—

anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 14 iunie 2016 în cauza T-789/14 și a Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 29 septembrie 2014 în cauzele R 1182/2013-4 și R 1245/2013-4;

—

în subsidiar, anularea Hotărârii Tribunalului menționate anterior, precum și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Prin intermediul recursului, recurenta invocă faptul că în hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit mai multe încălcări ale Tratatului privind Uniunea Europeană (TUE), precum și Regulamentul privind marca Uniunii Europene (Regulamentul nr. 207/2009) (1).

2.

Recurenta invocă în primul rând încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, prevăzut la articolul 6 alineatul (1) din TUE coroborat cu articolul 47 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, susținând că Tribunalul nu a luat în considerare documente prezentate odată cu cererea introductivă. Aceste documente nu făceau decât să completeze elementele de fapt și de drept prezentate anterior. În plus, Tribunalul nu a motivat această neluare în considerare, ci a preluat numai o formulare standard din altă hotărâre care nu se aplică în speță.

3.

Astfel, Tribunalul a încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) TUE coroborat cu articolul 47 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale.

4.

În plus, recurenta invocă o încălcare a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 prin denaturarea elementelor de fapt. Tribunalul își motivează hotărârea invocând, printre altele, faptul că anumite produse nu ar fi fost menționate în cadrul dovezilor prezentate privind utilizarea. Or, aceste produse sunt enumerate în dovezile privind utilizarea.

5.

Astfel, Tribunalul denaturează elementele de fapt pe care se întemeiază procedura și încalcă astfel articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

6.

În plus, recurenta invocă o încălcare a articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2007/2009. Tribunalul își motivează hotărârea prin faptul că marca Meissen® este o indicație de proveniență geografică. Intimata a înregistrat marca Meissen® în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, pe baza caracterului distinctiv dobândit prin utilizare. Intimata a constatat astfel conform legii că marca Meissen® nu este o indicație de proveniență geografică, ci o indicație a originii comerciale.

7.

Prin intermediul înregistrării mărcii Meissen® pe baza caracterului distinctiv dobândit, intimata a conferit acestei mărci o protecție în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009. Tribunalul califică marca Meissen® drept simplă indicație de proveniență geografică. Astfel, Tribunalul retrage din nou, de facto, protecția mărcii Meissen®.

8.

În rest, recurenta invocă încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009. În opinia sa, Tribunalul neagă existența protecției renumelui în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, argumentând că produsele și serviciile comparate nu sunt similare. Potrivit conținutului explicit al articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 207/2009, nu este necesar ca produsele și serviciile să fie similare. Prin hotărârea pronunțată, Tribunalul ar transforma articolul 8 alineatul (5) în contrariul său.