12.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 52/31

—

anularea actelor atacate, și anume:

—

pentru aceleași motive, reclamanții solicită Curții de Justiție a Uniunii Europene să adopte o poziție:

—

în cazul în care CJUE consideră că cererile reclamanților sunt întemeiate, obligarea BCE, în temeiul articolelor 268 și 340 TFUE, la plata sumei de 45 828 257,80 euro, majorată cu dobânzi de întârziere calculate la rata legală până la data plății efective, precum și la plata tuturor cheltuielilor și despăgubirilor care vor fi datorate după realizarea intervențiilor;

—

cu toate acestea, ținând seama de dispozițiile articolului 280 TFUE și de faptul că actele „Băncii Centrale Europene care impun o obligație pecuniară în sarcina altor persoane decât statele membre constituie titlu executoriu”, astfel cum reiese din articolul 299 TFUE, Tribunalul trebuie să oblige pârâta să solicite plata acestor sume de la BCP;

—

ținând seama de faptul că banca centrală națională este o „autorit[ate] administrativ[ă] competent[ă] fie pentru a pronunța o hotărâre cu privire la reclamații, fie pentru a iniția procedurile judiciare corespunzătoare”, astfel cum rezultă din dispozițiile articolului 11 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2005/29/CE, din articolul 81 alineatul (1) și din articolul 83 alineatul (1) din Directiva 2007/64/CE, precum și din articolul 96 alineatul (1) litera (b) – „Sancțiuni accesorii” – din DL [Decretul-lege] nr. 317/2009, agentul pârâtei trebuie să dispună ca BCP să plătească „imediat” sumele menționate mai sus în conturile reclamanților.

—

pârâta:

—

în cazul în care, în temeiul articolului 256 alineatul (1) TFUE, cauza nu este de competența Tribunalului, dacă banca centrală națională nu recunoaște că „nu și-a îndeplinit una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, această bancă este obligată să adopte măsurile impuse de executarea hotărârii Curții”, în conformitate cu dispozițiile articolului 271 litera (d) TFUE, cauza trebuie trimisă Curții;

—

în cazul în care, de asemenea, cauza nu este de competența Tribunalului, dacă CJUE consideră că acțiunea reclamanților este întemeiată, în conformitate cu dispozițiile articolului 264 TFUE, Tribunalul ar trebui să propună Curții să anuleze decizia băncii centrale naționale, care a fost însușită de pârâtă, și, ținând seama de dispozițiile articolului 41 alineatul (1) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale articolului 296 al doilea paragraf TFUE și ale articolului 11 alineatul (3) litera (c) din Directiva 2005/29/CE, să pronunțe o decizie motivată;

—

reclamanții solicită ca pârâta și Curtea să citeze și să invite statul portughez/Ministerul Public/Parchetul General să acționeze pentru a se pronunța cu privire la actele comise de BCP;

—

reclamanții solicită ca pârâta să trimită prezenta cauză la OLAF;

—

în conformitate cu articolul 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamanții solicită deja rambursarea cheltuielilor de judecată, care vor trebui să fie evaluate în mod corespunzător.

1.

Încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, la articolul 296 al doilea paragraf TFUE și la articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2005/29/CE (1).

2.

Independent de furtul „prin efracție” din „seif”, BCP știa sau ar fi trebuit să știe că era vorba despre utilizarea sistemului financiar în vederea spălării banilor și, prin urmare, instituția de credit știa că era vorba despre o fraudă sau despre o evaziune fiscală care poate contribui la pierderi de venituri bugetare ale Uniunii. Aceste acte sunt „ilegale și aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii” și intră sub incidența unor „motive imperative de interes general” care „constituie un obiectiv legitim susceptibil să justifice un obstacol în calea liberei prestări a serviciilor”.

3.

Independent de modul în care o sumă mai mare de un milion de euro a fost furată din „seif”, s-a adus atingere „intereselor financiare ale Uniunii” și, în special, veniturilor pe care se sprijină „bugetul Uniunii Europene și cele acoperite de bugetele instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor și de bugetele gestionate și monitorizate de acestea”; în consecință, este vorba de asemenea despre acte care constituie o „abatere” pentru o „încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”.

4.

Atunci când o instituție de credit un stat membru/banca centrală națională, Banca Centrală Europeană sau statul membru/Ministerul Public/Parchetul General au cunoștință despre acest tip de încălcări sau de practici, le permit și nu le denunță, acestea încurajează nerespectarea dispozițiilor articolului 310 alineatele (5) și (6) TFUE și ale articolului 325 alineatele (1), (2) și (3) TFUE, și acceptă ca instituția de credit în cauză să comită acte care constituie o „abatere” ca urmare a unei încălcări a dispozițiilor articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2988/95 (2).

5.

Prin adoptarea actului de respingere a cererii prin care a fost invitată să acționeze, pârâta a făcut printre altele ca:

5.

Încălcarea obligației de imparțialitate, abuzul de putere și încălcarea unor norme fundamentale de procedură de către agentul pârâtei, Banco de Portugal.