7.3.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 80/6

1.

Acest caz se referă la acordurile încheiate în 2002 între compania farmaceutică bazată pe cercetare Lundbeck și patru companii farmaceutice producătoare de medicamente generice cu privire la producția și comercializarea medicamentului antidepresiv citalopram.

2.

Investigația Comisiei a fost inițiată pe baza informațiilor primite de la Autoritatea daneză în domeniul concurenței, în octombrie 2003. Investigația a fost întreruptă de ancheta în materie de concurență în sectorul farmaceutic desfășurată în perioada ianuarie 2008-iulie 2009 (2).

3.

În ianuarie 2010, Comisia a inițiat o procedură împotriva Lundbeck, iar în iulie 2012 împotriva a patru grupuri de companii producătoare de medicamente generice implicate în încălcare, atunci când a transmis comunicarea privind obiecțiunile.

4.

La 24 iulie 2012, Comisia a emis o comunicare privind obiecțiunile („CO”) împotriva companiilor Lundbeck, Alpharma, A.L. Industrier, Arrow, Resolution Chemicals, GUK, Merck și Ranbaxy (3). Comisia și-a exprimat punctul de vedere preliminar potrivit căruia acordurile amiabile încheiate între compania farmaceutică bazată pe cercetare și companiile producătoare de medicamente generice reprezintă așa-numite „acorduri privind plata pentru amânarea introducerii pe piață a produsului generic” și reprezintă, prin urmare, o restrângere a concurenței prin obiect, în încălcarea articolului 101 din TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE.

5.

Tuturor părților li s-a acordat acces la dosar, sub forma unui DVD, în august 2012.

6.

În septembrie 2012, Alpharma, urmată mai târziu de alte părți, a înaintat o cerere detaliată de divulgare a tuturor părților redactate ale așa-numitelor documente Matrix din dosarul Comisiei. Pentru a da curs acestor cereri, DG Concurență a solicitat furnizorului documentelor Matrix, Lundbeck, să obțină dreptul de divulgare. Procesul ulterior de divulgare a durat mai multe luni.

7.

DG Concurență a stabilit inițial un termen de 10 săptămâni pentru răspunsurile părților la CO, termen care a fost prelungit o dată cu aproximativ 3 săptămâni. Atunci când Alpharma a solicitat o nouă prelungire pe motiv că dorea să consulte documentele Matrix înainte de a răspunde la CO, DG Concurență a acordat o nouă prelungire limitată, dar a considerat această prelungire ca fiind ultima. Comisia a informat părțile că li se va da posibilitatea să își completeze răspunsurile în cazul în care documentele Matrix deveneau accesibile doar după expirarea termenului. Alpharma, Arrow, GUK și Merck au insistat ulterior asupra unei prelungiri până în momentul în care puteau consultau documentele nedivulgate.

8.

După ce această cerere a fost respinsă de DG Concurență, cele patru părți au trimis către mine o sesizare privind chestiunea prelungirii termenului pentru răspunsurile lor la CO. Părțile au susținut că dacă ar fi fost nevoite să răspundă înainte de a li se acorda acces integral la dosar le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, deoarece documentele Matrix conțineau informații esențiale pentru apărarea lor.

9.

Într-adevăr, în principiu nu se așteaptă ca părțile să răspundă la CO înainte de a li se fi acordat acces deplin la dosar și înainte ca toate cererile de acces suplimentar să fi fost soluționate. Pentru a stabili importanța documentelor Matrix pentru apărarea părților și pentru a stabili dacă abordarea DG Concurență, în sensul impunerii unui proces fragmentat pentru răspunsurile la CO, ar fi putut, luând în considerare importanța documentelor Matrix pentru apărarea părților, să fie acceptabilă în mod excepțional în interesul eficienței procedurii, am suspendat termenul stabilit de DG Concurență (4).

10.

Cererea suplimentară de acces a vizat 29 de documente (ID), reprezentând aproximativ 4 000 de pagini redactate. Documentele făcuseră parte din litigiul Lagap din Regatul Unit și din litigiul paralel în alte țări europene. Aceste documente aveau legătură cu procesele de producție și fuseseră strânse în timpul inspecțiilor privind încălcarea brevetelor din incinta companiei denumită Matrix. Redactarea a fost realizată ca urmare a unui ordin de aprobare emis în Regatul Unit și a ordinelor de nedivulgare emise de alte instanțe naționale în materie de brevete.

11.

La inițiativa mea, DG Concurență a stabilit împreună cu Lundbeck și Matrix un calendar care prevedea termenele în care urma să se acorde acces celorlalte părți la documentele Matrix solicitate. Toate documentele din Regatul Unit au devenit ulterior disponibile cu puțin timp înainte de sfârșitul anului 2012, fiind urmate de documentele provenind din procedura litigioasă paralelă, până la 31 ianuarie 2013.

12.

La 18 decembrie 2012, am decis să le acord părților o nouă prelungire a termenului pentru răspunsurile lor la CO. Astfel, termenul pentru trimiterea răspunsurilor era scadent la o dată ulterioară celei la care părțile au avut posibilitatea de a consulta toate documentele Matrix legate de litigiul din Regatul Unit, dar anterioară celei în care documentele aferente celuilalt litigiu paralel au fost accesibile, și anume în perioada 9-14 ianuarie 2013.

13.

Am luat decizia luând în considerare atât dreptul părților de a fi audiate în mod adecvat, cât și interesul public privind eficiența procedurilor. În opinia mea, documentele Matrix legate de litigiul din Regatul Unit ar fi putut fi utile pentru apărarea părților, dar nu „esențiale”, așa cum au susținut unele dintre acestea. În schimb, documentele Matrix legate de litigiul paralel nu aduceau foarte multe informații în plus față de ceea ce conțineau deja documentele provenind din litigiul din Regatul Unit. Am concluzionat, prin urmare, că dreptul părților la apărare era garantat dacă li se dădea posibilitatea de a consulta documentele provenind din litigiul din Regatul Unit înainte de a răspunde la CO. De asemenea, am luat în considerare faptul că DG Concurență le oferise părților posibilitatea de a-și completa răspunsurile în cazul în care ar fi dorit să facă acest lucru după ce li se acorda accesul integral la documentele Matrix. Toate cele patru părți și-au prezentat răspunsurile la timp și niciuna dintre părți nu a făcut uz de dreptul său de a completa aceste informații în lumina documentelor Matrix care au devenit accesibile doar după expirarea termenului.

14.

Deoarece niciuna dintre părți nu mi s-a adresat din nou în legătură cu documentele Matrix, consider că acest aspect a fost soluționat.

15.

Alpharma, Arrow, GUK, Lundbeck și Merck au invocat unele aspecte procedurale în răspunsurile lor la CO, dar au făcut acest lucru adresându-se numai DG Concurență. În legătură cu dreptul la apărare, Alpharma, GUK și Merck au susținut că durata excesivă a investigației Comisiei le-a încălcat dreptul la apărare (5). Acestea au susținut că, în orice caz, durata procedurilor a fost prea lungă, iar Comisia ar trebui să suporte consecințele corespunzătoare în acest sens. Voi analiza cele două părți ale cererii mai jos.

16.

Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a UE prevede că instituțiile Uniunii Europene trebuie să acționeze într-un termen rezonabil atunci când desfășoară proceduri administrative. Caracterul rezonabil al duratei procedurilor administrative se evaluează din perspectiva circumstanțelor individuale ale fiecărui caz. În special, trebuie să se analizeze contextul, diferitele etape procedurale parcurse de Comisie, comportamentul părților în timpul procedurii și complexitatea acesteia (6).

17.

Pe baza informațiilor pe care le-am avut la dispoziție, nici contextul cazului, nici complexitatea acestuia, nici diversele etape procedurale astfel cum au fost descrise în CO și cu siguranță nici comportamentul părților nu par să justifice durata considerabilă a procedurilor, de 8 ani și 9 luni începând de la data la care Comisia a început investigația până la data la care a fost transmisă CO.

18.

Presupunând că s-ar stabili că procedura administrativă a fost prea lungă în mod nejustificat, Comisiei i s-ar putea interzice să impună amenzi doar dacă părțile ar putea demonstra că incapacitatea Comisiei de a desfășura procedura administrativă într-un termen rezonabil ar fi putut să compromită în mod efectiv sau să afecteze în alt mod dreptul la apărare al părților (7). Sarcina probei revine părților, care trebuie să prezinte dovezi convingătoare.

19.

În urma analizării probelor prezentate, am concluzionat că părțile nu au demonstrat în conformitate cu standardele juridice obligatorii că durata extraordinară a investigației le-a încălcat dreptul la apărare. Răspunzând în special afirmațiilor detaliate ale Alpharma, menționez că este în primul rând responsabilitatea părții de a asigura că nici trecerea timpului, și nici vânzarea societății implicate în încălcarea prezumată nu cauzează dificultatea invocată sau incapacitatea de a prezenta toate dovezile disculpatoare existente posibile. Întreprinderile au, conform jurisprudenței, obligația de diligență, care le impune să asigure păstrarea în condiții adecvate a evidenței în registrele sau dosarele lor, care să permită extragerea detaliilor referitoare la activitățile lor, pentru a putea pune la dispoziție dovezile necesare în eventualitatea unor proceduri juridice sau administrative. Această obligație se aplică chiar și atunci când întreprinderea în cauză a fost vândută cu o perioadă considerabilă de timp înainte de începerea investigației (8). O obligație similară există și în ceea ce privește accesul la foștii angajați. În plus, se pare că Alpharma nu a indicat, cu exactitatea impusă de jurisprudență (9), natura și sfera informațiilor disculpatoare care au fost, susține aceasta, pierdute odată cu trecerea timpului.

20.

Concluzia mea că dreptul părților la apărare nu a fost încălcat nu înseamnă că durata considerabilă a etapei de investigare nu are niciun fel de consecințe. Având în vedere dreptul la bună administrare și în conformitate cu jurisprudența (10), consider că prima etapă a procedurii administrative a fost nejustificat de lungă. Acest lucru ar trebui să fie luat în considerare la stabilirea amenzii.

21.

DG Concurență a acordat tuturor părților acces la copiile neconfidențiale ale răspunsurilor celorlalte părți la CO. Părților li s-a dat posibilitatea de a prezenta observații în scris înainte de audiere. Alpharma, Lundbeck și Ranbaxy au prezentat informații suplimentare înainte de audiere, în timp ce A.L. Industrier a făcut același lucru ulterior.

22.

Toate părțile la procedură, cu excepția Resolution Chemicals, și-au exercitat dreptul de a fi audiate în cadrul unei proceduri de audiere, care a avut loc la 14 și 15 martie 2013.

23.

La 12 aprilie 2013, Comisia a trimis o scrisoare de expunere a faptelor („SF”) către Alpharma, Arrow, GUK, Lundbeck și Ranbaxy. La 6 mai 2013, o altă SF a fost trimisă fostei companii mamă a GUK, Merck, și fostei companii mamă a Alpharma, A.L. Industrier. Tuturor părților li s-a acordat un termen de 10 zile calendaristice pentru a răspunde.

24.

În urma primirii SF, Alpharma, Arrow, GUK și Lundbeck au adresat o cerere în primul rând către DG Concurență și, după ce această cerere a fost respinsă, către mine, pentru prelungirea termenului pentru răspunsul lor la SF.

25.

GUK mi-a solicitat să suspend termenul pentru răspunsul său la SF până la luarea de către mine a unei decizii privind afirmațiile sale cu privire la faptul că Comisia ar fi trebuit să emită o comunicare suplimentară privind obiecțiunile („CSO”) în legătură cu unele dintre probele prezentate în SF, precum și o nouă SF în care să se clarifice modul în care urmau să fie utilizate unele dintre probe (a se vedea secțiunea IV.4. de mai jos).

26.

Menționez că deși în conformitate cu mandatul pot analiza cererile depuse de GUK și de către celelalte părți, nu există niciun temei pe baza căruia aș putea emite o decizie cu privire la oricare dintre aceste chestiuni. Aceasta înseamnă, de asemenea, că nu pot suspenda termenul.

27.

Toate cele patru părți au obținut prelungiri de diferite durate având în vedere circumstanțele lor individuale. Toate părțile au prezentat răspunsurile în termenele respective.

28.

DG Concurență a acordat tuturor părților acces la copii ale versiunilor neconfidențiale ale răspunsurilor celorlalte părți la SF și le-a dat posibilitatea de a prezenta observații pe marginea acestora. Doar Lundbeck a prezentat observații.

29.

Arrow, GUK și Lundbeck au prezentat două cereri de ordin procedural în legătură cu SF. În urma respingerii de către DG Concurență a acestor plângeri, părțile au înaintat către mine o sesizare cu privire la aceste aspecte, în vederea analizei.

30.

În primul rând, în legătură cu 10 puncte dintre cele 62 ale SF, cele trei părți au susținut că noile probe și modul în care se intenționa utilizarea lor, astfel cum a indicat Comisia, au avut mai mult decât rolul de a corobora obiecțiunile din CO. Mai degrabă, conform afirmațiilor părților, prin punctele respective Comisia reformula în mod substanțial obiecțiunile, introducând obiecțiuni suplimentare sau modificând natura intrinsecă a încălcării. Părțile se întrebau astfel dacă probele respective puteau fi comunicate într-o SF și dacă nu era necesară emiterea unei CSO, în cazul în care Comisia intenționa să se bazeze pe acele probe.

31.

O CSO este necesară atunci când Comisia prezintă obiecțiuni suplimentare sau modifică natura intrinsecă a obiecțiunilor (11), în timp ce o SF este suficientă atunci când doar introduce noi probe considerate utile în sprijinul obiecțiunilor deja conținute în CO (12). Formatul acesteia din urmă este pe deplin compatibil cu dreptul la apărare, în special atunci când este aplicat pentru a respinge argumentele prezentate de către părți în timpul procedurii administrative (13).

32.

Analizând cele 10 puncte ale SF în legătură cu care părțile au susținut că era necesară o CSO, nu pot concluziona că vreunul dintre aceste puncte prezintă obiecțiuni suplimentare sau modifică natura obiecțiunilor existente. Aceste puncte, ca și celelalte puncte ale SF, sunt în mare măsură introduse ca răspuns la observațiile părților la CO. Este posibil ca unele dintre afirmațiile părților să fi fost determinate de o indicare necorespunzătoare a modului în care se intenționa să fie utilizate noile probe (a se vedea mai jos). În orice caz, introducerea de noi dovezi incriminatoare, chiar dacă parțial sunt de altă natură decât cele deja prezentate, nu necesită o CSO. Prin urmare, concluzionez că dreptul la apărare al părților nu a fost încălcat prin introducerea prin intermediul unei SF a celor 10 puncte cu privire la care s-a depus plângerea.

33.

În al doilea rând, în legătură cu un total de 23 de puncte din 62 ale SF, cele trei părți au afirmat că SF este neclară, ambiguă sau prea succintă cu privire la utilizarea pe care Comisia intenționa să o dea unora dintre noile probe. Aceste puncte se suprapun parțial cu cele 10 puncte pentru care părțile solicită emiterea unei CSO.

34.

În special, părțile au susținut că legătura dintre probe și obiecțiunile prezentate în CO nu este clară. Acestea au afirmat că presupusa lipsă de claritate le-ar afecta capacitatea de a se apăra.

35.

Pentru a le permite destinatarilor săi să își exprime opiniile în mod efectiv cu privire la noile probe, o SF trebuie să citeze paragraful din CO la care face referire și să explice relevanța noilor probe pentru obiecțiunile deja comunicate (14).

36.

Deși sunt de acord că într-un număr mic de situații Comisia ar fi putut explica mai bine utilizarea pe care intenționa să o dea noilor probe, nu consider că dreptul la apărare al părților a fost afectat.

37.

În primul rând, cu excepția unei situații, pentru fiecare nou element de probă, SF face referire la un punct sau la o secțiune din CO și indică modul în care Comisia intenționează să utilizeze acea probă.

38.

În al doilea rând, în singura situație în care în SF nu se face referire la un punct din CO, precum și în acele cazuri în care utilizarea intenționată a noilor probe a fost, conform afirmațiilor părților, neclară, este posibil să se deducă în mod rezonabil din conținutul atât al SF, cât și al CO relevanța noilor probe pentru o obiecțiune specifică (15).

39.

Această concluzie este confirmată de răspunsurile părților la SF. Acestea arată că părțile au putut înțelege sau, cel puțin, să deducă în mod rezonabil pentru fiecare dintre cele 23 de puncte semnificația noilor probe pentru obiecțiunile împotriva lor. În acest sens, menționez că atunci când o parte nu a răspuns la un punct presupus neclar, același punct a fost abordat de cel puțin o altă parte și că partea respectivă a identificat corect legătura dintre noile probe și obiecțiunea la care s-a făcut referire.

40.

Atunci când, de exemplu, o parte răspunde prin trimiterea la o altă obiecțiune decât cea la care reacționează cealaltă parte, motivele sunt probabil altele decât presupusa lipsă de claritate a SF.

41.

Prin urmare, concluzionez că punctele criticate din SF nu au afectat capacitatea părților de a-și exercita efectiv dreptul la apărare și că deficiența confirmată nu a influențat rezultatul procedurii.

42.

La 22 mai 2013, la aproximativ o lună de la răspunsul său la SF, Lundbeck mi-a adresat o nouă sesizare, susținând că SF afectase drepturile Lundbeck la apărare și la respectarea garanțiilor procedurale. Deși în sesizare au fost reiterate majoritatea argumentelor deja abordate mai sus, Lundbeck a prezentat și două cereri noi (16).

43.

În primul rând, Lundbeck a susținut că Comisia și-a încălcat obligația de a desfășura procedurile în mod imparțial și obiectiv. Comisia ar fi ignorat probele care confirmau punctele de vedere ale Lundbeck și ale companiilor producătoare de medicamente generice și ar fi luat ca atare probele care păreau să susțină argumentele sale în mod tangențial. Partea susține că SF dovedește încă o dată în mod evident că Comisia nu a evaluat probele din dosar într-un mod exact, obiectiv și nedistorsionat, că a omis să ia în considerare întreaga serie de probe relevante, inclusiv observațiile Lundbeck, și că nu a exclus probele contestate sau în alt mod insuficiente.

44.

După o analiză minuțioasă a argumentelor, fără a mă pronunța anticipat asupra fondului punctelor prezentate de Lundbeck, consider că susținerile părții sunt nefondate. Dreptul la bună administrare include obligația de a examina cu atenție și în mod imparțial toate aspectele relevante ale cazului individual (17). Totuși, faptul că Comisia nu dă curs argumentelor prezentate de o parte nu este o indicație a unei atitudini părtinitoare. De asemenea, nici interpretarea în mod persistent diferită a dovezilor pertinente nu reprezintă în sine o astfel de atitudine părtinitoare. În plus, SF doar prezintă noi fapte. Aceasta nu discută argumentele și nici nu evaluează probele prezentate de părți ca răspuns la CO. Acest lucru trebuie să se facă în decizia finală pe deplin motivată. Astfel, pare neadecvată evaluarea obiectivității și imparțialității procedurilor Comisiei pe această bază. Totuși, chiar dacă s-ar lua în considerare CO și declarațiile Comisiei din cadrul audierii, nu consider că punctul de vedere al Lundbeck este justificat.

45.

În al doilea rând, Lundbeck a susținut că s-a încălcat articolul 6 alineatul (3) litera (d) din Convenția europeană a drepturilor omului deoarece SF se bazează pe informații obținute de la o anumită parte terță care nu a fost parte la proceduri, fără ca Lundbeck să beneficieze de posibilitatea de a adresa întrebări, la rândul său, acestei părți terțe și de a examina veridicitatea declarațiilor sale.

46.

Consider, de asemenea, că această afirmație este nefondată. În cadrul procedurii administrative, Comisia nu are obligația de a da părților posibilitatea de a adresa întrebări părților terțe cu privire la declarațiile acestora față de Comisie. Dreptul la apărare al părților este respectat dacă declarațiile utilizate de Comisie sunt înregistrate în dosar, puse la dispoziția părților și pot, după o decizie finală, să fie contestate la instanța de judecată a Uniunii Europene (18). Aceasta a fost situația în acest caz. Lundbeck a avut acces la declarația în cauză înainte de audiere și a putut prezenta observații pe marginea acesteia.

47.

Trebuie menționat, de asemenea, că Lundbeck a invocat acest aspect foarte târziu în cursul procedurii. Dacă Lundbeck ar fi considerat că era relevant pentru apărarea sa să audieze partea terță în timpul procedurii administrative, ar fi putut propune Comisiei să invite partea terță la audiere sau să organizeze o reuniune tripartită, astfel cum se indică în Cele mai bune practici (19). Potrivit informațiilor aflate la dispoziția mea, Lundbeck nu a făcut astfel de propuneri.

48.

Pe această bază, concluzionez că dreptul la apărare al Lundbeck nu a fost încălcat.

49.

La 3 iunie 2013, la cinci săptămâni de la răspunsul său la SF, am primit o scrisoare de la Alpharma, în care erau invocate trei aspecte principale (20).

50.

În primul rând, partea susținea că probabil Comisia își va modifica în mod semnificativ în decizia sa finală constatările referitoare la Alpharma în cel puțin trei privințe, și anume potențiala concurență, valoarea transferată și contextul juridic și economic. Alpharma a solicitat Comisiei să îi acorde posibilitatea de a prezenta observații cu privire la constatările revizuite înainte de adoptarea deciziei finale.

51.

Am analizat cu atenție proiectul de decizie având în vedere cererea Alpharma și cele trei exemple furnizate. Nu am putut concluziona că proiectul de decizie modifică obiecțiunile sau introduce probe noi cu privire la care părții nu i s-a dat posibilitatea de a prezenta observații fie după transmiterea comunicării privind obiecțiunile, fie ulterior, după transmiterea scrisorii de expunere a faptelor. Respingerea de către DG Concurență a cererii Alpharma nu încalcă, prin urmare, dreptul la audiere al părții.

52.

În al doilea rând, Alpharma susține că CO nu mai este corectă în ceea ce privește cinci constatări preliminare referitoare la Alpharma: contextul juridic și economic, legătura dintre plată și restricțiile la intrarea pe piață, cuantumul valorii transferate, potențiala concurență și domeniul de aplicare al acordului amiabil. Partea afirmă că CO se bazează pe prezumții de fapt cu privire la aceste cinci constatări care, ulterior, s-au dovedit a fi incorecte. Potrivit Alpharma, aceste deficiențe nu au fost înlăturate de SF. Documentul introduce în schimb noi fapte care intră în conflict cu cele prezentate în CO. Având în vedere acest spectru neclar și contradictoriu de fapte și acuzații, Alpharma susține că Comisia nu a explicat care dintre fapte le consideră a fi corecte, ceea ce face dificil să se înțeleagă pe ce probe intenționează să se bazeze Comisia și ce acuzații formulează împotriva Alpharma. În aceste circumstanțe, Alpharma susține că îi este imposibil să se apere în mod corespunzător. Pe acest temei, Alpharma mi-a solicitat să recomand Comisiei să emită o CSO sau să prezinte o clarificare în care să prezinte fără echivoc obiecțiunile împotriva sa și faptele care susțin aceste obiecțiuni înainte de adoptarea deciziei finale.

53.

Am analizat, de asemenea, cu minuțiozitate acest aspect procedural, neținând seama de afirmațiile de fond ale Alpharma. Totuși, nu pot concluziona că cererea sa este întemeiată.

54.

Partea a primit deja un răspuns la întrebarea cu privire la ce fapte consideră Comisia că sunt corecte. După ce s-a adresat DG Concurență invocând același aspect, Alpharma a primit răspunsul conform căruia Comisia consideră că noile fapte din SF sunt corecte. Trebuie menționat, de asemenea, în acest sens, că marea majoritate a noilor fapte introduse în SF referitoare la Alpharma au fost furnizate chiar de către partea însăși după emiterea CO, deși DG Concurență trimisese deja o cerere de furnizare a informațiilor în martie 2011.

55.

În plus, scrisoarea de expunere a faptelor primită de către parte indică pentru fiecare fapt nou partea din CO cu care are legătură și relevanța acestuia pentru obiecțiune. Astfel, Alpharma a fost în măsură să prezinte observații cu privire la noile probe și importanța acestora pentru obiecțiuni. Contrar sugestiilor aparente ale Alpharma, Comisia nu are obligația de a indica în SF sau în CSO care dintre faptele prezentate inițial în CO le consideră a nu mai fi corecte în lumina probelor descoperite ulterior. De asemenea, Comisia nu are nici obligația de a furniza o evaluare juridică a acestor noi fapte. Astfel cum s-a indicat deja mai sus, Comisia are obligația de a emite o CSO doar atunci când dorește să modifice obiecțiunile existente. Prin urmare, consider că dreptul la apărare al Alpharma nu a fost încălcat.

56.

În fine, mandatul nu autorizează consilierul-auditor să recomande în mod oficial Comisiei clarificarea anumitor obiecțiuni sau a interpretării pe care o dă anumitor fapte care susțin aceste obiecțiuni, în beneficiul unei părți, așa cum pare să presupună Alpharma.

57.

În al treilea rând, deși doar cu privire la un singur punct, Alpharma a susținut și că SF nu explică în mod adecvat utilizarea pe care Comisia intenționează să o dea noilor fapte. Nu pot concluziona că dreptul la apărare al părții a fost încălcat și fac referire la analiza mea cu privire la cereri similare adresate de alte părți la această procedură, în secțiunea IV.4. de mai sus. În orice caz, răspunsul Alpharma la SF demonstrează că partea a putut înțelege SF.

58.

Alpharma a indicat în final durata excesivă a procedurii administrative. Cu privire la această chestiune fac, de asemenea, trimitere la analiza mea cu privire la cereri similare, din secțiunea II. 4. de mai sus.

59.

În opinia mea, proiectul de decizie facere referire doar la obiecțiuni cu privire la care părților li s-a dat posibilitatea de a-și face cunoscute punctele de vedere.

60.

În ansamblu, concluzionez că toți participanții și-au putut exercita în mod efectiv drepturile procedurale în acest caz.