This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62021TN0095
Case T-95/21: Action brought on 15 February 2021 — Portugal v Commission
Cauza T-95/21: Acțiune introdusă la 15 februarie 2021 – Portugalia/Comisia
Cauza T-95/21: Acțiune introdusă la 15 februarie 2021 – Portugalia/Comisia
JO C 138, 19.4.2021, p. 47–48
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
19.4.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 138/47 |
Acțiune introdusă la 15 februarie 2021 – Portugalia/Comisia
(Cauza T-95/21)
(2021/C 138/63)
Limba de procedură: portugheza
Părțile
Reclamantă: Republica Portugheză (Lisabona, Portugalia) (reprezentanți: L. Inez Fernandes, P. Barros da Costa, M. J. Marques, L. Borrego și A. M. Soares de Freitas, agenți, asistați de M. Gorjão-Henriques și A. Saavedra, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
— |
obligarea depunerii la dosar a documentelor din procedura administrativă care a condus la adoptarea deciziei atacate, astfel cum s-a solicitat în prezenta cerere, |
— |
anularea articolului 1, precum și a articolelor 4 și 6 din Decizia Comisiei Europene din 4 decembrie 2020, C(2020)8550 final, „privind regimul de ajutoare SA.21259 (2018/C) (ex2018/NN) aplicat de Portugalia zonei de liber schimb Madeira (ZFM) – Regimul III” |
— |
obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șapte motive.
1. |
Primul motiv întemeiat pe o eroare de drept, măsura contestată nu constituie un ajutor public în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE întrucât are caracter general şi nu unul selectiv. |
2. |
Al doilea motiv întemeiat pe faptul că, oricum, Comisia nu a demonstrat că criteriul denaturării concurenței și criteriul efectelor asupra schimburilor comerciale între statele membre erau îndeplinite. |
3. |
Al treilea motiv întemeiat pe o eroare de drept privind modul de aplicare a articolului 108 TFUE și a articolelor 21-23 din Regulamentul (UE) 2015/1589, deoarece este vorba despre ajutoare existente. |
4. |
Al patrulea motiv întemeiat pe o eroare de drept din decizie, regimul III din zona de liber schimb din Madeira (ZFM) fiind pus în aplicare conform deciziilor Comisiei din 2007 și din 2013 și articolelor 107 și 108 TFUE. |
5. |
Al cincilea motiv întemeiat pe elementele de fapt din decizie și/sau pe lisa de motivare a acesteia, întrucât cerințele regimului fiscal și supravegherea sa de către autoritățile naționale sunt adecvate pentru controlul Regimului III al ZFM. |
6. |
Al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare cu privire la elementele de fapt din decizie și/sau pe lipsa de motivare a acesteia, dat fiind că Republica Portugalia a efectuat controale în ceea ce privește cerința creării/menținerii de locuri de muncă. |
7. |
Al șaptelea motiv întemeiat pe încălcarea principiilor generale de drept al Uniunii. Reclamanta invocă în special încălcarea dreptului la apărare și a principiilor securității juridice și bunei administrări, precum și lipsa de motivare. |