—

declararea cererii drept admisibilă și întemeiată;

—

anulării în parte a Regulamentului delegat (UE) 2018/212 al Comisiei din 13 decembrie 2017 în ceea ce privește includerea Tunisiei pe lista țărilor terțe al căror regim AML/CFT are, potrivit declarației sale, deficiențe strategice;

—

obligării Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv este întemeiat pe necompetența Comisiei și pe încălcarea normelor fundamentale de procedură, întrucât Comisia și-ar fi depășit atribuțiile cu privire la acordul de asociere dintre Tunisia și Uniunea Europeană, potrivit cărora aceasta ar fi trebuit să sesizeze Consiliul de asociere pentru ca acesta din urmă să soluționeze litigiul sau, în subsidiar, să permită părților să ia măsurile necesare pentru a-și proteja interesele.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe eroarea vădită de apreciere în ceea ce privește, pe de o parte, evaluarea Tunisiei, astfel cum a fost reținută de Uniunea Europeană, și, pe de altă parte, evaluarea Tunisiei, astfel cum a fost reținută de Grupul de Acțiune Financiară Internațională. În această privință, reclamanta consideră că Comisia nu a luat măsurile adecvate pentru a gestiona agravarea riscului pe care îl implică regulamentul delegat atacat pentru procesul de dezvoltare economică din Tunisia.

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea tratatelor Uniunii Europene, în special a articolului 216 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, potrivit căruia acordurile internaționale sunt obligatorii pentru instituții.