Acțiune introdusă la 30 noiembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Federală Germania

(Cauza C-562/10)

2011/C 63/37

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: F.W. Bulst și I. Rogalski, agenți)

Pârâtă: Republica Federală Germania

Concluziile reclamantei

Motivele și principalele argumente

Obiectul prezentei acțiuni privește reglementarea germană privind asigurările pentru dependență, potrivit căreia persoana dependentă care beneficiază în Germania de regimul legal al prestațiilor de asigurări (sociale) pentru dependență nu poate solicita prestații în același cuantum atunci când se află temporar în alt stat membru și în care beneficiază (sau dorește să beneficieze) în acel stat membru la prestații de îngrijire sau la alocația pentru dependență. În cazul unei șederi temporare în alt stat membru, dispozițiile existente în discuție privind prestațiile de îngrijire în natură prevăd că alocația pentru dependență și echipamentele pentru îngrijire au o valoare evident mai mică față de o prestație de îngrijire efectuată în Germania.

Comisia consideră că dispozițiile în discuție nu sunt compatibile cu articolul 56 TFUE întrucât acestea îngreunează considerabil recurgerea la prestațiile de îngrijire în alt stat membru și nu se justifică, respectiv nu sunt necesare pentru motive imperative de interes general. Prestațiile de îngrijire, precum închirierea de echipamente care pot fi utilizate pentru îngrijire, ar fi servicii furnizate în schimbul unei remunerații și ar reprezenta, prin urmare, o prestare de servicii în sensul articolului 56 TFUE. Astfel, acestea se încadrează în domeniul de aplicare al dispozițiilor privind libera prestare a serviciilor. În jurisprudența privind rambursarea costurilor tratamentului medical efectuat în alt stat membru, Curtea a subliniat că, în cadrul exercitării competenței de organizare a sistemelor de securitate socială, statele membre trebuie să respecte dreptul comunitar. Prin urmare, împrejurarea că o reglementare este inclusă domeniul de aplicare al securității sociale nu exclude aplicarea articolului 56 TFUE.

Cu privire la reglementările referitoare la alocația pentru dependență, există o restricție (discriminatorie), în sensul că dreptul la alocația pentru dependență, în măsura în care persoana dependentă are reședința în străinătate, se acordă pentru maximum șase săptămâni. Astfel, persoanei dependente îi este dificil să beneficieze în străinătate de prestații de îngrijire după expirarea acestei perioade.

Cu privire la reglementările referitoare la prestațiile de îngrijire în natură, există o restricție (discriminatorie) în sensul că nu se prevede, respectiv se exclude rambursarea prestațiilor de îngrijire în natură de care persoana dependentă a beneficiat în cadrul unei șederi temporare în alt stat membru și care au fost furnizate de un prestator de servicii stabilit în alt stat membru. Împrejurarea că nici pe teritoriul național nu sunt compensate costurile aferente prestațiilor de îngrijire în natură, efectuate de instituții care nu au încheiat convenții cu casele de asigurări pentru dependență, astfel cum susține guvernul federal, nu modifică această apreciere deoarece în Germania ar exista numeroși ofertanți care au încheiat asemenea convenții. Dimpotrivă, după cunoștința Comisiei, nu ar exista asemenea ofertanți în alte state membre ale Uniunii Europene. Cu privire la acest aspect, în privința asiguraților (respectiv, persoanele dependente) se exclude în principiu recurgerea în alt stat membru la prestațiile de îngrijire în natură, potrivit sistemului de asigurări sociale pentru dependență, deși aceasta ar fi posibilă în Germania inclusiv când nu se recurge la toți furnizorii.

În sfârșit, cu privire la reglementările privind furnizarea echipamentelor pentru îngrijire, există o restricție (discriminatorie) în sensul că nu sunt rambursate costurile închirierii (și utilizării) unui asemenea echipament pentru îngrijire în alt stat membru, spre deosebire de costurile aferente îngrijirilor prestate în Germania.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, libera prestare a serviciilor prevăzută la articolul 56 TFUE impune nu numai eliminarea oricărei discriminări a prestatorului de servicii pe motiv de cetățenie sau de naționalitate, ci și anularea tuturor restricțiilor — inclusiv atunci când acestea se aplică fără deosebire după cum este vorba despre prestatori de servicii interni sau prestatori de servicii din alte state membre — în cazul în care acestea interzic ori împiedică activitatea prestatorului de servicii stabilit în alt stat membru și care furnizează în acel stat în mod legal servicii asemănătoare.

Justificările invocate de guvernul federal — protecția sănătății publice și a echilibrului financiar al sistemului de asigurări pentru dependență — nu ar fi adecvate pentru a justifica această restricție privind libera prestare a serviciilor.

Pe de o parte, dispozițiile restrictive depășesc evident măsurile care ar putea fi necesare pentru protejarea calității serviciilor în discuție sau a sănătății. Astfel, în general, se exclude o rambursare a costurilor provenite din celelalte state membre, în mod independent de orice apreciere a calității. Prin urmare, nu se acordă rambursarea costurilor nici în situația asigurării unei calități suficiente a prestațiilor de îngrijire și a excluderii unei risc pentru sănătatea persoanei dependente.

Pe de altă parte, nu este necesar ca reglementările germane privind excluderea de la rambursare a costurilor provenite din celelalte state membre și care, în orice caz, ar fi inferioare celor provenite din Germania și care fac obiectul finanțării, să excludă un risc serios pentru echilibrul financiar al sistemului de asigurări sociale. În definitiv, în vederea evitării unei restricții privind libera prestare a serviciilor, costurile determinate de recurgerea, în străinătate, la prestațiile de îngrijire ar trebui rambursate numai în cuantumul în care ar fi rambursate și în Germania.