Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014FN0090

    Cauza F-90/14: Acțiune introdusă la 4 septembrie 2014 – ZZ/Comisia Europeană

    JO C 448, 15.12.2014, p. 39–39 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    15.12.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 448/39


    Acțiune introdusă la 4 septembrie 2014 – ZZ/Comisia Europeană

    (Cauza F-90/14)

    (2014/C 448/49)

    Limba de procedură: germana

    Părțile

    Reclamant: ZZ (reprezentant: Hans-Robert Ilting, avocat)

    Pârâtă: Comisia Europeană

    Obiectul și descrierea litigiului

    Reclamantul solicită, în primul rând, anularea deciziei de a nu i se acorda alocația pentru creșterea copilului începând cu 1 septembrie 2013 întrucât copilul său nu mai urmează „o formare educațională sau profesională” în sensul articolului 2 din anexa VII la Statutul funcționarilor și, în al doilea rând, obligarea angajatorului său să continue să îi acorde această alocație și să ramburseze toate cheltuielile medicale pentru fiica sa retroactiv de la 1 septembrie 2013.

    Concluziile reclamantului

    Reclamantul solicită Tribunalului Funcției Publice:

    anularea deciziei pârâtei, număr de dosar HR.D.2/AS/ac/Ares(2014) din 5 iunie 2014, privind reclamația sa înregistrată la 12 februarie 2014 la HR.D.2 „Unitatea căi de atac și urmărirea cazurilor” cu numărul de dosar R/227/14;

    obligarea autorității împuternicite să facă numiri să o recunoască pe fiica sa în mod neîntrerupt și retroactiv de la 1 septembrie 2013 ca fiind copil aflat în întreținere care urmează o formare educațională și pentru acest motiv să recunoască pentru fiica sa în mod neîntrerupt și retroactiv de la 1 septembrie 2013 continuarea acordării alocației pentru creșterea copilului și rambursarea cheltuielilor medicale.


    Top