Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32019D0871

    Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/871 a Comisiei din 26 martie 2019 privind verificarea conturilor agențiilor de plăți din Regatul Unit referitoare la cheltuielile finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2018 [notificată cu numărul C(2019) 2357]

    C/2019/2357

    JO L 140, 28.5.2019, p. 94–97 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec_impl/2019/871/oj

    28.5.2019   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 140/94


    DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/871 A COMISIEI

    din 26 martie 2019

    privind verificarea conturilor agențiilor de plăți din Regatul Unit referitoare la cheltuielile finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2018

    [notificată cu numărul C(2019) 2357]

    (Numai textul în limba engleză este autentic)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 51,

    după consultarea Comitetului pentru fondurile agricole,

    întrucât:

    (1)

    În temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia, pe baza conturilor anuale prezentate de statele membre, însoțite de informațiile necesare pentru verificarea conturilor și de o opinie de audit privind integralitatea, acuratețea și veridicitatea conturilor, și pe baza rapoartelor întocmite de organismele de certificare, trebuie să verifice conturile agențiilor de plăți menționate la articolul 7 din regulamentul respectiv înainte de data de 31 mai a anului de după exercițiul bugetar în cauză.

    (2)

    În conformitate cu articolul 39 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, exercițiul financiar agricol începe la data de 16 octombrie a anului N – 1 și se sfârșește la data de 15 octombrie a anului N. La verificarea conturilor pentru exercițiul financiar 2018, ar trebui să se țină seama de cheltuielile efectuate de Regatul Unit între 16 octombrie 2017 și 15 octombrie 2018, în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei (2).

    (3)

    Întrucât Regatul Unit a comunicat deja Comisiei informațiile contabile necesare, este oportun să se procedeze la adoptarea deciziei relevante privind verificarea conturilor în temeiul articolului 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

    (4)

    Articolul 33 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 prevede că sumele recuperabile de la fiecare stat membru sau plătibile acestuia, în conformitate cu decizia privind verificarea conturilor menționată la articolul 33 alineatul (1) din regulamentul respectiv, se calculează prin scăderea plăților lunare pentru exercițiul financiar în cauză din cheltuielile recunoscute pentru același exercițiu în conformitate cu articolul 33 alineatul (1).

    (5)

    După transmiterea de către Regatul Unit a informațiilor și după toate verificările și modificările necesare, Comisia poate lua o decizie cu privire la integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor următoarelor agenții de plăți: „Department of Agriculture, Environment and Rural Affairs” (Departamentul pentru agricultură, mediu și afaceri rurale), „The Scottish Government Rural Payments and Inspections Directorate” (Direcția pentru plăți rurale și inspecții a Guvernului Scoției), „Welsh Government” (Guvernul Țării Galilor) și „Rural Payments Agency” (Agenția pentru plăți rurale) în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA). Comisia a verificat informațiile prezentate de Regatul Unit și i-a comunicat acestuia, înainte de data adoptării prezentei decizii, rezultatele verificărilor sale, precum și modificările necesare.

    (6)

    În cazul acestor agenții de plăți, conturile anuale și documentele însoțitoare permit Comisiei să ia o decizie în ceea ce privește integralitatea, exactitatea și veridicitatea conturilor anuale prezentate.

    (7)

    În conformitate cu articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei (3), decizia de verificare a conturilor trebuie să ia în considerare eventualele depășiri de termene intervenite în lunile august, septembrie și octombrie. Unele dintre cheltuielile declarate de Regatul Unit în aceste luni ale anului 2018 au fost efectuate după termenele aplicabile. Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să stabilească reducerile corespunzătoare.

    (8)

    În temeiul articolului 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, Comisia a redus deja o serie de plăți lunare legate de Regatul Unit pentru exercițiul financiar 2018, din cauza nerespectării termenelor de plată. În prezenta decizie, Comisia ar trebui să țină seama de aceste sume reduse pentru a evita efectuarea oricăror plăți sau rambursări necorespunzătoare sau neefectuate la timp care ar putea face, mai târziu, obiectul unei corecții financiare. Sumele în cauză pot fi examinate, acolo unde este cazul, în conformitate cu procedurile de verificare a conformității în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

    (9)

    În temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, 50 % din consecințele financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor trebuie suportate de statul membru în cauză dacă recuperarea nu se produce în termen de patru ani de la data solicitării de recuperare sau în decurs de opt ani în cazul în care recuperarea face obiectul unei acțiuni într-o instanță națională. Articolul 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 impune statelor membre să atașeze, la conturile anuale pe care trebuie să le prezinte Comisiei în temeiul articolului 29 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014, un tabel certificat reflectând sumele pe care urmează să le suporte în temeiul articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Normele de aplicare privind obligația statelor membre de a raporta sumele care trebuie recuperate sunt stabilite în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014. Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 stabilește modelul de tabel pe care statele membre trebuie să îl utilizeze pentru a furniza informații cu privire la sumele care trebuie să fie recuperate. Pe baza tabelelor completate de statele membre, Comisia ar trebui să decidă asupra consecințelor financiare ale nerecuperării sumelor corespunzătoare neregulilor mai vechi de patru ani sau, respectiv, de opt ani.

    (10)

    În conformitate cu articolul 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pe baza unor justificări solide, statele membre pot decide să nu inițieze procedurile de recuperare. O asemenea decizie poate fi luată numai în cazul în care costurile deja suportate și cele susceptibile a fi suportate totalizează o sumă mai mare decât suma care trebuie recuperată sau în cazul în care recuperarea se dovedește a fi imposibilă din cauza insolvenței, înregistrate și recunoscute în temeiul dreptului național, a debitorului sau a persoanelor responsabile din punct de vedere juridic pentru neregulă. Dacă decizia a fost luată în termen de patru ani de la data solicitării de recuperare sau în decurs de opt ani în cazul în care recuperarea face obiectul unei acțiuni într-o instanță națională, consecințele financiare ale nerecuperării ar trebui să fie suportate în proporție de 100 % din bugetul Uniunii. Sumele pentru care Regatul Unit a decis să nu continue procedurile de recuperare și motivele deciziei se includ în raportul de sinteză menționat la articolul 54 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 coroborat cu articolul 102 alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (iv) din regulamentul respectiv. Prin urmare, aceste sume nu ar trebui suportate de Regatul Unit și, în consecință, trebuie suportate din bugetul Uniunii.

    (11)

    În conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, prezenta decizie nu ar trebui să aducă atingere deciziilor ulterioare pe care le-ar putea lua Comisia pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Se verifică conturile agențiilor de plăți din Regatul Unit, „Department of Agriculture, Environment and Rural Affairs” (Departamentul pentru agricultură, mediu și afaceri rurale), „The Scottish Government Rural Payments and Inspections Directorate” (Direcția pentru plăți rurale și inspecții a Guvernului Scoției), „Welsh Government” (Guvernul Țării Galilor) și „Rural Payments Agency” (Agenția pentru plăți rurale) în ceea ce privește cheltuielile finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) pentru exercițiul financiar 2018.

    Sumele recuperabile de la Regatul Unit sau plătibile acestuia în temeiul prezentei decizii, inclusiv sumele rezultate din aplicarea articolului 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, sunt stabilite în anexa la prezenta decizie.

    Articolul 2

    Prezenta decizie nu aduce atingere deciziilor ulterioare de verificare a conformității pe care Comisia le poate lua în temeiul articolului 52 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru a exclude de la finanțarea de către Uniune cheltuielile care nu au fost efectuate în conformitate cu normele Uniunii.

    Articolul 3

    Prezenta decizie se adresează Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

    Adoptată la Bruxelles, 26 martie 2019.

    Pentru Comisie

    Phil HOGAN

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 549.

    (2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 908/2014 al Comisiei din 6 august 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea conturilor, normele referitoare la controale, valorile mobiliare și transparența (JO L 255, 28.8.2014, p. 59).

    (3)  Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro (JO L 255, 28.8.2014, p. 18).


    ANEXĂ

    VERIFICAREA CONTURILOR AGENȚIILOR DE PLĂȚI

    EXERCIȚIUL FINANCIAR 2018

    Suma care trebuie recuperată de la statul membru sau plătită acestuia

    SM

     

    2018 - Cheltuieli/Venituri alocate pentru agențiile de plăți ale căror conturi sunt

    Total a + b

    Reduceri și suspendări pentru întregul exercițiu financiar (1)

    Suma imputabilă în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013

    Total, inclusiv reduceri și suspendări

    Plăți efectuate către statul membru pentru exercițiul financiar

    Suma care trebuie recuperată (-) de la statul membru sau plătită (+) acestuia (2)

    verificate

    disociate

    = cheltuieli/venituri alocate declarate în declarația anuală

    = total cheltuieli/venituri alocate în declarațiile lunare

     

     

    a

    b

    c = a + b

    d

    e

    f = c + d + e

    g

    h = f – g

    UK

    GBP

    0,00

    0,00

    0,00

    0,00

    – 81 567,52

    – 81 567,52

    0,00

    – 81 567,52

    UK

    EUR

    3 134 431 581,76

    0,00

    3 134 431 581,76

    – 7 568 165,96

    0,00

    3 126 863 415,80

    3 131 942 681,20

    – 5 079 265,40

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    SM

     

    Cheltuieli (3)

    Venituri alocate (3)

    Articolul 54 alineatul (2) (= e)

    Total (= h)

     

    05 07 01 06

    6701

    6702

    i

    j

    k

    l = i + j + k

    UK

    GBP

    0,00

    0,00

    – 81 567,52

    – 81 567,52

    UK

    EUR

    0,00

    – 5 079 265,40

    0,00

    – 5 079 265,40

    NB:

    Nomenclatura 2019: 05 07 01 06, 6701, 6702


    (1)  Reducerile și suspendările sunt cele luate în calcul în sistemul de plăți, la care se adaugă în special corecțiile pentru nerespectarea termenelor de plată stabilite în august, septembrie și octombrie 2018 și alte reduceri în contextul articolului 41 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

    (2)  La calcularea sumei care trebuie recuperată de la statul membru sau plătită acestuia, suma luată în considerare este totalul declarației anuale pentru cheltuielile verificate (col. a) sau totalul declarațiilor lunare pentru cheltuielile disociate (col. b). Cursul de schimb aplicabil: articolul 11 alineatul (1) primul paragraf a doua teză din Regulamentul delegat (UE) nr. 907/2014.

    (3)  LB 05 07 01 06 se repartizează între corecțiile negative, care devin venituri alocate în cadrul LB 67 01, și cele pozitive în favoarea SM, care trebuie acum incluse în partea de cheltuieli din cadrul 05 07 01 06, conform articolului 43 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.


    Top