Recurs introdus la 20 iunie 2011 de Deichmann SE împotriva Hotărârii pronunțate la 13 aprilie 2011 în cauza T-202/09 — Deichmann SE/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

(Cauza C-307/11 P)

2011/C 269/49

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Deichmann SE (reprezentant: O. Rauscher, avocat)

Cealaltă parte în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

Motivele și principalele argumente

Prezentul recurs este îndreptat împotriva Hotărârii Tribunalului în măsura în care acesta a respins acțiunea recurentei în anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne din 3 aprilie 2009 de respingere a cererii de înregistrare a unei mărci figurative reprezentând o bandă îndoită cu linii punctate. Protecția acestei mărci s-a solicitat pentru clasele 10 („Încălțăminte ortopedică”) și 25 („Încălțăminte”) în sensul Aranjamentului de la Nisa.

Recurenta afirmă că hotărârea atacată încalcă articolul 7 alineatul (1) litera (b) și articolul 74 alineatul (1) prima teză din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (denumit în continuare „Regulamentul nr. 207/2009”).

Aceasta arată că hotărârea menționată se întemeiază pe constatarea eronată că simpla posibilitate sau probabilitate ca semnul în cauză să poată fi utilizat într-un mod lipsit de caracter distinctiv este suficientă pentru a nega caracterul distinctiv al mărcii în general. Cu toate acestea, simpla posibilitate rezonabilă a unei utilizări cu caracter distinctiv este suficientă pentru a infirma motivul de respingere pentru lipsa caracterului distinctiv. Această concluzie rezultă din compararea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 cu modul de redactare a articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, și constituie în prezent un principiu consacrat de jurisprudența Bundesgerichtshof și a Bundespatentgericht din Germania.

În cazul încălțămintei (ortopedice), un semn este considerat indicație de origine, printre altele, atunci când, astfel cum se întâmplă în mod obișnuit la etichetarea încălțămintei, acesta este aplicat în centrul părții din spate a branțului, pe o etichetă sau pe cutia de pantofi. În contextul acestei utilizări probabile, nu poate fi susținută constatarea Tribunalului potrivit căreia semnul a cărui înregistrare se solicită ar consta în reprezentarea unui element component al propriului produs.

În plus, recurenta susține că Tribunalul nu a ținut seama, în prezenta cauză, de practicile în materie de etichetare existente în domeniul încălțămintei sportive, astfel cum a fost expusă de recurentă, în pofida faptului că era obligat la aceasta în temeiul articolului 74 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009.

În sfârșit, Tribunalul nu putea contesta caracterul distinctiv al mărcii în cauză cu motivarea că revenea recurentei sarcina de a demonstra caracterul distinctiv al semnului, pe baza unor argumente concrete și întemeiate.