This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62014FN0099
Case F-99/14: Action brought on 29 September 2014 — ZZ v Council
Cauza F-99/14: Acțiune introdusă la 29 septembrie 2014 – ZZ/Consiliul
Cauza F-99/14: Acțiune introdusă la 29 septembrie 2014 – ZZ/Consiliul
JO C 448, 15.12.2014, p. 40–41
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
15.12.2014 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 448/40 |
Acțiune introdusă la 29 septembrie 2014 – ZZ/Consiliul
(Cauza F-99/14)
(2014/C 448/51)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: ZZ (reprezentant: M. Velardo, avocat)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Obiectul și descrierea litigiului
Anularea în parte a două comunicări adresate personalului Consiliului în măsura în care acestea leagă acordarea rambursării cheltuielilor de călătorie de la locul de repartizare până la locul de origine și a concediului aferent duratei călătoriei de indemnizația de expatriere și de indemnizația de reședință în afara țării de origine și obligarea pârâtului la plata de daune interese pentru prejudiciile moral și material pretins suferite
Concluziile reclamantului
— |
Anularea, în temeiul articolului 270 TFUE, a deciziei cuprinse în Comunicarea adresată personalului („CP”) 13/14 (Decizia nr. 2/2014) din 9 ianuarie 2014, care a modificat regimul aplicabil concediului aferent duratei călătoriei, ca urmare a aplicării începând de la 1 ianuarie 2014 a dispoziției prevăzute la articolul 7 din anexa V la statut, precum și a Comunicării adresate personalului („CP”) 9/14 (Decizia nr. 12/2014), care a modificat regimul cheltuielilor de călătorie ca urmare a aplicării începând de la 1 ianuarie 2014 a dispoziției prevăzute la articolul 8 din anexa VII la statut, modificate prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți, publicat în Jurnalul Oficial nr. L 287 din 29 octombrie 2013. Cererea de anulare se limitează la partea din aceste CP-uri care leagă dreptul la rambursarea cheltuielilor de călătorie și la concediul aferent duratei călătoriei de indemnizația de expatriere sau de indemnizația de reședință în afara țării de origine precum și la articolul 6 din CP 9/14 care a introdus criterii noi pentru stabilirea locului de origine; |
— |
obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1 69 051,96 euro pentru prejudiciul material suferit, precum și a sumei de 40 000 de euro pentru prejudiciul moral; |
— |
obligarea pârâtului la plata de daune interese de întârziere și compensatorii de 6,75 % pentru prejudiciile moral și material suferite; |
— |
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată. |