22.9.2010

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 255/48

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Cartea verde privind revizuirea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

COM(2009) 175 final

(2010/C 255/08)

Raportor: dl HERNÁNDEZ BATALLER

La 21 aprilie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Cartea verde privind revizuirea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

COM(2009) 175 final.

Secţiunea pentru piaţa unică, producţie şi consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 17 noiembrie 2009. Raportor: dl HERNÁNDEZ BATALLER.

În cea de-a 458-a sesiune plenară, care a avut loc la 16 şi 17 decembrie 2009 (şedinţa din 16 decembrie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 174 de voturi pentru şi 1 abţinere.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1   CESE împărtăşeşte opinia Comisiei privind necesitatea eliminării procedurii de exequatur, pentru facilitarea liberei circulaţii a hotărârilor judecătoreşti în cadrul pieţei interne, precum şi a executării acestor hotărâri de către cetăţeni şi întreprinderi.

1.2   CESE consideră oportună extinderea domeniului de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 la hotărârile administrative şi, de aceea, solicită Comisiei să efectueze studiile necesare în vederea eliminării obstacolelor existente.

1.3   De asemenea, Comitetul consideră că este important să se adopte măsuri care să faciliteze utilizarea transnaţională a arbitrajului şi sprijină ideea adoptării unei norme supranaţionale şi unitare de soluţionare a litigiilor în ceea ce priveşte valabilitatea convenţiilor de arbitraj, care să facă trimitere la legea statului în care se desfăşoară arbitrajul. Adoptarea noilor măsuri nu va modifica în niciun fel modalitatea de aplicare a Convenţiei de la New York sau, cel puţin, va avea ca bază această convenţie.

1.4   O abordare comună cu caracter supranaţional, care să stabilească norme clare şi precise în materie de competenţă internaţională, va consolida protecţia juridică a cetăţenilor şi va garanta aplicarea armonioasă a legislaţiei comunitare cu caracter obligatoriu. În acest scop, ar trebui să se includă norme privind pârâţii care îşi au domiciliul în statele terţe, să se creeze norme de competenţă subsidiară, să se adopte măsuri pentru evitarea alegerii forului „după bunul plac” şi să se promoveze utilizarea unor clauze standard de alegere a forului.

1.5   De asemenea, ar trebui adoptate norme care să sporească certitudinea juridică şi să reducă costurile ridicate generate de posibilitatea duplicării acţiunilor în materie de proprietate intelectuală în faţa instanţelor naţionale

1.6   Pentru cauzele din care derivă drepturi cu caracter imperativ şi protector, cum ar fi cele referitoare la contracte de muncă sau relaţii de consum, va trebui modificat Regulamentul nr. 44/2001, pentru a se permite cumulul de acţiuni, astfel încât acţiunile colective să poată fi prezentate în instanţă.

2.   Introducere

2.1   Unul din obiectivele Tratatului privind Uniunea Europeană este de „a menţine şi dezvolta un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”, iar articolul 65 din Tratatul CE prevede că măsurile în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu repercusiuni transfrontaliere vor include, într-o justă măsură pentru funcţionarea pieţei interne, „recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, inclusiv a celor extrajudiciare”.

2.2   Consiliul European de la Tampere din octombrie 1999 a transformat principiul recunoaşterii reciproce (1) a hotărârilor într-o adevărată „piatră de temelie” a cooperării judiciare, atât în materie civilă, cât şi penală în cadrul Uniunii Europene.

2.3   Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, în februarie 2003, procedura de adoptare a deciziilor prevăzută la articolul 67 se înlocuieşte cu votul cu majoritate calificată şi cu procedura de codecizie în domeniul cooperării judiciare civile, cu excepţia dreptului familiei.

Convenţia de la Bruxelles din 1968 privind competenţa judiciară şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială reprezintă o contribuţie extrem de valoroasă la acquis-ul comunitar.

2.4.1   Jurisprudenţa CJCE privind Convenţia şi intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam au făcut posibilă adoptarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (2); la data respectivă CESE a emis un aviz pe baza acestei propuneri de regulament (3) prin care susţinea oportunitatea unui instrument comunitar care să înlocuiască Convenţia.

2.4.2   Regulamentul (CE) nr. 44/2001 prevede norme uniforme pentru identificarea conflictelor în materie de competenţă judiciară şi pentru a facilita libera circulaţie a hotărârilor, a tranzacţiilor judiciare şi a documentelor cu caracter public executorii în Uniunea Europeană. Acest regulament s-a dovedit a fi un instrument de importanţă vitală în procedurile civile şi comerciale transfrontaliere.

2.4.3   Iniţial, Danemarca nu participa la cooperarea judiciară civilă. În prezent, regulamentul se aplică în Danemarca de la 1 iulie 2007, în temeiul dispoziţiilor Acordului încheiat între Comunitatea Europeană şi Regatul Danemarcei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială (4).

2.4.4   Tratatul de la Lisabona va facilita acţiunea la nivel european în domeniul cooperării judiciare civile, generalizând aplicarea metodei comunitare (5), cu adoptarea cu majoritate calificată a propunerilor pe care le va face Comisia şi acordând un rol important Parlamentului European, controlului democratic din partea parlamentelor naţionale şi rolului de control al legalităţii exercitat de Curtea de Justiţie.

3.   Cartea verde a Comisiei

3.1   Articolul 73 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede obligaţia Comisiei de a prezenta, în termen de cinci ani de la intrarea în vigoare a regulamentului, un raport privind aplicarea acestuia, însoţit de propuneri de adaptare a regulamentului.

3.2   Cartea verde conţine o serie de propuneri privind aspectele pe care Comisia le consideră esenţiale, având în vedere experienţa în aplicarea Regulamentului nr. 44/2001 şi jurisprudenţa CJCE în legătură cu acesta.

3.3   Printre temele asupra cărora Cartea verde încearcă să lanseze o dezbatere publică se află eliminarea procedurii de exequatur  (6), funcţionarea regulamentului în ordinea juridică internaţională, alegerea instanţei competente, proprietatea industrială, litispendenţa şi acţiunile conexe, măsurile provizorii, interfaţa între regulament şi arbitraj, domeniul de aplicare şi competenţa.

3.4   De asemenea, Cartea verde abordează teme ca: recunoaşterea şi executarea, în special libera circulaţie a actelor cu caracter public, aşa cum se solicita în Rezoluţia Parlamentului European din 18 decembrie 2008 sau posibilitatea de a utiliza un formular standardizat comun în faza de executare.

4.   Observaţii generale

4.1   Regulamentul (CE) nr. 44/2001 s-a dovedit a fi un instrument juridic de o importanţă vitală în practicile procedurale şi comerciale. CESE împărtăşeşte opinia Consiliului şi a Comisiei potrivit căreia, pentru buna funcţionare a pieţei interne, sunt necesare măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă.

4.2   Dezbaterea propusă de Comisie se dovedeşte a fi oportună, în lumina experienţei acumulate în aplicarea regulamentului în ultimii ani. Obiectivul urmărit este de a consolida dreptul fundamental al persoanelor de a obţine un acces efectiv la justiţie, prevăzut de Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale la articolul 65 din Tratatul CE şi care reprezintă, în acelaşi timp, un principiu general de drept recunoscut de jurisprudenţa CJCE.

Eliminarea procedurii de exequatur din toate deciziile adoptate de organele jurisdicţionale ale statelor membre în materie civilă şi comercială este în deplină concordanţă cu obiectivul de garantare a eficacităţii acestora şi de menţinere a certitudinii juridice în domeniul pieţei interne, a dreptului fundamental la un proces echitabil (7) şi a accesului efectiv la justiţie, recunoscute la articolul 6 alineatul (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la articolul 47 alineatul (1) din Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale (8).

4.3.1   Prin urmare, această abordare respectă principiul subsidiarităţii prevăzut implicit de primul paragraf al articolului 65 alineatul (1) din Tratatul CE, care prevede că măsurile adoptate în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu repercusiuni transfrontaliere nu vor fi adoptate decât dacă sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne.

4.3.2   Pe de altă parte şi în ceea ce priveşte criteriile care trebuie îndeplinite pentru ca o hotărâre să devină executorie la nivel supranaţional, garanţiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 (Bruxelles II bis) ar putea fi adecvate; articolele 41 şi 42 ale acestuia din urmă atribuie putere executorie directă hotărârilor în materie de drept de vizită şi înapoiere a minorilor, cu condiţia să existe două garanţii simultane în ambele cazuri: hotărârile trebuie să fie executorii în statul de origine şi să fi obţinut o certificare corespunzătoare în statul membru de origine (9).

4.3.3   În acest sens, singurul potenţial impediment ar fi faptul că, ulterior, s-a pronunţat altă hotărâre executorie de către un alt organ, dar această situaţie este extrem de rară în domeniul în care se aplică modificarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 preconizată de Comisie.

4.3.4   Pe de altă parte, în legătură cu protecţia drepturilor pârâtului, în temeiul unei interpretări în spiritul principiului recunoaşterii reciproce, organul judiciar în faţa căruia s-a introdus acţiunea poate aplica aceleaşi norme impuse de legislaţia naţională pentru cazurile de notificare străinilor sau resortisanţilor nerezidenţi din prima fază a procedurii.

4.3.5   În ipoteza absenţei unor asemenea dispoziţii sau în ipoteza în care normele în vigoare în mod clar nu respectă dreptul la un proces echitabil (cum ar fi, acoperirea lingvistică, siguranţa mediilor de transmitere şi recepţionare a acţiunilor etc.), ar trebui să se stabilească norme subsidiare de garantare în legislaţia supranaţională.

4.3.6   Cu toate acestea, CESE ar fi în favoarea unei proceduri de revizuire supranaţională în general mai armonizate în cadrul proceselor civile şi comerciale, cu condiţia ca reclamantul să dispună de garanţia unei căi de atac a posteriori (revizie specială).

În conformitate cu jurisprudenţa CJCE (10), capitolul II din Regulamentul nr. 44/2001 în vigoare unifică normele privind competenţa atât pentru litigiile intracomunitare, cât şi pentru cele care conţin elemente extracomunitare, printre care se află şi cazurile în care domiciliul pârâtului nu se află pe teritoriul unui stat membru.

4.4.1   Prin urmare, ar fi posibilă stabilirea unor norme speciale privind competenţa, care să ofere un cadru supranaţional pentru acest caz, spre deosebire de situaţia actuală, în care decizia revine autorităţilor judecătoreşti naţionale, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. Aceste norme vor lua totuşi în considerare excepţiile prevăzute la articolele 22 şi 23 din regulamentul menţionat.

În ceea ce priveşte introducerea normelor de competenţă subsidiară, cele trei norme aflate în curs de examinare par a fi adecvate:

—	jurisdicţia bazată pe exercitarea activităţilor, dacă litigiul priveşte aceste activităţi (există deja o dispoziţie similară la articolul 3 din Regulamentul nr. 1346/2000) privind procedurile de insolvenţă, care atribuie competenţa statului în care se află principalele bunuri ale debitorului);

—	jurisdicţia care se bazează pe localizarea bunurilor care sunt reclamate pentru achitarea unei datorii; şi

—

în sfârşit, jurisdicţia „forum necessitatis” (11), deşi această opţiune va trebui să respecte strict termenii în care dreptul internaţional recunoaşte principiul teritorialităţii obiective (12), care scot în evidenţă obligativitatea de a demonstra că învestirea cu o cauză a unei anumite instanţe este corespunzătoare şi oportună.

4.5.1   Caracterul excepţional al utilizării regulilor „forum necessitatis” se reflectă, printre alte dispoziţii, în articolul 7 din Regulamentul nr. 4/2009 (13), care permite instanţelor unui stat membru să rezolve un litigiu, cu condiţia să nu fie recunoscută competenţa altui stat membru în temeiul regulamentului, iar procedurile nu vor putea fi iniţiate într-un stat terţ, cu care litigiul să aibă o legătură mai strânsă.

4.5.2   Cu toate acestea, în ceea ce priveşte extinderea utilizării acestor proceduri, dat fiind riscul unor proceduri paralele ca rezultat al stabilirii unor norme unitare pentru acţiunile introduse împotriva unor pârâţi din statele terţe, normele unitare supranaţionale ar trebui limitate la următoarele ipoteze procedurale:

—	atunci când părţile au încheiat un acord exclusiv de alegere a instanţei competente în favoarea organelor judecătoreşti din ţări terţe;

—	atunci când litigiul este, din alte motive, competenţa exclusivă a organelor judecătoreşti din ţări terţe, sau

—	atunci când s-a iniţiat deja o procedură paralelă într-o ţară terţă.

În ceea ce priveşte recunoaşterea şi executarea hotărârilor adoptate de organe judiciare din ţările terţe cu competenţă exclusivă asupra litigiului, este necesară stabilirea unei proceduri supranaţionale uniforme care să evite daunele şi întârzierile provocate de diversificarea regimurilor existente. Cu alte cuvinte, este vorba de stabilirea unui regim comun privind condiţiile de recunoaştere a hotărârilor pronunţate de instanţe din state terţe, chestiune importantă în opinia CESE.

4.6.1   În acest sens, în temeiul Avizului 1/2003 al CJCE, Uniunii Europene i-a fost recunoscută competenţa exclusivă pentru încheierea convenţiilor internaţionale pertinente, atât la nivel bilateral cât şi unilateral şi, prin urmare, stabilirea procedurii supranaţionale uniforme este considerată pertinentă.

4.7   Litispendenţa

4.7.1   Aşa cum se ştie, norma privind litispendenţa prevede că, în ipoteza în care există două acţiuni cu acelaşi obiect şi privitoare la fapte identice care sunt examinate de două instanţe diferite, ultima instanţă la care s-a deschis acţiunea va trebui să îşi decline competenţa din oficiu în favoarea celeilalte instanţe.

4.7.2   În ceea ce priveşte stabilirea normelor supranaţionale care să asigure eficacitatea acordurilor privind alegerea instanţei competente încheiate între părţi în cazul în care există proceduri paralele, din motive de eficacitate, celeritate şi certitudine juridică, pare a fi oportună modificarea în regulament a normei privind litispendenţa, cu garanţiile de obligativitate a comunicării şi cooperării directe între cele două instanţe relevante.

4.7.3   Ar fi oportună crearea unui mecanism de cooperare şi comunicare între tribunalele implicate, impunându-i-se organului care şi-a declinat competenţa obligaţia de a redeschide cauza dacă tribunalul căruia i-a fost supusă cauza s-a recuzat la rândul său, ceea ce ar împiedica apariţia unor conflicte negative de competenţă, cum ar fi cel din Regulamentul nr. 2201/2003 (14).

4.7.4   În acest sens, „litispendenţa cu garanţii” ar permite stabilirea unui termen-limită în decursul căruia instanţa competentă în ordine cronologică – în conformitate cu regula „priorităţii în timp” – va trebui să decidă definitiv asupra competenţei sale şi, în cazul în care reţine cauza, va fi obligată, prin alte termene imperative, să informeze în mod regulat cealaltă instanţă asupra desfăşurării procedurii.

Stabilirea unei „reguli de diligenţă” – care să oblige comunicarea punctuală a evoluţiilor relevante către două sau mai multe instanţe care se află în situaţie de litispendenţă în legătură cu aceeaşi cauză asupra căreia s-au declarat competente în mod exclusiv – ar spori fără îndoială certitudinea juridică.

4.8.1   În sfârşit, CESE consideră că includerea în Regulamentul nr. 44/2001 a unei clauze cum este cea a alegerii instanţei competente, cu caracter supranaţional, ar facilita accesul efectiv la justiţie al cetăţenilor şi întreprinderilor, întrucât ar risipi incertitudinea în privinţa valabilităţii acordului privind alegerea instanţei competente, în scopul evitării, prin măsurile necesare, alegerii forului „după bunul plac”.

4.9   Măsurile provizorii

4.9.1   În ceea ce priveşte măsurile provizorii, este oportună, de asemenea, o revizuire a anumitor aspecte ale articolelor 31 şi 47 din Regulamentul nr. 44/2001 în vigoare, în special în cazul în care autorităţile judiciare ale unui stat membru sunt sesizate pentru a lua asemenea măsuri, deşi competenţa de a instrumenta cauza aparţine unui tribunal din alt stat membru.

4.9.2   Dat fiind că măsurile provizorii trebuie adoptate de un tribunal pentru a proteja statutul părţii care le solicită, dacă sunt îndeplinite două condiţii cu caracter general în majoritatea statelor membre, şi anume „fumus boni iuris” şi „periculum in mora” (15), şi pentru a se evita utilizarea abuzivă a acestui drept, ar trebui să se introducă o serie de restricţii la această posibilitate.

4.9.3   În primul rând, obligaţia instanţei care a fost sesizată pentru realizarea comunicării cu tribunalul competent asupra fondului litigiului şi, după evaluarea acestei informaţii, de a stabili dacă este oportun sau nu să se instrumenteze cauza, luând ca referinţă principală ducerea la bun sfârşit a procedurilor.

4.9.4   În al doilea rând, obligaţia persoanei care solicită măsurile provizorii sau conservatorii, de a depune o garanţie bancară, care va fi stabilită la un nivel rezonabil de instanţa competentă în funcţie de amploarea fondului cauzei şi de efectul disuasiv necesar pentru a se evita încălcările legii.

4.9.5   În cazurile în care se încearcă obţinerea unei obligaţii de a face şi în alte cazuri similare care nu implică achitarea unei cantităţi băneşti scadente şi plătibile, ar putea fi reglementată scutirea de garanţie în virtutea evaluării concrete de către judecător a tuturor circumstanţelor relevante, pentru a se evita obstacolele în calea obţinerii protecţiei judiciare.

4.10   Eliminarea procedurii de exequatur

4.10.1   Se menţine posibilitatea de nerecunoaştere, pe baza unor motive întemeiate prevăzute în prezent la articolul 34 din regulament, care priveşte ordinea publică, imposibilitatea de a se apăra a părţilor implicate şi incompatibilitatea deciziilor.

4.10.2   Aceste circumstanţe acordă instanţelor competente margini discreţionare greu de controlat şi, prin urmare, sporesc nesiguranţa juridică şi pot duce la întârzieri inutile ale procedurilor.

4.10.3   Pe de altă parte, pare de asemenea oportun ca, pentru eliminarea procedurii de exequatur în cadrul autorizării executării măsurilor provizorii, modificarea articolului 47 din regulamentul în cauză să fie similară formulării prevăzute la articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 în vigoare (13), şi anume o copie a hotărârii, un extras din hotărârea tradusă, cu formularul corespunzător.

4.10.4   Având în vedere că modificările prevăzute în regulament sunt menite să contribuie la aplicarea generală a principiului recunoaşterii reciproce în contextul domeniului său de aplicare, nu pare a fi coerentă menţinerea distincţiei dintre „recunoaştere” şi „executare”.

4.10.5   De aceea, ar fi de dorit să se elimine această posibilitate sau să se revizuiască cu atenţie condiţiile în care se aplică.

4.10.6   Pe de altă parte, dacă se doreşte ca „recunoaşterea” hotărârilor să cuprindă întreaga sferă civilă şi comercială, ar trebui să se modifice conţinutul articolului 1 pentru a se extinde domeniul de aplicare al acestuia la hotărârile administrative, întrucât astfel cetăţenii şi întreprinderile ar beneficia de mai multe avantaje de pe urma funcţionării pieţei interne.

4.10.7   Această observaţie se poate aplica şi propunerii de a include în regulament opţiuni de penalizare economică pentru debitori, precum şi cele impuse de instanţele sau autorităţile fiscale ale statelor membre.

4.10.8   Pentru a simplifica şi a accelera executările, se poate îmbunătăţi accesul la justiţie prin introducerea unui formular standardizat comun, disponibil în toate limbile oficiale ale UE, care să conţină un extras din hotărâre.

4.10.9   În acest fel s-ar putea reduce costurile de executare, eliminând obligaţia de a alege un domiciliu sau de a desemna un reprezentant „ad litem”, întrucât aceste criterii devin învechite, dată fiind existenţa Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 (16).

4.11   Actul autentic european

4.11.1   Iniţial, articolul 50 din Convenţia de la Bruxelles făcea referire la „actele autentice care au caracter executoriu”, acestea făcând obiectul interpretării CJCE (17), în sensul că era vorba despre documentele cu caracter executoriu în temeiul legislaţiei statului de origine, a căror autenticitate a fost recunoscută de o autoritatea publică sau de orice altă autoritate abilitată în acest sens de statul respectiv.

4.11.2   Acest concept a fost inclus la articolul 57 din Regulamentul nr. 44/2001. Cu toate acestea, Parlamentul a solicitat Comisiei să iniţieze lucrările privind un act autentic european.

4.11.3   În opinia CESE, Comisia ar trebui să întreprindă lucrările necesare pentru abordarea liberei circulaţii a documentelor autentice, care să ducă în final la adoptarea unui act autentic european.

4.12   Protecţia consumatorilor

4.12.1   În conformitate cu considerentul 13 din Regulamentul nr. 44/2001, în cazul contractelor încheiate de consumatori, partea defavorizată trebuie să fie protejată prin norme de competenţă mai favorabile intereselor sale decât normele generale. Acest principiu a fost confirmat de jurisprudenţa CJCE (18).

4.12.2   Comitetul împărtăşeşte preocupările Comisiei exprimate în cadrul considerentelor regulamentului şi în jurisprudenţa CJCE, întrucât a susţinut întotdeauna menţinerea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, care trebuie ocrotiţi prin norme cu caracter obligatoriu şi protector.

4.12.3   Pentru a asigura coerenţa cu ordinea juridică comunitară, ar trebui aliniată redactarea articolului 15 alineatul (1) literele a) şi b) din regulament la definiţia contractului de credit şi a contractului de credit legat prevăzută la articolul 3 literele c) şi n) din Directiva 2008/48/CE (19).

4.12.4   În sfârşit, în ceea ce priveşte acţiunile colective, acest tip de acţiuni încearcă să limiteze costurile procedurale, care, de cele mai multe ori, îl determină pe consumator să renunţe la intentarea unei acţiuni împotriva unui întreprinzător care are domiciliul în alt stat membru; este vorba în special de cheltuielile provocate de soluţionarea unui litigiu în afara domiciliului stabil şi, în cazul soluţionării unui litigiu în faţa judecătorului naţional, de cheltuielile provocate de necesitatea de a executa decizia „a fortiori” în alt stat membru.

4.12.5   Dat fiind că actualul regulament [articolul 6 alineatul (1)] nu oferă posibilitatea acumulării de acţiuni, în special acţiuni ale mai multor reclamanţi împotriva aceluiaşi pârât în instanţele unui stat membru, această dispoziţie a regulamentului ar trebui modificată, pentru a facilita acţiunile colective ale consumatorilor şi acţiunile în daune-interese pentru încălcarea normelor comunitare de protecţie a concurenţei, asupra cărora CESE s-a pronunţat favorabil.

4.13   Proprietatea intelectuală

4.13.1   Cu toate că Directiva 2004/48/CE (20) privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală are ca obiect alinierea anumitor chestiuni procedurale, sunt necesare norme cu caracter supranaţional pentru a atenua lipsa de certitudine juridică şi a reduce costurile ridicate generate de posibilitatea duplicării acţiunilor în faţa instanţelor naţionale.

4.13.2   Prin urmare, CESE consideră că trebuie adoptate măsuri pentru împiedicarea falsificării mărcilor şi încurajează Comisia şi statele membre să încheie Convenţia privind brevetul european, cu respectarea deplină a multilingvismului.

4.14   Arbitrajul

4.14.1   CESE consideră că, în cadrul revizuirii Regulamentului nr. 44/2001, ar trebui adoptate măsuri corespunzătoare pentru asigurarea unei bune circulaţii a hotărârilor judecătoreşti în Europa şi pentru a evita acţiunile paralele.

4.14.2   În mod concret, eliminarea (parţială) a excluderii arbitrajului din domeniul de aplicare al regulamentului:

—	ar permite adoptarea de măsuri provizorii în sprijinul arbitrajului;

—	ar permite recunoaşterea hotărârilor privind valabilitatea unei convenţii arbitrale şi

—	ar facilita recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti care incorporează o decizie arbitrală.

4.14.3   CESE sprijină adoptarea de măsuri care să faciliteze utilizarea transnaţională a arbitrajului şi, de aceea, este în favoarea adoptării unei norme supranaţionale şi unitare de soluţionare a litigiilor, în ceea ce priveşte valabilitatea convenţiilor de arbitraj, care să facă trimitere la legea statului în care se desfăşoară arbitrajul.

4.14.4   În orice caz, CESE consideră că soluţia cea mai indicată ar fi să nu se modifice nimic din modalitatea de funcţionare a Convenţiei de la New York de executare a deciziilor arbitrale din 1958 sau, cel puţin, aceasta să servească drept bază pentru măsurile care vor fi adoptate în viitor.

4.15   Extinderea domeniului de aplicare al hotărârilor administrative

4.15.1   CESE este conştient de faptul că Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se aplică doar hotărârilor în materie civilă şi comercială, dar consideră totuşi că, pentru buna funcţionare a pieţei interne, Comisia şi statele membre ar trebui să analizeze posibilitatea de a extinde domeniul material de aplicare al acestui regulament la hotărârile administrative definitive, prin procedurile considerate adecvate, inclusiv prin dispoziţiile articolului 309 din Tratatul CE.

---

(1)  Principiul recunoaşterii reciproce garantează libera circulaţie a hotărârilor judecătoreşti, fără a fi necesară armonizarea dreptului procesual al statelor membre.

(2)  JO L 12, 16.1.2001, p. 1

(3)  JO C 117, 16.4.2000, p. 51

(4)  JO L 299, 16.11.2005, p. 61.

(5)  Metoda comunitară se bazează pe ideea că se apără mai bine interesele cetăţenilor atunci când instituţiile comunitare îşi desfăşoară pe deplin rolul în procesul decizional, respectând principiul subsidiarităţii.

(6)  Procedura de exequatur are obiectivul de a determina dacă este posibilă recunoaşterea unei hotărâri pronunţate de un tribunal aflat în afara jurisdicţiei statului membru în care se doreşte executarea şi de a permite executarea hotărârii în alt stat decât cel în care a fost pronunţată.

(7)  Accesul la un proces echitabil face parte din dreptul prevăzut la articolul 6 alineatul (1), în temeiul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea hotărârea Golder (21.2.1975, punctele 28-31) şi hotărârea Dewer, printre altele.

(8)  JO C 364, 18.12.2000.

(9)  În acelaşi sens, Regulamentele nr. 4/2009, 1896/2006 şi 861/2007.

(10)  Hotărârea din 1.3.2005, cauza C-281/02 OWUSU şi Avizul 1/03 din 7 februarie 2006, FJ 143-145

(11)  Înseamnă că o instanţă va recunoaşte competenţa asumată de o instanţă străină dacă, în opinia sa, instanţa străină şi-a asumat această competenţă pentru a evita o denegare de justiţie din cauza inexistenţei organului jurisdicţional competent. Este vorba mai curând de un aspect al accesului la instanţe decât de o recunoaştere a hotărârilor.

(12)  Cum ar fi hotărârile CIJ din 7 septembrie 1927, cauza „Lotus” şi din 5 februarie 1970, cauza „Barcelona Traction”.

(13)  JO L 7, 10.1.2009, p. 1.

(14)  JO L 338, 23.12.2003, p. 1.

(15)  Măsurile provizorii presupun, în principiu, atribuirea anticipată şi uneori parţială a unei cereri înainte de pronunţarea hotărârii. Potrivit practicii procedurale tradiţionale [pentru toate exemplele a se vedea „Introducción al Estudio sistemático de las Providencias cautelares” (Introducere în studiul sistematic al măsurilor provizorii)], pentru ca aceste măsuri să fie adoptate, trebuie îndeplinite următoarele două condiţii: să existe un caz la prima vedere (fumus boni iuris) şi să existe un risc de pierdere a scopului legitim al recursului (periculum in mora). De asemenea, CJCE a adoptat această abordare în ordonanţa preşedintelui Curţii din 19.7.1995, Comisia c. Atlantic Container Line şi alţii (cauza C-149/95), în ordonanţa preşedintelui CJPI din 30.6.1999, Pfizer Animal Health c. Consiliu (cazul T- 13/99) şi în cauza Factortame din 19 iunie 1990, şi ordonanţa preşedintelui Curţii de Justiţie din 28.6.1990.

(16)  Regulamentul (CE) nr.1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, JO L 324, 10.12.2007.

(17)  Hotărârea CJCE din 17.6.1999, cauza C-260/97, Unibank.

(18)  Hotărârea CJCE din 17.9.2009, cauza C-347708, Vorarlberger Gebietskrankenkasse

(19)  JO L 133, 22.5.2008, p. 66.

(20)  JO L 157, 30.4.2004, p. 45.

---