a)

În împrejurările din litigiul principal, caracterizate de faptul că s-au produs într-o perioadă în care autoritățile naționale ale statelor membre implicate în principal s-au confruntat cu un număr neobișnuit de ridicat de oameni care au solicitat permisiunea de a tranzita teritoriul lor național, intrarea de fapt permisă de către un stat membru pe teritoriul său național, al cărei singur scop a fost acela de a tranzita tocmai acest stat membru și de a prezenta o cerere de protecție internațională într-un alt stat membru, trebuie considerată „viză” în sensul articolului 2 litera (m) și al articolului 12 din Regulamentul Dublin III?

b)

Având în vedere permisiunea de intrare de fapt în scopul tranzitării, trebuie să se considere că „viza” și-a pierdut valabilitatea odată cu plecarea din statul membru în cauză?

c)

Având în vedere permisiunea de intrare de fapt în scopul tranzitării, trebuie să se considere că „viza” este în continuare valabilă în cazul în care nu a fost părăsit statul membru în cauză sau că această „viză” își pierde valabilitatea indiferent dacă a fost sau nu a fost părăsit teritoriul național al acestui stat în momentul în care un solicitant renunță definitiv la intenția de a pleca în alt stat membru?

d)

Renunțarea solicitantului la intenția de a pleca în statul membru avut în vedere inițial ca punct de destinație are drept consecință faptul că trebuie să se aibă în vedere comiterea unei fraude după eliberarea „vizei” în sensul articolului 12 alineatul (5) din Regulamentul Dublin III, astfel încât statul membru care a emis „viza” nu este responsabil?

e)

Sintagma de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III „a trecut ilegal frontiera într-un stat membru pe uscat, pe mare sau pe calea aerului venind dintr-o țară terță” trebuie să fie înțeleasă în sensul că, în împrejurările speciale ale litigiului principal, nu se poate constata existența unei treceri ilegale a frontierei externe?

a)

Pentru aprecierea aspectului dacă, în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III, există o „trecere ilegală” a frontierei, trebuie să se țină seama în special de aspectul dacă, potrivit Codului Frontierelor Schengen – în special conform articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 (2) al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane, relevant în litigiul principal datorită momentului în care a avut loc intrarea – sunt îndeplinite condițiile de intrare?

b)

Care sunt dispozițiile din dreptul Uniunii care trebuie avute în vedere în principal la aprecierea problemei dacă există o „trecere ilegală” a frontierei în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III?

c)

În împrejurările din litigiul principal, caracterizate de faptul că s-au produs într-o perioadă în care autoritățile naționale ale statelor membre implicate în principal s-au confruntat cu un număr neobișnuit de ridicat de oameni care au solicitat permisiunea de a tranzita teritoriul lor național, intrarea de fapt permisă de către un stat membru pe teritoriul său național fără a examina împrejurările cazului concret în care se acordă această permisiune, al cărei singur scop a fost acela de a tranzita tocmai acest stat membru și de a prezenta o cerere de protecție internațională într-un alt stat membru, trebuie considerată autorizație de intrare în sensul articolului 5 alineatul (4) litera (c) din Codul Frontierelor Schengen?

d)

Autorizarea de intrare potrivit articolului 5 alineatul (4) litera (c) din Codul Frontierelor Schengen implică faptul că trebuie să se considere existența unei permisiuni asimilate unei vize în sensul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din codul citat și astfel a unei „vize” în sensul articolului 2 litera (m) din Regulamentul Dublin III, astfel încât, la aplicarea dispozițiilor relevante pentru determinarea statului membru responsabil potrivit Regulamentului Dublin III, trebuie avut în vedere și articolul 12 din acesta?

e)

Având în vedere permisiunea de intrare de fapt în scopul tranzitării, trebuie să se considere că „viza” și-a pierdut valabilitatea odată cu părăsirea statului membru respectiv?

f)

Având în vedere permisiunea de intrare de fapt în scopul tranzitării, trebuie să se considere că „viza” este în continuare valabilă, în cazul în care titularul acesteia nu a părăsit încă statul membru respectiv sau că – indiferent de părăsirea sau nepărăsirea statului membru – „viza” își pierde valabilitatea în momentul în care solicitantul renunță în mod definitiv la intenția de a pleca într-un alt stat membru?

g)

Renunțarea solicitantului la intenția de a pleca în statul membru avut în vedere inițial ca punct de destinație implică faptul că trebuie să se aibă în vedere comiterea unei fraude după eliberarea „vizei” în sensul articolului 12 alineatul (5) din Regulamentul Dublin III, astfel încât statul membru care a emis „viza” nu este responsabil?

h)

Sintagma de la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul Dublin III „a trecut ilegal frontiera într-un stat membru pe uscat, pe mare sau pe calea aerului venind dintr-o țară terță” trebuie interpretată în sensul că, în împrejurările speciale ale litigiului principal, trecerea frontierei care trebuie calificată drept autorizație de intrare în sensul articolului 5 alineatul (4) litera (c) din Codul Frontierelor Schengen nu reprezintă o trecere ilegală a frontierei externe?