1)

Poate o marcă a Uniunii Europene sau o marcă națională înregistrată într-un stat membru să fie declarată nulă total sau parțial pentru motivul că unii termeni sau toți termenii cuprinși în specificațiile produselor și serviciilor sunt insuficient de clari și de preciși pentru a permite autorităților competente și terților să stabilească, doar pe baza termenilor respectivi, sfera protecției conferite de marca în cauză?

2)

În cazul unui răspuns pozitiv la prima întrebare, un termen precum „software pentru computere” este prea general și desemnează produse prea variate pentru ca marca să își poată îndeplini funcția de indicare a originii, astfel că acel termen nu este suficient de clar și de precis încât să permită autorităților competente și terților să stabilească, doar pe baza termenului respectiv, sfera protecției conferite de marcă?

3)

Poate constitui rea-credință simpla solicitare de înregistrare a unei mărci fără intenția de a o utiliza pentru produsele sau serviciile specificate?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare, este posibil să se concluzioneze că solicitantul a depus cererea parțial cu bună-credință și parțial cu rea-credință, în măsura în care a avut intenția de a utiliza marca pentru unele dintre produsele și serviciile specificate, însă nu a avut intenția de a utiliza marca pentru alte produse și servicii specificate?

5)

Este articolul 32 alineatul (3) din Legea privind mărcile din 1994 din Regatul Unit compatibil cu Directiva 2015/2436/UE ( 1 ) a Parlamentului și Consiliului și reglementările actele precedente acesteia?