1.7.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 192/53

(1)

Prezenta decizie vizează punerea în aplicare de către Uniune a articolului 222 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) (în continuare „clauza de solidaritate”). Aceasta nu vizează punerea în aplicare de către statele membre a clauzei de solidaritate în temeiul articolului 222 alineatul (2) din TFUE. În conformitate cu Declarația (nr. 37) privind articolul 222 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, un stat membru poate alege cel mai adecvat mijloc de a se achita de obligația sa de solidaritate față de alt stat membru.

(2)

În temeiul articolului 222 alineatul (1) din TFUE, Uniunea și statele membre acționează în comun, în spiritul solidarității. Ar trebui urmărită coerența și complementaritatea acțiunii Uniunii și a statelor membre, în beneficiul statului membru care invocă respectiva clauză și în scopul evitării suprapunerii eforturilor. Având în vedere că statele membre trebuie să se coordoneze în cadrul Consiliului pentru a se achita de obligațiile lor de solidaritate în temeiul articolului 222 alineatul (2) din TFUE, ar trebui ca, în scopul punerii în aplicare de către Uniune a clauzei de solidaritate, să se prevadă mecanisme de coordonare în cadrul Consiliului.

(3)

Mecanismele de coordonare în cadrul Consiliului ar trebui să se bazeze pe mecanismele integrate ale UE referitoare la un răspuns politic la criză (denumite în continuare „IPCR”), astfel cum au fost aprobate de Consiliu la 25 iunie 2013, în care se afirmă că IPCR sprijină, de asemenea, mecanismele de punere în aplicare a clauzei de solidaritate. Consiliul ar trebui să adapteze mecanismele IPCR, în special în cazul unei reexaminări.

(4)

Punerea în aplicare de către Uniune a clauzei de solidaritate ar trebui să se bazeze într-o măsură cât mai mare posibil pe instrumentele existente, să sporească eficacitatea prin asigurarea unei coordonări mai bune și prin evitarea suprapunerilor, să funcționeze fără resurse suplimentare, să asigure o interfață simplă și clară la nivelul Uniunii pentru statele membre și să respecte competențele instituționale acordate fiecărei instituții și fiecărui serviciu ale Uniunii.

(5)

Clauza de solidaritate solicită Uniunii să mobilizeze toate instrumentele aflate la dispoziția sa. Printre instrumentele relevante se numără Strategia de securitate internă a Uniunii Europene, mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene instituit prin Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1) (denumit în continuare „mecanismul Uniunii”), Decizia nr. 1082/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2) și structurile create în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC).

(6)

Domeniul de aplicare al modalităților de punere în aplicare de către Uniune a clauzei de solidaritate ar trebui să fie definit cu claritate.

(7)

În ceea ce privește combaterea terorismului, cadrul strategic al acțiunii Uniunii Europene îl constituie Strategia UE de combatere a terorismului. Există diferite instrumente, cum sunt instrumentele care consolidează protecția infrastructurilor critice de energie și transporturi (3). De asemenea, au fost instituite acțiuni ca urmare a Comunicării Comisiei intitulată „Politica UE de combatere a terorismului: principale realizări și viitoare provocări”, ca de exemplu acțiunile care îmbunătățesc cooperarea între autoritățile de aplicare a legii, consolidează acțiunile de prevenire a radicalizării, în special prin constituirea Rețelei pentru sensibilizarea publicului cu privire la radicalizare și care limitează accesul teroriștilor la fonduri și la explozivi (4), la materiale chimice, biologice, radiologice și nucleare, precum și acțiuni de consolidare a securității explozibililor.

(8)

Pe baza unei solicitări politice la nivel înalt înaintate de statul (statele) membru (membre) în cauză și cu sprijinul unui punct de contact unic la nivelul Uniunii, ar trebui să fie definite la nivelul Uniunii un mecanism de invocare și un mecanism de eliminare treptată a modalităților prevăzute de prezenta decizie.

(9)

Modalitățile de răspuns la nivelul Uniunii ar trebui să îmbunătățească eficacitatea printr-o coordonare consolidată, pe baza instrumentelor existente.

(10)

Mecanismul Uniunii vizează consolidarea cooperării dintre statele membre și Uniune și facilitarea coordonării în domeniul protecției civile. Decizia nr. 1313/2013/UE instituie Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (denumit în continuare „ERCC”), care asigură o capacitate operațională de 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână și deservește statele membre și Comisia în vederea atingerii scopurilor mecanismului Uniunii.

(11)

Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) dispune de structuri cu competență militară și în domeniul culegerii de informații, precum și de rețeaua de delegații care pot, la rândul lor, să contribuie la răspunsul dat în cazul amenințărilor sau dezastrelor survenite pe teritoriul statelor membre sau în cazul crizelor cu o dimensiune externă. În funcție de criză, alte structuri și agenții ale Uniunii din domeniul politicii externe și de securitate comune (PESC) și al PSAC ar trebui să ofere, după caz, contribuții în conformitate cu dispozițiile relevante din dreptul Uniunii.

(12)

Atunci când este necesar și fezabil având în vedere caracterul urgent al situației, mecanismele de răspuns la nivelul Uniunii ar trebui completate prin adoptarea unor acte juridice sau prin modificarea actelor existente în conformitate cu dispozițiile relevante din tratate.

(13)

Prezenta decizie nu va avea implicații pentru apărare. În cazul în care o situație de criză impune o acțiune în cadrul PESC sau al PSAC, Consiliul ar trebui să adopte o decizie în conformitate cu dispozițiile relevante din tratate.

(14)

Prezenta decizie nu aduce atingere articolului 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(15)

Comunicarea Comisiei intitulată „Strategia de securitate internă a UE în acțiune: cinci pași către o Europă mai sigură” a fixat obiectivul de a spori reziliența Uniunii în situații de criză și dezastre printr-o serie de acțiuni care includ utilizarea deplină a clauzei de solidaritate. Astfel cum a reamintit Consiliul în concluziile sale din 24-25 februarie 2011, sporirea rezilienței Europei la crize și dezastre este esențială pentru a consolida în continuare libertatea, securitatea și justiția în Uniune.

(16)

Pentru a permite Uniunii și statelor sale membre să acționeze în mod eficace, Consiliul European evaluează periodic amenințările cu care se confruntă Uniunea. La cererea Consiliului European, ar trebui să fie elaborate rapoarte privind anumite amenințări.

(17)

În conformitate cu articolul 346 alineatul (1) litera (a) din TFUE, niciun stat membru nu are obligația de a furniza informații a căror divulgare o consideră contrară intereselor esențiale ale siguranței sale.

(18)

La 22 noiembrie 2012, Parlamentul European a adoptat rezoluția 2012/2223, intitulată „Clauzele UE de apărare reciprocă și de solidaritate: dimensiuni politice și operaționale”.

(19)

Prezenta decizie respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ar trebui să se aplice în conformitate cu aceste drepturi și principii.

(20)

Având în vedere că obiectivul prezentei decizii, și anume punerea în aplicare de către Uniune a clauzei de solidaritate, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre ci, datorită amplorii și efectelor acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul menționat anterior, prezenta decizie nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat,

(a)

pe teritoriul statelor membre cărora li se aplică dispozițiile tratatului, mai precis în spațiul terestru, în apele interne, în spațiul maritim teritorial și în spațiul aerian.

(b)

atunci când afectează infrastructura (cum ar fi instalațiile de petrol și de gaze off-shore) situată în spațiul maritim teritorial, în zona economică exclusivă sau pe platoul continental al unui stat membru.

(a)

„dezastru” înseamnă orice situație care are sau poate avea efecte grave asupra persoanelor, mediului sau bunurilor materiale, inclusiv asupra patrimoniului cultural;

(b)

„atac terorist” înseamnă o infracțiune de terorism, astfel cum este definită în Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului (5);

(c)

„criză” înseamnă dezastru sau atac terorist cu un impact sau cu o semnificație politică atât de amplă, încât necesită o coordonare la timp a politicilor și un răspuns oportun la nivelul politic al UE;

(d)

„răspuns” înseamnă orice acțiune întreprinsă în caz de dezastru sau de atac terorist menită să remedieze consecințele negative imediate ale acestuia.

(a)

identifică toate instrumentele relevante ale Uniunii care pot contribui cel mai bine la furnizarea unui răspuns la criză, inclusiv instrumentele și structurile sectoriale, operaționale, de politică sau financiare și iau toate măsurile necesare prevăzute de instrumentele respective;

(b)

identifică capabilitățile militare care pot contribui în mod optim la furnizarea unui răspuns la criză, cu sprijinul Statului-major al UE;

(c)

identifică și propun utilizarea instrumentelor și a resurselor care intră în sfera de competență a agențiilor Uniunii și care pot contribui în mod optim la furnizarea unui răspuns la criză;

(d)

oferă consultanță Consiliului pentru a stabili dacă instrumentele existente constituie mijloace suficiente pentru a furniza asistență statului membru afectat în urma invocării clauzei de solidaritate;

(e)

redactează rapoarte integrate periodice de analiză și conștientizare a situației pentru a contribui la procesul de coordonare și luare a deciziilor la nivel politic în cadrul Consiliului și pentru a sprijini acest proces, în conformitate cu articolul 6 din prezenta decizie.

(a)

decizii privind măsuri excepționale care nu sunt prevăzute de instrumentele existente;

(b)

solicitări de capabilități militare care depășesc modalitățile existente în domeniul protecției civile; sau

(c)

măsuri în sprijinul unui răspuns rapid din partea statelor membre.