„80.

Valabilitatea acestor orientări va înceta la data de 30 iunie 2014.”

1.

În temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind Spațiul Economic European („Acordul privind SEE”), Autoritatea AELS de Supraveghere poate considera compatibile cu Acordul privind SEE ajutoarele de stat destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. Din motivele menționate în prezentele orientări, autoritatea consideră că dezvoltarea pieței finanțării de risc și îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii („IMM-uri”), al întreprinderilor mici cu capitalizare medie și al întreprinderilor inovatoare cu capitalizare medie la finanțarea de risc sunt foarte importante pentru economia statelor AELS în ansamblul său.

2.

Încurajarea dezvoltării și a extinderii noilor întreprinderi, în special a întreprinderilor inovatoare și a celor care înregistrează o creștere puternică, poate avea un potențial important în ceea ce privește crearea de locuri de muncă. Prin urmare, o piață eficientă a finanțării de risc destinată IMM-urilor este esențială pentru ca societățile antreprenoriale să poată avea acces la fondurile necesare în fiecare etapă a dezvoltării lor.

3.

În pofida perspectivelor lor de creștere, IMM-urile pot întâmpina dificultăți în ceea ce privește accesul la finanțare, în special în etapele inițiale ale dezvoltării lor. În centrul dificultăților respective se află problema informațiilor asimetrice: IMM-urile, în special la începutul activității lor, sunt adesea incapabile să demonstreze investitorilor bonitatea lor financiară sau soliditatea planurilor lor de afaceri. În astfel de circumstanțe, este posibil ca tipul de evaluare activă pe care o efectuează investitorii pentru a furniza finanțare întreprinderilor mai mari să nu justifice investiția în cazul operațiunilor care vizează IMM-urile respective, deoarece costurile aferente evaluării sunt prea ridicate în raport cu valoarea investiției. Prin urmare, indiferent de calitatea proiectului lor și de potențialul lor de creștere, este probabil ca IMM-urile în cauză să nu fie în măsură să aibă acces la finanțarea de care au nevoie atât timp cât nu au performanțe dovedite și nu dispun de garanții suficiente. Ca urmare a acestor informații asimetrice, este posibil ca piețele de finanțare a întreprinderilor să nu ofere finanțarea prin participare la capital sau prin îndatorare de care au nevoie IMM-urile nou-create și cu un puternic potențial de creștere, ceea ce are drept consecință o disfuncționalitate persistentă a pieței de capital, astfel că oferta nu poate răspunde cererii la un preț acceptabil pentru ambele părți, afectând în mod negativ perspectivele de creștere ale IMM-urilor. Întreprinderile mici cu capitalizare medie și întreprinderile inovatoare cu capitalizare medie pot, în anumite circumstanțe, să se confrunte cu aceeași disfuncționalitate a pieței.

4.

Consecințele faptului că o întreprindere nu a obținut finanțare pot să nu se limiteze numai la entitatea respectivă, în special din cauza factorilor externi care influențează creșterea întreprinderii. Numeroase sectoare de succes înregistrează o creștere în materie de productivitate nu pentru că productivitatea întreprinderilor prezente pe piață crește, ci deoarece întreprinderile mai eficiente și mai avansate din punct de vedere tehnologic se dezvoltă în detrimentul celor mai puțin eficiente (sau al celor cu produse depășite). În măsura în care acest proces este perturbat de faptul că întreprinderile cu potențial de succes nu sunt în măsură să obțină finanțare, este probabil ca la scară mai largă să se înregistreze consecințe negative în ceea ce privește creșterea productivității. În consecință, faptul de a permite intrarea pe piață a unui număr mai mare de întreprinderi poate să stimuleze creșterea economică.

5.

Prin urmare, existența unui deficit de finanțare care afectează IMM-urile, întreprinderile mici cu capitalizare medie și întreprinderile inovatoare cu capitalizare medie poate justifica măsuri de sprijin public, inclusiv prin acordarea de ajutor de stat în anumite circumstanțe specifice. Dacă este direcționat în mod corespunzător, ajutorul de stat acordat în sprijinul furnizării de finanțare de risc pentru întreprinderile respective poate să fie un mijloc eficace de remediere a disfuncționalităților identificate ale pieței și de mobilizare a capitalului privat.

6.

Accesul la finanțare pentru IMM-uri este un obiectiv de interes comun pentru SEE. La nivelul UE și al SEE au fost adoptate o serie de inițiative care să sprijine dezvoltarea IMM-urilor. Unul dintre aceste obiective constă în facilitarea accesului IMM-urilor la finanțare.

7.

În acest context de politică, Planul de acțiune al Comisiei din 2011 pentru îmbunătățirea accesului la finanțare al IMM-urilor (2) și dezbaterea lansată în 2013 prin Cartea verde privind finanțarea pe termen lung a economiei europene (3) recunosc faptul că succesul Uniunii depinde în mare măsură de creșterea IMM-urilor, care însă se confruntă adesea cu dificultăți semnificative în obținerea de finanțare. Autoritatea recunoaște aceste concluzii. Prin urmare, obiectivul este asigurarea faptului că IMM-urile sunt mai vizibile, iar piețele financiare sunt mai atrăgătoare și mai accesibile pentru IMM-uri.

8.

Mai recent, au fost luate două inițiative referitoare la fondurile de investiții (4): Regulamentul privind fondurile europene cu capital de risc (5), adoptat în 2013, care permite fondurilor cu capital de risc să își comercializeze fondurile și să mobilizeze capitaluri la nivelul întregii piețe interne, și propunerea de Regulament privind fondurile europene de investiții pe termen lung (6), care are drept scop introducerea unor condiții-cadru pentru a facilita desfășurarea activității fondurilor de investiții în societăți necotate care beneficiază de angajamentul pe termen lung al investitorilor lor.

9.

În afara acestor reglementări specifice, cadrul de reglementare în materie de administrare și funcționare a fondurilor de investiții care își desfășoară activitatea în domeniul finanțării de risc, cum ar fi fondurile de investiții în societăți necotate, este prevăzut în Directiva privind administratorii fondurilor de investiții alternative (AIFMD) (7).

10.

În 2012 Comisia a lansat o consultare publică (8) pentru a colecta informații privind amploarea disfuncționalității pieței care afectează accesul IMM-urilor la finanțare prin îndatorare și la finanțare prin capitaluri proprii și privind adecvarea orientărilor din 2006 privind capitalul de risc (9). Conform rezultatelor consultării publice, principiile de bază consacrate în orientările respective au oferit o bază solidă pentru alocarea resurselor publice IMM-urilor vizate, limitând totodată riscurile creării de efecte de excludere. Cu toate acestea, consultarea publică a arătat, de asemenea, că orientările privind capitalul de risc au fost adesea considerate a fi prea restrictive în ceea ce privește IMM-urile eligibile, formele de finanțare, instrumentele de ajutor și structurile de finanțare.

11.

Autoritatea împărtășește aceste concluzii, care pot fi aplicate, de asemenea, mutatis mutandis Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru promovarea investițiilor de capital de risc în întreprinderile mici și mijlocii (10), elaborate de autoritate.

12.

În Comunicarea privind modernizarea ajutoarelor de stat (11), Comisia a prezentat un program ambițios de modernizare a ajutoarelor de stat, bazat pe trei obiective principale:

13.

Autoritatea a urmat inițiativa Comisiei privind modernizarea. Prin urmare, condițiile de compatibilitate stabilite în prezentele orientări se bazează pe obiectivele comune respective.

14.

Având în vedere cele de mai sus, s-a considerat oportună revizuirea substanțială a regimului ajutoarelor de stat aplicabil măsurilor de capital de risc, inclusiv celor care fac obiectul Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare (12), pentru a promova furnizarea mai eficientă și eficace a diverselor forme de finanțare de risc pentru o categorie mai largă de întreprinderi eligibile. În cazul măsurilor de exceptare pe categorii nu este necesară notificarea autorității, deoarece se presupune că acestea abordează o disfuncționalitate a pieței prin intermediul unor mijloace adecvate și proporționale, având, în același timp, un efect stimulativ și limitând la minimum orice denaturare a concurenței.

15.

Autoritatea va aplica principiile descrise în prezentele orientări în cazul măsurilor de finanțare de risc care nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare. Statul AELS vizat trebuie să notifice măsurile respective în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, iar autoritatea va efectua o evaluare de fond a compatibilității, astfel cum se prevede în secțiunea 3 din prezentele orientări.

16.

Statele AELS au însă și posibilitatea de a concepe măsurile de finanțare de risc în așa fel încât acestea să nu presupună un ajutor de stat în temeiul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE, de exemplu pentru că îndeplinesc cerințele testului operatorului privat în economia de piață sau pentru că respectă condițiile regulamentului de minimis aplicabil (13). Astfel de cazuri nu trebuie notificate autorității.

17.

Nicio dispoziție a prezentelor orientări nu ar trebui interpretată ca punând sub semnul întrebării compatibilitatea măsurilor de ajutor de stat care respectă criteriile stabilite în orice alte orientări, cadre sau regulamente. Autoritatea va acorda o atenție specială necesității de a împiedica utilizarea prezentelor orientări pentru a urmări obiective în materie de politică care sunt vizate, în principal, de alte cadre, orientări și regulamente.

18.

Prezentele orientări nu exclud recurgerea la alte tipuri de instrumente financiare care nu fac obiectul acestora, cum ar fi instrumentele care prevăd securitizarea împrumuturilor existente, a căror evaluare se va efectua în baza temeiului juridic relevant privind ajutoarele de stat.

19.

În cazul schemelor de finanțare de risc, autoritatea va aplica numai principiile prevăzute în prezentele orientări. Acestea nu vor fi aplicate în cazul măsurilor ad-hoc prin care se acordă ajutor pentru finanțare de risc unor întreprinderi individuale, cu excepția cazului în care măsurile respective vizează sprijinirea unei anumite platforme alternative de tranzacționare.

20.

Este important de reamintit faptul că măsurile de ajutor pentru finanțare de risc trebuie să fie puse în aplicare prin intermediari financiari sau prin platforme alternative de tranzacționare, cu excepția stimulentelor fiscale privind investițiile directe în întreprinderi eligibile. Prin urmare, o măsură prin care un stat AELS sau o entitate publică face investiții directe în întreprinderi fără implicarea unor astfel de vehicule intermediare nu se încadrează în domeniul de aplicare al normelor privind ajutoarele de stat pentru finanțare de risc prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare și în prezentele orientări.

21.

Autoritatea nu consideră că există o disfuncționalitate generală a pieței în ceea ce privește accesul întreprinderilor mari la finanțare, având în vedere faptul că acestea au o experiență mai îndelungată și dispun de garanții mai solide. În mod excepțional, o măsură de finanțare de risc poate să vizeze întreprinderi mici cu capitalizare medie, în conformitate cu secțiunea 3.3.1 litera (a), sau întreprinderi inovatoare cu capitalizare medie care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare și proiecte în materie de inovare, în conformitate cu secțiunea 3.3.1 litera (b).

22.

Societățile cotate la o bursă de valori sau pe o piață reglementată nu pot să beneficieze de sprijin prin intermediul unui ajutor pentru finanțare de risc, întrucât faptul că sunt cotate demonstrează capacitatea acestora de a atrage finanțare privată.

23.

Măsurile de ajutor pentru finanțare de risc nu vor fi declarate compatibile în cazul unei absențe totale a investitorilor privați. În astfel de cazuri, statul AELS trebuie să ia în considerare opțiuni alternative în materie de politică susceptibile să fie mai adecvate în vederea îndeplinirii acelorași obiective și a obținerii acelorași rezultate, cum ar fi ajutoarele regionale pentru investiții sau ajutoarele la înființare prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare.

24.

Măsurile de ajutor pentru finanțare de risc în cadrul cărora investitorii privați nu își asumă niciun risc considerabil și/sau în cadrul cărora beneficiile revin în întregime investitorilor privați nu vor fi declarate compatibile. Partajarea riscurilor și a recompenselor este o condiție necesară pentru limitarea expunerii financiare a statului și garantarea faptului că acesta beneficiază de o rată de rentabilitate echitabilă.

25.

Fără a aduce atingere posibilității de a acorda ajutor pentru finanțare de risc sub forma capitalului de înlocuire, astfel cum este definit în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, ajutorul pentru finanțare de risc nu poate fi utilizat în scopul sprijinirii preluărilor.

26.

Ajutorul pentru finanțare de risc nu va fi considerat compatibil cu Acordul privind SEE în cazul în care este acordat:

27.

Autoritatea nu va aplica prezentele orientări în cazul ajutoarelor pentru activități legate de exporturi către țări terțe sau state AELS, și anume ajutoarelor legate în mod direct de cantitățile exportate, de înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție sau de alte costuri curente legate de activitatea de export, și nici în cazul ajutoarelor condiționate de utilizarea bunurilor naționale în detrimentul bunurilor importate.

28.

Autoritatea nu va aplica prezentele orientări în cazul măsurilor care generează, prin ele însele, prin condițiile aferente sau prin metoda lor de finanțare, o încălcare nedisociabilă a legislației în vigoare a SEE (15), în special:

29.

Măsurile de finanțare de risc implică adesea construcții complexe care stimulează un grup de operatori economici (investitori) să furnizeze finanțare de risc unui alt grup de operatori (întreprinderi eligibile). În funcție de modul în care este concepută măsura și chiar în eventualitatea în care autoritățile publice au intenția de a oferi avantaje numai celui de al doilea grup, este posibil ca de ajutorul de stat să beneficieze întreprinderile aflate la oricare dintre cele două niveluri sau la ambele niveluri. În plus, măsurile de finanțare de risc implică întotdeauna unul sau mai mulți intermediari financiari care pot să aibă un statut distinct de cel al investitorilor și al beneficiarilor finali în care se fac investițiile. În astfel de cazuri, este necesar, de asemenea, să se analizeze dacă se poate considera că intermediarul financiar beneficiază de ajutor de stat.

30.

În general, o intervenție publică poate să nu fie considerată ajutor de stat deoarece, de exemplu, îndeplinește cerințele testului operatorului privat în economia de piață. Conform testului respectiv, operațiunile economice care sunt efectuate de organisme sau de întreprinderi publice cu respectarea condițiilor normale de piață și nu generează un avantaj pentru contrapartea acestora nu constituie ajutor de stat. Fără a aduce atingere competenței supreme a Curții de Justiție a AELS de a se pronunța cu privire la existența unui ajutor, prezenta secțiune oferă orientări suplimentare cu privire la aplicarea testului operatorului privat în economia de piață în domeniul finanțării de risc.

31.

În general, autoritatea va considera că o investiție îndeplinește cerințele testului operatorului privat în economia de piață și, prin urmare, nu constituie ajutor de stat în cazul în care este efectuată pari passu între investitori publici și privați (16). O investiție este considerată pari passu atunci când este efectuată în aceiași termeni și în aceleași condiții de investitorii publici și de cei privați, în cazul în care ambele categorii de operatori intervin simultan și intervenția investitorului privat are o importanță economică reală.

32.

Se consideră că o operațiune este efectuată în aceiași termeni și în aceleași condiții în cazul în care investitorii publici și cei privați împart aceleași riscuri și recompense și dețin același nivel de subordonare în raport cu aceeași clasă de risc. În cazul în care investitorul public se află într-o poziție mai bună decât investitorul privat, de exemplu deoarece beneficiază mai repede decât investitorii privați de veniturile de pe urma investițiilor, măsura poate fi, de asemenea, considerată ca fiind conformă condițiilor normale de piață atât timp cât investitorii privați nu beneficiază de niciun avantaj.

33.

În domeniul finanțării de risc, operațiunile efectuate de investitorii publici și de cei privați vor fi considerate ca fiind realizate simultan în cazul în care investitorii privați și cei publici coinvestesc în beneficiarii finali prin intermediul aceleiași operațiuni de investiții. În cazul investițiilor prin intermediari financiari publici-privați, investițiile realizate de investitorii publici și de cei privați vor fi considerate a fi efectuate simultan.

34.

O condiție suplimentară este aceea ca finanțarea furnizată de investitori privați care sunt independenți față de întreprinderile în care investesc să fie semnificativă din punct de vedere economic (17), ținând seama de volumul total al investiției. Autoritatea consideră că, în cazul măsurilor de finanțare de risc, un procent de 30 % al investițiilor private independente poate să fie considerat semnificativ din punct de vedere economic.

35.

În cazul în care investiția îndeplinește cerințele testului operatorului privat în economia de piață, autoritatea consideră că întreprinderile în care s-a investit nu primesc un ajutor de stat, deoarece investițiile de care beneficiază sunt considerate a fi efectuate în condiții de piață.

36.

În cazul în care o măsură le permite investitorilor privați să efectueze investiții de finanțare de risc într-o întreprindere sau într-un grup de întreprinderi în termeni mai favorabili decât investitorii publici care investesc în aceleași întreprinderi, atunci investitorii privați respectivi pot beneficia de un avantaj (investiții care nu sunt pari passu). Un astfel de avantaj poate îmbrăca diferite forme, cum ar fi rate de rentabilitate preferențiale (stimulente în sensul creșterii) sau o expunere redusă la pierderi în cazul unei performanțe nesatisfăcătoare a operațiunii subiacente în raport cu investitorii publici (protecție împotriva evoluției negative).

37.

În general, autoritatea consideră că un intermediar financiar este mai degrabă un vehicul pentru transferul ajutorului către investitori și/sau întreprinderile în care se face investiția decât un beneficiar autonom al ajutorului, indiferent dacă intermediarul financiar are personalitate juridică sau este doar o masă de active gestionate de o societate de administrare independentă.

38.

Cu toate acestea, măsurile care implică transferuri directe către un intermediar financiar sau coinvestiții de către un intermediar financiar pot să constituie ajutor, cu excepția cazului în care astfel de transferuri sau de coinvestiții sunt efectuate în termeni care ar fi acceptabili pentru un operator economic obișnuit într-o economie de piață.

39.

În cazul în care măsura de finanțare de risc este gestionată de o entitate căreia i-a fost încredințată execuția, fără ca entitatea respectivă să coinvestească împreună cu statul AELS, entitatea căreia i-a fost încredințată execuția este considerată un vehicul menit să direcționeze finanțarea, și nu un beneficiar al ajutorului, atât timp cât nu este supracompensată. Cu toate acestea, în cazul în care entitatea căreia i-a fost încredințată execuția finanțează măsura sau coinvestește împreună cu statul AELS la fel ca intermediarii financiari, autoritatea va trebui să evalueze dacă entitatea căreia i-a fost încredințată execuția beneficiază de un ajutor de stat.

40.

În cazul în care administratorul intermediarului financiar sau societatea de administrare [denumit(ă) în continuare „administrator”] este ales (aleasă) printr-o procedură de selecție deschisă, transparentă, nediscriminatorie și obiectivă sau în cazul în care remunerația administratorului reflectă pe deplin nivelurile în vigoare pe piață în situații comparabile, se va considera că administratorul nu primește un ajutor de stat.

41.

În cazul în care intermediarul financiar și administratorul acestuia sunt entități publice și nu au fost aleși printr-o procedură de selecție deschisă, transparentă, nediscriminatorie și obiectivă, aceștia nu vor fi considerați beneficiari ai ajutorului în cazul plafonării comisionului lor de administrare, iar remunerația lor totală reflectă condițiile normale de piață și este legată de performanță. În plus, intermediarii financiari publici trebuie să fie gestionați în mod comercial, iar administratorii acestora trebuie să ia decizii de investiții orientate spre profit, în condiții de independență deplină în raport cu statul. În plus, investitorii privați trebuie să fie desemnați printr-o procedură de selecție deschisă, transparentă, nediscriminatorie și obiectivă, în funcție de fiecare caz. Trebuie să existe mecanisme corespunzătoare pentru a se exclude orice posibilă intervenție din partea statului în gestionarea de zi cu zi a fondurilor publice.

42.

În cazul în care investiția efectuată de stat prin intermediarul financiar este sub formă de împrumuturi sau de garanții, inclusiv de contragaranții, și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în normele autorității privind rata de referință (18) sau privind ajutoarele de stat acordate sub formă de garanții (19), intermediarul financiar nu va fi considerat beneficiar al unui ajutor de stat.

43.

Faptul că intermediarii financiari își pot spori activele, iar administratorii acestora pot să realizeze o cifră de afaceri mai mare prin intermediul comisioanelor lor este considerat ca fiind doar un efect economic secundar al măsurii de ajutor, și nu un ajutor acordat intermediarilor financiari și/sau administratorilor acestora. Totuși, în cazul în care măsura de finanțare de risc este concepută astfel încât să direcționeze efectele sale secundare către intermediari financiari individuali identificați în avans, se va considera că intermediarii financiari respectivi beneficiază de un ajutor indirect.

44.

În cazul în care investitorii, intermediarul financiar sau administratorii acestuia beneficiază de un ajutor, autoritatea va considera, în general, că ajutorul respectiv este transferat cel puțin parțial întreprinderii vizate. Acest lucru este valabil chiar și în cazul în care deciziile de investiții sunt adoptate de către administratorii intermediarului financiar pe baza unor motive de natură pur comercială.

45.

În cazul în care împrumutul sau garanțiile pentru investiții furnizate în cadrul unei măsuri de finanțare de risc destinată întreprinderilor vizate îndeplinesc condițiile prevăzute în normele autorității privind rata de referință sau privind ajutoarele de stat acordate sub formă de garanții, întreprinderile respective nu vor fi considerate beneficiari ai ajutorului de stat.

46.

Statele AELS trebuie să notifice, în temeiul articolului 1 alineatul (3) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, măsurile de finanțare de risc care constituie ajutor de stat în sensul articolului 61 alineatul (1) din Acordul privind SEE (în special dacă acestea nu îndeplinesc cerințele testului operatorului privat în economia de piață), nu se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului de minimis și nu îndeplinesc toate condițiile privind ajutorul pentru finanțare de risc, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare. Autoritatea va evalua compatibilitatea acestor măsuri cu Acordul privind SEE în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din acordul menționat anterior. Prezentele orientări se axează asupra măsurilor de finanțare de risc care prezintă cea mai mare probabilitate de a fi considerate compatibile cu articolul 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE, sub rezerva îndeplinirii mai multor condiții, care vor fi explicate mai detaliat în secțiunea 3 din prezentele orientări. Măsurile respective se încadrează în cele trei categorii prezentate mai jos.

47.

Prima categorie cuprinde măsurile de finanțare de risc destinate întreprinderilor care nu îndeplinesc toate cerințele de eligibilitate prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare în ceea ce privește ajutorul pentru finanțare de risc. Pentru aceste măsuri, autoritatea va solicita statului AELS să efectueze o evaluare ex ante aprofundată, întrucât disfuncționalitatea pieței care afectează întreprinderile eligibile incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare nu mai poate fi prezumată. Din această categorie fac parte, în special, măsurile care vizează următoarele întreprinderi:

48.

A doua categorie cuprinde măsurile care sunt concepute pe baza unor parametri diferiți de cei prevăzuți în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, vizând însă aceleași întreprinderi eligibile ca cele definite în regulamentul în cauză. În ceea ce privește măsurile respective, existența unei disfuncționalități a pieței trebuie să fie dovedită numai în măsura în care este necesar pentru a se justifica utilizarea parametrilor care depășesc limitele stabilite în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare. Din această categorie fac parte, în special, următoarele cazuri:

49.

A treia categorie se referă la scheme mari care nu se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare întrucât au un buget mare, astfel cum este definit în regulamentul în cauză. Atunci când efectuează această evaluare, autoritatea va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare în ceea ce privește ajutorul pentru finanțare de risc și, în cazul în care sunt îndeplinite, va analiza dacă măsura este concepută în mod corespunzător, luând în considerare evaluarea ex ante care stă la baza notificării. În cazul în care o schemă mare nu îndeplinește toate condițiile de eligibilitate și de compatibilitate stabilite în dispozițiile menționate anterior, autoritatea va ține seama în mod corespunzător de elementele de probă furnizate în cadrul evaluării ex ante atât în ceea ce privește existența unei disfuncționalități a pieței, cât și în ceea ce privește caracterul adecvat al modului de concepere a măsurii. În plus, se va efectua o evaluare aprofundată a potențialelor efecte negative pe care schemele respective le-ar putea avea asupra piețelor afectate.

50.

Diferitele caracteristici descrise la punctele 47-49 pot să fie combinate în cadrul unei singure măsuri de finanțare de risc, sub rezerva unor justificări corespunzătoare, având la bază o analiză completă a disfuncționalității pieței.

51.

Cu excepția derogărilor admise în mod expres în cadrul prezentelor orientări, toate celelalte condiții de compatibilitate prevăzute în cazul ajutoarelor pentru finanțare de risc în temeiul Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare vor oferi îndrumări în ceea ce privește evaluarea categoriilor de măsuri menționate mai sus care fac obiectul notificării.

52.

În sensul prezentelor orientări:

53.

Pentru a evalua dacă o măsură de ajutor notificată poate fi considerată compatibilă cu Acordul privind SEE, autoritatea analizează, în general, dacă măsura de ajutor este concepută astfel încât impactul său pozitiv asupra unui obiectiv de interes comun este mai mare decât posibilele sale efecte negative asupra schimburilor comerciale dintre părțile contractante la Acordul privind SEE („părțile contractante”) și asupra concurenței.

54.

Comunicarea privind modernizarea ajutoarelor de stat din 8 mai 2012 solicita identificarea și definirea unor principii comune aplicabile evaluării compatibilității tuturor măsurilor de ajutor. În acest scop, autoritatea va considera că o măsură de ajutor este compatibilă cu Acordul privind SEE numai în cazul în care îndeplinește fiecare dintre următoarele criterii:

55.

Bilanțul global al anumitor categorii de scheme poate face, de asemenea, obiectul unei cerințe de evaluare ex post, astfel cum este descrisă în secțiunea 4 de mai jos. În astfel de cazuri, autoritatea poate să limiteze durata schemelor respective, cu posibilitatea de a notifica prelungirea acestora.

56.

La evaluarea compatibilității oricărui ajutor cu Acordul privind SEE, autoritatea va ține seama de orice procedură privind încălcarea articolului 53 sau a articolului 54 din Acordul privind SEE care se poate referi la beneficiarul ajutorului și care poate să fie relevantă pentru evaluarea acestuia în temeiul articolului 61 alineatul (3) din Acordul privind SEE (23).

57.

Ajutorul de stat trebuie să contribuie la îndeplinirea unuia sau a mai multor obiective de interes comun în sensul articolului 61 alineatul (3) din Acordul privind SEE. În cazul ajutorului de finanțare de risc, obiectivul general în materie de politică este acela de a îmbunătăți furnizarea de finanțare pentru IMM-urile viabile de la începutul dezvoltării lor până în etapele de creștere și, în anumite circumstanțe, pentru întreprinderile mici cu capitalizare medie și întreprinderile inovatoare cu capitalizare medie, astfel încât, pe termen lung, să se dezvolte o piață competitivă de finanțare a întreprinderilor pe teritoriul SEE, care ar trebui să contribuie la creșterea economică globală.

58.

Măsura trebuie să definească obiective specifice în materie de politică, având în vedere obiectivele generale în materie de politică, astfel cum sunt prevăzute la punctul 57 de mai sus. În acest scop, statul AELS trebuie să efectueze o evaluare ex ante pentru a identifica obiectivele-țintă în materie de politică și pentru a defini indicatorii de performanță relevanți. Amploarea și durata măsurii ar trebui să fie adecvate obiectivelor-țintă în materie de politică. În principiu, indicatorii de performanță pot să includă:

59.

Indicatorii menționați la punctul 58 sunt relevanți atât în scopul evaluării eficacității măsurii, cât și pentru analizarea validității strategiilor de investiții elaborate de intermediarul financiar în contextul procesului de selecție.

60.

Pentru a garanta că intermediarii financiari implicați în măsura de finanțare de risc îndeplinesc obiectivele relevante în materie de politică, aceștia trebuie să respecte condițiile stabilite la punctele 61 și 62 de mai jos.

61.

Strategia de investiții a intermediarului financiar trebuie să fie în concordanță cu obiectivele în materie de politică ale măsurii. În cadrul procesului de selecție, intermediarii financiari trebuie să facă dovada modului în care propunerea lor de strategie de investiții poate contribui la îndeplinirea obiectivelor în materie de politică și a obiectivelor-țintă.

62.

Statele AELS trebuie să asigure faptul că strategia de investiții a intermediarilor rămâne în permanență aliniată la obiectivele-țintă convenite în materie de politică, de exemplu, prin intermediul unor mecanisme corespunzătoare de monitorizare și raportare și prin participarea reprezentanților investitorilor publici în cadrul organismelor de reprezentare ale intermediarului financiar, cum ar fi consiliul de supraveghere sau consiliul consultativ. O structură adecvată de guvernanță trebuie să garanteze faptul că aducerea unor modificări semnificative strategiei de investiții necesită aprobarea prealabilă a statului AELS. Pentru a se evita orice îndoială, statul AELS nu poate să participe în mod direct la deciziile individuale de investiții și de cesionare.

63.

Ajutorul de stat poate să fie justificat numai dacă acesta vizează remedierea unor disfuncționalități specifice ale pieței care afectează îndeplinirea obiectivului comun. Autoritatea consideră că nu există o disfuncționalitate generală a pieței în ceea ce privește accesul IMM-urilor la finanțare, ci numai o disfuncționalitate legată de anumite grupuri de IMM-uri, în funcție de contextul economic specific al statului AELS în cauză. Acesta este în special, dar nu exclusiv, cazul IMM-urilor aflate în etapele inițiale de dezvoltare, care, în pofida perspectivelor lor de creștere, nu sunt în măsură să demonstreze investitorilor bonitatea lor financiară sau soliditatea planurilor lor de afaceri. Domeniul de aplicare al unei astfel de disfuncționalități a pieței, atât în ceea ce privește întreprinderile afectate, cât și necesitățile lor în materie de capital, poate să varieze în funcție de sectorul în care acestea își desfășoară activitatea. Din cauza informațiilor asimetrice, piața se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește evaluarea profilului de risc/rentabilitate al IMM-urilor respective și a capacității acestora de a genera randamente ajustate în funcție de risc. Dificultățile întâmpinate de IMM-urile respective în ceea ce privește schimbul de informații cu privire la calitatea proiectului lor, percepția cu privire la gradul lor de risc și bonitatea financiară scăzută au drept consecință un nivel ridicat al costurilor de tranzacție și de agenție și pot să accentueze reticența investitorilor față de riscuri. Întreprinderile mici cu capitalizare medie și întreprinderile inovatoare cu capitalizare medie se pot confrunta cu dificultăți similare și, prin urmare, este posibil să fie afectate de aceeași disfuncționalitate a pieței.

64.

Prin urmare, măsura de finanțare de risc trebuie să fie stabilită pe baza unei evaluări ex ante care să demonstreze existența unui deficit de finanțare care afectează întreprinderi eligibile aflate în etapa de dezvoltare vizată, în zona geografică vizată și, dacă, este cazul, în sectorul economic vizat. Măsura de finanțare de risc trebuie să fie concepută astfel încât să remedieze disfuncționalitățile pieței care au fost demonstrate în evaluarea ex ante.

65.

Trebuie să se analizeze atât problemele structurale, cât și cele ciclice (și anume, cele legate de criză) care au drept consecință niveluri insuficiente ale finanțării private. În special, evaluarea trebuie să prezinte o analiză cuprinzătoare a surselor de finanțare aflate la dispoziția întreprinderilor eligibile, luând în considerare numărul intermediarilor financiari existenți în zona geografică vizată, natura lor publică sau privată, volumul investițiilor vizate în segmentul relevant de piață, numărul întreprinderilor potențial eligibile și valorile medii ale operațiunilor individuale. Această analiză ar trebui să se bazeze pe date care să acopere perioada de cinci ani care precedă notificarea măsurii de finanțare de risc și, pe această bază, ar trebui să estimeze natura și amploarea deficitului de finanțare, și anume nivelul cererii nesatisfăcute a întreprinderilor eligibile în ceea ce privește finanțarea.

66.

Evaluarea ex ante ar trebui, de preferință, să fie efectuată de o entitate independentă pe baza unor elemente de probă obiective și actualizate. Statele AELS pot să prezinte evaluări existente, cu condiția ca acestea să fi fost efectuate cu mai puțin de trei ani înainte de notificarea măsurii de finanțare de risc. La examinarea constatărilor evaluării ex ante, autoritatea își rezervă dreptul de a pune în discuție validitatea datelor, pe baza elementelor de probă disponibile.

67.

Pentru asigurarea faptului că intermediarii financiari implicați în măsură vizează disfuncționalitățile identificate ale pieței, va avea loc un proces de diligență menit să garanteze o strategie de investiții solidă din punct de vedere comercial care să se concentreze asupra obiectivului identificat în materie de politică și care să respecte cerințele de eligibilitate și restricțiile de finanțare definite. În special, statele AELS trebuie să selecționeze intermediari financiari care pot să demonstreze că propunerea lor de strategie de investiții este solidă din punct de vedere comercial și include o politică adecvată de diversificare a riscurilor menită să asigure realizarea viabilității economice și atingerea unui nivel eficient în ceea ce privește amploarea și domeniul de aplicare teritorial al investițiilor.

68.

În plus, evaluarea ex ante trebuie să țină seama de disfuncționalitățile specifice ale pieței cu care se confruntă întreprinderile eligibile vizate pe baza orientărilor suplimentare prevăzute la punctele 69-88.

69.

Domeniul de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare este limitat la IMM-urile eligibile. Cu toate acestea, anumite întreprinderi care nu îndeplinesc cerința privind numărul de angajați și/sau pragurile financiare care definesc conceptul de IMM se pot confrunta cu constrângeri financiare similare.

70.

Extinderea domeniului de aplicare al noțiunii de întreprinderi eligibile în cadrul unei măsuri de finanțare de risc pentru ca aceasta să includă întreprinderile mici cu capitalizare medie poate fi justificată în măsura în care stimulează investitorii privați să investească într-un portofoliu mai diversificat, cu posibilități sporite de intrare și de ieșire. Este probabil ca includerea în portofoliu a întreprinderilor mici cu capitalizare medie să reducă gradul de risc la nivel de portofoliu și, în consecință, să sporească rentabilitatea investițiilor. Prin urmare, aceasta poate fi o modalitate deosebit de eficace de a atrage investitori instituționali în întreprinderi aflate în etapele inițiale de dezvoltare care prezintă un grad mai ridicat de risc.

71.

Având în vedere cele de mai sus și cu condiția ca evaluarea ex ante să conțină în acest sens elemente de probă de natură economică adecvate, poate fi justificat să se acorde în continuare sprijin întreprinderilor mici cu capitalizare medie. În evaluarea sa, autoritatea va lua în considerare intensitatea muncii și a capitalului întreprinderilor vizate, precum și alte criterii care reflectă constrângerile specifice în materie de finanțare care afectează întreprinderile mici cu capitalizare medie (de exemplu, garanții suficiente pentru un împrumut mare).

72.

În anumite circumstanțe, și întreprinderile cu capitalizare medie ar putea să se confrunte cu constrângeri financiare comparabile cu cele care afectează IMM-urile. Acesta ar putea să fie cazul întreprinderilor cu capitalizare medie care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare și activități de inovare în paralel cu investiția inițială în instalații de producție, inclusiv în ceea ce privește replicarea pe piață, și ale căror performanțe anterioare nu permit potențialilor investitori să emită ipoteze pertinente referitor la perspectivele comerciale viitoare ale rezultatelor activităților respective. Într-un astfel de caz, ajutorul de stat pentru finanțare de risc poate fi necesar întreprinderilor inovatoare cu capitalizare medie în vederea extinderii capacităților lor de producție la o scară sustenabilă, care să le permită să atragă finanțare privată pe cont propriu. Astfel cum s-a arătat la punctul 3.3.1 litera (a), includerea unor astfel de întreprinderi inovatoare cu capitalizare medie în portofoliul de investiții al unui intermediar financiar poate fi pentru acesta o modalitate eficace de a oferi un set de oportunități de investiții mai diversificate unei game mai largi de potențiali investitori.

73.

Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare se referă la IMM-urile care beneficiază de investiția inițială în cadrul măsurii de finanțare de risc înainte de efectuarea primei lor vânzări comerciale pe o piață sau în termen de șapte ani de la prima lor vânzare comercială. După încheierea acestei perioade de șapte ani, numai investițiile de continuare se încadrează în exceptarea pe categorii. Totuși, anumite tipuri de întreprinderi pot fi considerate ca fiind, în continuare, în stadiul de extindere/de creștere incipientă în cazul în care nici după încheierea acestei perioade de șapte ani nu și-au dovedit în mod suficient potențialul de a genera venituri și/sau nu au înregistrat performanțe suficient de solide și nu dispun de garanții suficiente. Acesta poate fi cazul sectoarelor cu un nivel ridicat de risc, cum ar fi biotehnologia, industriile culturale și creative și, la un nivel mai general, al IMM-urilor inovatoare (24). În plus, întreprinderile care dispun de suficient capital propriu intern pentru a-și finanța activitățile inițiale pot să aibă nevoie de finanțare externă numai într-o etapă ulterioară, de exemplu pentru a-și extinde capacitățile în vederea desfășurării activității la o scară mai mare Acest demers poate necesita un volum mai mare de investiții decât cel pe care îl pot asigura întreprinderile respective din resurse proprii.

74.

Prin urmare, este posibil să se autorizeze măsuri în cadrul cărora investiția inițială este făcută după mai mult de șapte ani de la efectuarea primei vânzări comerciale de către întreprinderea vizată. În astfel de circumstanțe, autoritatea poate solicita ca măsura să definească în mod clar întreprinderile eligibile, pe baza elementelor de probă furnizate în evaluarea ex ante în ceea ce privește existența unei disfuncționalități specifice a pieței care afectează întreprinderile respective.

75.

Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare stabilește pentru fiecare întreprindere eligibilă un cuantum total maxim al finanțării de risc, cuprinzând și investițiile de continuare. Cu toate acestea, în anumite sectoare în care costurile cu cercetarea sau cu investițiile inițiale sunt relativ ridicate, de exemplu în domeniul științelor vieții sau al tehnologiei ecologice ori al energiei din surse regenerabile, este posibil ca acest cuantum să nu fie suficient pentru a realiza toate rundele de investiții necesare și a pune întreprinderea pe o traiectorie de creștere durabilă. În consecință, în anumite condiții poate fi justificată autorizarea unui cuantum superior al investițiilor globale destinate întreprinderilor eligibile.

76.

Prin urmare, măsurile de finanțare de risc pot să acorde un sprijin care să depășească respectivul cuantum total maxim, cu condiția ca valoarea preconizată a finanțării să reflecte amploarea și natura deficitului de finanțare identificat în evaluarea ex ante în ceea ce privește sectoarele și/sau teritoriile vizate. În astfel de cazuri, autoritatea va lua în considerare faptul că sectoarele vizate prezintă o intensitate ridicată a capitalului și/sau costurile mai mari ale investițiilor în anumite zone geografice.

77.

Autoritatea recunoaște faptul că platformele alternative de tranzacționare constituie o componentă importantă a pieței de finanțare a IMM-urilor, deoarece acestea atrag capital nou în IMM-uri și facilitează ieșirea investitorilor anteriori (25). Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare recunoaște importanța acestora facilitându-le activitatea, fie prin stimulente fiscale destinate persoanelor fizice care investesc în întreprinderi cotate pe platformele respective, fie prin autorizarea ajutorului la înființare pentru operatorul platformei, cu condiția ca acesta să se încadreze în categoria întreprinderilor mici și până la anumite praguri

78.

Cu toate acestea, nu este neapărat necesar ca operatorii platformelor alternative de tranzacționare să fie întreprinderi mici la momentul înființării. În mod similar, cuantumul maxim al ajutorului permis ca ajutor la înființare în temeiul Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare poate să nu fie suficient pentru a sprijini înființarea platformei. În plus, pentru a atrage suficiente resurse în vederea înființării noilor platforme și a desfășurării activității acestora, poate fi necesar să se acorde stimulente fiscale investitorilor corporativi. În cele din urmă, platforma poate lista nu numai IMM-uri, ci și întreprinderi care depășesc pragurile stabilite în definiția IMM-urilor.

(79)

Prin urmare, în anumite condiții poate fi justificată autorizarea de stimulente fiscale pentru investitorii corporativi, sprijinirea operatorilor de platforme care nu sunt întreprinderi mici sau autorizarea de investiții destinate înființării de platforme alternative de tranzacționare al căror cuantum depășește limitele prevăzute pentru ajutorul la înființare în temeiul Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare sau autorizarea de ajutoare pentru platforme alternative de tranzacționare în care majoritatea instrumentelor financiare admise la tranzacționare sunt emise de IMM-uri. Acest lucru este în conformitate cu obiectivul în materie de politică de a sprijini accesul IMM-urilor la finanțare printr-un lanț neîntrerupt de finanțare. În consecință, evaluarea ex ante trebuie să demonstreze existența unei disfuncționalități specifice a pieței care afectează platformele respective de pe piața geografică relevantă.

80.

Disfuncționalitățile pieței care afectează întreprinderile în anumite regiuni sau state AELS pot fi mai pronunțate din cauza subdezvoltării relative a pieței de finanțare a IMM-urilor în astfel de zone în comparație cu alte regiuni din același stat AELS sau din alte state AELS. Acesta poate fi cazul mai ales în statele AELS în care nu există o prezență consolidată a investitorilor tradiționali în capital de risc sau a investitorilor providențiali. Prin urmare, obiectivul de a încuraja dezvoltarea unei piețe eficiente de finanțare a IMM-urilor în aceste regiuni și de a depăși obstacolele de ordin structural care pot să împiedice IMM-urile să aibă un acces efectiv la finanțarea de risc poate justifica o atitudine mai favorabilă din partea autorității față de măsurile care permit o participare a investitorilor privați sub ratele prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare.

81.

În plus, în cazul măsurilor de finanțare de risc cu o participare a investitorului privat sub ratele prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, autoritatea poate să adopte o poziție favorabilă, în special în cazul în care acestea vizează în mod specific IMM-urile care nu au efectuat încă prima lor vânzare comercială sau aflate în etapa de demonstrare a fiabilității conceptului, și anume, întreprinderile afectate de o disfuncționalitate a pieței mai pronunțată, cu condiția ca o parte din riscurile investiției să fie efectiv suportate de investitorii privați participanți.

82.

Pot beneficia de Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare numai măsurile care prevăd că pierderile nu sunt partajate pari passu între investitorii publici și cei privați și care sunt concepute astfel încât să limiteze prima pierdere asumată de către investitorul public. În mod similar, în cazul garanțiilor, exceptarea pe categorii stabilește limite privind rata de garantare și pierderile totale asumate de investitorul public.

83.

Cu toate acestea, în anumite circumstanțe, prin adoptarea unei poziții de finanțare mai riscante, finanțarea publică le poate permite investitorilor privați sau creditorilor să furnizeze finanțare suplimentară. În evaluarea măsurilor concepute pe baza unor parametri financiari care depășesc plafoanele prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, autoritatea va lua în considerare mai mulți factori, astfel cum se evidențiază în secțiunea 3.4.2 a prezentelor orientări.

84.

În conformitate cu Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, selecția intermediarilor financiari, precum și cea a investitorilor și a administratorilor fondurilor trebuie să se bazeze pe o procedură de ofertare deschisă, transparentă și nediscriminatorie, care să stabilească în mod clar obiectivele în materie de politică pe care le vizează măsura și tipul de parametri financiari concepuți pentru îndeplinirea obiectivelor respective. Aceasta înseamnă că intermediarii financiari sau administratorii lor trebuie să fie selecționați printr-o procedură conformă cu Directiva 2004/18/CE (26) sau cu orice act legislativ ulterior care înlocuiește directiva în cauză. Dacă această directivă nu este aplicabilă, procedura de selecție trebuie să fie de așa natură încât să asigure cea mai mare varietate de opțiuni posibilă în rândul intermediarilor financiari calificați sau al administratorilor calificați ai fondurilor. În special, o astfel de procedură trebuie să permită statului AELS în cauză să compare termenii și condițiile negociate între intermediarii financiari sau administratorii fondurilor și potențialii investitori privați, astfel încât să se asigure faptul că măsura de finanțare de risc atrage investitori privați cu cel mai mic ajutor de stat posibil sau cu o deviere minimă de la condițiile pari passu, pe baza unei strategii realiste de investiții.

85.

În conformitate cu Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, criteriile aplicabile pentru selecționarea administratorilor trebuie să includă o cerință în temeiul căreia, în cazul altor instrumente decât garanțiile, „trebuie să se acorde prioritate participării la profit în raport cu protecția împotriva evoluției negative” în scopul de a limita tendința asumării excesive de riscuri de către administratorul care selecționează întreprinderile în care se efectuează investiția. Această cerință are menirea să garanteze că oricare ar fi forma instrumentului financiar prevăzut de măsură, orice tratament preferențial acordat investitorilor privați sau creditorilor trebuie să fie evaluat în raport cu interesul public care constă în asigurarea caracterului reînnoibil al capitalului public angajat și a viabilității financiare pe termen lung a măsurii.

86.

Cu toate acestea, în anumite cazuri, se poate dovedi a fi necesar să se acorde prioritate protecției împotriva evoluției negative, și anume atunci când măsura vizează anumite sectoare în care rata de incapacitate de plată a IMM-urilor este ridicată. Acesta poate fi cazul măsurilor care vizează IMM-urile care nu au efectuat încă prima lor vânzare comercială sau aflate în etapa de demonstrare a fiabilității conceptului, al sectoarelor care se confruntă cu importante obstacole de natură tehnologică sau al sectoarelor în care întreprinderile depind în foarte mare măsură de proiecte unice care necesită investiții inițiale importante și care implică un grad ridicat de expunere la risc, cum ar fi industriile culturale și creative. Preferința pentru mecanismele de protecție împotriva evoluției negative poate fi, de asemenea, justificată în cazul măsurilor puse în aplicare prin intermediul unui fond de fonduri și care au drept obiectiv atragerea investitorilor privați la acest nivel.

87.

În timp ce Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare reglementează stimulentele fiscale acordate investitorilor privați independenți care sunt persoane fizice care furnizează, în mod direct sau indirect, finanțare de risc pentru IMM-urile eligibile, statele AELS pot considera oportun să instituie măsuri de acordare a unor stimulente similare investitorilor corporativi. Diferența constă în faptul că investitorii corporativi sunt întreprinderi în sensul articolului 61 din Acordul privind SEE. Prin urmare, măsura trebuie să facă obiectul unor restricții specifice pentru asigurarea faptului că ajutorul la nivelul investitorilor corporativi rămâne proporțional și are un efect stimulativ real.

88.

Intermediarii financiari și administratorii acestora pot beneficia de un stimulent fiscal numai în măsura în care acționează în calitate de coinvestitori sau de cocreditori. Nu se pot acorda stimulente fiscale pentru serviciile prestate de intermediarii financiari sau de administratorii acestora în vederea punerii în aplicare a măsurii.

89.

Pentru a remedia disfuncționalitățile identificate ale pieței și a contribui la realizarea obiectivelor în materie de politică vizate, măsura de finanțare de risc propusă trebuie să fie un instrument adecvat și, totodată, să denatureze cât mai puțin concurența. Alegerea formei specifice a măsurii de finanțare de risc trebuie să fie justificată în mod corespunzător de evaluarea ex ante.

90.

Într-o primă etapă, autoritatea va analiza dacă și în ce grad măsura de finanțare de risc poate fi considerată un instrument adecvat în comparație cu alte instrumente de politică menite să încurajeze investițiile de finanțare de risc în întreprinderile eligibile. Ajutoarele de stat nu constituie singurul instrument de politică aflat la dispoziția statelor AELS în scopul de a facilita furnizarea de finanțare de risc pentru întreprinderi eligibile. Acestea pot utiliza alte instrumente complementare de politică, atât din perspectiva cererii, cât și a ofertei, cum ar fi măsuri de reglementare pentru a facilita funcționarea piețelor financiare, măsuri de îmbunătățire a mediului de afaceri, servicii de consiliere în materie de pregătire pentru investiții sau în materie de investiții publice care să fie conforme cerințelor testului operatorului privat în economia de piață.

91.

Evaluarea ex ante trebuie să analizeze acțiunile existente și, dacă este posibil, acțiunile preconizate în materie de politică la nivel național și la nivelul SEE care vizează aceleași disfuncționalități identificate ale pieței, ținând seama de eficacitatea și eficiența altor instrumente de politică. Constatările evaluării ex ante trebuie să demonstreze că disfuncționalitățile identificate ale pieței nu pot fi soluționate în mod corespunzător prin intermediul altor instrumente de politică ce nu implică ajutor de stat. În plus, măsura de finanțare de risc propusă trebuie să fie coerentă cu politica globală a statului AELS în cauză cu privire la accesul IMM-urilor la finanțare și trebuie să fie complementară altor instrumente de politică menite să răspundă acelorași nevoi ale pieței.

92.

În a doua etapă, autoritatea va analiza dacă măsura propusă este mai adecvată decât instrumentele alternative de ajutor de stat care vizează remedierea aceleiași disfuncționalități a pieței. În acest sens, în general se consideră că instrumentele financiare denaturează mai puțin concurența în comparație cu granturile directe și, în consecință, constituie un instrument mai adecvat. Cu toate acestea, ajutorul de stat pentru facilitarea furnizării de finanțare de risc poate fi acordat sub diverse forme, cum ar fi instrumentele fiscale selective sau instrumentele financiare subcomerciale, inclusiv o serie de instrumente de capital, de datorie sau de garantare cu diferite caracteristici de risc și de rentabilitate, precum și diverse moduri de punere în aplicare și diverse structuri de finanțare, a căror oportunitate depinde de natura întreprinderilor vizate și de deficitul de finanțare. Prin urmare, autoritatea va evalua dacă măsura prevede o structură eficientă de finanțare, luând în considerare strategia de investiții a fondului, astfel încât să asigure operațiuni viabile.

93.

În această privință, autoritatea va aprecia în mod pozitiv măsurile care implică fonduri suficient de mari în ceea ce privește dimensiunea portofoliului, acoperirea geografică, în special în cazul în care fondurile își desfășoară activitatea în mai multe state AELS, și diversificarea portofoliului, deoarece astfel de fonduri pot să fie mai eficiente și, prin urmare, mai atractive pentru investitorii privați, în comparație cu fondurile mai mici. Anumite fonduri de fonduri pot să îndeplinească aceste condiții, numai dacă costurile globale de administrare care rezultă din diferitele niveluri de intermediere sunt compensate de o creștere substanțială a eficienței.

94.

În cazul instrumentelor financiare care nu se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare, autoritatea va lua în considerare elementele prevăzute la punctele 95-119.

95.

În primul rând, măsura trebuie să mobilizeze fonduri suplimentare de la participanții pe piață. Existența unor rate ale investițiilor private minime cu o valoare inferioară celor prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare poate fi justificată numai în contextul în care în evaluarea ex ante se constată disfuncționalități mai pronunțate ale pieței. În această privință, evaluarea ex ante trebuie să estimeze în mod rezonabil nivelul investițiilor private vizate luând în considerare disfuncționalitatea pieței care afectează categoria specifică de întreprinderi eligibile care fac obiectul măsurii, și anume potențialul estimat de a atrage investiții private suplimentare pe baza unui portofoliu sau de la caz la caz. În plus, trebuie să se demonstreze că măsura mobilizează fonduri private suplimentare care nu ar fi fost furnizate în alt mod sau ar fi fost furnizate sub altă formă ori în alte condiții sau ar fi avut un alt cuantum.

96.

În cazul măsurilor de finanțare de risc care vizează în mod specific IMM-urile care nu au efectuat încă prima lor vânzare comercială, autoritatea poate să accepte faptul că nivelul participării private este mai scăzut decât ratele prevăzute. În mod alternativ, în cazul unor astfel de obiective-țintă de investiții autoritatea poate să accepte faptul că participarea privată nu are un caracter independent, și anume este furnizată, de exemplu, de către proprietarul întreprinderii beneficiare. În cazuri justificate în mod corespunzător, autoritatea poate să accepte niveluri ale participării private mai scăzute decât cele prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare și în ceea ce privește întreprinderile eligibile care își desfășoară activitatea pe o piață de mai puțin de șapte ani de la efectuarea primei lor vânzări comerciale, pe baza elementelor de probă de natură economică furnizate în evaluarea ex ante în ceea ce privește disfuncționalitatea pieței relevante.

97.

O măsură de finanțare de risc care vizează întreprinderi eligibile care la momentul primei investiții de finanțare de risc își desfășurau activitatea pe o piață de mai mult de șapte ani de la efectuarea primei lor vânzări comerciale trebuie să conțină restricții corespunzătoare în ceea ce privește termenele (de exemplu, zece ani în loc de șapte) sau alte criterii obiective de natură calitativă referitoare la etapa de dezvoltare a întreprinderilor vizate. În cazul unor astfel de obiective-țintă de investiții, autoritatea ar solicita, în mod normal, o rată minimă a participării private de 60 %.

98.

În al doilea rând, împreună cu nivelul propus de participare privată, autoritatea va lua, de asemenea, în considerare modul în care sunt partajate riscurile și recompensele între investitorii publici și cei privați. În această privință, autoritatea va aprecia în mod pozitiv măsurile în cadrul cărora pierderile sunt partajate pari passu între investitori, iar investitorii privați beneficiază numai de stimulente în sensul creșterii. În principiu, cu cât partajarea riscurilor și a recompenselor se apropie mai mult de practicile comerciale reale, cu atât este mai probabil ca autoritatea să accepte un nivel mai scăzut al participării private.

99.

În al treilea rând, este important nivelul structurii de finanțare la care măsura intenționează să mobilizeze investiții private. La nivelul fondurilor de fonduri, capacitatea de a atrage finanțare privată poate să depindă de o utilizare pe scară mai largă a mecanismelor de protecție împotriva evoluției negative. În schimb, o dependență excesivă de astfel de mecanisme poate să denatureze selecția întreprinderilor eligibile și să ducă la obținerea de rezultate ineficiente în cazul în care investitorii privați intervin la nivelul investițiilor în întreprinderi și pentru fiecare tranzacție în parte.

100.

În evaluarea necesității de a concepe măsura într-un mod specific, autoritatea poate lua în considerare importanța riscului rezidual suportat de investitorii privați selecționați în ceea ce privește pierderile așteptate și neașteptate asumate de investitorul public, precum și în ceea ce privește echilibrarea rentabilităților scontate între investitorul public și investitorii privați. Prin urmare, un profil diferit de risc și de recompensare ar putea fi acceptat în cazul în care acesta maximizează cuantumul investițiilor private fără a afecta însă natura firească a deciziilor de investiții, și anume obținerea de profit.

101.

În al patrulea rând, natura exactă a stimulentelor trebuie să fie stabilită printr-un proces deschis și nediscriminatoriu de selecție a intermediarilor financiari, precum și a administratorilor de fonduri sau a investitorilor. În aceeași ordine de idei, administratorii fondurilor de fonduri ar trebui să aibă obligația de a se angaja din punct de vedere juridic în cadrul mandatului lor de investiții să stabilească, printr-un proces competitiv de selecție a intermediarilor financiari eligibili, a administratorilor de fonduri eligibili sau a investitorilor eligibili, condițiile preferențiale care s-ar putea aplica la nivelul subfondurilor.

102.

Pentru a dovedi necesitatea condițiilor financiare specifice care stau la baza modului în care a fost concepută măsura, este posibil să se impună statelor AELS obligația de a prezenta elemente de probă care să demonstreze că, în cadrul procesului de selecție a investitorilor privați, toți participanții la acest proces au solicitat condiții care nu s-ar încadra în domeniul de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare sau că procedura de ofertare a fost neconcludentă.

103.

În al cincilea rând, intermediarul financiar sau administratorul fondului poate să coinvestească împreună cu statul AELS, atât timp cât se evită orice potențial conflict de interese. Intermediarului financiar trebuie să îi revină cel puțin 10 % din tranșa care suportă prima pierdere. O astfel de coinvestiție ar putea să contribuie la asigurarea faptului că deciziile de investiții sunt aliniate la obiectivele-țintă relevante în materie de politică. Unul dintre criteriile de selecție poate să fie capacitatea administratorului de a efectua investiții din propriile sale resurse.

104.

În fine, măsurile de finanțare de risc care utilizează instrumentele de datorie trebuie să prevadă un mecanism care să asigure faptul că intermediarul financiar transferă avantajul pe care îl primește din partea statului către întreprinderile care sunt beneficiari finali, de exemplu sub forma unor rate ale dobânzii mai scăzute, a reducerii cerințelor în materie de garanții sau a unei combinații între cele două. Intermediarul financiar poate, de asemenea, să transfere avantajul prin efectuarea de investiții în întreprinderi care, cu toate că sunt potențial viabile, conform criteriilor interne de rating ale intermediarului financiar, s-ar încadra într-o clasă de risc în care intermediarul nu ar investi în absența măsurii de finanțare de risc. Mecanismul de transfer trebuie să includă proceduri de monitorizare adecvate, precum și un mecanism de recuperare.

105.

În cadrul măsurii de finanțare de risc, statele AELS pot să utilizeze o serie de instrumente financiare, cum ar fi instrumente de investiții de capital și de cvasicapital, instrumente de creditare sau garanții care nu sunt pari passu. La punctele 106-119 de mai jos sunt prezentate elementele pe care autoritatea le va lua în considerare în cadrul evaluării sale cu privire la astfel de instrumente financiare specifice.

106.

Instrumentele de investiții de capital pot lua forma unor investiții de capital sau de cvasicapital într-o întreprindere, prin care investitorul dobândește dreptul de proprietate asupra întreprinderii respective (unei părți din întreprinderea respectivă).

107.

Instrumentele de capital pot avea diverse caracteristici asimetrice, oferind un tratament diferențiat investitorilor, deoarece unii dintre aceștia pot avea o participare mai mare la risc și la recompense decât alții. Pentru a atenua riscurile investitorilor privați, măsura poate oferi protecție în cazul unei evoluții favorabile (investitorul public renunță la o parte din venit) sau protecție împotriva unei părți din pierderi (limitarea pierderilor pentru investitorul privat) sau o combinație între cele două.

108.

Autoritatea consideră că stimulentele în sensul creșterii generează o mai bună armonizare a intereselor investitorilor publici și ale celor privați. În schimb, protecția împotriva evoluției negative, în cazul căreia investitorul public poate fi expus riscului unor rezultate nesatisfăcătoare, poate avea drept consecință apariția unor discrepanțe între interese și selecția negativă de către intermediarii financiari sau de către investitori.

109.

Autoritatea consideră că instrumentele de capital cu rentabilitate plafonată (27), cu opțiune de cumpărare (28) și cu împărțirea asimetrică a veniturilor în numerar (29) oferă stimulente adecvate, în special în situațiile caracterizate de existența unei disfuncționalități a pieței cu o gravitate mai redusă.

110.

Instrumentele de capital cu parametri inegali de partajare a pierderilor care depășesc limitele prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare pot fi justificate numai pentru măsuri care remediază disfuncționalitățile grave ale pieței identificate în evaluarea ex ante, cum ar fi măsurile care vizează în mod preponderent IMM-urile care nu au efectuat încă prima lor vânzare comercială sau aflate în etapa de demonstrare a fiabilității conceptului. Pentru evitarea unei protecții ample împotriva riscului de evoluție negativă, tranșa care suportă prima pierdere care revine investitorului public trebuie să fie plafonată.

111.

O măsură de finanțare de risc poate să vizeze acordarea de împrumuturi fie la nivelul intermediarilor financiari, fie la nivelul beneficiarilor finali.

112.

Instrumentele de datorie finanțate pot lua diferite forme, inclusiv împrumuturi subordonate și împrumuturi cu partajarea riscurilor de portofoliu. Împrumuturile subordonate pot fi acordate intermediarilor financiari pentru a-și consolida structura de capital, cu scopul de a oferi finanțare suplimentară întreprinderilor eligibile. Împrumuturile cu partajarea riscurilor de portofoliu sunt menite să ofere împrumuturi intermediarilor financiari care se angajează să cofinanțeze un portofoliu de contracte noi de împrumut sau de leasing pentru întreprinderile eligibile până la o anumită rată de cofinanțare în combinație cu partajarea riscurilor de credit din portofoliu pentru fiecare contract de împrumut (sau de leasing) în parte. În ambele cazuri, intermediarul financiar acționează în calitate de coinvestitor în întreprinderile eligibile, dar beneficiază de un tratament preferențial în raport cu investitorul/creditorul public, deoarece instrumentul îi diminuează gradul de expunere la riscurile de credit care rezultă din portofoliul de împrumuturi subiacent.

113.

În general, în cazul în care caracteristicile instrumentului în materie de diminuare a riscurilor determină investitorul/creditorul public să adopte, în ceea ce privește portofoliul de împrumuturi subiacent, o poziție de primă pierdere care depășește plafonul prevăzut în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, măsura poate să fie justificată numai în situația unei disfuncționalități grave a pieței care trebuie să fie clar identificată în evaluarea ex ante. Autoritatea va aprecia în mod pozitiv măsurile care prevăd un plafon explicit pentru primele pierderi asumate de investitorul public, în special în cazul în care plafonul respectiv nu depășește 35 %.

114.

Instrumentele de împrumut cu partajarea riscurilor de portofoliu ar trebui să asigure o rată substanțială de coinvestiție a intermediarului financiar selecționat. Se consideră că acest lucru are loc în cazul în care rata respectivă nu este mai mică de 30 % din valoarea portofoliului de împrumuturi subiacent.

115.

În cazul în care instrumentele de datorie finanțate sunt utilizate pentru a refinanța împrumuturi existente, nu se consideră că acestea generează un efect stimulativ și niciun element de ajutor din instrumentele respective nu poate fi considerat compatibil cu Acordul privind SEE în temeiul articolului 61 alineatul (3) litera (c) din Acordul privind SEE.

116.

O măsură de finanțare de risc poate să prevadă acordarea de garanții sau de contragaranții intermediarilor financiari și/sau acordarea de garanții beneficiarilor finali. Operațiunile eligibile acoperite de garanție trebuie să fie operațiuni eligibile de creditare pentru finanțare de risc nou-inițiate, inclusiv instrumente de leasing, precum și instrumente de investiții de cvasicapital, cu excluderea instrumentelor de capital.

117.

Garanțiile ar trebui să fie acordate pe bază de portofoliu. Intermediarii financiari pot selecționa operațiunile pe care doresc să le includă în portofoliul acoperit de garanție, atât timp cât operațiunile incluse îndeplinesc criteriile de eligibilitate, astfel cum sunt definite în măsura de finanțare de risc. Garanțiile ar trebui să fie oferite la o rată care să asigure un nivel corespunzător de partajare a riscurilor și a recompenselor cu intermediarii financiari. În special, în cazuri justificate în mod corespunzător și sub rezerva rezultatelor evaluării ex ante, rata de garantare poate să fie mai mare decât rata maximă prevăzută în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, dar nu poate depăși 90 %. Acesta ar putea fi cazul garanțiilor pentru împrumuturi sau investiții de cvasicapital în IMM-uri care nu au efectuat încă prima lor vânzare comercială.

118.

În cazul garanțiilor plafonate, rata-plafon ar trebui să acopere, în principiu, numai pierderile preconizate. În cazul în care aceasta ar acoperi și pierderile neașteptate, valoarea acestora ar trebui să fie stabilită astfel încât să reflecte acoperirea suplimentară a riscului. În general, rata-plafon nu ar trebui să depășească 35 %. Garanțiile neplafonate (garanții cu rată de garantare, dar fără rată-plafon) pot fi acordate în cazuri justificate în mod corespunzător și valoarea acestora poate fi stabilită astfel încât să reflecte acoperirea suplimentară a riscului oferită de garanție.

119.

Durata garanției ar trebui să fie limitată, în mod normal, la maximum 10 ani, fără a aduce atingere scadenței instrumentelor individuale de datorie acoperite de garanție, care poate fi mai îndepărtată. Garanția va fi redusă în cazul în care intermediarul financiar nu include în portofoliu o sumă minimă de investiții pe durata unei anumite perioade. Pentru sumele neutilizate se vor aplica comisioane de angajament. Metode cum ar fi comisioanele de angajament, evenimentele declanșatoare sau etapele pot fi utilizate pentru a stimula intermediarii să atingă volumele convenite.

120.

Astfel cum s-a precizat la secțiunea 3.3.2 litera (d), domeniul de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare este limitat la stimulente fiscale destinate investitorilor care sunt persoane fizice. Prin urmare, măsurile care utilizează stimulentele fiscale pentru a încuraja investitorii corporativi să ofere finanțare întreprinderilor eligibile, fie direct, fie indirect, prin achiziționarea de acțiuni într-un fond specific sau în alte tipuri de vehicule investiționale care investesc în astfel de întreprinderi, trebuie să fie notificate autorității.

121.

Ca regulă generală, statele AELS trebuie să își bazeze măsurile fiscale pe constatările evaluării ex ante cu privire la disfuncționalitatea pieței și, prin urmare, să își direcționeze instrumentul către o categorie bine definită de întreprinderi eligibile.

122.

Stimulentele fiscale pentru investitorii corporativi pot lua forma unor reduceri ale impozitului pe venit și/sau unor reduceri ale impozitelor pe câștigurile de capital și pe dividende, inclusiv a unor credite și amânări fiscale. În contextul practicii sale în materie de punere în aplicare, autoritatea a considerat, în general, compatibile reducerile impozitului pe venit care erau concepute astfel încât să conțină limite specifice referitoare la procentajul maxim din suma investită pentru care investitorul poate solicita reducerea impozitului, precum și un cuantum maxim deductibil din obligațiile fiscale ale investitorului. În plus, impozitul pe câștigurile de capital din cedările de acțiuni poate să fie amânat dacă acestea sunt reinvestite în investiții eligibile într-un anumit termen, în timp ce pierderile care rezultă din cedarea acțiunilor respective pot fi deduse din profiturile provenite din alte acțiuni care fac obiectul aceluiași impozit.

123.

În general, autoritatea consideră că astfel de tipuri de măsuri fiscale sunt adecvate și, prin urmare, au un efect stimulativ dacă statul AELS poate dovedi că selecția întreprinderilor eligibile se bazează pe un set bine structurat de cerințe de investiții, făcute publice prin publicitate corespunzătoare și care stabilesc caracteristicile întreprinderilor eligibile care fac obiectul unei disfuncționalități dovedite a pieței.

124.

Fără a aduce atingere posibilității de a prelungi o măsură, durata schemelor fiscale nu poate fi mai mare de 10 ani. Dacă, după 10 ani, schema este prelungită, statul AELS trebuie să efectueze o nouă evaluare ex ante, precum și o analiză a eficacității schemei pe durata perioadei de punere în aplicare.

125.

În analiza sa, autoritatea va lua în considerare caracteristicile specifice ale sistemului fiscal național în cauză și stimulentele fiscale care există deja în statul AELS, precum și corelarea dintre aceste stimulente, în vederea consolidării luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale. De asemenea, ar trebui să se asigure faptul că normele privind schimburile de informații dintre administrațiile fiscale care vizează prevenirea fraudei și a evaziunii fiscale se aplică în mod corespunzător.

126.

Avantajul fiscal trebuie să fie accesibil tuturor investitorilor care îndeplinesc criteriile prevăzute, fără discriminare în ceea ce privește locul de stabilire al acestora și cu condiția ca statul AELS în cauză să respecte standardele minime privind buna guvernanță în chestiuni fiscale. Prin urmare, statele AELS ar trebui să asigure un nivel adecvat de publicitate în ceea ce privește domeniul de aplicare și parametrii tehnici ai măsurii. Aceștia ar trebui să includă pragurile și plafoanele necesare pentru definirea avantajului maxim pe care fiecare investitor individual îl poate obține în temeiul măsurii respective, precum și cuantumul maxim al investiției care poate să fie efectuată în întreprinderile individuale eligibile.

127.

În ceea ce privește măsurile de ajutor care sprijină platformele alternative de tranzacționare peste limitele prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, operatorul platformei trebuie să prezinte un plan de afaceri care să demonstreze că platforma care beneficiază de ajutor poate să devină autonomă în mai puțin de 10 ani. În plus, în notificare trebuie să se prezinte scenarii contrafactuale plauzibile care să compare situațiile în care s-ar găsi întreprinderile care fac obiectul tranzacționării în ceea ce privește accesul la finanțarea necesară în cazul în care platforma nu ar exista.

128.

Autoritatea va aprecia în mod pozitiv platformele alternative de tranzacționare înființate de mai multe state AELS și care își desfășoară activitatea în mai multe astfel de state, deoarece acestea pot fi deosebit de eficiente și de atractive pentru investitorii privați, în special pentru investitorii instituționali.

129.

În ceea ce privește platformele existente, propunerea de strategie de afaceri a platformei trebuie să demonstreze că din cauza unui deficit persistent de companii cotate și, prin urmare, din cauza unui deficit de lichidități, este necesar ca platforma în cauză să beneficieze de sprijin pe termen scurt, în pofida viabilității sale pe termen lung. Autoritatea va aprecia în mod pozitiv ajutorul acordat pentru înființarea unei platforme alternative de tranzacționare în statele AELS în care nu există o astfel de platformă. În cazul în care platforma alternativă de tranzacționare care urmează să beneficieze de sprijin este o subplatformă sau o filială a unei burse de valori existente, autoritatea va acorda o atenție deosebită evaluării referitoare la deficitul de finanțare cu care s-ar confrunta o astfel de subplatformă.

130.

Ajutorul de stat poate fi considerat compatibil cu Acordul privind SEE numai dacă acesta are un efect stimulativ care îl determină pe beneficiarul ajutorului să își modifice comportamentul prin efectuarea unor activități pe care nu le-ar desfășura în absența ajutorului sau pe care le-ar desfășura într-un mod mai limitat din cauza existenței unei disfuncționalități a pieței. La nivelul întreprinderilor eligibile, există un efect stimulativ atunci când beneficiarul final poate obține o finanțare care, în caz contrar, nu ar fi fost disponibilă în aceleași condiții în ceea ce privește forma, cuantumul sau termenele.

131.

Măsurile de finanțare de risc trebuie să stimuleze investitorii să furnizeze finanțare pentru întreprinderile eligibile potențial viabile peste nivelurile curente și/sau să își asume riscuri suplimentare. Se consideră că măsura de finanțare de risc are un efect de stimulare în cazul în care mobilizează investiții din sursele de pe piață astfel încât finanțarea totală furnizată întreprinderilor eligibile depășește bugetul măsurii. Prin urmare, un element esențial în selecția intermediarilor financiari și a administratorilor fondurilor ar trebui să fie capacitatea acestora de a mobiliza investiții private suplimentare.

132.

Evaluarea efectului stimulativ este strâns legată de evaluarea disfuncționalității pieței analizată în secțiunea 3.3. În plus, capacitatea măsurii de a realiza efectul de levier depinde, în ultimă instanță, de modul în care aceasta a fost concepută în ceea ce privește echilibrarea riscurilor și a recompenselor între finanțatorii publici și cei privați, care este, de asemenea, strâns legat de răspunsul la întrebarea dacă măsura de ajutor de stat pentru finanțare de risc are un caracter adecvat (a se vedea secțiunea 3.4 de mai sus). Prin urmare, odată ce disfuncționalitatea pieței a fost corect identificată și măsura a fost concepută într-un mod corespunzător, se poate prezuma existența unui efect stimulativ.

133.

Ajutorul de stat trebuie să fie proporțional în raport cu disfuncționalitatea pieței care este remediată pentru realizarea obiectivelor relevante în materie de politică. Acesta trebuie să fie conceput într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor, în conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare. Pentru ca o măsură de ajutor să fie considerată proporțională, ajutorul trebuie să se limiteze strict la minimul necesar pentru a atrage finanțare de pe piață în scopul de a acoperi deficitul de finanțare identificat, fără a genera avantaje necuvenite.

134.

Ca regulă generală, la nivelul beneficiarilor finali, ajutorul pentru finanțare de risc este considerat proporțional în cazul în care cuantumul total al finanțării sindicalizate (publică și privată) furnizate în cadrul măsurii de finanțare de risc este limitat la valoarea deficitului de finanțare identificat în evaluarea ex ante. La nivelul investitorilor, ajutorul trebuie să se limiteze la minimul necesar pentru a atrage capital privat în scopul de a obține efectul minim de levier și de a acoperi deficitul de finanțare.

135.

Măsura trebuie să asigure un echilibru între condițiile preferențiale oferite de un instrument financiar pentru a maximiza efectul de levier, remediind totodată disfuncționalitatea identificată a pieței și răspunzând necesității ca instrumentul să genereze rate de rentabilitate financiară suficiente pentru a rămâne viabil din punct de vedere operațional.

136.

Natura exactă și valoarea stimulentelor trebuie să fie stabilite printr-un proces deschis și nediscriminatoriu de selecție în cadrul căruia intermediarii financiari, precum și administratorii fondurilor sau investitorii să fie invitați să prezinte oferte concurente. Autoritatea este de părere că, în cazul în care ratele de rentabilitate asimetrice ajustate în funcție de risc sau partajarea asimetrică a pierderilor este stabilită printr-un astfel de proces, se va considera că instrumentul financiar este proporțional și reflectă o rată echitabilă de rentabilitate (fair rate of return — FRR). Dacă administratorii fondurilor sunt selecționați printr-o procedură de ofertare deschisă, transparentă și nediscriminatorie care prevede cerința ca solicitanții să își prezinte baza de investitori în cadrul procesului de selecție, se consideră că investitorii privați sunt selecționați în mod corespunzător.

137.

În cazul unei coinvestiții a unui fond public cu investitori privați care participă de la caz la caz, aceștia din urmă ar trebui să fie selecționați printr-un proces competitiv separat pentru fiecare operațiune, aceasta fiind modalitatea preferată de stabilire a FRR.

138.

În cazul în care investitorii privați nu sunt selecționați printr-un astfel de proces (de exemplu, deoarece procedura de selecție s-a dovedit a fi ineficace sau neconcludentă), FRR trebuie să fie stabilită de un expert independent pe baza analizei criteriilor de referință de pe piață și a riscului de piață, aplicând metoda de evaluare a fluxului de numerar actualizat pentru a se evita supracompensarea investitorilor. Pe această bază, expertul independent trebuie să calculeze un nivel minim al FRR și să adauge la acesta o marjă corespunzătoare pentru a reflecta riscurile.

139.

Într-un astfel de caz, trebuie să existe norme corespunzătoare privind numirea expertului independent. Ca o condiție minimă, expertul trebuie să fie autorizat să ofere o astfel de consiliere, să fie înregistrat la asociațiile profesionale competente, să respecte normele deontologice și profesionale emise de asociațiile respective, să fie independent și să își asume răspunderea pentru exactitatea expertizei sale. În principiu, experții independenți trebuie să fie selecționați printr-o procedură deschisă, transparentă și nediscriminatorie. Același expert independent nu poate fi solicitat de două ori pe parcursul unei perioade de trei ani.

140.

Având în vedere aspectele menționate mai sus, măsura poate fi concepută e așa manieră încât să prevadă diverse investiții publice și private cu o participare asimetrică la profit sau cu un calendar de execuție asimetric, atât timp cât ratele de rentabilitate ajustate în funcție de risc preconizate pentru investitorii privați sunt limitate la FRR.

141.

Ca principiu general, autoritatea consideră că alinierea economică a intereselor între statul AELS și intermediarii financiari sau administratorii acestora, după caz, poate să limiteze la minimum ajutorul. Interesele trebuie să fie aliniate atât în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor-țintă specifice în materie de politică, cât și performanța financiară a investiției publice în cadrul instrumentului.

142.

Intermediarul financiar sau administratorul fondului poate să coinvestească împreună cu statul AELS, atât timp cât termenii și condițiile coinvestiției respective sunt de așa natură încât să excludă orice posibil conflict de interese. O astfel de coinvestiție ar putea stimula administratorul să își alinieze deciziile de investiții la obiectivele-țintă stabilite în materie de politică. Unul dintre criteriile de selecție poate să fie capacitatea administratorului de a efectua investiții din propriile resurse.

143.

Remunerația intermediarilor financiari sau a administratorilor fondurilor, în funcție de tipul măsurii de finanțare de risc, trebuie să includă un comision anual de administrare, precum și stimulente bazate pe performanță, cum ar fi comisioanele de performanță.

144.

Componenta bazată pe performanță a remunerației trebuie să fie semnificativă și să fie concepută în vederea recompensării rezultatelor financiare, precum și a realizării obiectivelor-țintă specifice în materie de politică, stabilite în prealabil. Trebuie să existe un echilibru între stimulentele legate de politică și stimulentele pentru performanța financiară care sunt necesare în scopul de a garanta o selecție eficientă a întreprinderilor eligibile în care se vor face investiții. În plus, autoritatea va lua în considerare posibilele sancțiuni prevăzute în acordul de finanțare încheiat între statul AELS și intermediarul financiar care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite obiectivele-țintă definite în materie de politică.

145.

Nivelul remunerației bazate pe performanță ar trebui justificat pe baza practicii relevante de pe piață. Administratorii trebuie remunerați nu numai pentru plăți efectuate cu succes și pentru volumul capitalului privat atras, ci și pentru veniturile obținute de pe urma investițiilor, cum ar fi încasările din venituri și din capital care depășesc o anumită rată minimă de rentabilitate sau pragul minim de rentabilitate.

146.

Totalul comisioanelor de administrare nu poate depăși costurile operaționale și de administrare necesare pentru execuția instrumentului financiar în cauză, plus un profit rezonabil, în conformitate cu practica de pe piață. Comisioanele nu pot include costurile de investiție.

147.

Întrucât intermediarii financiari sau administratorii acestora, după caz, trebuie să fie selecționați printr-o procedură de ofertare deschisă, transparentă și nediscriminatorie, structura de ansamblu a comisioanelor poate să fie evaluată în cadrul punctajului procesului de selecție, iar remunerația maximă poate să fie stabilită ca urmare a selecției respective.

148.

În cazul numirii directe a unei entități căreia îi este încredințată execuția, autoritatea consideră că, în principiu, comisionul anual de administrare nu ar trebui să depășească 3 % din capitalul care urmează să fie vărsat entității, excluzându-se stimulentele bazate pe performanță.

149.

Investițiile totale pentru fiecare întreprindere beneficiară nu pot depăși cuantumul maxim prevăzut în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare în ceea ce privește finanțarea de risc.

150.

Indiferent de tipul de reducere fiscală, acțiunile eligibile trebuie să fie cu risc maxim, ordinare, nou-emise de o întreprindere eligibilă, astfel cum este definită în evaluarea ex ante, și trebuie să fie păstrate timp de cel puțin trei ani. Nu pot beneficia de reducere investitorii care nu sunt independenți de întreprinderea în care s-a investit.

151.

În cazul reducerilor fiscale privind impozitul pe venit, investitorii care oferă finanțare întreprinderilor eligibile pot beneficia de reduceri fiscale până la un procentaj rezonabil din suma investită în întreprinderi eligibile, cu condiția de a nu se depăși cuantumul maxim al obligațiilor de plată a impozitului pe venit ale investitorului, astfel cum a fost stabilit anterior măsurii fiscale. Autoritatea consideră rezonabilă plafonarea reducerii fiscale la 30 % din suma investită. Pierderile cauzate de cedarea unor acțiuni pot fi deduse din impozitul pe venit

152.

În cazul reducerilor fiscale privind impozitul pe dividende, orice dividend primit pentru acțiunile care îndeplinesc condițiile poate fi scutit integral de la plata impozitului pe venit. În mod similar, în cazul reducerilor fiscale privind impozitul pe câștigul de capital, orice profit obținut din vânzarea de acțiuni care îndeplinesc condițiile poate fi scutit integral de la plata impozitului pe câștigul de capital. În plus, obligația de plată a impozitului pe câștigul de capital la cedarea acțiunilor care îndeplinesc condițiile poate fi amânată dacă acesta este reinvestit în termen de un an în noi acțiuni care îndeplinesc condițiile.

153.

Pentru a putea efectua o analiză corespunzătoare a proporționalității ajutorului de care beneficiază operatorul platformei alternative de tranzacționare, ajutorul de stat poate să fie acordat pentru a acoperi până la 50 % din costurile de investiții suportate pentru înființarea platformei respective.

154.

În cazul stimulentelor fiscale destinate investitorilor corporativi, autoritatea va evalua măsura pe baza condițiilor stabilite în prezentele orientări cu privire la instrumentele fiscale.

155.

Măsura de ajutor de stat trebuie să fie concepută astfel încât să limiteze denaturările concurenței în cadrul SEE. Efectele negative trebuie să fie contrabalansate de efectul pozitiv global al măsurii. În cazul măsurilor de finanțare de risc, potențialele efecte negative trebuie evaluate la fiecare nivel la care este posibil să existe un ajutor: investitorii, intermediarii financiari și administratorii acestora, precum și beneficiarii finali.

156.

Pentru ca autoritatea să poată evalua efectele negative probabile, statul AELS poate să prezinte, în cadrul evaluării ex ante, orice studiu de care dispune, precum și evaluările ex post efectuate pentru scheme similare în ceea ce privește întreprinderile eligibile, structurile de finanțare, parametrii pe baza cărora au fost concepute și zona geografică.

157.

În primul rând, la nivelul pieței pe care se furnizează finanțarea de risc, ajutorul de stat poate avea drept rezultat excluderea investitorilor privați. Ca o consecință a acestui fapt, investitorii privați ar putea să fie mai puțin motivați să ofere finanțare întreprinderilor eligibile și ar fi încurajați să aștepte până când statul va oferi ajutoare pentru astfel de investiții. Acest risc devine cu atât mai însemnat cu cât volumul finanțării totale acordate beneficiarilor finali este mai mare, cu cât întreprinderile beneficiare în cauză sunt mai mari și cu cât stadiul de dezvoltare a acestora este mai avansat, întrucât finanțarea privată devine disponibilă în mod treptat în astfel de cazuri. Mai mult, ajutorul de stat nu ar trebui să înlocuiască riscul comercial obișnuit al investițiilor care ar fi fost asumat de investitori chiar și în absența ajutorului de stat. Cu toate acestea, în măsura în care disfuncționalitatea pieței a fost definită în mod corespunzător, este mai puțin probabil ca măsura de finanțare de risc să aibă drept rezultat o astfel de excludere.

158.

În al doilea rând, la nivelul intermediarilor financiari, ajutorul poate să aibă efecte de denaturare în ceea ce privește creșterea sau menținerea puterii de piață a unui intermediar, de exemplu, pe piața unei anumite regiuni. Chiar și în cazul în care ajutorul nu consolidează în mod direct puterea de piață a intermediarului financiar, o poate face în mod indirect, prin descurajarea extinderii concurenților existenți, provocând ieșirea de pe piață a acestora sau descurajând intrarea pe piață a unor concurenți noi.

159.

Măsurile de finanțare de risc trebuie să vizeze întreprinderile orientate spre creștere care nu sunt în măsură să atragă un nivel adecvat de finanțare din surse private, dar care pot să devină viabile datorită ajutorului de stat pentru finanțare de risc. Cu toate acestea, este improbabil ca o măsură care prevede înființarea unui fond public a cărui strategie de investiții nu demonstrează în mod suficient viabilitatea potențială a întreprinderilor eligibile să îndeplinească cerințele testului comparativ, întrucât într-un astfel de caz investiția de finanțare de risc poate fi echivalentă cu un grant.

160.

Întrucât condițiile referitoare la administrarea comercială și la procesul decizional orientat spre profit prevăzute în Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare în ceea ce privește finanțarea de risc sunt esențiale pentru asigurarea faptului că selecția întreprinderilor care sunt beneficiari finali se bazează pe o logică comercială, nu se poate deroga de la aceste condiții în temeiul prezentelor orientări, inclusiv în cazul în care măsura implică intermediari financiari publici.

161.

Fondurile de investiții de anvergură redusă, cu o orientare regională limitată și fără mecanisme de guvernanță adecvate vor fi analizate în vederea evitării riscului de menținere a unor structuri de piață ineficiente. Este posibil ca schemele regionale de finanțare de risc să nu fie de o anvergură suficient de mare și un domeniu de aplicare suficient de larg din cauza lipsei de diversificare legate de absența unui număr suficient de întreprinderi eligibile ca obiective-țintă de investiții, ceea ce ar putea să reducă eficiența fondurilor respective și să aibă drept rezultat acordarea de ajutoare unor întreprinderi mai puțin viabile. Investițiile respective ar putea să denatureze concurența și să ofere avantaje necuvenite anumitor întreprinderi. În plus, astfel de fonduri pot fi mai puțin atractive pentru investitorii privați, în special pentru investitorii instituționali, întrucât pot să fie percepute mai degrabă ca un vehicul menit să servească obiectivele politicii regionale decât ca o oportunitate de afaceri viabilă care oferă rate de rentabilitate acceptabile ale investițiilor.

162.

În al treilea rând, la nivelul beneficiarilor finali, autoritatea va evalua dacă măsura are efecte de denaturare pe piețele de produse pe care concurează întreprinderile respective. De exemplu, măsura poate să denatureze concurența în cazul în care vizează întreprinderi din sectoare cu performanțe slabe. O extindere substanțială a capacității ca urmare a acordării de ajutoare de stat pe o piață cu performanțe slabe ar putea, în special, să denatureze în mod nejustificat concurența, întrucât crearea sau menținerea unei capacități excedentare ar putea avea drept consecință restrângerea marjelor de profit, reducerea investițiilor concurenților sau chiar ieșirea acestora de pe piață. De asemenea, poate să împiedice întreprinderile să intre pe piață. Aceasta are drept rezultat structuri de piață ineficiente, care, pe termen lung, prejudiciază și interesele consumatorilor. Atunci când piața din sectoarele vizate este în creștere, există, în mod normal, mai puține motive de teamă cu privire la faptul că ajutorul va afecta în mod negativ stimulentele dinamice sau va împiedica în mod nejustificat ieșirea sau intrarea pe piață. Prin urmare, autoritatea va analiza nivelul capacităților de producție în sectorul respectiv, luând în considerare cererea potențială. Pentru ca autoritatea să poată efectua o astfel de evaluare, statul AELS trebuie să precizeze dacă măsura de finanțare de risc este sectorială sau acordă prioritate anumitor sectoare în raport cu altele.

163.

Ajutorul de stat poate să împiedice mecanismele de piață să genereze rezultate eficiente prin recompensarea celor mai eficienți producători și prin exercitarea unei presiuni asupra celor mai puțin eficienți pentru a efectua îmbunătățiri sau restructurări sau pentru a ieși de pe piață. Atunci când întreprinderi ineficiente beneficiază de ajutor, acest fapt poate împiedica alte întreprinderi să intre sau să se extindă pe piață, iar concurenții sunt stimulați în mai mică măsură să inoveze.

164.

De asemenea, autoritatea va evalua eventualele efecte negative în materie de delocalizare. În acest sens, autoritatea va analiza dacă este probabil ca fondurile regionale să stimuleze delocalizarea în cadrul SEE. În cazul în care activitățile desfășurate de intermediarul financiar vizează o regiune neasistată învecinată cu regiuni asistate sau cu o regiune cu o intensitate a ajutoarelor regionale mai mare decât cea a regiunii vizate, riscul de producere a unei astfel de denaturări este mai pronunțat. O măsură regională de finanțare de risc care se concentrează numai pe anumite sectoare ar putea avea, de asemenea, efecte negative de delocalizare.

165.

În cazul în care măsura are efecte negative, statul AELS trebuie să identifice mijlocele de reducere la minimum a denaturărilor respective. De exemplu, statul AELS poate să demonstreze că efectele negative vor fi limitate la minimum, luând în considerare, de exemplu, cuantumul global al investiției, tipul și numărul de beneficiari și caracteristicile sectoarelor vizate. La compararea efectelor pozitive și a celor negative, autoritatea va lua în considerare și amploarea efectelor respective.

166.

Statele AELS trebuie să publice următoarele informații pe un site internet care să pună la dispoziție date cuprinzătoare privind ajutoarele de stat, la nivel național sau regional:

167.

Ajutorul pentru finanțare de risc poate să fie cumulat cu orice altă măsură de ajutor de stat care are costuri eligibile identificabile.

168.

Ajutorul pentru finanțare de risc poate să fie cumulat cu alte măsuri de ajutor de stat fără costuri eligibile identificabile sau cu un ajutor de minimis până la cel mai ridicat plafon total relevant de finanțare stabilit în condițiile specifice ale fiecărui caz într-un regulament de exceptare pe categorii de ajutoare sau într-o decizie adoptată de autoritate.

169.

Finanțarea furnizată de AELS gestionată la nivel central de instituțiile, agențiile, întreprinderile comune sau alte organisme ale SEE care nu se află, în mod direct sau indirect, sub controlul statelor AELS nu constituie ajutor de stat. În cazul în care o astfel de finanțare din partea SEE este combinată cu un ajutor de stat, numai acesta din urmă va fi luat în considerare pentru a stabili dacă sunt respectate pragurile de notificare și cuantumurile maxime ale ajutorului, cu condiția ca valoarea totală a finanțării publice acordate în legătură cu aceleași costuri eligibile să nu depășească cea mai favorabilă rată de finanțare prevăzută în normele aplicabile ale dreptului SEE.

170.

Pentru a se oferi garanții suplimentare cu privire la faptul că denaturările concurenței și ale schimburilor comerciale sunt limitate, autoritatea poate solicita ca anumite scheme să aibă o durată limitată și să facă obiectul unei evaluări, care trebuie să abordeze următoarele aspecte:

171.

Evaluarea poate să fie necesară pentru următoarele scheme de ajutor:

172.

Evaluarea trebuie efectuată de către un expert independent de autoritatea care acordă ajutorul de stat, pe baza unei metodologii comune (33) și trebuie făcută publică. Evaluarea trebuie prezentată autorității cu suficient timp înainte pentru a se putea evalua posibilitatea prelungirii schemei de ajutor și, în orice caz, la expirarea schemei. Domeniul de aplicare exact și metodologia evaluării care urmează să fie efectuată vor fi definite în decizia de aprobare a schemei de ajutor. Orice măsură de ajutor ulterioară cu un obiectiv similar trebuie să țină seama de rezultatele evaluării respective.

173.

Orientările autorității privind promovarea investițiilor cu capital de risc în întreprinderile mici și mijloci ar urma să se aplice până la 30 iunie 2014.

174.

Autoritatea va aplica principiile prevăzute în prezentele orientări pentru evaluarea compatibilității tuturor ajutoarelor pentru finanțare de risc care vor fi acordate în perioada 1 iulie 2014-31 decembrie 2020.

175.

Ajutoarele sub formă de capital de risc acordate în mod ilegal sau care vor fi acordate înainte de data de 1 iulie 2014 vor fi evaluate în conformitate cu normele în vigoare la data acordării acestora.

176.

Pentru a răspunde așteptărilor legitime ale investitorilor privați, în cazul schemelor de finanțare de risc care prevăd acordarea de finanțare publică unor fonduri de investiții în societăți necotate, data angajării fondurilor publice în fondurile de investiții în societăți necotate, care este data semnării acordului de finanțare, determină aplicabilitatea normelor în cazul măsurii de finanțare de risc.

177.

Autoritatea consideră că punerea în aplicare a prezentelor orientări va duce la modificarea substanțială a principiilor de evaluare privind ajutorul sub formă de capital de risc în statele AELS. De asemenea, având în vedere noile condiții economice și sociale, pare a fi necesar să se analizeze dacă toate schemele de ajutor sub formă de capital de risc sunt în continuare justificate și eficace. Din aceste motive, autoritatea propune statelor AELS următoarele măsuri corespunzătoare, în temeiul articolului 1 alineatul (1) din partea I a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție:

178.

Pentru a răspunde așteptărilor legitime ale investitorilor privați, statele AELS nu au obligația de a lua măsuri corespunzătoare în ceea ce privește schemele de ajutor sub formă de capital de risc în favoarea IMM-urilor în cadrul cărora angajarea fondurilor publice în fondurile de investiții în societăți necotate, care se produce la data semnării acordului de finanțare, s-a efectuat înainte de data publicării prezentelor orientări și toate condițiile prevăzute în acordul de finanțare rămân neschimbate. Acești intermediari financiari pot să își desfășoare în continuare activitatea și să investească în conformitate cu strategia lor inițială de investiții până la încheierea perioadei prevăzute în acordul de finanțare.

179.

În conformitate cu articolul 21 din partea II a Protocolului 3 la Acordul privind Autoritatea de Supraveghere și Curtea de Justiție, coroborat cu articolele 5 și 6 din Decizia nr. 195/04/COL, statele AELS trebuie să prezinte rapoarte anuale autorității.

180.

Statele AELS trebuie să țină evidențe detaliate privind toate măsurile de ajutor. Evidențele respective trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a se stabili îndeplinirea condițiilor privind eligibilitatea și cuantumurile maxime ale investițiilor. Aceste evidențe trebuie păstrate timp de 10 ani de la data acordării ajutorului și trebuie furnizate, la cerere, autorității.

181.

Autoritatea poate decide să revizuiască sau să modifice prezentele orientări în orice moment, în cazul în care acest lucru ar fi necesar din motive legate de politica în domeniul concurenței sau pentru a ține seama de alte politici și angajamente internaționale ale SEE, de evoluția piețelor sau din orice alt motiv justificat.