(1)

Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) stabilește un cadru comun pentru crearea unor rețele interoperabile de ultimă generație în Uniune, în slujba cetățenilor săi, având ca obiectiv consolidarea coeziunii sociale, economice și teritoriale a Uniunii și aducerea unei contribuții la crearea unui spațiu european unic al transporturilor și mobilității, consolidând astfel piața internă. Rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) are o structură pe două niveluri, constând într-o rețea globală și o rețea centrală. Rețeaua globală asigură conectivitatea tuturor regiunilor din Uniune, în timp ce rețeaua centrală este formată din acele elemente ale rețelei globale care au cea mai mare importanță strategică pentru Uniune. Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 stabilește obiective obligatorii referitoare la finalizare, rețeaua centrală urmând să fie finalizată până în 2030, iar rețeaua globală până în 2050, în special prin acordarea unei atenții prioritare conexiunilor transfrontaliere, prin îmbunătățirea interoperabilității și prin aducerea unei contribuții la integrarea multimodală a infrastructurii de transport a Uniunii.

(2)

În pofida necesității de a finaliza TEN-T și a termenelor obligatorii pentru realizarea acesteia, experiența a arătat că multe investiții care vizează finalizarea TEN-T se confruntă cu proceduri multiple, diferite și complexe de acordare a autorizațiilor, de achiziții transfrontaliere și de altă natură. Această situație pune în pericol implementarea la timp a proiectelor și, în multe cazuri, conduce la întârzieri semnificative și la costuri mai mari. În plus, pot apărea incertitudini pentru promotorii de proiecte și potențialii investitori privați, putând chiar duce, în anumite cazuri, la proiecte a căror realizare nu corespunde planificării inițiale. Prezenta directivă urmărește să remedieze problemele respective și să facă posibilă finalizarea sincronizată și la termen a TEN-T prin intermediul unei acțiuni armonizate la nivelul Uniunii. Atunci când elaborează planurile și programele lor naționale, statele membre ar trebui să țină seama de dezvoltarea TEN-T, în conformitate cu articolul 49 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1315/2013.

(3)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice procedurilor legate de proiecte, inclusiv celor legate de evaluarea impactului asupra mediului. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere măsurilor de urbanism sau de amenajare a teritoriului, procedurilor legate de atribuirea contractelor de achiziții publice și măsurilor luate la nivel strategic care nu sunt legate de un proiect, precum evaluările strategice de mediu, planificarea bugetului public sau planurile de transport naționale sau regionale. Pentru a spori eficiența procedurilor de acordare a autorizațiilor și pentru a asigura o calitate înaltă a documentației aferente proiectelor, promotorii de proiecte ar trebui să efectueze lucrările pregătitoare, cum ar fi studiile și rapoartele preliminare, înainte de începerea procedurii de acordare a autorizațiilor. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice procedurilor desfășurate în fața unei autorități competente să se pronunțe cu privire la o cale de atac administrativă sau unei instanțe.

(4)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice proiectelor care fac parte din tronsoanele identificate în prealabil ale rețelei centrale enumerate în anexa la prezenta directivă și altor proiecte privind coridoarele rețelei centrale cu un cost total de peste 300 000 000 EUR. Proiectele care depășesc respectiva sumă prezintă adesea o importanță strategică în ceea ce privește realizarea strategiei Uniunii pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și contribuie la realizarea obiectivelor Regulamentului (UE) nr. 1315/2013. Coridoarele rețelei centrale sunt identificate prin alinierea cuprinsă în Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5), precum și prin intermediul hărților rețelei centrale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1315/2013. Baza tehnică a acestor hărți este furnizată de sistemul interactiv de informații geografice și tehnice pentru TEN-T (TENtec), care conține un nivel mai ridicat de detaliu privind infrastructura transeuropeană de transport.

(5)

Proiectele care se referă exclusiv la aplicații telematice, la noi tehnologii și la inovare ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive deoarece implementarea lor nu este limitată la rețeaua centrală.

(6)

Cu toate acestea, statele membre pot aplica prezenta directivă și altor proiecte privind rețeaua centrală și cea globală, inclusiv proiectelor care se referă exclusiv la aplicații telematice, la noi tehnologii și la inovare, pentru a permite o abordare armonizată a proiectelor de infrastructură de transport. Publicarea de către autoritățile naționale a unor liste de proiecte individuale care intră sub incidența prezentei directive ar putea spori transparența pentru promotorii de proiecte în ceea ce privește lucrările în curs și cele viitoare legate de TEN-T.

(7)

Având în vedere diferitele evaluări de mediu prevăzute în acte relevante de drept al Uniunii și de drept intern care sunt necesare pentru acordarea de autorizații pentru proiectele din cadrul rețelei centrale, statele membre ar trebui să stabilească, dacă este fezabil și adecvat, o procedură simplificată care să respecte cerințele prevăzute de dreptul Uniunii și dreptul intern, pentru a contribui la realizarea obiectivelor urmărite de prezenta directivă în vederea unei raționalizări mai bune a măsurilor.

(8)

Proiectelor care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să li se acorde un tratament prioritar, dacă este cazul. Un astfel de tratament poate include termene mai scurte, proceduri simultane sau termene limitate pentru formularea unor căi de atac, garantându-se în același timp că sunt îndeplinite și obiectivele altor politici orizontale, precum politicile de mediu menite să evite, să prevină, să reducă sau să compenseze efectele negative asupra mediului, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern. În cadrele juridice ale multor state membre se acordă un tratament prioritar anumitor categorii de proiecte, pe baza importanței lor strategice pentru economie. Atunci când un astfel de tratament prioritar există într-un context juridic național, acesta ar trebui să se aplice în mod automat proiectelor care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. Cu toate acestea, statelor membre ar trebui să li se permită să testeze proceduri specifice de acordare a autorizațiilor pe un număr limitat de proiecte pentru a evalua posibilitatea extinderii acestora la alte proiecte. În timpul acestei perioade de testare, statul membru în cauză nu ar trebui să fie obligat să aplice astfel de proceduri de testare altor proiecte care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(9)

Pentru a permite o gestionare clară a procedurii generale și a le oferi promotorilor de proiecte un punct de contact, proiectele privind coridoarele rețelei centrale ar trebui să fie sprijinite de proceduri eficiente de acordare a autorizațiilor. În acest scop, statele membre ar trebui să desemneze una sau mai multe autorități, în funcție de cadrele lor juridice naționale și de structurile lor administrative, precum și în funcție de tipurile de proiecte vizate. În cazul în care un stat membru desemnează mai multe autorități, acesta ar trebui să se asigure că o singură autoritate este desemnată pentru un anumit proiect și pentru o anumită procedură de acordare a autorizațiilor.

(10)

Desemnarea unei autorități care să acționeze ca punct de contact pentru promotorul proiectului ar trebui să reducă complexitatea, să îmbunătățească eficiența și să sporească transparența procedurilor. De asemenea, acest lucru ar trebui, după caz, să consolideze cooperarea dintre statele membre. Procedurile ar trebui să promoveze o cooperare reală între promotorii de proiecte și autoritatea desemnată.

(11)

Autorității desemnate îi pot fi încredințate, printre altele, sarcini legate de coordonarea și autorizarea, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern, a unor proiecte specifice pentru reconstrucția infrastructurii rețelei centrale în cazul unor dezastre naturale sau provocate de om.

(12)

Procedura prevăzută de prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere îndeplinirii cerințelor din dreptul internațional și din dreptul Uniunii, inclusiv a cerințelor privind protecția mediului și a sănătății umane. Prezenta directivă nu ar trebui să ducă la scăderea standardelor stabilite pentru a evita, a preveni, a reduce sau a compensa efectele negative asupra mediului.

(13)

Având în vedere necesitatea urgentă de a finaliza rețeaua centrală, simplificarea procedurilor de acordare a autorizațiilor ar trebui să fie însoțită de un termen pentru procedurile care conduc la adoptarea unei decizii de autorizare pentru construirea infrastructurii de transport. Respectivul termen ar trebui să încurajeze o gestionare mai eficientă a procedurilor și în niciun caz nu ar trebui să compromită standardele înalte ale Uniunii privind protecția mediului și participarea publicului. Ar trebui să fie posibilă prelungirea termenului pentru procedurile de acordare a autorizațiilor în cazuri justificate în mod corespunzător, inclusiv atunci când survin circumstanțe neprevăzute sau dacă acest lucru este necesar pentru protecția mediului. Prelungirea ar putea fi exprimată, de exemplu, sub forma unei perioade de timp sau prin indicarea unei date sau a unui anumit eveniment viitor cert. Termenul prelungit ar trebui în special să nu includă timpul necesar desfășurării procedurilor administrative sau judiciare de contestare sau a căilor de atac în fața unei instanțe judecătorești. Statele membre nu ar trebui să fie considerate răspunzătoare dacă nerespectarea termenului respectiv se datorează promotorului proiectului, de exemplu în cazul în care promotorul proiectului nu a respectat termenele stabilite în dreptul intern ori termenele orientative stabilite de autoritatea desemnată sau în cazul în care promotorul proiectului a acționat cu întârziere nejustificată.

(14)

Statele membre ar trebui să facă tot posibilul pentru a asigura gestionarea în cel mai eficient mod posibil a căilor de atac prin care se contestă legalitatea unei decizii de autorizare pe motive de fond sau de procedură.

(15)

Proiectele de infrastructură TEN-T care privesc două sau mai multe state membre se confruntă cu dificultăți deosebite în ceea ce privește coordonarea procedurilor de acordare a autorizațiilor. Prin urmare, autoritățile desemnate ale statelor membre în cauză ar trebui să coopereze pentru a-și coordona calendarele și pentru a stabili o planificare comună privind procedura de acordare a autorizațiilor, în măsura în care o astfel de coordonare a calendarelor și o astfel de stabilire a unei planificări comune sunt posibile și adecvate, având în vedere stadiul de pregătire sau de maturitate al proiectului, care depinde în principal de promotorul proiectului, în special data la care promotorul proiectului a notificat proiectul autorității desemnate din fiecare dintre statele membre respective.

(16)

Coordonatorii europeni desemnați în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 ar trebui să fie informați cu privire la procedurile relevante pentru a facilita sincronizarea și finalizarea acestora în vederea implementării la timp a rețelei centrale până în 2030.

(17)

În cazul extinderii TEN-T la țări terțe, în conformitate cu hărțile orientative stabilite în Regulamentul (UE) nr. 1315/2013, țările terțe respective ar trebui să fie invitate să aplice, după caz, norme similare celor prevăzute în prezenta directivă.

(18)

Achizițiile publice în cadrul proiectelor transfrontaliere ar trebui să se desfășoare în conformitate cu tratatele și, atunci când este relevant, cu Directiva 2014/24/UE (6) sau 2014/25/UE (7) a Parlamentului European și a Consiliului. Pentru a asigura finalizarea eficientă a proiectelor transfrontaliere privind rețeaua centrală, achizițiile publice efectuate de o entitate comună ar trebui să intre sub incidența dreptului intern al unui stat membru. Prin derogare de la dispozițiile dreptului Uniunii privind achizițiile publice, dreptul intern aplicabil ar trebui, în principiu, să fie cel al statului membru în care entitatea comună își are sediul social. Ar trebui să fie posibilă în continuare stabilirea dreptului intern aplicabil prin intermediul unui acord interguvernamental. În cazul achizițiilor publice efectuate de o filială a unei entități comune, filiala respectivă ar trebui să aplice dreptul intern al unuia dintre statele membre în cauză, care ar putea fi dreptul intern aplicabil entității comune. Din motive de securitate juridică, actualele strategii privind achizițiile publice ar trebui să rămână aplicabile unei entități comune înființate înainte de data intrării în vigoare a prezentei directive.

(19)

Comisia nu este implicată în mod sistematic în autorizarea proiectelor individuale. Cu toate acestea, în anumite cazuri, anumite aspecte ale pregătirii proiectelor sunt supuse autorizării la nivelul Uniunii. În cazul în care Comisia este implicată în proceduri, aceasta va trata în regim de prioritate proiectele Uniunii și va asigura certitudinea pentru promotorii de proiecte. În anumite cazuri, ar putea fi necesară aprobarea unor ajutoare de stat. Fără a aduce atingere termenelor prevăzute în prezenta directivă și în concordanță cu Codul celor mai bune practici de desfășurare a procedurilor de control al ajutoarelor de stat, statele membre ar trebui să poată solicita Comisiei să se ocupe de proiectele privind rețeaua centrală pe care acestea le consideră prioritare prin aplicarea unor termene mai previzibile în cadrul abordării la nivel de portofoliu sau al planificării agreate de comun acord.

(20)

Implementarea proiectelor de infrastructură privind rețeaua centrală ar trebui sprijinită, de asemenea, prin orientări ale Comisiei care să aducă clarificări cu privire la implementarea anumitor tipuri de proiecte, respectând în același timp acquis-ul Uniunii. În acest sens, Comunicarea Comisiei din 27 aprilie 2017, intitulată „Un plan de acțiune pentru natură, cetățeni și economie” oferă orientări și clarifică modul în care se poate asigura conformitatea cu Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) și cu Directiva 92/43/CEE a Consiliului (9). În scopul de a se asigura cel mai bun raport calitate-preț pentru utilizarea banilor publici, sprijinul direct privind achizițiile publice ar trebui pus la dispoziție pentru proiecte.

(21)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume de a raționaliza măsurile pentru promovarea realizării TEN-T, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere necesitatea consolidării cadrului pentru procedurile de acordare a autorizațiilor pentru proiectele aferente TEN-T prin intermediul unei acțiuni armonizate la nivelul Uniunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(22)

Din motive de securitate juridică, prezenta directivă nu ar trebui să se aplice procedurilor de acordare a autorizațiilor care au început anterior datei transpunerii prezentei directive,