Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014CN0412

    Cauza C-412/14: Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Rüsselsheim (Germania) la 29 august 2014 – Dagmar Wedel, Rudi Wedel/Condor Flugdienst GmbH

    JO C 448, 15.12.2014, p. 3–3 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    15.12.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 448/3


    Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Rüsselsheim (Germania) la 29 august 2014 – Dagmar Wedel, Rudi Wedel/Condor Flugdienst GmbH

    (Cauza C-412/14)

    (2014/C 448/03)

    Limba de procedură: germana

    Instanța de trimitere

    Amtsgericht Rüsselsheim

    Părțile din procedura principală

    Reclamanţi: Dagmar Wedel, Rudi Wedel

    Pârâtă: Condor Flugdienst GmbH

    Întrebările preliminare

    1)

    Împrejurările excepționale în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 (1) trebuie să privească în mod direct zborul rezervat?

    2)

    În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: câte zboruri anterioare efectuate de aeronava utilizată pentru zborul programat sunt relevante pentru existența unor împrejurări excepționale? Există o limită în timp pentru luarea în considerare a unor împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare? În caz afirmativ, cum se calculează această limită în timp?

    3)

    În cazul în care împrejurări excepționale care au intervenit cu ocazia zborurilor anterioare sunt relevante în privința unui zbor efectuat ulterior, măsurile rezonabile pe care operatorul de transport aerian trebuie să le adopte în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din regulament trebuie să vizeze numai prevenirea apariției împrejurărilor excepționale sau și prevenirea unei întârzieri mai mari?


    (1)  Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).


    Top