EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62017CA0039

Cauza C-39/17: Hotărârea Curții (Camera a patra) din 14 iunie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation – Franța) – Lubrizol France SAS/Caisse nationale du Régime social des indépendants (RSI) participations extérieures (Trimitere preliminară – Libera circulație a mărfurilor – Articolele 28 și 30 TFUE – Taxe cu efect echivalent – Articolul 110 TFUE – Impozite interne – Contribuție socială de solidaritate a societăților – Taxă – Bază impozabilă – Cifră de afaceri anuală globală a societăților – Directiva 2006/112/CE – Articolul 17 – Transferul unui bun într-un alt stat membru – Valoarea bunului transferat – Includere în cifra de afaceri anuală globală)

JO C 276, 6.8.2018, p. 5–6 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

201807200322013642018/C 276/07392017CJC27620180806RO01ROINFO_JUDICIAL201806145621

Cauza C-39/17: Hotărârea Curții (Camera a patra) din 14 iunie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation – Franța) – Lubrizol France SAS/Caisse nationale du Régime social des indépendants (RSI) participations extérieures (Trimitere preliminară – Libera circulație a mărfurilor – Articolele 28 și 30 TFUE – Taxe cu efect echivalent – Articolul 110 TFUE – Impozite interne – Contribuție socială de solidaritate a societăților – Taxă – Bază impozabilă – Cifră de afaceri anuală globală a societăților – Directiva 2006/112/CE – Articolul 17 – Transferul unui bun într-un alt stat membru – Valoarea bunului transferat – Includere în cifra de afaceri anuală globală)

Top

C2762018RO510120180614RO00075162

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 14 iunie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation – Franța) – Lubrizol France SAS/Caisse nationale du Régime social des indépendants (RSI) participations extérieures

(Cauza C-39/17) ( 1 )

„(Trimitere preliminară — Libera circulație a mărfurilor — Articolele 28 și 30 TFUE — Taxe cu efect echivalent — Articolul 110 TFUE — Impozite interne — Contribuție socială de solidaritate a societăților — Taxă — Bază impozabilă — Cifră de afaceri anuală globală a societăților — Directiva 2006/112/CE — Articolul 17 — Transferul unui bun într-un alt stat membru — Valoarea bunului transferat — Includere în cifra de afaceri anuală globală)”

2018/C 276/07Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Recurentă: Lubrizol France SAS

Intimată: Caisse nationale du Régime social des indépendants (RSI) participations extérieures

Dispozitivul

Articolele 28 și 30 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru care prevede că baza impozabilă a unor contribuții percepute pe cifra de afaceri anuală a societăților, cu condiția ca aceasta din urmă să atingă sau să depășească o anumită sumă, este calculată ținând seama de valoarea reprezentativă a bunurilor transferate de o persoană impozabilă sau în numele acesteia, în scopul desfășurării activității sale economice, din acest stat membru către un alt stat membru al Uniunii Europene, această valoare fiind luată în considerare din momentul transferului menționat, în timp ce, atunci când aceleași bunuri sunt transferate de persoana impozabilă sau în numele acesteia, în scopul desfășurării activității sale economice, pe teritoriul statului membru vizat, valoarea lor nu este luată în considerare în baza impozabilă menționată decât la momentul vânzării lor ulterioare, cu condiția:

în primul rând, ca valoarea acestor bunuri să nu fie luată din nou în considerare în baza impozabilă menționată la momentul vânzării lor ulterioare în acest stat membru;

în al doilea rând, ca valoarea lor să fie dedusă din baza impozabilă menționată atunci când aceste bunuri nu sunt destinate vânzării în celălalt stat membru sau au fost transportate înapoi în statul membru de origine fără a fi fost vândute și

în al treilea rând, ca avantajele care rezultă din utilizarea contribuțiilor menționate să nu compenseze integral sarcina suportată de produsul național comercializat pe piața națională la momentul introducerii sale pe piață, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.


( 1 ) JO C 112, 10.4.2017.

Top