29.10.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/133

3.1.1

Articolul 3 din propunerea de directivă, în concordanță cu procedura utilizată pentru Directiva privind creditul pentru consumatori, definește termenii cei mai importanți. În acest sens, Comitetul dorește ca termenul „proprietate rezidențială” să fie definit astfel încât să se știe dacă se referă exclusiv la locuința principală.

3.1.2

3.1.3

Comitetul consideră că punerea în aplicare, organizarea autorităților dotate cu putere de control și colaborarea lor sunt necesare și cu atât mai importante din perspectiva disfuncționalităților care au fost identificate în timpul crizei.

3.2.1

Articolele 5 și 6 stabilesc cerințele în materie de onestitate, de loialitate și de competență a creditorilor sau a intermediarilor de credit, în interesul consumatorilor. Exercitarea controlului respectării acestor cerințe este parțial atribuită statelor membre, Comisia rezervându-și dreptul de a determina nivelul de cunoștințe și de competențe necesar.

3.2.2

De asemenea, propunerea de directivă solicită statelor membre să vegheze ca remunerarea vânzătorilor să nu fie discriminatorie, în funcție de produsele vândute.

3.2.3

CESE este favorabil acestor măsuri, o informare de calitate fiind esențială în momentul contractării unui credit ipotecar. Comitetul consideră că remunerarea personalului din instituțiile de credit și a intermediarilor de credit nu trebuie să îi determine pe unii dintre aceștia să propună credite care nu sunt adaptate la nevoile consumatorilor. Cu toate acestea, CESE atrage atenția asupra utilizării unor concepte vagi, nedefinite și subiective, susceptibile de interpretări contradictorii, ale unui text juridic care definește obligații stricte.

3.2.4

3.2.5

3.3.1

În conformitate cu Directiva 2005/29/CE privind practicile neloiale ale întreprinderilor (3), publicitatea trebuie să fie loială, clară și neînșelătoare.

3.3.2

Orice material de publicitate care conține cifre trebuie să includă un anumit număr de mențiuni indispensabile informării consumatorilor care doresc să contracteze un credit ipotecar. Aceste informații trebuie să fie furnizate într-un mod clar, concis și lizibil, indiferent de suport.

3.3.3

Articolul 9 stabilește condițiile informării precontractuale la două niveluri. Enumeră informațiile generale care trebuie comunicate și trimite la fișa europeană de informații standardizate („FEIS”) pentru furnizarea de informații personalizate. CESE consideră inacceptabilă prezumția juridică prevăzută la articolul 9 alineatul (2) al treilea paragraf, potrivit căreia simpla trimitere a fișei echivalează cu furnizarea de informații.

3.3.4

Articolul 10 completează cerințele de informații care trebuie transmise consumatorilor cu privire la calitățile și condițiile de exercitare a profesiei de către intermediarul de credit care intervine.

3.3.5

CESE ia notă de aceste cerințe de informare. Comitetul consideră că ele trebuie consolidate în ceea ce privește incidența împrumuturilor cu dobândă variabilă. Ar trebui să fie furnizată o notă de informare specifică.

3.3.6

CESE își pune întrebări cu privire la formularea reținută privind obligația de încheiere a unei asigurări de garantare a împrumutului, care lasă să se înțeleagă că aceasta trebuie obligatoriu încheiată la creditor. Comitetul propune să se dea consumatorilor libertatea de a-și alege asigurătorul, pentru a garanta concurența între companiile de asigurare.

3.3.7

Comitetul consideră că reglementarea activităților intermediarilor de credit este esențială. El estimează că este necesară adăugarea principiului de interdicție de percepere, indiferent de formă, a unei sume (provizion, cheltuieli de cercetare, constituirea dosarului …) înaintea plății efective a sumelor împrumutate.

3.3.8

3.3.9

Practica limitării capitalului finanțat ar avea un dublu avantaj. Pe de o parte, ar descuraja persoanele care nu sunt solvabile, care cumpără și ajung să fie supraîndatorate. Pe de altă parte, ar oferi creditorului garanția seriozității împrumutaților, care și-au demonstrat capacitatea de a face economii. În concluzie, măsura recomandată de CESE este întemeiată pe principiul fundamental al unui credit responsabil pentru împrumutați responsabili.

3.4.1

CESE își exprimă satisfacția cu privire la armonizarea metodei de calcul al dobânzii anuale efective. Formula care trebuie să includă toate costurile creditului, cu excepția taxelor, pe care împrumutatul va trebui să le achite în cazul nerespectării angajamentelor, va permite compararea ofertelor între statele membre.

3.4.2

Informarea împrumutaților cu privire la modificarea dobânzii, prevăzută la articolul 13, este extrem de importantă, știut fiind că ei nu sunt la curent decât în mod excepțional cu modificarea dobânzii de referință.

3.5.1

Evaluarea bonității consumatorilor în momentul contractării împrumutului sau în caz de creștere a valorii totale a creditului este indispensabilă. Este necesar să se știe de către consumatori că, în cazul neplății, își vor pierde bunul, care va face obiectul unei vânzări publice în condiții de piață care riscă să fie foarte dezavantajoase.

3.5.2

Totuși, această obligație nu trebuie să conducă la excluderea de la credite a anumitor categorii de consumatori sau la orientarea acestora în mod abuziv către un anume tip de credit. De aceea, obligativitatea unui răspuns motivat este esențială, precum și posibilitatea de a cere o reexaminare a cererii atunci când refuzul este urmarea unei proceduri automatizate. Evaluarea bonității consumatorului ar trebui să aibă ca scop prevenirea supraîndatorării. În caz de incapacitate de plată, răspunderea trebuie să revină creditorului, care și-a întemeiat decizia pe o evaluare proastă a bonității debitorului. Astfel, costurile unei creditări iresponsabile vor trebui suportate de creditor.

3.5.3

3.6.1

Propunerea de directivă impune statelor membre să permită accesul tuturor creditorilor la bazele de date utilizate pentru verificarea bonității împrumutaților și a respectării obligațiilor lor.

3.6.2

Aceste registre publice sau private trebuie realizate pe baza unor criterii uniforme, pe care Comisia își rezervă dreptul de a le defini, și cu respectarea dispozițiilor Directivei 95/46/CE (4) a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

3.6.3

3.7.1

3.7.2

Pe de altă parte, dezvoltarea serviciilor considerate anexe nu trebuie să ducă la creșterea costului creditului.

3.8.1

Propunerea de directivă permite introducerea dreptului de rambursare anticipată, în anumite condiții. Ea prevede în primul rând posibilitatea unei compensații cu o valoare rezonabilă.

3.8.2

Această prevedere este în defavoarea consumatorilor în raport cu dreptul existent în anumite state membre, unde rezilierea este posibilă în orice moment, cu plata unor compensații limitate sau chiar inexistente în cazul unui deces sau al încheierii forțate a activității profesionale.

3.8.3

În avizul său privind propunerea de directivă cu privire la creditele pentru consumatori, CESE s-a exprimat deja împotriva faptului de a lăsa statele membre să fixeze modalitățile de compensare în cazul unor rambursări anticipate, din cauza riscului apariției unor diferențe considerabile la nivelul tratamentului acordat consumatorilor și al denaturării pieței.

3.9.1

3.9.2

Dispozițiile propunerii de directivă se înscriu deci în sensul dorit de Comitet.

3.9.3

Acestea introduc:

3.9.4

Propunerea de directivă introduce și principiul recunoașterii reciproce a autorizațiilor, ceea ce permite intermediarilor să lucreze în baza libertății de stabilire sau a libertății de a presta servicii, după ce au informat autoritățile competente ale statului membru de origine.

3.9.5

Aceasta stabilește modalitatea de informare a autorităților atât în ceea ce privește înscrierea, cât și retragerea autorizației și condițiile de cooperare între autoritățile competente din statul de origine și din statul gazdă.

3.9.6

Cu toate acestea, CESE consideră că ar fi preferabil ca Comisia să reglementeze de o manieră generală intermedierea de credite, printr-un instrument legislativ autonom, așa cum a fost cazul cu intermediarii de asigurări.

3.10.1

Propunerea de directivă introduce:

3.10.2

CESE își pune întrebări cu privire la întinderea competențelor delegate atribuite Comisiei Europene în privința unor aspecte esențiale ale instrumentului legislativ și la consecințele acestora asupra securității juridice a mecanismului care urmează să fie pus în practică. În plus, aceste competențe delegate depășesc considerabil limitele prevăzute la articolul 290 din Tratat și definite în Comunicarea „Punerea în aplicare a articolului 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”. Posibilitatea delegării trebuie îngrădită și utilizată doar în împrejurări excepționale.

3.10.3

Propunerea de directivă impune statelor membre să vegheze la punerea în aplicare a dispozițiilor sale și să fie vigilente, pentru a se evita orice eludare a acestora.

3.10.4

CESE ia notă de dispozițiile propunerii de directivă și insistă asupra faptului că aceasta nu trebuie să conducă la o scădere a nivelului de protecție în statele membre care au deja o legislație cu privire la contractele de credit pentru proprietăți rezidențiale.

3.10.5

În sfârșit, propunerea de directivă prevede o durată de doi ani pentru transpunere și o reexaminare după cinci ani de la intrarea sa în vigoare, ceea ce pare rezonabil, analiza de impact a măsurilor prevăzute de directivă permițând să se aprecieze relevanța sa.