25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/92

1.1

CESE a salutat noua abordare integrată și noul ciclu multianual, atât în avizul său privind adoptarea orientărilor pentru 2005-2008 (1), cât și în numeroase alte avize, și a subliniat, printre altele, că parlamentele naționale, partenerii sociali și societatea civilă trebuie să fie consultate și implicate real în toate etapele coordonării politicii de ocupare a forței de muncă.

1.2

CESE a subliniat faptul că unul din factorii esențiali ai succesului programelor naționale de reformă îl constituie participarea cât mai amplă a tuturor actorilor sociali interesați — în special a partenerilor sociali — la fiecare etapă a procesului. În această privință, Comitetul și-a exprimat regretul că, în ultimii ani, nivelul de consultare a partenerilor sociali și de dezbatere cu societatea civilă a lăsat adesea de dorit. De aceea, CESE consideră importantă consolidarea sistemului de relații dintre partenerii sociali la nivel comunitar și la nivel național.

1.3

În acest context, Comitetul regretă, încă o dată, că timpul extrem de scurt dintre publicarea propunerii de decizie a Consiliului și adoptarea deciziei în sine nu permite organizarea unei discuții aprofundate și a unei consultări reale. În consecință, Comitetul își rezervă dreptul de a reexamina strategia în contextul Summitului de primăvară din 2008.

1.4

Comitetul a formulat deja, în diferite avize, o serie de propuneri privind orientările precedente pentru ocuparea forței de muncă din cadrul Strategiei europene privind ocuparea forței de muncă. Dat fiind timpul limitat aflat la dispoziția sa, CESE a reunit toate aceste propuneri într-un document unic, pe care l-a transmis serviciilor competente ale Comisiei și pe care acestea l-au recepționat (2).

1.5

Cu toate că orientările nu și-au pierdut valoarea lor intrinsecă, Comitetul observă că noile orientări pentru ocuparea forței de muncă sunt identice cu cele precedente. Textul introductiv a fost, însă, lejer modificat, pentru a reflecta câteva dintre propunerile Comitetului.

1.6

Comitetul propune elaborarea de către Comisie, în cadrul procedurii standard, a unei anexe care să enumere toate obiectivele măsurabile incluse în orientări, pentru ca acestea din urmă să fie mai transparente.

1.7

Având în vedere termenul scurt, Comitetul reamintește principalele sale puncte de vedere privind anumite aspecte care trebuie luate în considerare în decizie și care decurg din necesitatea generală de a adapta orientările pentru ocuparea forței de muncă. Aceste puncte de vedere sunt prezentate în rezumatul care urmează (3).

—

obiective mai ambițioase, eficace și cuantificabile, care să devină indicatoare (puncte de referință) în noile linii directoare la nivelul UE și al statelor membre, precum și acordarea mai multor competențe executive Comisiei; în acest context, trebuie realizate eforturi serioase pentru a evita diluarea obiectivelor noii Strategii de la Lisabona și, prin urmare, pentru a acorda din nou prioritate obiectivelor europene măsurabile, în special în domeniul activării, al educației și al învățării pe tot parcursul vieții, al încadrării în muncă a tinerilor și al egalității de gen;

—

un calendar și o procedură care să poată fi difuzate în mod adecvat tuturor părților interesate, pentru a asigura participarea maximă a acestora, acordând timp suficient pentru reacțiile la nivelul UE și la nivel național în faza de elaborare; în special, în acest context, implicarea, încă din primele etape, a partenerilor sociali, a societății civile și a CESE în elaborarea și punerea în aplicare a liniilor directoare, precum și în procesul de monitorizare;

—

îmbunătățirea colectării de date, pentru a facilita monitorizarea și evaluarea atât de către statele membre, cât și de către Comisie;

—

programe naționale de reformă care să includă mai multe indicații concrete despre obiectivele stabilite, calendarele, costurile și dispozițiile bugetare, să fie mai ambițioase și să prezinte o îmbunătățire calitativă în ceea ce privește termenele, răspunderea, obligativitatea și baza financiară și să includă obiective concrete pentru angajarea mijloacelor bugetare adecvate măsurilor politicii active a pieței forței de muncă în diferitele state membre;

—

un mai mare accent asupra incluziunii persoanelor cu nevoi speciale, prin stabilirea de obiective specifice și printr-o mai mare recunoaștere a cerințelor politicilor sociale; în acest context, trebuie realizate mai multe eforturi pentru a garanta că evoluțiile pozitive din domeniul economic și din cel al ocupării forței de muncă consolidează, de asemenea, incluziunea socială în cadrul Strategiei de la Lisabona; în acest scop, în noile orientări ar trebui să se pună mai mult accentul asupra obiectivelor sociale comune ale statelor membre pentru a promova o incluziune socială activă (de exemplu, combaterea sărăciei și a excluziunii persoanelor și grupurilor celor mai marginalizate).

—

pentru fiecare stat membru în parte, obiective de reducere a ratei șomajului în rândul tinerilor cu cel puțin 50 % în perioada 2006-2010, pentru a indica în mod clar faptul că lupta împotriva șomajului în rândul tinerilor necesită mai multe eforturi din partea tuturor părților interesate;

—

acordarea unei atenții mai mari integrării tinerilor pe piața muncii, cu o garanție de obținere a unui prim loc de muncă cu perspective de viitor, și, în acest context, punerii în aplicare de măsuri care să reducă riscul, pentru tineri, de a cădea în cercul vicios al locurilor de muncă precare și instabile;

—

o abordare mai riguroasă și mai focalizată a pregătirii profesionale — pentru a crea trasee pentru tineri în vederea angajării, și a învățării pe tot parcursul vieții — pentru a reduce șomajul în rândul tinerilor; raportul dintre bazele educației și piața modernă a muncii reprezintă o altă temă majoră, dat fiind faptul că lipsesc competențe de bază și intermediare și că există o nepotrivire între competențe și calificări și cerințele pieței forței de muncă;

—

dezvoltarea de sisteme de protecție socială care să le permită tinerilor să ia decizii privind propriul lor viitor; în acest context, adoptarea de măsuri pentru a promova incluziunea socială a tinerilor și în special pentru a combate problema tinerilor care nu au acces la educație, la formare și la încadrarea în muncă, sau care se află în șomaj;

—

reducerea cu 50 %, în perioada 2006-2010, a nivelului de abandon școlar prematur și promovarea câștigării de experiență de lucru în întreprinderi;

—

dezvoltarea sprijinului și a stimulentelor adecvate acordate întreprinderilor în vederea angajării unui număr mai mare de tineri și de lucrători în vârstă, care se confruntă cu probleme deosebite pe piața forței de muncă;

—

reducerea perioadei maxime de șase luni pentru încadrarea în muncă a tinerilor în căutarea unui loc de muncă sau a unui stagiu (trebuie notat că, în conformitate cu Orientarea 18, până în 2010, această perioadă se va reduce la 4 luni);

—

promovarea egalității de șanse, sprijinirea persoanelor cu handicap și integrarea migranților.

—

este necesară definirea unor priorități comune în coordonarea politicilor de ocupare a forței de muncă pentru a crește rata de participare a femeilor; printre altele, ar trebui să existe propuneri politice concrete destinate să încurajeze familiile monoparentale să își dezvolte competențele pe care le solicită piața forței de muncă și să faciliteze accesul acestora la încadrarea în muncă;

—

este necesar ca partenerii sociali să fie consultați în privința aspectelor legate de includerea criteriilor de gen;

—

guvernele naționale, organele naționale de protecție a egalității și partenerii sociali din toate statele membre au obligația clară de a evita ca sistemele de plată pe care le adoptă să creeze discriminări salariale între femei și bărbați; în acest context, orientările comunitare trebuie să consolideze, atât la nivel național, cât și la nivelul întreprinderilor, obiectivele de egalitate salarială între bărbați și femei, cu ajutorul unor indicatori preciși; prin urmare, ar trebui introduse obiective care să urmărească reducerea decalajelor de gen în ceea ce privește accesul la pregătirea profesională și tehnică și reducerea diferențelor salariale în momentul angajării;

—

sunt necesare măsuri pentru eliminarea discriminărilor existente pe piața forței de muncă și cauzele structurale care stau la baza diferențelor salariale între bărbați și femei, în special promovarea protecției sociale individuale a femeilor prin măsuri care urmăresc să limiteze activitățile ocazionale, cu fracțiune de normă și nesigure, cât și pentru o mai bună reglementare a locurilor de muncă cu fracțiune de normă (de exemplu extinderea dreptului la o activitate cu fracțiune de normă pentru părinți, cu posibilitatea de a se întoarce la programul de lucru cu normă întreagă, o mai bună integrare în programele interne de formare continuă);

—

trebuie definite noi obiective specifice pentru egalitatea de gen în politicile de ocupare a forței de muncă, cu indicatori calitativi și cantitativi, în scopul de a elimina stereotipurile de gen și obstacolele cu care se confruntă femeile atunci când își încep cariera în sectoare specifice, și care limitează spiritul antreprenorial al acestora (4);

—

educația antreprenorială ar trebui inclusă în programele naționale de învățământ la nivel secundar și superior, în special pentru femei, și ar trebui luate măsuri pentru a spori numărul femeilor care obțin o diplomă în discipline științifice/tehnice, pentru a diminua diferențele înregistrate între rata de angajare a femeilor și cea a bărbaților în domenii tehnice, cum ar fi ingineria și serviciile legate de TIC;

—

ar trebui acordată mai multă atenție egalității de gen și nevoii de a crea un echilibru între muncă și viața de familie; în acest context, este necesară reducerea segmentării pieței forței de muncă în funcție de sexe, mai ales prin măsuri eficiente de reconciliere a vieții profesionale cu cea de familie (în special crearea la scară largă de servicii disponibile, de bună calitate și accesibile de îngrijire a copiilor și crearea de diferite forme de sprijin pentru persoanele care necesită îngrijire și familiile acestora, inclusiv instituții sociale, care să funcționeze 24 de ore din 24);

—

este necesară promovarea eficientă a împărțirii obligațiilor de familie între parteneri (în special stimulente pentru creșterea implicării taților) și eliminarea măsurilor de politici familiale care încurajează părinții să renunțe la activitatea profesională în mod definitiv sau pentru perioade lungi de timp; părinților ar trebui să li se acorde posibilitatea de a se reîntoarce pe piața forței de muncă; alocațiile pentru creșterea copilului nu ar trebui să aibă un efect negativ asupra evoluției salariale sau să constituie motive suplimentare pentru care femeile să renunțe la viața profesională și nu ar trebui să creeze noi obstacole în calea împărțirii obligațiilor familiale între parteneri.

—

realizarea unor eforturi mai mari în vederea combaterii susținute a numeroaselor cazuri de discriminare și dezavantajare pe considerente de vârstă, sex, handicap sau origine etnică, în special în ceea ce privește accesul la educație și accesul și menținerea pe piața forței de muncă; monitorizarea corespunzătoare a legislației comunitare existente și a punerii în aplicare a acesteia;

—

acordarea unei mai mari atenții impactului schimbărilor demografice și provocărilor generate de îmbătrânirea forței de muncă; în acest context, creșterea numărului de investiții în locuri de muncă de calitate și adaptate persoanelor în vârstă, măsură care urmărește rămânerea mai mult în câmpul muncii în condiții fizice și psihice adecvate, în special prin încurajarea participării mai active a persoanelor în vârstă la învățarea continuă și prin reducerea exigențelor de muncă în întreprinderi și crearea de condiții de muncă adaptate persoanelor în vârstă (de exemplu, stimulente pentru creșterea gradului de protecție a sănătății la locul de muncă, programe ample la nivel de întreprinderi pentru promovarea sănătății și prevenirea bolilor și programe pentru protecția lucrătorilor);

—

adoptarea unor măsuri de sensibilizare în favoarea valorii lucrătorilor în vârstă (aprecierea experienței și transmiterea competențelor dobândite pe parcursul vieții profesionale către tinerii lucrători) și consilierea și sprijinirea întreprinderilor, în special a IMM-urilor, la gestionarea anticipată a resurselor umane și dezvoltarea unei organizări a muncii adaptate persoanelor în vârstă;

—

acordarea unei mai mari priorități problemelor privitoare la handicap în cadrul planurilor naționale de reformă și obținerea unei participări mai mari a asociațiilor naționale ale persoanelor cu handicap la elaborarea planurilor de reformă; în acest context, Comisiei i s-a solicitat să evalueze impactul și să valorifice eventualele sinergii pe care le-ar putea crea măsurile de program de lucru flexibil și de sprijin, pentru creșterea ratei de ocupare a persoanelor cu handicap;

—

consolidarea și monitorizarea punerii în aplicare a politicilor de imigrare și a impactului asupra planificării forței de muncă naționale; accentul ar trebui în special pus pe sprijinul individual (pre)școlar și pe investițiile realizate din timp în calificările lingvistice și profesionale, precum și pe eliminarea barierelor instituționale și a discriminării privind accesul pe piața forței de muncă în statele membre și pe combaterea dumpingului salarial;

—

monitorizarea și luarea de măsuri pentru a asigura păstrarea unui echilibru la nivelul forței de muncă competente și calificate, necesare pentru a asigura durabilitatea; deși CESE susține mobilitatea lucrătorilor în statele membre, își manifestă preocuparea cu privire la impactul pe care transferul de lucrători calificați și exodul de competențe dintr-o țară UE spre altă țară îl are asupra țării de origine.

—

adoptarea unor măsuri în vederea îmbunătățirii calității locurilor de muncă și, prin urmare, instituirea unui indice european de calitate a vieții profesionale bazat pe criterii de „muncă de calitate” rezultate din cercetări și compilat și publicat în mod regulat, pentru a evidenția modificările și evoluția calității vieții profesionale, precum și efectele acestora asupra productivității;

—

creșterea siguranței pieței forței de muncă și lupta împotriva cazurilor de nesiguranță a locului de muncă, printre altele prin garantarea faptului că șomerii nu sunt obligați să accepte locuri de muncă nesigure, prin combaterea muncii nedeclarate și a exploatării salariaților angajați cu contracte pe durată determinată;

—

protejarea lucrătorilor împotriva cazurilor de discriminare;

—

adoptarea unei serii de măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea funcționării sistemelor de sănătate și pentru promovarea, în cadrul obiectivelor privind ocuparea forței de muncă, a prevenirii bolilor și a alegerii unui mod de viață sănătos, în scopul de a reduce cheltuielile de sănătate, de a spori productivitatea muncii și de a prelungi durata vieții profesionale;

—

modernizarea și îmbunătățirea, acolo unde este cazul, a protecției sociale acordate formelor atipice de ocupare a forței de muncă;

—

reducerea obstacolelor din calea (re)inserției și a menținerii pe piața forței de muncă cu care se confruntă persoanele cu obligații familiale (și stimulente pentru creșterea participării taților la îngrijirea copiilor);

—

dezvoltarea piețelor forței de muncă de tranzit pentru grupurile excluse social cu stimulente adecvate pentru întreprinderi pentru ca acestea să angajeze un număr mai mare de lucrători, ajutându-i în același timp pe cei afectați să depășească problemele care au stat la baza excluziunii lor sociale (evitând în aceeași măsură efectele secundare nedorite și denaturările concurenței);

—

promovarea inițiativelor de angajare în sectorul non-profit, în special în domeniul economiei sociale, care joacă un rol important în acest context; trebuie, așadar, asigurate fondurile necesare în cadrul bugetelor aferente politicilor pieței forței de muncă.

—

partenerii sociali ar trebui să participe la toate dezbaterile pe tema flexicurității și să dețină un rol privilegiat în cadrul consultărilor Comisiei Europene și definirii acestui concept;

—

este esențial să se consolideze sistemele de relații profesionale la nivel european și național; partenerii sociali trebuie să participe activ, să negocieze, să influențeze și să-și asume răspunderea pentru definirea și stabilirea componentelor flexicurității; de aceea, la evaluarea planurilor naționale de reformă, ar trebui clarificat și cum pot fi consolidate dialogul social și sistemele de negociere a contractelor colective de muncă;

—

Comisia și statele membre ar trebui să acorde o mai mare atenție egalității de gen și solidarității între generații în contextul flexicurității; femeile, lucrătorii în vârstă și tinerii sunt adesea dezavantajați pe piața forței de muncă în ceea ce privește flexibilitatea și securitatea și ar trebui să se urmărească alinierea situației acestora la cea de care beneficiază bărbații și la măsurile cele mai favorabile;

—

statele membre și Comisia ar trebui să studieze îmbunătățirea adaptabilității prin intermediul flexibilității interne, făcând din aceasta o dimensiune viabilă și acceptabilă a flexicurității; flexibilitatea internă poate juca un rol-cheie în îmbunătățirea productivității, inovației și competitivității și poate contribui astfel la îndeplinirea obiectivelor Strategiei de la Lisabona;

—

ar trebui să se urmărească obținerea unui echilibru între flexibilitatea timpului de lucru și protecția lucrătorilor; acest echilibru ar fi cel mai bine garantat prin reglementări stabilite în urma negocierii colective, în conformitate cu practicile naționale; astfel de negocieri privind flexibilitatea timpului de lucru necesită un cadru solid de drepturi, instituții sociale care funcționează bine și sisteme de securitate socială favorabile ocupării forței de muncă, pe care să se bazeze.

—

un mediu macroeconomic propice, care să acorde prioritate unei politici economice orientate spre creșterea economică, în vederea depășirii crizei conjuncturale și realizării întregului potențial al politicilor active ale pieței forței de muncă;

—

o mai mare consecvență în integrarea investițiilor în cercetare-dezvoltare și inovație, atât pentru a stimula economia, cât și pentru a crea noi locuri de muncă; în acest context, trebuie semnalat că multe dintre programele de reformă continuă să acorde prea puțină atenție necesității de a adopta, alături de reformele structurale ale pieței forței de muncă, măsuri favorabile cererii, în scopul de a stimula creșterea economică și ocuparea forței de muncă;

—

creșterea marginii de manevră bugetare pentru a permite investițiile corespunzătoare în infrastructură în statele membre; în acest context, programele naționale de reformă ar trebui concepute, în măsura posibilului, astfel încât să stimuleze economia la nivel european;

—

condiții corespunzătoare care să favorizeze cererea, atât externă cât și internă, pentru a exploata la maximum potențialul de creștere economică și de ocupare integrală a forței de muncă; în această privință, s-a subliniat faptul că sunt puține statele membre care, în cadrul programelor lor de reformă, acordă suficientă atenție stimulării economice;

—

o finanțare adecvată la nivel național și comunitar, pentru a se pune în aplicare măsurile politicii de ocupare a forței de muncă; în această privință, s-a subliniat necesitatea eliminării disparităților existente între propunerile de inițiative privind piața forței de muncă și lipsa de resurse financiare.