2.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 81/44

Raportor:

Brenda KING

Coraportor:

Lutz RIBBE

1.1.

La fel ca toate celelalte părți ale lumii, Europa se confruntă cu trei probleme majore: 1. epuizarea resurselor naturale ale planetei, schimbările climatice și declinul biodiversității; 2. inegalitățile sociale, inclusiv șomajul în rândul tinerilor și persoanele lăsate în urmă în regiuni cu industrii aflate în declin; 3. pierderea încrederii publicului în guvern, în clasa politică și în UE și în structurile de guvernanță ale acesteia, precum și în alte instituții.

1.2.

Aceste trei chestiuni importante trebuie privite în contextul digitizării (o tendință majoră) și al globalizării, întrucât ele au avut un impact substanțial – și vor avea pe viitor unul și mai puternic – asupra piețelor forței de muncă din Europa. În special, digitizarea poate fie să faciliteze soluționarea celor trei probleme, fie să le agraveze. Dacă digitizarea va avea un impact pozitiv sau negativ depinde de modul în care aceasta este gestionată din punct de vedere politic.

1.3.

Plecând de la o analiză amănunțită a interacțiunii dintre cele trei chestiuni importante și digitizare, CESE invită Comisia să pregătească o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea durabilă a Europei, cu scopul de a promova măsuri care să îi consolideze economia, în vederea obținerii de beneficii sociale și de mediu. Prezentul aviz își propune să formuleze idei și contribuții care trebuie luate în considerare la pregătirea strategiei pe termen lung.

Unele persoane se opun schimbării. În contextul unor progrese tehnologice continue, acestea sunt clar interesate să mențină starea de fapt, în vreme ce altele se simt nesigure în încercarea de a se adapta la o societate în permanentă schimbare. Pentru alții (de exemplu, susținătorii energiei verzi), modificările nu sunt suficient de rapide. Factorii de decizie ar trebui să ia în considerare aceste temeri și să abordeze direct problema, în loc să se mulțumească cu statu quo-ul. Primul pas ar fi acela de a lansa o dezbatere deschisă cu privire la problemele existente și de a consolida democrația participativă, inclusiv inițiativa cetățenească europeană.

1.4.

„Nicio acțiune” nu reprezintă o opțiune. Pentru a orienta schimbarea în direcția corectă, trebuie să existe voință politică. Sunt necesare interconexiuni tot mai strânse între dezvoltarea economică, protecția mediului și politicile sociale. Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că punerea în aplicare și realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), împreună cu Acordul de la Paris, precum și o tranziție bine gestionată către economia cu emisii reduse de dioxid de carbon și către economia digitală vor soluționa problemele majore cu care se confruntă Europa și vor face ca ea să iasă câștigătoare de pe urma acestei noi revoluții industriale. Recomandăm Comisiei să dezvolte urgent politicile expuse în Comunicarea sa privind „următorii pași” (Documentul de lucru al Comisiei) (1) și să se concentreze mai mult pe integrarea deplină a ODD și a Acordului de la Paris în cadrul de politică europeană și în prioritățile actuale ale Comisiei, pentru a defini o viziune privind o Europă justă și competitivă în perspectiva anului 2050.

1.5.

Necesitatea unor contribuții politice puternice nu trebuie greșit înțeleasă. Deși un cadru de reglementare adecvat este esențial pentru a modela tranziția, Europa are nevoie de o agendă care să vizeze întreaga societate, prin: aspirația la o globalizare echitabilă; obiectivul creșterii competitivității și al transformării Europei într-un lider în materie de noi tehnologii; ambiția de a nu lăsa pe nimeni în urmă; eradicarea sărăciei și crearea unui mediu care să restabilească încrederea populației atât în sistemele politice, cât și în formele multilaterale de guvernanță (2). Pe lângă faptul că sunt deschizătoare de drumuri în numeroase domenii de politică, abordările strategice trebuie să încerce inclusiv să activeze potențialul imens al societății civile. Antreprenoriatul social, inițiativele cetățenești și activitățile comunitare reprezintă doar câteva exemple pentru modul în care se poate realiza o dezvoltare durabilă printr-o abordare ascendentă, în special în ceea ce privește tranziția necesară către o economie circulară sau cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Cazul energiei din surse regenerabile descentralizate este cel mai bun parametru de referință în acest context.

1.6.

În viitorul apropiat, Comisia și CESE ar trebui să desfășoare împreună activități suplimentare, cu privire la principalele domenii politice strategice analizate în prezentul aviz, ca, de exemplu:

1.7.

Pentru a realiza acest mix de politici, este necesară o strategie cuprinzătoare și coerentă. CESE recomandă ca această strategie să fie orientată pe termen lung și explicită, integrată pe orizontală și pe verticală, ușor de gestionat și participativă. Prin urmare, CESE consideră că este esențial să se garanteze că tranziția, în perspectiva anului 2050, este concepută și realizată cu participarea deplină a reprezentanților societății civile. În vederea consolidării democrației participative, Comisia ar trebui să efectueze o analiză privind monopolul pe care îl deține în materie de inițiativă legislativă.

1.

Cum să tratăm limitele planetare și provocarea ecologică majoră, inclusiv schimbările climatice și declinul biodiversității?

2.

Cum să rezolvăm problema creșterii inegalităților sociale într-o lume globalizată?

3.

Ce să facem pentru ca sprijinul pe care cetățenii îl acordă guvernelor și instituțiilor să nu se erodeze?

3.1.1.

Economia bazată pe platforme, inteligența artificială, robotica și internetul obiectelor – evoluțiile la nivel mondial în aceste domenii sunt foarte diverse și se accelerează, iar mai devreme sau mai târziu vor afecta toate domeniile economice și sociale. Tehnologia digitală devine disponibilă pentru părți mari ale societății, însă este posibil ca unele grupuri să nu aibă acces la aceste instrumente digitale deosebit de puternice.

3.1.2.

Convergența tehnologiilor digitale cu nanotehnologia, biotehnologia, știința materialelor, generarea și stocarea energiei din surse regenerabile și informatica cuantică poate da naștere unei noi revoluții industriale (4). Pentru ca Europa să ocupe un loc de frunte în noul context concurențial global în domeniile tehnologiei și economiei, sunt necesare investiții masive și noi inițiative.

3.1.3.

Digitizarea are numeroase beneficii. Ea facilitează apariția unor noi produse și servicii în beneficiul consumatorilor. Ea poate contribui la atingerea unora dintre obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) crescând nivelul global al veniturilor, îmbunătățind calitatea vieții populației, creând oportunități pentru modele democratice mai incluzive și mărind numărul de locuri de muncă de calitate, precum și competitivitatea generală a UE – la fel cum s-a întâmplat și în urma revoluțiilor industriale anterioare. Există însă și amenințări – unele studii arată că este posibil ca digitizarea să distrugă mult mai multe locuri de muncă decât va crea.

3.1.4.

Tehnologia digitală va apropia mult mai mult producția și consumul, reducând la minimum supraproducția. Ea ar putea reduce amprenta de mediu a UE. Comercializarea directă a bunurilor economice poate reduce consumul de resurse, indiferent dacă se realizează prin tranzacții între părți sau printr-o economie colaborativă. De exemplu, tehnologia digitală sprijină răspândirea serviciilor de transport partajat și a vehiculelor autonome, care pot mări durabilitatea de mediu a sistemelor noastre de mobilitate.

3.1.5.

Cu toate acestea, digitizarea nu este durabilă în sine. Există bariere la intrarea pe piață și economii de scară ce îi pot împiedica pe cetățeni să îi valorifice potențialul. Digitizarea ar putea spori inegalitatea, în special din cauza potențialului acesteia de a perturba piețele forței de muncă și a tendinței ei de a crea polarizare, numeroase locuri de muncă cu calificare redusă și medie fiind susceptibile de automatizare. Robotizarea și economia bazată pe platforme pot reprezenta o amenințare gravă pentru numeroase locuri de muncă din Europa și creează noi riscuri, întrucât majoritatea tehnologiilor relevante funcționează pe bază de date, care includ mai ales date cu caracter personal.

3.1.6.

Noile oportunități de a genera bogăție sunt deseori doar în beneficiul unei anumite categorii de persoane: persoanele bine educate, cu bune competențe sociale și cu o toleranță ridicată la risc. Principalii beneficiari ai inovațiilor digitale sunt de regulă furnizorii de capital intelectual, financiar și fizic: inovatorii, acționarii, investitorii și lucrătorii înalt calificați. Există temerea că tehnologia digitală va deveni una dintre principalele cauze ale stagnării sau scăderii veniturilor.

3.1.7.

Este necesară o politică activă și cuprinzătoare, pentru a profita de oportunitățile oferite de digitizare, referitor la cele trei probleme majore descrise mai sus. De asemenea, trebuie monitorizate și gestionate riscurile care derivă din digitizare. CESE ar trebui să se implice în continuare în mod activ cu privire la aceste aspecte.

3.2.1.

Fiind angajată în lupta globală împotriva schimbărilor climatice (și anume, Acordul de la Paris) și în favoarea protecției resurselor naturale, Europa trebuie să reducă urgent și în mod fundamental amprenta de mediu a economiei sale. Criza ecologică ne afectează deja. La nivel global, creșterea populației, creșterea economică pe termen lung bazată pe combustibili fosili și utilizarea nesustenabilă a resurselor și a terenurilor exercită o presiune din ce în ce mai mare asupra mediului. O provocare-cheie, reflectată și în ODD, constă în a garanta că dezvoltarea și creșterea economică respectă limitările planetei, atât în ceea ce privește protecția climei, utilizarea și gestionarea resurselor și calitatea aerului și a apei, cât și protecția biodiversității terestre și marine.

3.2.2.

Decarbonizarea aprofundată a economiei necesită transformarea urgentă a multor sectoare economice. Această trecere de la combustibilii fosili la sursele regenerabile de energie impune o mai mare flexibilitate energetică și mai multă expertiză. Și dezvoltarea generală a energiei „prosumatorilor” (5) ar trebui să constituie un element important și durabil al politicii energetice a UE (6). Sistemele de transport au nevoie de schimbări structurale, prin electrificare și utilizarea în comun a autoturismelor. Locuințele și infrastructurile trebuie modernizate. O bioeconomie avansată poate fi un factor major de impulsionare a ecologizării economiei.

3.2.3.

Europa trebuie să se îndepărteze de actualul model economic liniar, de tipul „a lua, a face, a consuma și a elimina”, și să adopte un model circular reparator prin însăși concepția sa, care să se bazeze, dacă este posibil, pe utilizarea de surse naturale regenerabile și care să păstreze valoarea produselor, a materialelor și a resurselor din economie pentru o perioadă cât mai îndelungată. Digitizarea poate fi importantă în acest context (a se vedea punctul 3.1.4).

3.2.4.

Tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, circulară și ecologică este o șansă pentru ca UE să-și sporească competitivitatea și reziliența. Ea poate îmbunătăți calitatea vieții și bunăstarea cetățenilor Europei. De asemenea, ea reduce dependența de importurile de combustibili fosili și materii prime critice și creează o bază stabilă pentru prosperitatea economică.

3.2.5.

Cu toate acestea, decarbonizarea și tranziția ecologică vor implica provocări sociale (7), întrucât numărul de locuri de muncă din industrii cu amprentă ecologică mare va scădea. Aceasta trebuie acceptată ca o sarcină politică strategică, pentru a beneficia pe deplin de potențialul pe care îl prezintă decarbonizarea și tranziția ecologică pentru crearea de noi locuri de muncă și îmbunătățirea securității sociale, astfel încât avantajele obținute să fie cât mai mari.

3.2.6.

Trecerea către o economie circulară și cu emisii reduse de dioxid de carbon a fost determinată de inițiativele de tip ascendent, gestionate de cetățeni, de autoritățile locale, de consumatori și de întreprinderile inovatoare, atât în legătură cu energia, cât și cu alimentele. Însă în loc să se promoveze inițiative relevante și să se genereze o masă critică în toată Europa, cu un rezultat pozitiv pentru piața forței de muncă și securitatea socială, progresele suplimentare sunt împiedicate adesea de sistemele administrative și de reglementare. Nu s-a înțeles la scară largă faptul că inițiativele ascendente pot fi un instrument foarte util, care permite depășirea problemelor sociale legate de decarbonizare și de tranziția ecologică. Pentru a debloca acest potențial, este necesar să se înlăture barierele structurale care împiedică accesul persoanelor cu capacități reduse la resursele de care au nevoie (în special capital și informații relevante).

3.3.1.

Deși globalizarea și progresul tehnologic au dus la creșterea substanțială a comerțului și a bogăției la nivel mondial, combinația dintre globalizare și progresul tehnologic a contribuit și la adâncirea inegalității sociale (și în materie de mediu). Potrivit Oxfam, averea deținută de doar opt persoane, toți bărbați, este egală cu averea deținută de jumătate dintre cele mai sărace persoane de pe glob.

3.3.2.

În Europa, inegalitatea se adâncește. Potrivit unui studiu recent al OCDE, inegalitatea veniturilor rămâne la un maxim istoric în Europa. În anii ’80, venitul mediu al celor mai bogate 10 % dintre persoane era de șapte ori mai mare decât venitul mediu al celor mai sărace 10 % dintre persoane. În prezent, acesta este de 9,5 ori mai mare. Inegalitatea în materie de bogăție este și mai mare: 10 % dintre gospodăriile cele mai bogate dețin 50 % din bogăția totală, în timp ce 40 % dintre gospodăriile cel mai puțin bogate dețin puțin peste 3 % (8).

3.3.3.

Un motiv pentru agravarea inegalității în Europa îl constituie decuplarea creșterii de venitul net. În timp ce în zona euro PIB-ul a crescut cu peste 16 % în perioada 2008-2015 (peste 17 % la nivelul UE-28), venitul net disponibil al gospodăriilor a stagnat, crescând cu doar 2 % la nivelul UE-28.

3.3.4.

În cele 24 de state membre ale OCDE, productivitatea a crescut cu 27 % din 1995, în timp ce remunerarea medie a muncii a rămas în urmă, crescând cu doar 22 %. Mai rău decât atât, creșterea veniturilor din muncă a fost semnificativ mai mică pentru grupul social cu salarii nete mai mici. Această inegalitate salarială s-a înrăutățit în ultimii 20 de ani în toate țările europene, cu excepția Spaniei. Tendința este mai accentuată în Ungaria, Polonia, Republica Cehă și Regatul Unit (9).

3.3.5.

Există riscul ca acest decalaj să se accentueze odată cu modificarea naturii activităților. De exemplu, automatizarea proceselor industriale complexe, prin intermediul roboticii, amenință să reducă cererea de funcționari cu un nivel mediu de calificare și chiar și numărul de funcționari înalt calificați, care realizează aceste sarcini complexe în prezent. Este probabil ca acest lucru să contribuie mai mult la polarizarea pieței forței de muncă, întrucât noile locuri de muncă create vor aparține fie categoriei lucrătorilor cu calificare (și mai) înaltă (care dezvoltă și întrețin aceste produse/servicii), fie categoriei lucrătorilor cu un nivel scăzut de calificare, mai orientați spre servicii. Potrivit OCDE, 9 % din locurile de muncă sunt în pericol să fie automatizate, în timp ce, pentru alte 25 %, sarcinile se vor modifica semnificativ.

3.3.6.

Răspunsurile guvernelor la impactul digitizării tind să fie mai degrabă reactive decât proactive și sunt orientate în mare parte către diminuarea efectelor secundare ale digitizării, în loc să aibă drept obiectiv exploatarea potențialelor beneficii ale acesteia. Reacțiile guvernelor trebuie să țină seama mai mult de provocarea reprezentată de participarea și reprezentarea lucrătorilor, un aspect important al investițiilor în capitalul uman, pe o piață a forței de muncă în schimbare. CESE ar putea să analizeze în continuare cu atenție impactul digitizării asupra naturii activităților.

3.4.1.

Creșterea inegalităților, cauzată doar parțial de globalizare și de progresele tehnologice, a contribuit la pierderea încrederii în guverne, în clasa politică, în organizațiile internaționale, în instituții și în guvernanța globală. În plus, aceasta a alimentat mișcările populiste și a accentuat declinul partidelor politice tradiționale. Un fenomen îngrijorător este absenteismul tinerilor (ca să nu mai vorbim de votul antisistem): doar 63 % dintre europenii cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani au votat la alegeri în anul 2015 (10).

3.4.2.

Mulți cetățeni europeni se simt deconectați de procesul decizional politic de la nivel național și european. Aceștia consideră că procesele democratice tradiționale nu le permit să aibă un cuvânt de spus în deciziile fundamentale. Abordarea multilaterală (de exemplu, în cadrul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU) reprezintă un model democratic favorabil incluziunii și un mod de depășire a neîncrederii.

3.4.3.

Tranziția către durabilitate nu poate și nu trebuie să fie impusă „de sus”; ea va avea succes doar dacă are la bază un sprijin amplu și o participare activă a majorității întreprinderilor, autorităților locale și regionale, lucrătorilor și cetățenilor. Ea trebuie să presupună o cooperare „ascendentă și descendentă”. Alianțele multilaterale au fost utilizate pentru elaborarea Agendei 2030 și își fac apariția în domeniul politicilor climatice (11). Acestea pot funcționa ca schiță a unui model de guvernanță democratică favorabilă incluziunii, ce s-ar putea aplica la nivelul mai multor sectoare de politică și ar putea facilita schimbările radicale și inovarea.

3.4.4.

În special, generația mai tânără solicită forme netradiționale de angajament politic, în locul partidelor și organismelor politice convenționale. Comunitățile energetice, parteneriatele dintre cetățeni și municipalități pentru a stimula eficiența energetică (de exemplu, prin modele de contractare) sau gestionarea deșeurilor, inițiativele privind orașele de tranziție, agricultura sprijinită de comunitate, blogurile politice și alte formate online sau chiar inițiativele monetare locale sunt forme alternative de angajament politic. Desigur, aceste forme nu vor înlocui activitatea politică tradițională, însă pot avea o contribuție importantă la socializarea politică și la integrarea socială.

3.4.5.

Utilizarea potențialului pe care îl prezintă internetul este o altă abordare promițătoare pentru eliminarea obstacolelor politice. Informația nu a fost niciodată mai disponibilă decât în rețeaua descentralizată, în care nu există un control clasic. Acest lucru aduce noi provocări pentru societate, după cum arată fenomenul denaturării adevărului sau al știrilor false. Cu toate acestea, asistăm la o explozie a formelor alternative, nonierarhice de activism, precum și la o utilizare intensă a rețelelor sociale online de către cetățeni, în special de către tineri.

3.4.6.

E-guvernarea poate conduce la modele de guvernare ce implică un nivel fără precedent de participare a publicului în procesele decizionale. UE ar trebui să se orienteze către state membre ca Estonia, unde s-au realizat deja progrese considerabile. Digitizarea le permite cetățenilor să participe la procesele decizionale cu costuri foarte reduse. Cu toate acestea, există dovezi care arată că există și o „atitudine părtinitoare față de clasa de mijloc” (o reprezentare mai mare a membrilor clasei de mijloc în cadrul forumurilor) în ceea ce privește e-participarea. CESE este bine poziționat pentru a se angaja într-un dialog la nivelul societății civile cu privire la această chestiune.

—

să profite de ceea ce este mai bun în revoluția digitală, pentru a construi o economie nouă, competitivă și durabilă;

—

să treacă la o economie circulară, ecologică și cu emisii scăzute de dioxid de carbon, asigurând o tranziție echitabilă pentru toți;

—

să construiască un model social european solid;

—

să asigure un sistem democratic mai axat pe cetățeni și mai descentralizat, utilizând avantajele cooperării economice echitabile la nivel global.

4.1.

CESE consideră că ODD-urile, împreună cu Acordul de la Paris (COP21), vor revigora viziunea asupra „Europei pe care ne-o dorim” (12)  (13). Comisia trebuie să creeze un impuls pentru punerea în aplicare a acestor acorduri, prin dezvoltarea politicilor prezentate în Comunicarea sa privind „următorii pași”, și pentru încorporarea deplină a acestora în cadrul de politică europeană și în prioritățile actuale ale Comisiei. „Europa pe care ne-o dorim”, ca și Agenda 2030 (și anume ODD-urile) situează persoana în centrul societății și al economiei și oferă fiecăruia posibilitatea de a decide cum dorește să își satisfacă necesitățile în armonie cu mediul social și ecologic. Acest concept nu este utopic. În realitate, Europa dispune în prezent de mijloacele tehnologice și economice necesare pentru a-și realiza viziunea: internetul obiectelor și volumele mari de date, controlul proceselor complexe prin aplicații pentru dispozitive mobile, „prosumul” prin reducerea producției și scăderea costurilor de producție (de exemplu, energia din surse regenerabile, imprimarea 3D), noi moduri de tranzacționare și de plată (tehnologia blockchain, bitcoin și contractele inteligente), cooperatismul și economia colaborativă, ca noi concepte de afaceri, precum și alte inovații.

4.2.

Toate aceste inovații au potențialul de a transforma viziunea în realitate, însă acest lucru presupune o strategie care să ofere soluții pentru cele trei provocări în materie de inovare. Strategia cuprinde un nou concept de bunăstare „dincolo de PIB”, în care prosperitatea economică, incluziunea socială, responsabilitatea de mediu și emanciparea civică sunt urmărite într-o manieră integrată.

4.3.

„Nicio acțiune” nu reprezintă o opțiune: dacă UE nu dorește sau nu poate să dezvolte și să pună în aplicare o strategie cuprinzătoare, Europa nu va fi la înălțimea Agendei 2030 și a viziunii reprezentate de „Europa pe care ne-o dorim”. În lipsa acțiunii, există un risc ridicat de eșec în ceea ce privește fiecare dintre provocările majore: sistemul de organizare a muncii în Europa va fi distrus, decarbonizarea și protecția resurselor vor înceta, întrucât costurile sociale ale tranziției ecologice sunt considerate prea mari, iar inegalitățile sociale și alienarea vor crește, generând un risc pentru democrație.

4.4.

Este extrem de important ca strategia să cuprindă recomandări precise de politică, pentru a ajuta la soluționarea celor trei provocări majore cu care se confruntă Europa și pentru a transforma, astfel, „Europa pe care ne-o dorim” în realitate.

—

inovare;

—

reglementare/guvernanță;

—

politică socială;

—

acces liber;

—

educație/formare;

—

cercetare.

5.1.1.

Inovare: noua revoluție industrială reprezintă o oportunitate pentru a transforma Europa într-un lider tehnologic și a-i spori competitivitatea pe piețele globalizate. Generarea de valoare economică fără costuri externe ridicate trebuie să devină modelul standard de afaceri. Avem nevoie de companii inovatoare și profitabile și de investiții ale întreprinderilor în producția durabilă, pentru a crea locuri de muncă de calitate și a pune bazele economice ale bunăstării. Pentru ca inovarea să contribuie la o Europă mai durabilă, trebuie dezvoltat un cadru care să recompenseze activitățile economice cu o amprentă externă absentă sau redusă radical sau cu un consum limitat de resurse. Aceasta le va permite inovatorilor durabili (cetățeni, întreprinderi, orașe sau regiuni) să concureze în mod eficace cu modelele de afaceri cu o exploatare ridicată a resurselor și/sau o amprentă de mediu semnificativă. Sprijinul proactiv – de exemplu, asigurarea accesului la microcredite pentru IMM-uri, cetățeni, gospodării private, inițiative comunitare, întreprinderi sociale și microîntreprinderi – trebuie să fie asigurat și pentru inovatorii care oferă soluții noi pentru a face față provocărilor de mediu și sociale și care acționează ca primi utilizatori (14). În acest sens, ar putea fi util un brevet european unic, atâta timp cât costurile de depunere a cererilor nu sunt prohibitive (15). În ceea ce privește IMM-urile, măsurile referitoare la a doua șansă ar trebui să fie revizuite pentru a reduce nivelul, actualmente ridicat în UE, al aversiunii față de riscuri (16). De asemenea, politica trebuie să permită experimentarea în toată Europa, în special în sectoarele mobilității, deșeurilor, energiei, agriculturii, educației și sănătății. Pot fi descoperite noi piețe prin transferul achizițiilor publice către servicii digitale, cu emisii scăzute de dioxid de carbon, circulare și ecologice, prestate într-o manieră favorabilă incluziunii sociale.

5.1.2.

Reglementare: un cadru de reglementare trebuie să îndeplinească trei obiective. În primul rând, efectele externe trebuie să fie evaluate cât mai exact posibil din punctul de vedere al costurilor, astfel încât să poată fi dezvoltate modele de afaceri care să ajute la atingerea obiectivelor de durabilitate (17). În al doilea rând, reglementările trebuie să garanteze punerea în aplicare a unor infrastructuri digitale bine dezvoltate pe tot teritoriul Europei, inclusiv în zonele rurale, și asigurarea accesului universal la acestea (inclusiv la încălzirea inteligentă, la rețelele inteligente de energie electrică și la rețelele de mobilitate electrică). Acestea ar trebui să fie tratate în sens juridic ca servicii publice. În ultimul rând, întrucât digitizarea tinde să favorizeze platformele, există riscul de apariție a monopolurilor pe piețele digitale majore. Prin urmare, sunt necesare politici antitrust active (18). De asemenea, CESE a sugerat Comisiei că ar trebui să examineze modalități prin care să poată fi promovate platformele europene, astfel încât valoarea adăugată să rămână în economiile locale (19). O agenție europeană de rating independentă pentru platforme digitale ar putea juca un rol important în echilibrarea puterii de piață a acestora, funcționând cu aceeași competență în toate statele membre, pentru a evalua guvernanța platformelor în ceea ce privește concurența, ocuparea forței de muncă și impozitarea (20).

5.1.3.

Politică socială: schimbarea determinată de decarbonizare și digitizare (a se vedea secțiunea 3) reprezintă o provocare pentru sistemele de securitate socială în materie de gestionare a problemei pierderii locurilor de muncă și de scădere a veniturilor fiscale. Prin urmare, ar trebui examinate și dezvoltate noi modele și abordări, pentru a asigura sustenabilitatea sistemelor de securitate socială în statele membre, pentru a răspunde diferitelor circumstanțe legate de muncă în viitor și pentru a sprijini lucrătorii și comunitățile din sectoarele și regiunile afectate de tranziție. CESE a analizat provocările legate de viitorul muncii în avizul său privind Pilonul european al drepturilor sociale și a solicitat o strategie europeană coerentă în materie de ocupare a forței de muncă, care să vizeze investițiile și inovarea, ocuparea forței de muncă și crearea de locuri de muncă de calitate, condiții de muncă echitabile pentru toți, tranziții rezonabile și fără sincope sprijinite de politici active în domeniul pieței forței de muncă, precum și implicarea tuturor părților interesate, în special a partenerilor sociali. De asemenea, investițiile publice ar trebui să sprijine comunitățile, regiunile și lucrătorii din sectoare care sunt deja afectate de această tranziție, precum și anticiparea și facilitarea viitoarelor restructurări și tranziții către o economie mai verde și mai durabilă (21).

5.1.4.

Acces liber: valorificarea potențialului digitizării pentru o economie verde și echitabilă necesită, înainte de toate, o deschidere generală în economie, care să le permită oamenilor să participe activ și să profite de oportunitățile progreselor tehnologice (de exemplu, combinarea datelor digitale privind energia cu producerea descentralizată de energie). Prin urmare, este extrem de important să se elimine barierele din calea participării economice prin piețe deschise, date deschise, modele cu surse deschise și standarde disponibile public. Fiecare dintre aceste elemente va fi considerat un principiu călăuzitor pentru programele de politică în sectoare strategice: energie, transporturi, logistică și procese de producție. Conceptul de suveranitate a datelor trebui să fie dezvoltat și pus în aplicare prin dreptul european: cetățenii europeni trebuie să aibă dreptul de a-și utiliza propriile date în scopuri proprii, de a stabili ce date cu caracter personal sunt utilizate de terțe părți, de a decide modul în care sunt utilizate datele, de a fi informați cu privire la utilizarea datelor și de a deține controlul deplin asupra utilizării datelor, precum și de a le șterge.

5.1.5.

Educație/formare: atât economia verde, cât și economia digitală necesită competențe specifice, în special întrucât, în viitor, tehnologia digitală va fi un instrument important pentru realizarea decarbonizării economiei europene (a se vedea punctul 3.1.4 și punctul 3.2.3). Pregătirea pentru dezvoltarea competențelor formale și informale necesare, inclusiv în domenii ca munca în colaborare/comunitară și antreprenoriatul (22), trebuie integrată în politicile generale de educație și învățare pe tot parcursul vieții. În acest domeniu, este nevoie de mai mult dialog și de mai multă analiză. Se recomandă utilizarea orientată a fondurilor structurale pentru a asigura un sprijin eficient pentru eliminarea decalajului actual dintre competențele verzi și cele digitale, în special în regiunile care se află deja în tranziție sau care vor fi afectate de tranziție în viitor. Resursele din sistemele de învățământ europene trebuie să se focalizeze pe educație și pe dezvoltarea de abilități în domenii în care competențele umane nu pot fi înlocuite de sistemele de inteligență artificială sau în care este nevoie ca oamenii să completeze aceste sisteme (și anume, sarcinile în care interacțiunea umană este esențială sau în care omul și mașina colaborează și sarcinile care preferăm să fie executate în continuare de oameni) (23).

5.1.6.

Cercetare: o economie digitală, verde și echitabilă va fi reperul pentru modele economice orientate spre viitor. O politică de cercetare bine orientată, bazată pe o analiză a impactului social și asupra mediului al inovațiilor, în special al inovațiilor digitale, va reprezenta calea către această economie. În acest context, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare trebuie să fie disponibile pentru inovatorii care dezvoltă noi tehnologii și servicii digitale care abordează provocările de mediu și/sau sociale. Pentru a-i sprijini, trebuie dezvoltată o rețea de incubatoare.

5.2.1.

Inovare: participarea este un element-cheie al democrației. Alegerile și reprezentarea sunt o metodă de organizare a participării, dar sunt necesare abordări noi și inovatoare pentru organizarea participării, inclusiv a e-participării. Este important ca elaborarea tradițională a politicilor să se deschidă către forme de activitate politică neierarhice, fluide din punct de vedere social și mai puțin formale și să se încurajeze inițiative ale societății civile și ascendente.

5.2.2.

Guvernanță: schimbările necesită dialoguri multilaterale transparente și accesibile în mod liber pentru toate procesele legislative ale UE, la nivel european și local. „Societatea civilă” nu ar trebui să fie redusă la societatea civilă organizată, ci ar trebui să îi includă pe toți cetățenii. Noile alianțe au o importanță deosebită pentru politicile climatice și protecția resurselor (24). Pentru a consolida democrația participativă, cvasimonopolul Comisiei Europene asupra dreptului de inițiativă legislativă trebuie eliminat în favoarea mai multor inițiative din partea Parlamentului European, combinate cu inițiative legislative ascendente, de exemplu, prin rezolvarea problemelor tehnice, juridice și birocratice legate de inițiativa cetățenească europeană (25).

5.2.3.

Acces liber: metodele de externalizare spre public pentru întreaga legislație a UE reprezintă o abordare adecvată pentru depășirea barierelor structurale care fac dificilă participarea cetățenilor la procesul decizional al UE. La conceperea acestei abordări ar trebui să se acorde o atenție specială accesibilității, incluziunii și răspunderii. Accesul liber la politici și politică poate fi înlesnit în și mai mare măsură, prin publicarea online a tuturor activităților și datelor UE, astfel încât acestea să fie accesibile pentru utilizatori.

5.2.4.

Formare/educație: sunt necesare programe de emancipare a cetățenilor pentru a depăși „atitudinea părtinitoare față de clasa de mijloc” (a se vedea punctul 3.4.6). Acest programe ar trebui să fie concepute pentru a angaja acele părți ale populației care tind să se abțină de la participarea activă în politică, economie și societate. Conștientizarea participării și oportunitățile de participare, ca principiu de bază al democrației, trebuie să se bucure de mai multă atenție în educația generală. Trebuie subliniat faptul că participarea activă la procesele de dezvoltare a voinței politice este benefică atât pentru societate, cât și pentru cetățean, ale cărui interese și puncte de vedere sunt luate în considerare. Este necesară o finanțare sporită pentru organizațiile societății civile care sunt orientate către aceste părți neimplicate ale populației și care urmăresc obiective de durabilitate.

5.2.5.

Cercetare: științele sociale trebuie să se concentreze mai mult pe practicile alternative de democrație. Un exemplu este posibila aplicare a metodologiei de utilizare a prototipurilor în politică. Cu această abordare, soluțiile de politică ar fi concepute într-un interval de timp redus și puse apoi în aplicare pe o „piață de testare”, iar impactul acestora ar fi evaluat imediat pe baza feedbackului primit de la cetățeni și de la alte părți interesate relevante. Evaluarea impactului ar constitui baza schimbărilor relevante ale soluțiilor de politică înainte de a le pune în aplicare.

5.2.6.

În termeni mai generali, sunt necesare cercetări suplimentare privind modul de revizuire a legăturii dintre expertiză (științifică) și elaborarea de politici și modul în care integrarea expertizei complet transparente și independente în elaborarea de politici trebuie să fie combinată cu nevoia de consolidare a participării cetățenilor.

5.3.1.

Inovare: o economie digitală, verde și echitabilă implică investiții enorme atât în instalații private (de exemplu, în instalații de energie din surse regenerabile sau stații de încărcare pentru vehicule electrice), cât și în infrastructura publică (de exemplu, digitizarea sistemelor de energie electrică și de mobilitate). Astfel, sectorul financiar va trebui să joace un rol central pentru a face posibilă această inovare. Investițiilor care sprijină transformarea durabilă trebuie să li se aloce resurse financiare, inclusiv resurse publice. Pentru a atinge obiectivele din domeniul climei și energiei, este nevoie de un mediu de investiții stabil și previzibil, iar instrumentele financiare inovatoare trebuie să mobilizeze finanțarea din surse private pentru investiții care, altfel, nu ar putea fi realizate (26)  (27).

5.3.2.

Reglementare: politica trebuie să aibă drept obiectiv construirea unui sistem financiar privat mai durabil, incluzând factorii de durabilitate în evaluarea riscului financiar, extinzând responsabilitățile instituțiilor financiare asupra impactului nefinanciar al deciziilor de investiții și sporind transparența în ceea ce privește efectele sociale și de mediu ale deciziilor de investiții (28). Politicile ar trebui, de asemenea, să încurajeze investitorii să își asume angajamente voluntare de a investi în activități care respectă principiile dezvoltării durabile. Standardele bancare ecologice sunt esențiale pentru trecerea finanțărilor private de la investițiile convenționale către cele cu emisii scăzute de carbon și reziliente la schimbările climatice. Băncile centrale ar trebui să direcționeze alocarea de capital prin politici monetare și micro și macroprudențiale, inclusiv prin standarde de durabilitate.

5.3.3.

Politică socială: gospodăriile vor fi supuse unei presiuni, ca urmare a digitizării și a decarbonizării. Prin urmare, este necesară o reformă fiscală fundamentală pentru a mări venitul disponibil al gospodăriilor și pentru a combina acest obiectiv cu cerințele în materie de decarbonizare. CESE solicită un sistem fiscal bazat pe internalizarea costurilor de mediu și utilizarea veniturilor suplimentare pentru a reduce sarcina fiscală asupra forței de muncă. Trecerea de la impozitarea forței de muncă la utilizarea resurselor ajută la corectarea disfuncționalităților pieței, la crearea de noi locuri de muncă durabile și locale, la creșterea veniturilor disponibile ale gospodăriilor și la stimularea investițiilor ecoinovatoare (29).

5.3.4.

Cercetare: până în prezent, impactul digitizării și al reducerii consumului de combustibili fosili asupra finanțelor publice (eroziune fiscală) este încă, în mare parte, necunoscut. Cercetarea ar trebui să se concentreze pe acest aspect, precum și pe contribuția generală pe care o politică financiară strategică o poate avea asupra dezvoltării durabile.

5.4.1.

Inovare și oportunități de afaceri: având în vedere dimensiunea globală a celor trei probleme majore, nu va fi suficient ca Europa să devină mai durabilă printr-o politică de inovare clară. În cooperare cu partenerii comerciali, Europa trebuie să dezvolte concepte de inovare care să poată fi transferate către alte regiuni ale lumii. Comerțul poate ajuta atât timp cât aspectele de durabilitate sunt criterii-cheie în politica comercială internațională, inclusiv în acordurile comerciale multilaterale și bilaterale. Ar trebui să se atribuie un rol special Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care ar trebui să acorde mai multă atenție politicii de mediu internaționale, ca, de exemplu, Acordul de la Paris sau obiectivele în materie de biodiversitate de la Aichi. Odată ce respectivele standarde sunt instituite, întreprinderile europene, cetățenii europeni, inițiativele comunitare, municipalitățile și regiunile pot dezvolta inovații importante (produse și servicii), care pot fi exportate ca răspuns la nevoia de decarbonizare și folosind oportunitățile oferite de tendința majoră de digitizare. Acestea pot deveni produse care să fie exportate cu succes. Înainte de toate, Comisia Europeană ar trebui să colaboreze cu OMC și cu principalii ei parteneri pentru a utiliza acordurile comerciale în vederea îmbunătățirii sistemelor de stabilire a prețurilor în ceea ce privește CO2 și orice alte externalități care afectează inovarea durabilă.

5.4.2.

Reglementare: una dintre cauzele creșterii amprentei de mediu din economiile noastre este distanța tot mai mare dintre locurile de producție, transformare, consum și uneori eliminarea/valorificarea produselor. Pentru ca comerțul internațional să devină compatibil cu dezvoltarea durabilă, este nevoie de o abordare inteligentă în materie de reglementare a liberalizării, care să ia în calcul și să consolideze sistemele de producție locale, la scară mică. Promovarea și sprijinirea politicilor în materie de economie circulară ar trebui să asigure faptul că sistemele sunt durabile, mici, locale și ecologice. În cazul anumitor activități industriale, dimensiunea decalajelor poate fi mare (30). Reglementarea trebuie să ofere un răspuns la această problemă prin acorduri comerciale bilaterale și multilaterale.

5.4.3.

UE ar trebui să îndemne Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional să joace un rol important în promovarea unor reforme ale sistemului fiscal și financiar, astfel încât să se creeze un mediu care să ajute țările în curs de dezvoltare să mobilizeze mai multe resurse proprii. Acest lucru ar trebui să implice o reformă fiscală internă, dar înseamnă și mobilizarea comunității internaționale pentru a lupta împreună împotriva evaziunii fiscale, a spălării banilor și a fluxurilor ilegale de capital care determină ieșirea mai multor bani din țările în curs de dezvoltare decât banii intrați prin asistența oficială pentru dezvoltare. Mai exact, Comisia Europeană ar trebui să folosească Agenda 2030, inspirată de cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, drept cadru pentru toate politicile și programele externe finanțate prin fonduri europene (31).

5.4.4.

Politică socială: una dintre modalitățile de punere în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), precum și de promovare a unei politici progresive a unui comerț benefic pentru toți o reprezintă punerea în aplicare a unor abordări multipartite în materie de comportament responsabil al întreprinderilor. În cadrul acestor abordări, întreprinderile, ONG-urile, sindicatele și guvernele definesc împreună modul în care obligația de a respecta drepturile omului poate fi pusă în practică. Există îngrijorări tot mai mari cu privire la încălcarea drepturilor omului în lanțurile de aprovizionare, în special în ceea ce privește „minereurile din zonele de conflict”, cum ar fi cobaltul, care este utilizat la fabricarea bateriilor reîncărcabile din telefoanele mobile, calculatoarele portabile, vehiculele electrice, aeronavele și uneltele electrice. Având în vedere angajamentul față de tranziția către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon, pregătirea continuă pentru digitizare și complexitatea implicată de comportamentul responsabil în afaceri în cadrul lanțurilor de aprovizionare internaționale, colaborarea multilaterală dintre părțile interesate este esențială. Prin urmare, CESE salută inițiativa guvernului neerlandez, la care – spre satisfacția sa – este asociat, de a spori gradul de conștientizare cu privire la modul în care acțiunile multipartite pot facilita înțelegerea comportamentului responsabil în afaceri, în special în cazul lanțurilor de aprovizionare complexe, care sunt exploatate prin utilizarea muncii copiilor, a celei forțate sau în condiții periculoase.

5.4.5.

Acces liber: noile acorduri comerciale trebuie să se bazeze pe aprobarea obținută prin noi procese democratice, cu o participare sporită a cetățenilor la procesul decizional comun. Capitolele privind comerțul și dezvoltarea durabilă (CDD) din acordurile comerciale ale UE în vigoare nu funcționează așa cum ar trebui. În primul rând, ele ar trebui să includă acordurile multilaterale globale (Agenda 2030 și Acordul de la Paris). În al doilea rând, mecanismele de monitorizare de către societatea civilă ar trebui consolidate și ar trebui introdusă o analiză din perspectiva societății civile. În al treilea rând, mecanismele de asigurare a respectării dispozițiilor trebuie să se aplice și capitolelor CDD (32).

5.4.6.

Cercetare: sunt necesare mai multe dovezi empirice pentru a evalua impactul apariției rapide în comerțul internațional a unor noi moduri de consum și producție, care se extind treptat asupra serviciilor transnaționale, în special în ceea ce privește impactul lor asupra impozitării transnaționale. Aceasta ar trebui să constituie baza pentru o decizie privind eventuala lor includere în normele generale ale OMC sau în acordurile bilaterale și regionale, așa cum a fost cazul Agendei privind munca decentă.

5.4.7.

Reamintim Comisiei recomandarea noastră anterioară privind realizarea unei evaluări complete a impactului referitoare la efectele probabile pe care le va avea punerea în aplicare a ODD și a Acordului de la Paris asupra politicii comerciale a UE.

6.1.

În secțiunea 5 am identificat o serie de domenii în care sunt necesare măsuri de politică pentru construirea unei Europe mai durabile, într-un context socioeconomic care se schimbă radical. Se pot identifica patru criterii pentru strategia de durabilitate a Europei. Aceasta trebuie să fie:

Aceste patru criterii sunt detaliate mai jos.

6.2.1.

Gândirea strategică înseamnă dezvoltarea unei perspective pe termen lung pe baza viziunii „Europa pe care ne-o dorim”, descrisă în secțiunea 4, și stabilirea căii pe care trebuie să o urmeze Europa pentru transpunerea în realitate a acestei viziuni. Vor fi necesare trei decenii pentru ca schimbările sociale impuse de problemele globale și de tendința majoră de digitizare (descrise în secțiunea 3) să se concretizeze. Numeroase decizii relevante, inclusiv decizii privind investițiile, necesită timp pentru a intra în vigoare. Prin urmare, trei decenii par a fi un interval de timp adecvat pentru strategia de durabilitate a Europei. Obiectivele relevante și măsurile corespunzătoare de politică trebuie să fie proiectate pe baza acestui interval de timp (33). Această abordare retrospectivă ar însemna că punctul de referință este considerat un scenariu optim pentru 2050 și că din acest scenariu decurg toate măsurile necesare pentru realizarea scenariului optim. Luarea în considerare a unui scenariu optim permite conceperea unui discurs pozitiv. Tranziția de la economia cu emisii ridicate de carbon și care utilizează intensiv resursele și de la societatea centralizată a secolului XX nu trebuie să fie văzută ca punitivă sau ca un final al progresului, ci ca o perioadă nouă, pozitivă, care oferă oportunități atractive pentru cetățeni.

6.3.1.

Orientarea pe termen lung a strategiei privind durabilitatea nu înseamnă că nu trebuie luate măsuri de politică pe termen scurt. Din contră, un element central al strategiei privind durabilitatea ar trebui să fie dezvoltarea lanțului de măsuri de politică necesare pentru atingerea obiectivelor proiectate pentru 2050, începând cu programe politice care să intre în vigoare pe termen lung, cu planuri de politică cu efecte pe termen mediu și cu măsuri specifice, orientate pe termen scurt. Pentru a atinge un grad cât mai ridicat de eficacitate, trebuie precizată în mod clar ierarhia dintre programele de politică, planurile de politică și măsurile de politică. În abordările anterioare privind durabilitatea, în special în cazul celor dezvoltate în cadrul Strategiei de la Lisabona și al Strategiei Europa 2020, caracterul explicit era, în mod evident, absent în ceea ce privește măsurile specifice de politică. În acest sens, strategia europeană privind durabilitatea ar trebui să ia drept referință Strategia de la Göteborg pentru dezvoltare durabilă (34), care pune în mod clar accentul pe măsuri de politică, astfel cum s-a reafirmat în Comunicarea Comisiei privind o platformă de acțiune (35).

6.4.1.

În ceea ce privește concretizarea abordărilor de politică descrise în secțiunea 5 și punerea în aplicare a diferitelor măsuri de politică prevăzute în secțiunea 5, un lucru trebuie luat foarte în serios: strânsa legătură dintre cele trei probleme globale și tendința majoră de digitizare. Prin urmare, o strategie de succes trebuie să evite gândirea compartimentată și să fie integrată pe orizontală, cuprinzând toate cele șase domenii de politică. O astfel de strategie amplă pe termen lung ar putea înlocui Strategia Europa 2020 actuală, combinând punerea în aplicare a celor 17 obiective de dezvoltare durabilă universale, care reflectă un angajament ferm față de Acordul de la Paris privind schimbările climatice, cu prioritățile de lucru ale Comisiei Europene (36).

6.4.2.

O politică de succes privind durabilitatea trebuie să fie integrată și pe verticală. Dezvoltarea durabilă va avea nevoie de sprijin la toate nivelurile de politică relevante (local, regional, național, european și global). Prin urmare, trebuie definit clar la ce niveluri de politică ar trebui luate măsurile relevante prevăzute în cadrul strategic. CESE recomandă introducerea unui cadru pentru guvernanță și coordonare, în paralel cu strategia, pentru a asigura coerența dintre măsurile centralizate și descentralizate, precum și pentru a implica societatea civilă organizată la nivel național și regional. Semestrul european ar trebui dezvoltat în continuare, pentru a include un mecanism de coordonare pe verticală a punerii în aplicare a ODD.

6.5.1.

Dezvoltarea durabilă are nevoie de o gestionare politică. Pe baza obiectivelor măsurabile proiectate pentru 2050 (a se vedea punctul 6.2), trebuie stabilite obiective intermediare, care să servească drept repere. Este nevoie de o evaluare continuă pentru a se urmări dacă lanțul de măsuri de politică explicite (a se vedea punctul 6.3) produce rezultatele dorite. În cazul în care rezultatele nu sunt pe măsura obiectivelor și țintelor, trebuie să se asigure alinierea imediată a măsurilor de politică.

6.5.2.

Pentru a evalua progresul din punctul de vedere al cadrului strategic pe termen lung și al scenariului optim pentru 2050, este nevoie de o fișă de evaluare amplă, care să reflecte abordarea complexă, multisectorială, descrisă în prezentul aviz. Această fișă de evaluare ar trebui să includă indicatori din toate cele șase domenii de politică, pentru a reflecta caracterul interdependent al celor trei probleme globale și al tendinței majore de digitizare descrise în secțiunea 2. O abordare strategică autentică a durabilității va fi posibilă doar dacă este îndeplinită sarcina extrem de analitică de stabilire a indicatorilor corespunzători și de includere a acestora într-o fișă de evaluare holistică. De asemenea, trebuie gestionată coordonarea pe verticală și pe orizontală a politicii privind durabilitatea (a se vedea punctul 6.4). Pentru a îndeplini aceste trei sarcini (monitorizarea și evaluarea, alinierea măsurilor de politică și coordonarea integrării pe orizontală și pe verticală), este nevoie ca organele administrative să poată fi trase la răspundere. O soluție ar putea fi înființarea unei direcții generale la nivelul UE și a unor organe similare la nivel național.

6.5.3.

În plus, CESE recunoaște că, într-o lume aflată în rapidă schimbare, comunitățile trebuie evaluate pe baza altor indicatori decât creșterea economică. Prin urmare, CESE a sugerat utilizarea unui nou reper: „progresul societăților”. Această măsură ia în considerare alți factori decât creșterea economică pentru a evalua progresele unei comunități. Progresul societăților ar trebui considerat un reper complementar creșterii economice, oferind o imagine mai amplă a situației la nivelul unei comunități (37).