25.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 162/83

1.1

Noul regim privind bumbacul se va aplica începând de la 1 ianuarie 2008. Consiliul de miniștri trebuie să adopte cât mai curând posibil o decizie care să ofere agricultorilor siguranța necesară cu privire la cadrul legal aplicabil pentru următoarea campanie agricolă.

1.2

CESE subliniază că decuplarea parțială de 65 % stabilită prin regulamentul abrogat și care se menține neschimbată în propunerea Comisiei nu constituie un sistem eficient pentru menținerea culturilor în anumite zone producătoare de bumbac ale Uniunii Europene. Utilizarea intensivă a forței de muncă, costurile de producție ridicate, volatilitatea prețurilor mondiale și alți factori de natură diversă nu permit ca propunerea Comisiei să constituie un mecanism eficient pentru evitarea dispariției acestei culturi.

1.3

CESE constată că sistemul care a fost în vigoare până la reforma din 2004, bazat pe ajutoare pentru producție, asigura viabilitatea exploatațiilor în ansamblul zonelor de producție ale Uniunii. Cu toate acestea, CESE este conștient de imposibilitatea revenirii la sistemul anterior, având în vedere noua orientare politică a PAC și angajamentele internaționale luate de Uniunea Europeană în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

1.4

CESE atrage atenția asupra diferențelor legate de producție existente între Grecia și Spania. În prezent, cu excepția ajutorului pentru producție, este greu de găsit un sistem omogen de ajutoare care să poată fi aplicat în egală măsură în ambele țări. Ca urmare a acestor diferențe, Comitetul pledează pentru o flexibilitate maximă a regimului privind bumbacul, în temeiul principiului subsidiarității, care a orientat ultimele reforme sectoriale ale OCP în sectorul vinului și în cel al fructelor și legumelor. Fiecare stat membru trebuie să dispună de gradul de subsidiaritate necesar pentru a găsi cele mai bune soluții pentru zonele producătoare proprii.

1.5

Menținerea decuplării ajutoarelor la un nivel ridicat presupune stabilirea unei perioade de tranziție care să permită o adaptare treptată la niveluri mai mari de decuplare. Pe de altă parte, un procentaj ridicat al ajutoarelor cuplate nu va putea garanta în sine menținerea nivelului producției de bumbac. Nici includerea cerinței legate de colectare și a conceptului de calitate bună, corectă și comercială nu garantează menținerea nivelurilor de producție de dinaintea reformei, fapt pentru care trebuie prevăzute condiții de eligibilitate care să conțină criterii cantitative referitoare la volumul producției livrate.

1.6

CESE subliniază că noul sistem trebuie să favorizeze mizarea pe calitatea produsului obținut, spre deosebire de regimul actual care provoacă o pierdere importantă a calității și pune piedici în calea comercializării bumbacului european pe piețe. Bumbacul este un produs utilizat în sectorul textilelor și trebuie să răspundă necesităților unei industrii supuse unei concurențe puternice; prin urmare, este indispensabil să se creeze elementele care să încurajeze o producție de calitate. De asemenea, trebuie să se faciliteze introducerea noilor alternative tehnologice, a sistemelor de producție integrată și a producției ecologice în acele zone în care acest lucru este fezabil.

2.1

Sistemul de sprijin pentru bumbac datează din 1980, anul aderării Greciei la Comunitatea Europeană, fiind apoi extins la cele două țări care au aderat în 1986, Spania și Portugalia. Sectorul bumbacului funcționa pe baza unui sistem de „plăți compensatorii” (deficiency payments), prin care se acorda un ajutor prelucrătorilor care plătiseră un preț minim de achiziționare producătorilor de bumbac. Acest sistem a făcut obiectul unei modificări în anul 2000, prin care s-au stabilit cantitățile maxime garantate și s-au introdus noi cerințe de mediu.

2.2

În aprilie 2004, Consiliul de miniștri al Uniunii Europene a adoptat o nouă schemă de sprijin pentru bumbac, inspirată din principiile călăuzitoare ale reformei PAC din 2003, și anume decuplarea ajutoarelor legate de producție. Astfel, plățile decuplate aveau să se situeze la un procentaj de 65 %, iar ajutoarele cuplate aveau să atingă 35 %. Reforma, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2006, nu prevedea posibilitatea de a modifica procentajele acestei decuplări parțiale.

2.3

La 7 septembrie 2006, printr-o decizie fără precedent, ca urmare a recursului introdus de Regatul Spaniei, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis anularea regimului privind bumbacul aprobat în 2004 pe motivul încălcării principiului proporționalității, ceea ce înseamnă, conform Tratatului privind Uniunea Europeană, că acțiunile propuse de reforma regimului comunitar privind bumbacul au fost considerate disproporționate în raport cu scopul urmărit. Comisia nu a avut în vedere costurile salariale la calcularea rentabilității previzibile a culturilor de bumbac și nu a ținut seama de efectele reformei asupra situației sectorului de egrenare a bumbacului. Curtea de Justiție a suspendat anularea reformei până la prezentarea unei noi propuneri din partea Comisiei Europene.

2.4

În cursul elaborării noii propuneri, Comisia a comandat două studii privind impactul asupra mediului și impactul socioeconomic al producției de bumbac. În paralel cu aceste studii, au avut loc diverse ședințe de lucru cu reprezentanți ai sectorului și a fost organizată o consultare publică.

2.5

În final, și spre marea surprindere a sectorului, Comisia a prezentat la 9 noiembrie 2007 o propunere de reformă a regimului privind bumbacul identică practic cu cea actuală, și anume decuplarea parțială cu 65 % din plăți decuplate de cultură și restul de 35 % legate de producție. CESE consideră că propunerea Comisiei trebuie reorientată pentru a se adapta realității de producție diferite din Grecia și Spania.

2.6

Regimul actual privind bumbacul a pus în evidență o diminuare considerabilă a producției, reducerea beneficiilor, și, ca urmare a acestora, abandonul progresiv al sectorului în anumite zone producătoare. În avizul său privind reforma din 2004, CESE avertizase deja Comisia în legătură cu reducerea semnificativă a suprafețelor cultivate pe care avea să o provoace decuplarea parțială.

2.7

În Uniunea Europeană, producția de bumbac se concentrează aproape în totalitate în anumite regiuni din două țări mediteraneene — Grecia și Spania. Grecia este principalul producător de bumbac din Europa, cu aproape 380 000 de hectare destinate acestei culturi. Spania dispune în 2007 de o suprafață cultivată cu bumbac de aproximativ 63 000 de hectare. Portugalia nu mai cultivă bumbac, iar Bulgaria produce cantități foarte modeste. În general, bumbacul se cultivă în zone deosebit de defavorizate, cu puține alternative de ocupare a forței de muncă, și care continuă să se numere printre regiunile acoperite de obiectivul „Convergență” pentru perioada 2007-2013.

2.8

În Grecia, suprafața cultivată s-a redus cu 11 %, iar cifrele de producție au scăzut în proporție similară din cauza condițiilor climatice nefavorabile și, în principal, ca urmare a aplicării reformei din 2004.

2.9

În Spania, efectele aplicării regimului actual au antrenat schimbări în sectorul bumbacului mult mai radicale decât cele din Grecia. Andaluzia, principala regiune producătoare de bumbac a Spaniei, a pierdut în numai două campanii agricole 30 % din suprafața cultivată și 65 % din producție, care a scăzut de la 347 000 de tone de bumbac recoltat în 2004 la 130 000 de tone în 2007. În ultimii doi ani, 30 % din producători au abandonat această cultură. Această scădere a producției face ca menținerea celei mai mari părți a industriei bumbacului din Spania să nu fie viabilă pe termen scurt, lucru care va avea un impact substanțial asupra industriilor de egrenare și asupra utilizării mâinii de lucru în exploatare.

2.10

În lumina situației expuse în paragrafele anterioare, CESE solicită Comisiei să dea dovadă de mai multă flexibilitate în propunerea sa, astfel încât, în temeiul principiului subsidiarității, să se acorde statelor membre un spațiu de manevră mai larg.

2.11

Introducerea oricărui grad de decuplare în sectorul bumbacului va conduce la o profundă restructurare a acestuia. Industria de egrenare va trebui să facă față unor schimbări substanțiale pentru a se adapta la noua situație și va necesita sprijin financiar din partea Comisiei pentru a se putea restructura în scopul de a menține locurile de muncă în zonele producătoare. Acest sprijin financiar specific va trebui să permită industriilor de egrenare să facă față costurilor generate de încetarea acestei activități și să-și poată schimba profilul de activitate economică, astfel încât să poată menține locurile de muncă. Măsurile de restructurare a industriei incluse în ultima reformă a OCP în sectorul zahărului pot oferi câteva piste în această direcție.

3.1

CESE este complet de acord cu Comisia în ceea ce privește importanța funcțiilor ce urmează a fi acordate organizațiilor interprofesionale pentru a coordona comercializarea produsului, pentru a elabora contracte tip și pentru a stimula producția de bumbac de calitate. Date fiind structura prevăzută pentru aceste organizații în cadrul regimului actual și disocierea lor de alte măsuri, acestea au reprezentat însă un instrument puțin relevant în decursul celor doi ani de aplicare a regimului, activitatea lor limitându-se la a asigura accesul membrilor la ajutorul suplimentar. În realitate, în Spania există o singură organizație interprofesională care cuprinde 10 000 de hectare de cultură de bumbac.

3.2

În octombrie 2008, Comisia Europeană va publica o Carte verde privind aplicarea unei politici de calitate în Uniunea Europeană. Prin urmare, propunerile legislative corespunzătoare nu vor putea fi prezentate înainte de 2009. Comisia și-a anunțat de curând intenția de a studia posibilitatea includerii bumbacului în anexa I a Regulamentului nr. 510/2006 al Consiliului privind protecția indicațiilor geografice și a denumirilor de origine ale produselor agricole și alimentare.

3.3

Includerea bumbacului în acest regim de protecție ar putea reprezenta un instrument util pentru mulți producători care încearcă să sporească valoarea adăugată a producției lor pentru a face față provocărilor unei piețe deschise deosebit de competitive și pentru a-și putea asigura un venit echitabil prin intermediul piețelor. Comisia ar trebui să extindă dispozițiile regulamentului și la bumbac, printr-o procedură de urgență.

3.4

Certificarea adecvată a țării de origine și controalele de calitate europene pot conferi producției comunitare de bumbac valoarea adăugată necesară pe care o vizează toate inițiativele europene în domeniu. Cu toate acestea, UE fiind un importator net de bumbac, este necesară îmbunătățirea și întărirea controalelor asupra materialului importat. În acest sens, bumbacul ar trebui să fie inclus în catalogul de produse care pot face obiectul acțiunilor de informare și promovare, deși această măsură în sine nu reprezintă o soluție pentru sectorul bumbacului.

3.5

CESE sprijină toate propunerile Comisiei care vizează îmbunătățirea calității bumbacului. În ultimii ani, sectorul a înregistrat mari progrese în ceea ce privește protecția mediului prin promovarea sistemelor integrate de producție, a ajutoarelor pentru agromediu și a producției ecologice. În Spania s-a înregistrat o dezvoltare continuă a producției integrate, însoțită de aplicarea de măsuri privind protecția mediului, iar în 2008, în Grecia se va adopta un regulament pentru reglementarea producției integrate. Noul regim trebuie să încurajeze acest tip de inițiative.

3.6

UE ar trebui să faciliteze adaptarea sectorului comunitar al bumbacului la utilizarea noilor instrumente de inovație tehnologică.

3.7

UE este un importator net de bumbac. Producția comunitară reprezintă numai 2 % din consumul mondial de bumbac și se situează cu mult în urma marilor producători (SUA, China, India). Prin urmare, Uniunea Europeană nu contribuie la stabilirea prețurilor acestei materii prime la nivel internațional, iar sprijinul comunitar acordat producătorilor de bumbac nu duce la denaturarea concurenței. De aceea, Comisia trebuie să susțină sectorul european al bumbacului atunci când acesta face obiectul unor dezbateri în forumuri multilaterale, precum Organizația Mondială a Comerțului.