediere de investiții și economii în scopuri speciale în numele altora:

    (a)

    vânzarea de instrumente financiare (titluri de stat, fonduri de investiții și alte titluri de valoare);

    (b)

    intermediere de produse de economii pentru locuință;

    3.5.

    intermediere de produse de asigurări (asigurări de viață și asigurări generale).

    (2)

    Conform cererii prezentate (2), rețeaua Posta cuprinde peste 2 600 de oficii poștale permanente. Cu toate acestea, nu toate serviciile enumerate în cerere sunt furnizate de toate oficiile (3). Numărul total de sucursale ale instituțiilor de credit care funcționează în prezent pe teritoriul Ungariei este de 4 605. Conform Giro Zrt, OTP Bank este cea mai dezvoltată, cu 809 sucursale, urmată de K&H Bank Zrt. (377 sucursale), CIB Bank Zrt. (218 sucursale), Reiffeisen Bank Zrt. (180 sucursale) și Erste Bank Hungary Nyrt. (145 sucursale). Cele mai mari 8 bănci din sectorul instituțiilor de credit au fiecare câte 100 de sucursale și, în plus, mai există 22 de bănci mici și mijlocii, 10 sucursale ale instituțiilor de credit și 138 de instituții de credit care funcționează sub formă de cooperative, cea mai mare dintre acestea având o rețea de 20-40 de sucursale. Comparativ cu situația la nivel internațional, pe baza datelor din Cartea Albastră a BCE (4), Ungaria se situează la mijlocul clasamentului din punctul de vedere al sucursalelor pe cap de locuitor.

    II.   CADRUL LEGISLATIV

    (3)

    Trebuie reamintit faptul că, în conformitate cu articolul 6 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2004/17/CE, furnizarea serviciilor financiare definite la litera (c) a patra liniuță este reglementată de directivă numai în măsura în care aceste servicii sunt furnizate de entități care prestează și servicii poștale în sensul literei (b) de la același alineat. Posta este singura entitate contractantă din Ungaria care furnizează servicii care fac obiectul prezentei decizii.

    (4)

    Articolul 30 din Directiva 2004/17/CE prevede că nu fac obiectul respectivei directive contractele destinate să permită desfășurarea unei activități care intră sub incidența directivei în cazul în care, în statul membru în care se desfășoară, activitatea este expusă direct concurenței pe piețe la care accesul nu este restricționat. Expunerea directă la concurență este evaluată pe baza unor criterii obiective, ținând seama de caracteristicile specifice sectorului vizat. Accesul este considerat nerestricționat în cazul în care statul membru a implementat și a aplicat legislația comunitară relevantă privind deschiderea parțială sau totală a unui anumit sector. În cazul în care în anexa XI din directiva respectivă nu este precizată legislația comunitară relevantă, după cum este cazul serviciilor care fac obiectul prezentei decizii, articolul 30 alineatul (3) al doilea paragraf prevede că „trebuie să se demonstreze că accesul la piața respectivă este liber de facto și de jure”.

    (5)

    În ceea ce privește serviciile financiare, trebuie reamintit faptul că la nivelul Uniunii a fost adoptat un corpus legislativ amplu în scopul liberalizării inițierii și furnizării de servicii în acest sector (5). În ceea ce privește serviciile de plăți, se constată că Ungaria a transpus în întregime și la timp Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată prin Legea LXXXV/2009 privind desfășurarea activității de furnizare a serviciilor de plată.

    (6)

    Ungaria a pus în aplicare legislația Uniunii privind liberalizarea circulației capitalului și libertatea de a presta servicii, precum și legislația relevantă privind liberalizarea piețelor financiare. Mai mult, Ungaria a îndeplinit condițiile prevăzute în Planul de acțiune pentru serviciile financiare. Piața instituțiilor de credit și a serviciilor de plată din Ungaria este reglementată în mod corespunzător. În conformitate cu Legea CXII/1996 privind instituțiile de credit și societățile financiare (Legea bancară), serviciile financiare și activitățile auxiliare fac obiectul autorizării. În conformitate cu Legea CXXXVII/2007 privind societățile de investiții și intermediarii de mărfuri care reglementează activitatea acestora, serviciile de investiții pot fi furnizate numai de societăți de investiții și instituții de credit. Legea LX/2003 privind societățile de asigurări și activitățile de asigurare prevede ca activitățile de asigurare pot fi prestate numai de societățile de asigurări. Posta este autorizată de Autoritatea de supraveghere financiară din Ungaria să presteze serviciile financiare care fac obiectul prezentei cereri. Orice instituție care îndeplinește condițiile de funcționare prudentă și supraveghere eficace poate fi autorizată să furnizeze aceste servicii. Societățile nerezidente pot să furnizeze, prin intermediul sucursalelor, servicii financiare și activități auxiliare acestora, precum și servicii de investiții și servicii de asigurare, cu condiția ca acestea societăți nerezidente să fie autorizate de autoritatea competentă din țara în care este stabilită. Cerința de a avea o sucursală în Ungaria nu este aplicabilă instituțiilor financiare înregistrate în oricare stat membru SEE, deoarece aceste instituții pot furniza servicii transfrontalier.

    (7)

    Având în vedere faptele menționate la considerentele 5 și 6 de mai sus, se poate considera că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 30 alineatul (3) privind accesul liber la piață.

    (8)

    Expunerea directă la concurență pe o anumită piață trebuie evaluată pe baza unor criterii diverse, niciunul dintre acestea nefiind, în sine, decisiv. În ceea ce privește piețele vizate de prezenta decizie, cota principalilor actori pe o anumită piață este un criteriu care trebuie luat în considerare. Alte criterii luate în considerare pot fi gradul de concentrare pe piață și/sau proporția clienților care își schimbă furnizorul. Deoarece condițiile variază în funcție de diferitele activități care fac obiectul prezentei decizii, analiza situației concurenței trebuie să ia în considerare situații diverse de pe piețe diferite.

    (9)

    Cu toate că, în anumite cazuri, s-ar putea avea în vedere definiții limitative sau mai largi ale pieței, definiția precisă a pieței relevante în acest caz poate fi lăsată deschisă în sensul prezentei decizii, în ceea ce privește mai multe servicii enumerate în cererea prezentată de Posta, în măsura în care rezultatul analizei rămâne același, indiferent dacă are la bază o definiție limitativă sau mai largă.

    (10)

    Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării normelor în materie de concurență.

    III.   EVALUARE

    (11)

    În cerere sunt citate două categorii distincte de servicii de plată, și anume: A. servicii existente și B. servicii a căror introducere este planificată pentru 2012. În scopul analizei prezentei decizii, se vor lua în considerare numai serviciile existente, deoarece nu există probe materiale privind impactul pe care l-ar avea serviciile planificate, dacă și când vor fi introduse.

    (12)

    Serviciile de plată existente prestate de Posta sunt servicii care permit depunerea de numerar în conturi de plăți și servicii care permit retragerea de numerar dintr-un cont bancar, în cazul cărora Posta acționează în calitate de intermediar, și servicii de transfer de bani (servicii proprii de mandate de plată interne și internaționale, precum și servicii de mandate de plată Western Union, în calitate de intermediar).

    (13)

    Scopul prezentei decizii este acela de a stabili dacă serviciile furnizate de Posta sunt expuse unui nivel de concurență (pe piețe cu acces liber) care va garanta că, până și în absența disciplinei impuse de normele detaliate privind achizițiile stabilite de Directiva 2004/17/CE, Posta va efectua achizițiile necesare desfășurării activităților vizate în mod transparent, nediscriminatoriu și pe baza unor criterii care să îi permită identificarea celei mai avantajoase soluții din punct de vedere economic, la nivel global. În acest scop, este, prin urmare, necesar să se examineze dacă băncile și alte instituții financiare au capacitatea de a exercita o presiune concurențială asupra Posta.

    (14)

    Principalii concurenți ai Posta pe piața serviciilor de plată sunt băncile și alte instituții financiare care nu intră sub incidența Directivei 2004/17/CE, deoarece acestea nu sunt entități contractante în sensul directivei și/sau nu furnizează servicii financiare combinate cu servicii poștale.

    (15)

    Metodele de plată oferite de bănci sunt, în general, mai atractive decât cele prin intermediul formularelor și/sau a numerarului și sunt disponibile pe scară largă. Conform GfK Ungaria (6), numărul utilizatorilor de servicii bancare online a crescut cu 200 000 la finalul lui 2010 comparativ cu anul precedent și a ajuns la 1 milion de utilizatori, cu o rată a creșterii în ascensiune. În același timp, conform aceleiași surse, scade numărul acelora care preferă să efectueze personal operațiuni bancare – unul din patru clienți nu se mai deplasează la sucursalele bancare pentru a face operațiuni.

    (16)

    Piața produsului, astfel cum este definită de solicitant, este piața serviciilor de plată furnizate de instituții de credit și alți furnizori de servicii de plăți, iar piața geografică respectivă este considerată la nivel național. Autoritatea maghiară în materie de concurență (GHV) a precizat că, deși nu dispun de toate informațiile și datele pentru a defini piața produsului într-un mod precis și corespunzător, definiția pieței relevante a produsului furnizată de solicitant „poate fi acceptată”. În ceea ce privește piața geografică, sub aceeași rezervă de mai sus, GVH a declarat că „nu deține alte probe pe baza căror piața geografică nu ar trebui să fie întregul teritoriu al Ungariei”.

    (17)

    În sensul prezentei decizii, în ceea ce privește piața serviciilor de plată, nu se va face o distincție între piața produsului cu amănuntul și piața cu ridicata, deoarece rezultatele analizei sunt aceleași indiferent dacă se bazează pe o definiție limitativă sau mai largă.

    (18)

    Făcând referire la gradul de concentrare al pieței, Autoritatea maghiară în materie de concurență declară că, se pare, „cele mai mari 5-6 bănci, împreună cu Magyar Posta, au o cotă de piață combinată foarte mare în ceea ce privește serviciile de plată pentru persoanele fizice și este posibil să acopere toată piața. Se presupune că piața corporativă este mai puțin concentrată, datorită prezenței altor câtorva instituții financiare.”

    (19)

    Aceste servicii permit clienților să efectueze plăți pentru un serviciu sau un bun achiziționat. Sunt utilizate de persoane fizice pentru decontarea obligațiilor de plată și mai ales pentru efectuarea plăților pentru servicii de utilități publice, telecomunicații, servicii financiare, servicii de asigurări, servicii de livrare la domiciliu, plata impozitelor etc.

    (20)

    Principalul factor de stabilire a pieței relevante a produsului este identificarea categoriei de produse substituibile, ceea ce înseamnă mijloacele alternative de care ar dispune clientul pentru a-și deconta obligațiile de plată. Prin urmare, solicitantul consideră că piața relevantă a produsului acoperă depozitele în numerar efectuate în conturi bancare sau prin intermediul ATM-urilor (7), plățile cu carduri și transferurile între conturi bancare (transferuri simple sau transferuri automate de debit).

    (21)

    În ceea ce privește schimbarea metodelor de efectuare a plăților, Autoritatea maghiară în materie de concurență (GVH) a confirmat că „cei mai mari furnizări de servicii de utilități și de altă natură au tendința de a oferi clienților mai multe metode de plată, cu posibilitatea de a le schimba simplu. Se pare că există, de asemenea, tendința de a convinge clienții să utilizeze metode electronice de plată în locul celor prin intermediul formularelor și a numerarului.” În acest context, trebuie menționată utilizarea crescândă a operațiunilor bancare online. Cu toate acestea, după cum s-a precizat la considerentul 9 de mai sus, definiția precisă poate fi lăsată deschisă în sensul prezentei decizii.

    (22)

    Cota de piață a Posta pentru servicii care permit depunerea de numerar în conturi de plăți, calculată ca procent din valoarea totală a pieței, a reprezentat (8) 3,91 % în 2007, 3,88 % în 2008 și 4,14 % în 2009. În ceea ce privește volumul și valoarea, trebuie menționat că numărul tranzacțiilor efectuate de Posta și valoarea acestora a scăzut în 2009 comparativ cu anii precedenți (9).

    (23)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, acești factori ar trebui să fie considerați indicatori ai expunerii directe a activității Posta la concurență.

    (24)

    Caracteristica serviciilor care permit retragerea de numerar este aceea că titularul contului autorizează plăți din contul său de plăți la ordinul unui terț. În prezent, domeniul acestor servicii include livrarea de numerar și serviciile de plată a pensiilor. Principalii trași sunt Trezoreria statului și autoritățile locale care utilizează această schemă pentru plata alocațiilor familiale, a ajutoarelor sociale și a ajutoarelor de șomaj etc. În cazul plăților efectuate de stat, beneficiarul poate opta ca sumele să fie creditate unei bănci sau să le primească prin serviciul poștal. În cazul plății pensiilor, beneficiarii au, de asemenea, posibilitatea să crediteze o parte din sumă în contul personal deschis la o bancă, iar cealaltă parte să le fie livrată în numerar. Există posibilitatea de a schimba oricând livrarea numerarului prin servicii poștale cu transferul bancar, printr-o cerere simplă adresată administrației centrale naționale de asigurare a pensiilor.

    (25)

    Statul maghiar, prin Banca Națională, derulează o strategie de reducere a volumului tranzacțiilor în numerar și de încurajare a dezvoltării metodelor electronice de plată și a infrastructurii aferente. Entitățile corporative sunt obligate să efectueze plățile prin conturi de plăți, iar salariile funcționarilor publici sunt plătite în conturi bancare. Conform unui studiu recent (10) efectuat de Banca Națională a Ungariei, în prezent jumătate din pensiile acordate de stat sunt plătite prin alte mijloace decât serviciile poștale și, conform cererii (11), atât numărul, cât și valoarea totală a pensiilor plătite prin intermediul Posta au scăzut ușor în ultimii ani.

    (26)

    Pe baza considerentelor de mai sus, transferul plăților între conturi de plăți (transfer simplu sau transfer în grup), retragerile de numerar efectuate cu carduri bancare la ATM-uri sau terminale POS (12) și retragerile de numerar de la ghișeele bancare sunt considerate piața relevantă a produsului pentru serviciile care permit retragerea de numerar dintr-un cont de plăți.

    (27)

    În cazul serviciilor de mai sus, în sensul plăților efectuate către persoane care dețin un cont bancar, plățile între conturi de plăți (operațiuni simple și transferuri în grup în cazul în care plățile sunt efectuate dintr-un singur cont către mai multe persoane) pot fi considerate produse substituibile. Și în acest caz, definiția precisă poate fi lăsată deschisă în sensul prezentei decizii.

    (28)

    Cota de piață a Posta pentru servicii poștale care permit retragerea de numerar dintr-un cont de plăți, calculată ca procent din valoarea totală a serviciului substituibil, a reprezentat (13) 2,44 % în 2007, 2,49 % în 2008 și 2,61 % în 2009. În ceea ce privește volumul și valoarea, trebuie menționat că numărul tranzacțiilor efectuate de Posta și valoarea acestora au înregistrat o scădere în ultimii trei ani pentru care există date, mai precis, pentru 2007, 2008 și 2009 (14).

    (29)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, acești factori ar trebui să fie considerați indicatori ai expunerii directe a activității Posta la concurență.

    (30)

    Serviciile de transfer de bani furnizate de Posta sunt utilizate în general pentru plăți efectuate între persoane fizice. Serviciile respective sunt mandate de plată interne și internaționale oferite de Posta în nume propriu și transferuri de bani Western Union disponibile în țară și internațional, care oferă o metodă de transfer de bani în timp real.

    (31)

    Pentru transferurile interne, atât în nume propriu, cât și în calitate de intermediar, solicitantul consideră că operațiunile între conturi de plăți sunt substituibile transferurilor de bani dacă beneficiarul are un cont de plăți. Drept urmare, piața plăților efectuate între conturi pe teritoriul Ungariei poate fi considerată piața relevantă a produsului pentru transferurile interne de bani, cu toate că definiția exactă poate să rămână deschisă.

    (32)

    Calculate în consecință, cotele de piață deținute de Posta au fost mai mici de 1 % în 2007, 2008 și 2009.

    (33)

    În cazul transferurilor internaționale de bani, activitățile desfășurate de Posta și Western Union au fost considerate ca substitute apropiate. Mai mult, plățile efectuate prin conturi de plăți sunt considerate produse substitut, prin urmare plățile transfrontaliere între conturi de plăți sunt considerate de solicitant piața relevantă a produsului. Cu toate acestea, definiția exactă a pieței relevante poate rămâne deschisă.

    (34)

    Cota de piață deținută de Posta calculată astfel este de 0,5 % în 2007, 2008 și 2009.

    (35)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, acești factori ar trebui să fie considerați indicatori ai expunerii directe a activității Posta la concurență.

    (36)

    Cererea de scutire face referire și la alte activități ale Posta, desfășurate în numele altora, în legătură cu anumite servicii financiare, pentru care Posta acționează în calitate de intermediar.

    (37)

    Cererea de scutire include intermedierea de conturi curente și produse și servicii conexe, și anume servicii de conturi bancare private și corporative furnizate în numele instituțiilor de credit, inclusiv acceptarea și transmiterea ordinelor de plată pentru execuție, și intermedierea de depozite la vedere și depozite la termen aferente unui cont bancar.

    (38)

    Produsele și serviciile financiare oferite de Posta în calitate de intermediar aparțin Erste Bank și OTP Bank. De asemenea, Posta oferă în nume propriu depozite.

    (39)

    Practica anterioară a Comisiei (15) distinge între servicii bancare pentru persoane fizice și servicii bancare destinate persoanelor juridice. Serviciile bancare pentru persoanele fizice sunt definite ca toate serviciile destinate persoanelor fizice și societăților foarte mici, în timp ce serviciile bancare pentru persoanele juridice cuprind servicii bancare adresate clienților corporativi mari și întreprinderilor mici și mijlocii. Cu toate acestea, în deciziile anterioare (16) privind sectorul bancar destinat persoanelor fizice, Comisia a lăsat deschisă problema dacă produsele bancare destinate persoanelor fizice reprezintă individual câte o piață separată a produsului sau dacă anumite produse bancare destinate persoanelor fizice pot alcătui o piața unică relevantă a produsului.

    (40)

    Piața relevantă a produsului trebuie diferențiată în funcție de etapa din lanțul de distribuție (amonte – furnizarea de conturi curente și produse și servicii conexe acestora sau aval – intermedierea de conturi curente și produse și servicii conexe acestora). Referitor la activitatea de intermediere a conturilor de plăți destinate persoanelor fizice, piața relevantă a produsului poate fi considerată piața de intermediere a conturilor de plăți și a depozitelor destinate persoanelor fizice. Referitor la activitatea de intermediere a conturilor de plăți destinate persoanelor juridice, piața relevantă a produsului poate fi considerată piața de intermediere a conturilor de plăți și a depozitelor destinate persoanelor juridice. Cu toate acestea, conform considerentului 9 din prezenta decizie, nu este necesar să se definească piața relevantă.

    (41)

    Solicitantul definește piață geografică ca fiind întregul teritoriu al Ungariei. Autoritatea maghiară în materie de concurență (GVH) a confirmat că „în sensul prezentului caz, toate instituțiile financiare din Ungaria își desfășoară activitatea la nivel național; nu există indicii privind diferențe regionale în aspectele referitoare la furnizarea de servicii financiare”. Mai mult, practica anterioară a Comisiei (17) în legătură cu piețele financiare a considerat piața geografică relevantă ca fiind cea la nivel național, din cauza condițiilor de concurență diferite din fiecare stat membru și a importanței rețelei de sucursale.

    (42)

    Cotele de piață ale Posta, calculate pe baza considerentelor de mai sus, sunt după cum urmează: pentru conturile curente și depozitele destinate persoanelor fizice: 1,45 % în 2007, 1,38 % în 2008 și 1,51 % în 2009, în timp ce, pentru piața conturilor curente și a depozitelor destinate persoanelor juridice, cotele de piață deținute de Posta sunt neglijabile (0 %) în 2007, 2008 și 2009. Aceste cifre indică faptul că pentru intermedierea acestor servicii financiare cotele de piață sunt de asemenea scăzute.

    (43)

    Restul pieței se împarte între alte bănci și instituții financiare – care nu intră sub incidența prevederilor Directivei 2004/17/CE.

    (44)

    În studiul său din 2009 privind sectorul bancar pentru persoane fizice (18), Autoritatea maghiară în materie de concurență (GVH) a concluzionat că nu există obstacole majore în schimbarea conturilor în Ungaria și, mai mult, s-a observat că frecvența cu care clienții își schimbă contul curent este una dintre cele mai ridicate comparativ cu restul statelor membre UE.

    (45)

    Avantajele rețelei extinse a Posta sunt contracarate de importanța tot mai mare a operațiunilor bancare efectuate online.

    (46)

    Conform unui studiu (19) referitor la factorii care influențează opțiunea unui client pentru o anumită bancă, cei mai importanți factori au fost fiabilitatea și încrederea, vecinătatea și accesibilitatea (inclusiv accesul la mijloace care permit retragerea de numerar) și calitatea serviciilor. Aceste concluzii au fost confirmate și de rezultatele studiului (20) privind serviciile financiare și serviciile de conturi curente. Conform acestei surse, cele mai importante aspecte luate în considerare atunci când se alege o bancă sunt costurile și reputația, în timp ce accesul simplu (adică o rețea extinsă) se pare că este mai puțin important. Mai mult, gama de servicii bancare, mai precis accesul la o gamă variată de servicii bancare, precum și calitatea ridicată a serviciilor au reprezentat un factor important. Având în vedere cele de mai sus, cu toate că Posta are o rețea extinsă, nu există criterii considerate de clienți ca fiind importante (reputația ca instituție bancară, servicii bancare, calitatea serviciilor) care au un rol compensatoriu în alegerea unei bănci. Clienții ale căror nevoi includ o gamă largă de servicii bancare ar fi, prin urmare, reticenți să aibă în vedere schimbarea sau să schimbe efectiv serviciile furnizate de o bancă cu un cont poștal care nu oferă gama de servicii cu care s-a obișnuit.

    (47)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, acești factori ar trebui să fie considerați indicatori ai expunerii directe a activității Posta la concurență.

    (48)

    Această activitate reprezintă intermedierea de credite furnizate de instituții terțe, iar Posta acționează în calitate de intermediar pentru mai multe servicii speciale. Posta oferă produse de creditare (fără garanții mobiliare sau imobiliare) furnizate de Erste Bank pentru clienți persoane fizice, iar în sectorul clienților persoane juridice, Posta oferă un produs al Magyar Fejlesztesi Bank în calitate de intermediar pentru mai multe servicii speciale.

    (49)

    Serviciile în cauză pot fi grupate în multe moduri diferite, în funcție de factori precum scopul creditului sau al clientului tipic (consumatori, IMM-uri, întreprinderi mai mari sau administrații publice). În consecință, intermedierea de credite destinate persoanelor fizice și intermedierea de credite destinate persoanelor juridice pot fi considerate piețe separate ale produsului.

    (50)

    Piața produsului pentru intermedierea de credite destinate persoanelor fizice este definită de solicitant ca piața împrumuturilor ipotecare nerestricționate și a creditelor personale, atât în forinți maghiari, cât și în alte valute. Această definiție nu contravine practicii anterioare a Comisiei (21) în care Comisia nu a concluzionat dacă produsele bancare destinate persoanelor fizice, considerate individual, reprezintă o piață relevantă a produsului sau dacă mai multe produse bancare destinate persoanelor fizice pot alcătui o piață unică relevantă a produsului.

    (51)

    În sectorul clienților persoane juridice, Posta oferă numai un tip de produs de creditare. În mod normal, acest produs este oferit de alte instituții financiare (adică, cooperativele de economii). Posta oferă acest produs în 45 de locații speciale și nu în toate oficiile din rețea. Solicitantul consideră că piața relevantă a produsului pentru sectorul clienților persoane juridice include împrumuturile pentru IMM-uri oferite de instituțiile de credit. Cu toate acestea, după cum s-a precizat la considerentul 9 de mai sus, definiția exactă poate rămâne deschisă în sensul prezentei decizii.

    (52)

    Piața geografică o reprezintă întregul teritoriu al Ungariei, practic din aceleași motive cu cele menționate la considerentul 41.

    (53)

    Cotele de piață deținute de Posta pe piața creditelor destinate persoanelor fizice, astfel cum a fost definită, au fost de mai puțin de 0,5 % în 2007, 2008 și 2009, în timp ce cotele de pe piața creditelor destinate persoanelor juridice sunt neglijabile (0 %) pentru aceiași ani. Datele disponibile arată că cotele deținute de Posta pe aceste piețe definite limitativ sunt atât de mici încât pe o piață definită în sens mai larg Posta ar deține cote chiar mai mici.

    (54)

    Restul pieței se împarte între alte bănci și instituții financiare – care nu intră sub incidența prevederilor directivei serviciilor de utilități. Cotele de piață cumulate (22) ale primilor trei concurenți pentru 2007, 2008 și 2009 au fost după cum urmează: 52,54 %, 51,39 % și 54,27 %, pe piața împrumuturilor destinate persoanelor fizice și, respectiv, 42,69 %, 47,36 % și 48,07 % pe piața împrumuturilor destinate persoanelor juridice.

    (55)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, factorii de mai sus ar trebui să fie considerați indicatori ai expunerii directe a activității Posta la concurență.

    (56)

    Posta oferă carduri de credit emise de Erste Bank Zrt. Acest produs este un card de credit standard, în ceea ce privește condițiile și serviciile oferite.

    (57)

    Referitor la cardurile de debit, Posta este intermediar pentru carduri bancare destinate persoanelor juridice și persoanelor fizice aferente conturilor curente. Posta este intermediar pentru servicii speciale multiple, în timp ce serviciul este oferit de Erste Bank Hungary Nyrt. Cardurile oferite sunt carduri de debit standard.

    (58)

    În ceea ce privește acceptarea de carduri de plată, oficiile poștale sunt echipate cu terminale POS care permit retragerea de numerar prin intermediul cardurilor bancare. Solicitantul susține că, din perspectiva clienților, același serviciu (obținerea numerarului) este disponibil prin intermediul retragerilor de numerar de la o casierie bancară sau de la alte terminale POS operate de terți în alte locații decât oficiile poștale, prin urmare, produsele sunt substituibile.

    (59)

    În trecut, Comisia a făcut distincție (23) între două activități principale în legătură cu cardurile de plată: prima – emiterea de carduri pentru persoane fizice și societăți și a doua – de identificare de comercianți pentru acceptarea plăților cu cardul. Mai mult, referitor la activitatea de emitere de carduri de plată, Comisia a dezbătut în cadrul deciziilor anterioare (24) posibilitatea unei distincții între diferitele tipuri de carduri, dar, în final, definiția precisă a rămas deschisă.

    (60)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, se vor lua în considerare trei piețe ale produselor, mai precis piața cardurilor de credit, piața cardurilor de debit și piața de acceptare a cardurilor.

    (61)

    În ceea ce privește piața acceptării de carduri, piața produsului definită de solicitant nu este aceea definită de obicei în deciziile anterioare ale Comisiei, menționată la considerentul 59. Piața „inițială” a acceptării cardurilor este aceea alcătuită din comercianții care acceptă plata prin carduri. O altă piață posibilă a acceptării cardurilor este alcătuită din băncile care oferă comercianților servicii de acceptare a cardurilor. Cu toate acestea, după cum o confirmă și Autoritatea maghiară în materie de concurență (GVH) (25), în cazul Posta, având în vedere faptul că terminalele POS funcționează drept aparate ATM ale celor două bănci pentru care Posta acționează în calitate de intermediar, „probabil că Magyar Posta a avut dreptate când a furnizat informații privind concentrarea bazate pe numărul de aparate ATM funcționale”.

    (62)

    În ceea ce privește piața geografică, cazurile anterioare soluționate de Comisie (26) au indicat că piața cardurilor de plăți este încă la nivel național, deși a admis o posibilă extindere a pieței în viitor. În cazul de față, se consideră că piața geografică este întregul teritoriu al Ungariei.

    (63)

    După cum a declarat solicitantul, în perioada 2007-2009, cotele de piață deținute de Posta pe piața cardurilor de credit au fost mai mici de 1 %, pe piața cardurilor de debit au fost mai mici de 3 %, iar pe piața acceptării de carduri, mai mici de 6 %.

    (64)

    Conform Autorității maghiare în materie de concurență (27), în urma unui studiu recent efectuat de aceasta și de Banca Națională a Ungariei, dintre cele 24 de bănci emitente de carduri de debit, cota de piață totală pentru emiterea de carduri de debit deținută de primele 5 bănci este de aproximativ 82 %. Conform aceleiași surse, piața emitentă de carduri de credit este mai puțin concentrată; dintre cele 18 bănci emitente de carduri de credit, primele 7 bănci dețin cumulat o cotă de piață de 68 %. Mai mult, conform cererii, gradul de concentrare a pieței este la fel de ridicat în sectorul de acceptare a cardurilor, trei pătrimi din numărul ATM-urilor fiind operate de patru bănci.

    (65)

    Având în vedere cotele de piață scăzute deținute de Posta și prezența altor bănci și instituții financiare pe piață, fapt care generează presiune concurențială asupra activității Posta, se poate concluziona că, în sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, acești factori ar trebui considerați ca indicatori ai expunerii directe a activității Posta la concurență.

    (66)

    Această categorie de servicii include vânzarea de instrumente financiare și comercializarea unor produse speciale de investiții. Instrumentele financiare oferite sunt titluri de stat, fonduri de investiții ale Erste Befektetesi Zrt, alte titluri de valoare și un plan de economii pentru locuințe în numele Fundamenta Lakaskassza Zrt. și OTP Lakastakarekpenztar Zrt., în calitate de intermediar.

    (67)

    În cazurile precedente, Comisia a lăsat deschisă întrebarea dacă aceste servicii pot constitui piețe separate ale produselor (28). În acest caz definiția rămâne deschisă, deoarece serviciile furnizate de Posta în calitate de intermediar nu au ridicat probleme în materie de concurență, indiferent de definiția alternativă a pieței avută în vedere.

    (68)

    În ceea ce privește aria geografică, Comisia a considerat (29) că majoritatea segmentelor de piață sunt internaționale ca extindere geografică, dar unele dintre ele au fost analizate din punct de vedere național (30). Definiția precisă a pieței geografice va fi lăsată deschisă, iar în cazul de față întregul teritoriu al Ungariei va fi considerat piața geografică.

    (69)

    În perioada 2007-2009, cotele de piață deținute de Posta pe piața titlurilor de stat au fost mai mici de 4 %, pe piața unităților de investiții s-au situat între 3 % și 9 %, pe piața obligațiunilor au fost mai mici de 2 %, iar pe piața planurilor de economii pentru locuințe au fost mai mici de 4 %.

    (70)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, acești factori ar trebui să fie considerați indicatori ai expunerii directe la concurență a activității Posta pe piața de investiții.

    (71)

    Posta oferă asigurări de viață în numele Magyar Posta Eletbiztosito Zrt. și asigurări generale în numele Magyar Posta Biztosito Zrt.

    (72)

    În deciziile anterioare (31), Comisia a făcut distincție între trei categorii de asigurări, și anume: asigurări de viață, asigurări generale și reasigurări. În plus, s-a observat că, din partea cererii, asigurările de viață și cele generale pot fi clasificate în tot atâtea piețe ale produsului câte riscuri sunt asigurate. În ceea ce privește asigurările de viață, în deciziile anterioare Comisia a luat în considerare următoarele grupe: asigurări de viață individuale, asigurări de viață pentru un grup și asigurări în legătură cu o unitate sau, în mod alternativ, de protecție individuală, de protecție a unui grup, pensii private, pensii pentru un grup, economii și investiții (32). În ceea ce privește asigurările generale, în trecut Comisia a luat în considerare, între altele, asigurările pentru autovehicule, în caz de incendiu, de transport, de sănătate, pentru proprietăți, de răspundere civilă, în caz de deces, în caz de litigiu, în caz de accidente de muncă și asigurare de credit (33). Cu toate acestea, din punctul de vedere al furnizorilor, piețele produsului pot fi clasificate mai larg. În sensul prezentei decizii, definirea precisă a pieței produsului poată fi lăsată deschisă.

    (73)

    În trecut, Comisia a analizat, de asemenea, distribuția produselor de asigurări și a confirmat că piețele relevante atât pentru asigurările de viață, cât și pentru cele generale ar include toate canalele de distribuție spre exterior (adică, terți și neproprietari), cum sunt brokerii, agenții sau alți intermediari (34). Cu toate acestea, în sensul prezentei decizii, definirea precisă a pieței produsului poată fi lăsată deschisă.

    (74)

    În ceea ce privește piața geografică, în deciziile precedente (35) Comisia a definit piețele asigurărilor de viață ca fiind la nivel național, datorită canalelor de distribuție naționale, a structurii de piață fixate, a constrângerilor fiscale și a sistemelor de reglementare diferite. Și în cazul de față se va utiliza aceeași abordare și aria geografică va fi considerată întregul teritoriu al Ungariei.

    (75)

    În perioada 2007-2009, Posta a deținut o cotă de piață de mai puțin de 5 % (36) pe piața produselor de asigurări de viață și de mai puțin de 1 % (37) pe piața produselor de asigurări generale. Aceste cifre indică faptul că pentru intermedierea produselor de asigurări cotele de piață sunt de asemenea scăzute.

    (76)

    Pentru aceeași ani, cotele de piață cumulate ale primilor trei concurenți pe piața produselor de asigurări de viață au fost de 52,29 %, 51,08 % și 50,1 %, iar pe piața produselor de asigurări generale au fost de, respectiv, 54,84 %, 52,56 % și 51,66 %.

    (77)

    În sensul prezentei decizii și fără a aduce atingere dreptului concurenței, acești factori ar trebui să fie considerați indicatori ai expunerii directe la concurență a activității Posta pe piața asigurărilor.

    IV.   CONCLUZII

    (78)

    Având în vedere factorii analizați la considerentele 11-77, condițiile expunerii directe la concurență prevăzute la articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2004/17/CE trebuie considerate ca fiind îndeplinite în Ungaria pentru următoarele activități:

    (a)

    servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăți;

    (b)

    servicii care permit retragerea de numerar dintr-un cont de plăți;

    (c)

    serviciile de transfer de bani;

    (d)

    intermediere de conturi curente și alte produse și servicii conexe acestora;

    (e)

    intermediere de credite;

    (f)

    intermedierea și acceptarea de carduri de plată emise de instituții de credit;

    (g)

    intermediere de investiții și economii în scopuri speciale în numele altora;

    (h)

    intermediere de produse de asigurări.

    (79)

    Din moment ce condiția accesului nerestricționat pe piață este, de asemenea, îndeplinită, Directiva 2004/17/CE nu ar trebui să se aplice atunci când entitățile contractante acordă contracte destinate să permită furnizarea, în Ungaria, a serviciilor citate la considerentul 78 și nici atunci când se organizează concursuri de proiecte în vederea desfășurării unei astfel de activități în Ungaria.

    (80)

    Serviciile financiare furnizate de Posta sunt auxiliare serviciilor poștale conform articolului 6 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2004/17/CE. Serviciile poștale furnizate de Posta nu intră sub incidența cererii de scutire și, prin urmare, pentru aceste activități se aplică în continuare prevederile Directivei 2004/17/CE. În acest context, se reamintește faptul că contractele de achiziții care includ mai multe activități fac obiectul articolului 9 din Directiva 2004/17/CE. Acest fapt înseamnă că atunci când o entitate contractantă efectuează o achiziție „mixtă”, adică o achiziție efectuată pentru a sprijini efectuarea atât a unor activități scutite de la prevederile Directivei 2004/17/CE, cât și a unor activități care nu sunt scutite de la aplicarea directivei, se iau în considerare activitățile principale pentru care este destinat contractul. În cazul unei achiziții mixte, al cărei scop principal este sprijinirea activităților poștale, sunt aplicabile prevederile Directivei 2004/17/CE. În cazul în care este imposibil să se stabilească care este activitatea principală a contractului, contractul se atribuie în conformitate cu normele de la articolul 9 alineatele (2) și (3) din Directiva 2004/17/CE.

    (81)

    Prezenta decizie se bazează pe situația de drept și de fapt din perioada iulie-octombrie 2011, așa cum reiese din informațiile furnizate de Magyar Posta și de Autoritatea maghiară în materie de concurență. Prezenta decizie poate fi revizuită în cazul în care, în urma unor schimbări semnificative ale situației de drept și de fapt, condițiile de aplicabilitate a articolului 30 alineatul (1) din Directiva 2004/17/CE nu mai sunt îndeplinite.

    (82)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu opinia Comitetului consultativ pentru contracte de achiziții publice,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Directiva 2004/17/CE nu se aplică contractelor atribuite de entitățile contractante în scopul furnizării următoarelor servicii în Ungaria:

    (a)

    servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăți;

    (b)

    servicii care permit retragerea de numerar dintr-un cont de plăți;

    (c)

    serviciile de transfer de bani;

    (d)

    intermediere de conturi curente și alte produse și servicii conexe acestora;

    (e)

    intermediere de credite;

    (f)

    intermedierea și acceptarea de carduri de plată emise de instituții de credit;

    (g)

    intermediere de investiții și economii în scopuri speciale în numele altora;

    (h)

    intermediere de produse de asigurări.

    Articolul 2

    Prezenta decizie se adresează Republicii Ungare, în conformitate cu tratatele.

    Adoptată la Bruxelles, 16 decembrie 2011.

    Pentru Comisie

    Michel BARNIER

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 134, 30.4.2004, p. 1.

    (2)  A se vedea cererea, pagina 11.

    (3)  De exemplu: În ceea ce privește serviciile de plată, serviciul prin mandat poștal de plată internațional este oferit în 328 de oficii poștale și serviciul de transfer de bani Western Union este intermediat de 1 024 de oficii poștale. Dintre serviciile furnizate în numele altora, cele de intermediere de carduri de credit Posta, precum și cele de intermediere de obligațiuni de investiții și anumite produse de asigurare sunt oferite doar în 343 de locații, produsele de cont curent ale OTP Bank pentru clienții persoane fizice sunt furnizate în 244 de oficii poștale, iar serviciile de credite corporative numai în 45 de locații.

    (4)  Banca Centrală Europeană, „Sisteme de plată și de decontare a titlurilor de valoare în Uniunea Europeană: țările care nu fac parte din zona euro – Ungaria”, august 2007.

    (5)  Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 97/5/CE (JO L 319, 5.12.2007, p. 1).

    (6)  GfK Ungaria: „Operațiunile bancare prin internet câștigă teren în continuare”, 3 noiembrie 2010 http://www.gfk.com/imperia/md/content/gfk_hungaria/pdf/press_h/2010/press_2010_11_03_h.pdf

    (7)  ATM – abreviere de la Automated Teller Machine (Aparat de distribuție automată de numerar).

    (8)  Cotele de piață relevante au fost calculate în raport cu valoarea totală a tranzacțiilor. A se vedea pagina 34 din cerere.

    (9)  A se vedea pagina 32 din cerere.

    (10)  Banca Națională a Ungariei „Nimic nu este gratis: un studiu privind costurile sociale ale principalelor instrumente de plată în Ungaria” de Dr. Aniko Turjan, Eva Diveki, Eva Keszy-Harmath, Gergely Koczan, Kristof Takacs, Studiu ocazional 93, 2011.

    (11)  A se vedea paginile 35 și 36 din cerere.

    (12)  POS – abreviere de la Point of Sale (punct de vânzare).

    (13)  Cotele de piață relevante au fost calculate în raport cu valoarea totală a tranzacțiilor. A se vedea pagina 36 din cerere.

    (14)  A se vedea paginile 35 și 36 din cerere.

    (15)  Cazul COMP/M.5384, BNP Paribas/Fortis, p. 3.

    (16)  Cazul COMP/M.4844, Fortis/activele ABN AMRO.

    (17)  Cazul COMP/M.2225, Fortis/ASR, p. 3, COMP/M.5075, Vienna Insurance Group/Erste Bank Versicherungssparte și COMP/M.5384, BNP Paribas/Fortis, p. 15.

    (18)  Schimbarea conturilor în cazul anumitor produse financiare destinate clienților persoane fizice și mici întreprinzători – Anchetă privind sectorul – raport final, 5 februarie 2009, GVH – Autoritatea maghiară în materie de concurență. GVH a desfășurat acest studiu privind schimbarea produselor bancare pentru perioada 2002-2006.

    (19)  Schimbarea conturilor în cazul anumitor produse financiare destinate clienților persoane fizice și micilor întreprinzători – Anchetă privind sectorul – raport final, 5 februarie 2009, GVH – Autoritatea maghiară în materie de concurență și studiul aferent privind istoricul „Informații și experiențe privind schimbarea unei bănci” sinteza analizei pieței clienților, Millward Brown, septembrie 2006.

    (20)  Ipsos: Servicii financiare, servicii de cont curent, Sinteza studiului privind clienții persoane fizice, ianuarie 2009.

    (21)  Cazul COMP/M.4844, Fortis/activele ABN AMRO.

    (22)  Conform informațiilor suplimentare furnizate de solicitant în scrisoarea din 2 septembrie 2011.

    (23)  Cazul COMP/M.5241, American Express/Fortis/Alpha Card.

    (24)  Cazul COMP/M.3894, Unicredito/HVB; COMP/M.2567, Nordbanken/Postgirot; COMP/M.3740, Barclays Bank/Foerenngssparbanken/JV, COMP/M.4844, Fortis/activele ABN AMRO, COMP/M.5241, American Express/Fortis/Alpha Card.

    (25)  Răspunsul GVH din 15.9.2011 la scrisoarea Comisiei de solicitare de informații din 8.8.2011.

    (26)  Cazul COMP/M.3740, Barklays Bank/Foereningssparbanken/JV și COMP/M.2567, Nordbanken/Postgirot.

    (27)  Răspunsul GVH din 15.9.2011 la scrisoarea Comisiei de solicitare de informații din 8.8.2011.

    (28)  Cazul COMP/M.3894, Unicredito/HVB, Cazul COMP/M.5384, BNP Paribas/Fortis.

    (29)  Cazul COMP/M.2225, Fortis/ASR, COMP/M.1172, Fortis AG/Generale Bank.

    (30)  Cazul COMP/M.4155, BNP Paribas/BNL.

    (31)  Cazul COMP:M.4284, Axa/Winterhur, Cazul COMP/M.5384, BNP Paribas/Fortis.

    (32)  Cazul COMP/4047, Aviva/Ark life, Cazul COMP/M.4284, Axa/Winterthur, Cazul COMP/M.4701, Generali/PPF Insurance Business.

    (33)  Cazul COMP/M.4284, Axa/Winterthur, Cazul COMP/M.4701, Generali/PPF Insurance Business, Cazul COMP/M.2676, Sampo/Vama/IF Holding/JV.

    (34)  Cazul COMP/M.4284, Axa/Winterthur, Cazul COMP/M.4844, Fortis/activele ABN AMRO.

    (35)  Cazul COMP/M.5075, Vienna Insurance Group/Erste Bank Versicherungssparte; COMP/M.4844, Fortis/activele ABN AMRO.

    (36)  Cota de piață calculată pe baza veniturilor obținute din prime.

    (37)  Idem 36.


    Top