15.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 468/128

—

având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CNUDPH) (1) și intrarea sa în vigoare la 21 ianuarie 2011, în conformitate cu Decizia 2010/48/CE a Consiliului din 26 noiembrie 2009 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în special articolul 6, referitor la femeile și fetele cu dizabilități,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) din 18 decembrie 1979,

—

având în vedere Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor,

—

având în vedere articolele 10, 19 și 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (2),

—

având în vedere propunerea Comisiei de directivă a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, dizabilități, vârstă sau orientare sexuală (COM(2008)0426), precum și poziția Parlamentului din 2 aprilie 2009 (3) pe această temă,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 15 noiembrie 2010 intitulată „Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilități: un angajament reînnoit pentru o Europă fără bariere” (COM(2010)0636) și documentele de lucru ale serviciilor Comisiei care însoțesc strategia intitulat „Planul inițial de punere în aplicare a Strategiei europene 2010-2020 pentru persoanele cu handicap – Lista acțiunilor pentru 2010-2015” (SEC(2010)1323 și SEC(2010)1324),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 16 decembrie 2010 intitulată „Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: un cadru european pentru coeziunea socială și teritorială” (COM(2010)0758),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 3 decembrie 2012 de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind accesibilitatea site-urilor internet ale organismelor din sectorul public (COM(2012)0721),

—

având în vedere Recomandarea 98/376/CE a Consiliului din 4 iunie 1998 privind cardul de parcare pentru persoanele cu dizabilități (4),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind „Promovarea incluziunii pe piața muncii – redresarea în urma crizei și pregătirea pentru Agenda de la Lisabona de după 2010”,

—

având în vedere proiectul de rezoluție a Consiliului din 2 iunie 2010 privind un nou cadru european pentru persoanele cu handicap (10173/2010) și Rezoluția Consiliului cu privire la situația persoanelor cu handicap în Uniunea Europeană (2008/C 75/01),

—

având în vedere raportul Comisiei privind funcționarea și efectele Regulamentului (CE) nr. 1107/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale persoanelor cu mobilitate redusă pe durata călătoriei pe calea aerului (COM(2011)0166),

—

având în vedere hotărârea Curții Europene de Justiție (cauza C 13/05 privind Directiva 2000/78/CE – Egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă – conceptul de dizabilitate) (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 iunie 1988 referitoare la limbajul semnelor pentru persoanele cu deficiențe de auz (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 mai 1989 referitoare la femeile cu dizabilități (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 septembrie 1992 referitoare la persoanele cu dizabilități mentale (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 decembrie 1995 referitoare la drepturile persoanelor cu dizabilități (9),

—

având în vedere declarația sa din 9 mai 1996 referitoare la drepturile persoanelor care suferă de autism (10),

—

având în vedere poziția sa din 13 decembrie 1996 referitoare la cardul de parcare pentru persoanele cu dizabilități – drepturile persoanelor cu dizabilități (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 aprilie 1997 referitoare la șansele egale pentru persoanele cu dizabilități (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 aprilie 2001 intitulată „Către o Europă fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 septembrie 2003 referitoare la Comunicarea Comisiei intitulată „Către un instrument cu forță juridică obligatorie al Organizației Națiunilor Unite destinat promovării și protecției drepturilor și demnității persoanelor cu dizabiltăți” (14),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 aprilie 2009 referitoare la Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Protocolul facultativ la aceasta (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2011 referitoare la mobilitatea și incluziunea persoanelor cu handicap în Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 martie 2011 referitoare la reducerea inegalităților în materie de sănătate în UE (17),

—

având în vedere Pactul european pentru egalitatea de gen (2011-2020),

—

având în vedere Planul de acțiune privind egalitatea de gen și afirmarea femeilor (2010-2015),

—

având în vedere Al doilea manifest privind drepturile femeilor și fetelor cu dizabilități din Uniunea Europeană („Un set de instrumente pentru activiști și decidenți”)

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și avizele Comisiei pentru dezvoltare și Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A7-0329/2013),

A.

întrucât optzeci de milioane de persoane cu dizabilități care trăiesc în Uniunea Europeană au mare nevoie de un mediu accesibil și lipsit de prejudecăți fizice, intelectuale și sociale, fără bariere, obstacole și stereotipuri care împiedică exercitarea deplină a drepturilor fundamentale ale omului și a „cetățeniei europene”; întrucât din aceste 80 de milioane de persoane, 46 de milioane sunt femei și fete,

B.

întrucât aproximativ un miliard de oameni din întreaga lume (18) suferă de dizabilități, iar 80 % dintre aceștia trăiesc în țările în curs de dezvoltare; întrucât femeile cu dizabilități sunt dezavantajate pe multiple planuri, confruntându-se cu dificultăți semnificative în obținerea accesului la locuințe adecvate, la asistență medicală, transport public, educație, formare profesională și locuri de muncă, sunt tratate inegal în ceea ce privește accesul la credite și la alte resurse productive și participă foarte rar la procesele decizionale;

C.

întrucât numărul persoanelor în vârstă este în creștere, ceea ce înseamnă că numărul persoanelor cu dizabilități va crește la rândul său; întrucât, conform datelor OMS, prevalența dizabilităților este mai mare în rândul femeilor, acestea fiind afectate în mod deosebit de acest fenomen, ca urmare a speranței de viață mai mari;

D.

întrucât creșterea numărului de persoane cu dizabilități înseamnă o creștere a sarcinilor îngrijitorilor, în special a persoanelor din familie care le îngrijesc, în cea mai mare parte t femei care sunt obligate să lucreze cu program redus și chiar să părăsească piața muncii pentru a avea grijă de rudele dependente;

E.

întrucât este esențială participarea economică și socială integrală a femeilor cu dizabilități dacă se dorește ca Strategia Europa 2020 să reușească să creeze o creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii; întrucât persoanelor cu dizabilități, inclusiv femeilor și fetelor, trebuie să li se acorde șanse și oportunități echitabile și egale de participare la viața socială, economică și politică a comunității; întrucât persoanele cu dizabilități se confruntă în continuare cu diverse obstacole în calea participării depline în societate, ceea ce conduce deseori la excludere socială și la sărăcie și limitează exercitarea deplină a cetățeniei europene;

F.

întrucât discriminarea poate duce la izolare socială și marginalizare, la traume psihologice și nefericire;

G.

întrucât baza asociativă a oricărui stat democratic constă în facilitarea participării tuturor cetățenilor, indiferent de sex, la procesele democratice (în special la alegeri), crearea, acolo unde este cazul, a unor infrastructuri care să permită o astfel de participare și, în consecință, promovarea incluziunii în cazul femeilor cu dizabilități;

H.

întrucât toate părțile implicate trebuie să asigure accesul egal al femeilor cu dizabilități la servicii medicale publice de calitate, și anume prin îmbunătățirea formării profesionale și a învățării pe tot parcursul vieții pentru personalul medical în ceea ce privește nevoile specifice ale acestora, inclusiv în domeniul sănătății sexuale și reproductive;

I.

întrucât femeile cu dizabilități trebuie să își exercite dreptul la educație, sănătate, muncă, mobilitate, viață de familie, relații sexuale, căsătorie și maternitate, precum și la mecanismele de protecție care garantează aceste drepturi;

J.

întrucât reprezentarea în sfera publică a parteneriatului, a sexualității și a maternității, astfel cum sunt ele trăite de femeile și fetele cu dizabilități, contribuie la eforturile de combatere a prejudecăților, a stereotipurilor persistente și a dezinformării; întrucât o astfel de reprezentare se poate realiza sub diferite forme, în special prin folosirea mijloacelor artistice și culturale și a mass-mediei;

K.

întrucât femeile și fetele cu dizabilități sunt mult mai susceptibile de a fi victime ale violenței, și în special a violenței domestice și a exploatării sexuale, iar estimările arată că femeile cu dizabilități au de 1,5 până la 10 ori mai multe șanse de a fi abuzate decât femeile fără dizabilități (19); întrucât, în funcție de mediul – în comunitate sau în instituții – în care trăiesc femeile, trebuie să se ia măsuri specifice pentru a contracara acest fenomen inacceptabil care constituie o infracțiune și o încălcare gravă a drepturilor omului; întrucât tuturor femeilor trebuie să li se asigure acces deplin la serviciile de sprijin, pentru că femeile și fetele cu dizabilități suferă din cauza dependenței emoționale mai pronunțate, a riscului mai mare de a fi victime ale tuturor formelor de violență de gen, înregistrează niveluri mai scăzute ale dezvoltării personale și sociale și se confruntă cu o ignoranță generalizată în materie de sexualitate și cu nenumăratele mituri nocive care înconjoară acest aspect; întrucât cifrele arată că, din cauza creșterii sărăciei, exploatarea sexuală a femeilor cu dizabilități a devenit mai frecventă;

L.

întrucât femeile și fetele cu dizabilități sunt expuse la discriminări multiple ce decurg din inegalități de gen, vârstă, religie, etnie, comportament cultural și social și stereotipuri legate de dizabilități care trebuie contracarate; întrucât femeile cu dizabilități sunt adesea discriminate în comparație cu bărbații cu dizabilități în ceea ce privește accesul la locuri de muncă și educație; întrucât Comisia și statele membre pot contracara acest fenomen prin implementarea integrării problematicii de gen în toate domeniile relevante ale politicilor privind dizabilitățile;

M.

întrucât autorităților publice le revine responsabilitatea de a înființa servicii publice specializate, la standarde ridicate, pentru a asigura un mediu adaptat pentru femeile și fetele cu dizabilități, astfel încât acestea să poată fi capabile să-și asume pe deplin drepturile și responsabilitățile și să ia propriile decizii, devenind treptat mai independente, în condiții de egalitate cu persoanele care nu suferă de nicio dizabilitate; întrucât situația, infrastructura, legislația și structurile de sprijin variază considerabil de la un stat membru la altul;

N.

întrucât femeile și fetele cu dizabilități se pot bucura de drepturi egale numai dacă se realizează dreptatea între femei și bărbați și dacă au acces la administrația publică în condiții de egalitate cu persoanele fără nicio dizabilitate; întrucât, cu toate acestea, implementarea egalității de gen și practica în materie variază considerabil la nivelul UE;

O.

întrucât comunitatea oamenilor cu una sau mai multe dizabilități fizice, psihice sau intelectuale este extrem de eterogenă și, prin urmare, este necesar să se asigure un tratament în funcție de nevoile individuale;

P.

întrucât nivelul ridicat al șomajului pentru persoanele cu dizabilități este în continuare inacceptabil; întrucât aceasta înseamnă că persoanele cu dizabilități, fiind un grup vulnerabil mult mai susceptibil la sărăcie, se confruntă cu un risc mai mare de excludere socială; întrucât dificultățile cu care se confruntă femeile și fetele cu dizabilități pentru a pătrunde pe piața muncii le împiedică să aibă o existență ordonată și independentă; întrucât ocuparea unui loc de muncă este nu numai o sursă de venit, dar, de asemenea, a devenit un mod de integrare în societate prin crearea de legături cu lumea și crearea unei rețele de relații interpersonale; întrucât femeile și fetele cu dizabilități sunt adesea subsalarizate; întrucât barierele în calea mobilității, precum și dependența mare de membrii familiei și îngrijitorii trebuie să fie depășite pentru a încuraja participarea activă a acestora la educație, piața forței de muncă și la viața socială și economică a comunității;

Q.

întrucât, cu cât statele membre investesc mai multe resurse pentru integrarea lor, cu atât femeile cu dizabilități vor reuși mai bine să aibă o viață independentă, care să le permită să își dezvolte aptitudinile;

R.

întrucât femeile cu dizabilități care provin din zone mai dezavantajate ale societății au avut mai puține șanse de a-și dezvolta aptitudinile și de a-și valorifica potențialul prin forțe proprii;

S.

întrucât criza economică și reducerile operate în sistemul public de sănătate și în serviciile sociale din majoritatea statelor membre au consecințe negative pentru grupurile vulnerabile, în special pentru femeile și fetele cu dizabilități; întrucât acestea se confruntau cu un risc mai mare de pauperizare încă dinaintea crizei; întrucât aceste măsuri de austeritate au însemnat de fapt reducerea personalului destinat educației speciale și a asistenței oferite persoanelor cu dizabilități, reducerea asistenței sociale pentru îngrijitori, reducerea prestațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilități și a finanțării pentru instituțiile și organizațiile care le sprijină, precum și restricționarea accesului acestora la locuri de muncă în sectorul public, ceea ce a afectat semnificativ viața femeilor cu dizabilități și perspectivele lor de independență,

T.

întrucât există o legătură puternică între mobilitate, dizabilitate și incluziune socială, în special în ceea ce privește libertatea și accesul la comunicare (inclusiv alfabetul Braille, limba semnelor și alte modalități alternative de comunicare), libertatea de circulație în toate domeniile și accesul la servicii; întrucât trebuie încurajată participarea deplină și activă a persoanelor cu dizabilități în toate sferele societății și ar trebui extins accesul acestor persoane la tehnologiile informației și comunicării, la automatizări casnice și la soluții de comunicare online,

U.

întrucât, din punctul de vedere al incluziunii și al costurilor, ar fi de dorit ca asistența furnizată de statele membre să le permită femeilor cu dizabilități să locuiască în continuare cu familiile lor, în loc să fie instituționalizate,

1.

subliniază importanța incluziunii pentru toți cetățenii UE, indiferent de deficiențele fizice, intelectuale, psiho-sociale și mentale, și solicită elaborarea unor obiective speciale pentru a asigura acest lucru, în scopul îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu dizabilități și pentru a consolida o politică coerentă prin participarea deplină a tuturor; subliniază faptul că strategiile, politicile și inițiativele legislative care asigură nediscriminarea și egalitatea trebuie să fie elaborate colaborând activ cu toate părțile interesate, inclusiv cu femeilor cu dizabilități;

2.

insistă asupra faptului că în politicile legate de dizabilități trebuie integrată perspectiva de gen și subliniază importanța integrării dizabilității de gen în politicile de gen, în programele și măsurile de consolidare a recunoașterii și înțelegerea intersecționalității genului și dizabilității în UE și în legislația și politicile statelor membre; consideră că femeile cu dizabilități ar trebui invitate să colaboreze cu structurile abilitate în calitate de consultanți, consilieri sau experți; regretă faptul că Strategia europeană pentru persoanele cu handicap 2010-2020 nu include o perspectivă integrată de gen sau un capitol separat cu privire la politicile specifice de gen în materie de dizabilități; regretă, de asemenea, că Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015 nu abordează în mod specific problema dizabilităților, deși femeile cu dizabilități sunt adesea mai dezavantajate decât bărbații cu dizabilități și sunt mai des expuse riscului de sărăcie și excluziunii sociale;

3.

îndeamnă statele membre care încă nu au ratificat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități și protocolul facultativ atașat la aceasta să facă acest lucru pentru a le putea implementa integral;

4.

subliniază faptul că numeroase studii au arătat că femeile cu dizabilități suferă o dublă discriminare pe motive atât de gen, cât și de dizabilitate și subliniază că suprapunerea unei astfel de discriminări are efecte negative în special asupra femeilor și fetelor cu dizabilități; invită Comisia și statele membre, având în vedere lipsa dispozițiilor specifice, să includă în sistemele de protecție socială prevederi pentru femeile cu dizabilități;

5.

reamintește guvernelor că discriminarea pe criterii de dizabilitate este interzisă și solicită statelor membre să depună eforturi mai mari pentru a elimina obstacolele rămase;

6.

reamintește că incluziunea și participarea femeilor și fetelor cu dizabilități pot fi realizate numai dacă se facilitează circulația acestora într-un mediu fizic și social fără bariere și solicită noi eforturi în acest sens;

7.

subliniază rolul pe care îl joacă asociațiile de sprijin reciproc în facilitarea comunicării între persoanele, în special femeile, care trebuie să aibă grijă de rudele sau prietenii apropiați cu dizabilități, precum și activitatea de conștientizare desfășurată de aceste asociații;

8.

subliniază importanța optimizării utilizării instrumentelor de finanțare ale UE, în special a fondurilor structurale, pentru promovarea accesibilității și combaterea discriminării împotriva persoanelor cu dizabilități, acordând o atenție deosebită femeilor care se confruntă deseori cu discriminări multiple, precum și acțiunilor menite să facă mai vizibile oportunitățile de finanțare pentru măsurile de acest gen în programele ulterioare anului 2013;

9.

susține că informațiile privind serviciile aflate la dispoziția cetățenilor (educație, sănătate, justiție, transporturi, relația cu autoritățile etc.) trebuie furnizate în toate limbile, formele și formatele posibile, într-o manieră simplă și sigură; arată că atunci când se oferă astfel de servicii sub formă de asistență prin mediul online sau de asistență telefonică, aceste sisteme trebuie să fie accesibile și pentru femeile cu deficiențe de auz sau deficiențe de auz și vedere;

10.

insistă asupra faptului că incluziunea presupune contracararea stereotipurilor prin transmiterea unor imagini și expresii culturale pozitive și prin organizarea de campanii de conștientizare, care prezintă obiectiv ale femeilor cu dizabilități și expun marea diversitate a rolurilor pe care acestea și le pot asuma în propria viață de zi cu zi și în societate, precum și prin accentuarea reprezentărilor dizabilităților în sfera publică, întrucât tocmai în acest domeniu se constată întârzieri; arată că mass-media joacă un rol important în diseminarea de informații privind femeile cu dizabilități și că ea ar trebui să determine o schimbare în bine în ceea ce privește atitudinea populației față de această categorie, în conformitate cu principiile și valorile prevăzute în Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități;

11.

invită statele membre să ia în considerare violența sexuală ca infracțiune gravă ce este urmărită penal, în special în cazul femeilor cu dizabilități și, în special cu dizabilități mintale, pentru a reduce incidența mare a violurilor raportate și a hărțuirii sexuale și a violenței din instituțiile mari;

12.

subliniază faptul că, pentru a preveni izolarea, abandonul, neglijarea și segregarea fetelor cu dizabilități, este necesar să se lanseze campanii de informare pentru familii, furnizându-le informații privind resursele comunitare disponibile pentru asistența și dezvoltarea viitoare a acestor fete, precum și în vederea demontării stereotipurilor sexiste și discriminatoare; consideră că, atunci când copiii cu dizabilități nu pot fi îngrijiți de rudele de gradul întâi, autoritățile ar trebui să se asigure că ei pot fi îngrijiți de rude mai îndepărtate sau, dacă acest lucru nu este posibil, să asigure îngrijirea lor la nivelul comunității, într-un mediu familial; observă că este necesar să se promoveze adoptarea și preluarea în plasament a copiilor cu dizabilități, prin accelerarea formalităților birocratice și furnizarea de informații și asistență corespunzătoare pentru familiile adoptive sau familiile care îi îngrijesc;

13.

propune ca în domeniul construcțiilor de locuințe să se aibă în vedere aspectele de ordin arhitectural și alte considerații și măsuri în materie de mediu, pentru a accelera de la „o proiectare pentru nevoi speciale” la „o proiectare integratoare și favorabilă incluziunii pentru toți cetățenii”; observă, totuși, că accesul necondiționat și adaptările necesare nu ar trebui să constituie un scop exclusiv arhitectonic și că proiectarea universală ar trebui să reprezinte un obiectiv ferm și o realitate, în special în ceea ce privește nevoile cotidiene de bază ale femeilor cu dizabilități; subliniază necesitatea de a asigura accesul comun sau individual al femeilor cu dizabilități la sistemele de locuințe sociale și de a pune la dispoziție subvenții pentru eliminarea obstacolelor care împiedică mobilitatea în locuință, iar această facilitate ar trebui extinsă și în cazul femeilor care trăiesc în locuințe închiriate; reiterează, prin urmare, că trebuie asigurat persoanelor cu dizabilități un acces mai mare la condiții de viață decente, fie în ceea ce privește locuințele, mobilitatea, accesul la serviciile publice și sociale, fie din perspectiva participării la viața publică;

14.

invită Comisia și statele membre să promoveze accesibilitatea fără bariere, pentru femeile și fetele cu mobilitate redusă și pentru femeile și fetele cu dizabilități, la infrastructura de transport, la vehicule și la formatele de informare și rezervare; constată că în rândul utilizatorilor de transport public cu dizabilități, femeile sunt mai numeroase decât bărbații; subliniază, prin urmare, faptul că integrarea problematicii de gen și a dizabilității este esențială în ceea ce privește formularea implementarea și evaluare politicilor privind transportul, astfel încât să asigure egalitatea de șanse și prevenirea discriminării împotriva femeilor cu dizabilități; prin urmare, recomandă implicarea lor, ca experte în domeniu, în calitate de consultanți pentru politicile privind transportul;

15.

subliniază faptul că trebuie să se asigure de asemenea accesul la internet și la platformele online de socializare (de exemplu toate site-urile publice să poată fi citite de persoane cu deficiențe vizuale, iar soluțiile să se axeze și pe alte tipuri de deficiențe decât cele vizuale, precum adaptarea conținuturilor complexe la nevoile persoanelor cu dizabilități intelectuale și integrarea de videoclipuri în limbajul semnelor, astfel încât să se înțeleagă conținutul); își exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că nu se asigură încă accesul deplin al cetățenilor la agențiile guvernamentale și la platformele e-guvernare; susține că toate persoanele cu dizabilități, inclusiv persoanele în vârstă cu deficiențe de auz, al căror număr și proporție în societate este, conform estimărilor OMS, în creștere, trebuie să aibă acces la alfabetizarea digitală; salută, prin urmare, propunerea de directivă privind accesibilitatea site-urilor internet ale organismelor din sectorul public, prezentată de Comisie;

16.

subliniază faptul că participarea democratică face parte din drepturile fundamentale și civile ale femeilor cu dizabilități și că aceasta trebuie facilitată și garantată; invită, prin urmare, statele membre și toate autoritățile publice relevante să furnizeze facilități adaptate în mod corespunzător și să încurajeze implicarea și participarea activă a femeilor;

17.

subliniază faptul că Convenția ONU promovează un model al drepturilor omului care să aibă la bază egalitatea și demnitatea intrinsecă a tuturor persoanelor, în sensul participării la procesul decizional, în locul vechiului sistem, care prevedea un model decizional bazat pe substituție; solicită așadar, statelor membre să faciliteze reprezentarea femeilor cu dizabilități în cadrul procesului decizional, cu scopul de a asigura protejarea intereselor și drepturilor acestora;

18.

consideră că femeile și fetele cu dizabilități au dreptul de a decide, pe cât posibil, asupra propriilor lor vieți și nevoi, că ele ar trebui să fie auzite și consultate și ar trebui încurajate în mod activ să fie independente, pe cât posibil, și subliniază faptul că aceste drepturi ar trebui să fie, de asemenea, garantate în instituțiile publice specializate într-un context obișnuit de viață; subliniază că asistența personală este un mijloc de a avea o viță independentă și ar trebui facilitată și promovată pentru femeile cu dizabilități atunci când acestea beneficiază de sprijin în instituții de învățământ sau de formare profesională, la locul de muncă, în cadrul familiei și în caz de sarcină și maternitate;

19.

reamintește faptul că fiecare etapă din viața unei femei presupune nu numai oportunități, ci și responsabilități și, în acest sens, de multe ori femeile trebuie să suporte o povară disproporționată în ceea ce privește sarcina atunci când sunt nevoite să se confrunte cu implicațiile negative ale sarcinii, îndeosebi în cazurile în care tații nici nu își asumă responsabilitățile, nici nu contribuie la bunăstarea și destinul copiilor lor, abandonându-și familiile; reamintind că într-o familie, ambii părinți își asumă în mod egal aceleași responsabilități, excepție făcând situațiile în care aceștia au convenit în prealabil altfel;

20.

subliniază faptul că femeile și fetele cu dizabilități trebuie să fie informate cu privire la propriile drepturi, astfel încât să poată lua propriile decizii, iar aceste informații trebuie să le fie transmise astfel încât ele să le poată accesa și înțelege, luând în considerare diferitele metode, mijloace și formate de comunicare alese și, după caz, gradul de deficiență mentală;

21.

observă faptul că, pentru femeile și fetele cu dizabilități, pentru a primi o îngrijire corespunzătoare, este nevoie în sectorul medical de formare specifică continuă și pe parcursul întregii cariere, privind bolile/deficiențele mentale, astfel încât aceste tulburări să fie mai bine depistate, iar pacienții care suferă de aceste afecțiuni să poată fi trimiși la tratament în cadrul unor servicii medicale specializate în domeniu; invită, prin urmare, statele membre să asigure o pregătire specială a tuturor profesioniștilor care se ocupă de persoanele cu dizabilități și subliniază faptul că în timpul pregătirii lor, cadrele medicale și profesorii lor trebuie instruiți și conștientizați cu privire la toate tipurile de dizabilități, amintind că unele sunt puțin cunoscute în pofida prevalenței acestora;

22.

constată că educația și formarea profesională pentru persoanele cu dizabilități sunt realizate în unele state membre separat și în mod deficitar; subliniază importanța integrării femeilor cu dizabilități în sistemele de educație și profesionale standard în toate cazurile în care dizabilitatea permite o astfel de integrare;

23.

subliniază necesitatea de a sprijini fetele și femeile migrante cu dizabilități pentru a-și dezvolta abilitățile și potențialul în ceea ce privește formarea profesională și de le oferi oportunități de obținere a unui loc de muncă adecvat;

24.

observă faptul că diferitele etape din viața unei femei – printre care și sarcina – atrag după ele probleme specifice care trebuie rezolvate și că femeile cu dizabilități care se află în asemenea situații trebuie să se bucure de aceleași drepturi și oportunități ca și femeile fără dizabilități, astfel încât să se evite orice descurajare de a rămâne însărcinate; de asemenea, având în vedere provocările suplimentare cu care se confruntă femeile cu dizabilități, subliniază faptul că acestea ar trebui să aibă dreptul la o perioadă mai lungă de concediu de maternitate, pentru a se adapta la noua situație și pentru a-și construi o bună viață de familie; avertizează că sterilizarea forțată și avortul forțat sunt forme de violență împotriva femeilor și constituie un tratament degradant și inuman pe care statele membre trebuie să îl elimine și să îl condamne cu fermitate;

25.

subliniază faptul că femeilor și fetelor cu dizabilități trebuie să li se permită să se bucure de sexualitatea lor în mod liber, la fel ca și persoanele fără deficiențe și consideră că femeile cu dizabilități trebuie să aibă posibilitatea de a trăi pentru a-și îndeplini dorința de a avea sau de a nu avea copii, întocmai ca femeile fără dizabilități; subliniază faptul că, pentru ca tinerele, adolescentele și femeile cu dizabilități să își asume răspunderea pentru comportamentul lor sexual, ele au nevoie de acces la educație sexuală furnizată de specialiști în domeniu, de exemplu de formatori ai serviciilor sociale publice locale, aceste informații trebuind să fie adaptate, dacă este necesar, la capacitățile intelectuale ale femeii sau fetei cu dizabilități; ele trebuie să știe și să înțeleagă cum funcționează organismul uman (cum apare o sarcină și cum poate fi evitată), cum să refuze practicile sexuale nedorite, cum să evite bolile cu transmitere sexuală etc.; subliniază necesitatea asigurării de asistență specializată, inclusiv servicii de îngrijire a copiilor, pentru femeile cu dizabilități, împreună cu familiile acestora, astfel încât ele să se poată bucura pe deplin de maternitate; susține că, în acest caz, statele membre ar trebui să ia în considerare în special nevoile femeilor cu deficiențe intelectuale;

26.

consideră că este esențial ca femeile și fetele cu dizabilități să aibă acces deplin la asistență medicală adaptată la nevoile lor speciale, inclusiv consultații ginecologice, consultații medicale, planificare familială și sprijin adaptat pe parcursul sarcinii; îndeamnă statele membre să se asigure că instituțiile publice de asistență medicală de pe teritoriul lor asigură acces corespunzător la aceste servicii;

27.

subliniază că trebuie eliminate prejudecățile, percepțiile negative și stigmatul social și trebuie încurajate acceptarea socială, participare socială, respectul și toleranța și valorificarea diversității umane; încurajează statele membre să desfășoare în special campanii de conștientizare;

28.

subliniază faptul că violența împotriva femeilor și violența sexuală constituie o încălcare gravă a drepturilor fundamentale; subliniază, în contextul deosebite lor vulnerabilități, necesitatea de a proteja femeile cu dizabilități care trăiesc în centre sociale sau în spitale psihiatrice împotriva agresiunii sexuale sau a altor forme de maltratare fizică la care pot fi supuse și subliniază cu îngrijorare lipsa datelor cu privire la acest fenomen alarmant; invită statele membre să verifice gradul de extindere a acestei probleme prin încurajarea femeilor cu dizabilități victime ale unor astfel de violențe să rupă tăcerea; încurajează colectarea de date relevante în mod confidențial, astfel încât să se ia măsurile adecvate necesare pentru soluționarea problemei; invită Institutul European pentru egalitatea de gen să desfășoare studii privind situația fetelor și femeilor cu dizabilități în ceea ce privește violența;

29.

solicită statelor membre să prevină hărțuirea la locul de muncă prin intermediul unor protocoale eficiente privind hărțuirea, în conformitate cu aplicarea Directivei 2000/78/CE, pentru a reduce numărul mare de violuri și cazurile de hărțuire și violență sexuală, precum și sterilizările forțate, în special în instituțiile mari;

30.

subliniază faptul că, în multe țări în curs de dezvoltare continuă să existe bariere semnificative în protecția în fața violenței, în reclamarea unor astfel de infracțiuni, precum și în ceea ce privește accesul la justiție și la servicii juridice și sociale;

31.

invită UE și statele membre să ia toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative adecvate pentru a proteja femeile și fetele cu dizabilități, atât acasă cât și în exterior, de toate formele de exploatare, violență și abuz și să faciliteze accesul acestora la justiție prin acordarea de asistență adecvată și de sprijin în interiorul comunității, luând în considerare nevoile lor specifice, inclusiv dispozitive de asistare, pentru a evita izolarea și imobilizarea la domiciliu; consideră că în plus, toate aceste servicii și programe ar trebui monitorizate atent de autorități independente; regretă faptul că, deseori, legislația națională și a UE privind combaterea exploatării, a violenței și a abuzurilor nu include și dispoziții privind dizabilitățile;

32.

îndeamnă Comisia să lanseze o amplă strategie de combatere a violenței împotriva femeilor, după cum a solicitat Parlamentul în mai multe rezoluții și, cel mai recent, în rezoluția sa din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și la structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor (20); reafirmă apelul adresat Comisiei de a prezenta un instrument legislativ de drept penal pentru a combate violența de gen, care să includă protecția drepturilor femeilor cu dizabilități în cazuri de abuz sexual și de violențe săvârșite în public sau în mediul familial;

33.

evidențiază faptul că femeilor cu dizabilități trebuie să li se garanteze un acces convenabil ca preț, simplu și sigur la justiție și că acestea trebuie să poată folosi sistemele și tehnologiile dorite de asistență pentru comunicarea verbală, inclusiv interpreți în limba semnelor sau ghizi-interpreți pentru persoanele cu deficiențe de auz și vedere, astfel încât să poată comunica în mod corect cu poliția și cu personalul judiciar; subliniază faptul că, din moment ce numeroase femei cu dizabilități sunt extrem de dependente de persoana care le îngrijește, aceasta fiind, în multe cazuri, chiar persoana care le atacă și comite abuzuri împotriva lor, trebuie să se asigure metode independente de comunicare, astfel încât femeile cu dizabilități care au fost atacate să poată depune o plângere și să fie transferate imediat la un centru de îngrijire permanentă temporar, până la soluționarea plângerii în circuitul juridic corespunzător; propune introducerea unor proceduri experimentale, adaptate în mod special la nevoile femeilor cu dizabilități, care să includă furnizarea de asistență din partea ONG-urilor; subliniază faptul că nicio barieră nu trebuie să împiedice accesul femeilor cu dizabilități la justiție; arată, în acest sens, că trebuie luate măsuri eficiente pentru ca femeile cu dizabilități să aibă acces la asistența de care au nevoie pentru exercitarea capacității lor juridice; atunci când va fi cazul, asistența respectivă trebuie să fie proporțională cu nevoile și capacitățile lor, din punctul de vedere al adoptării de decizii privind drepturile civile și politice; arată că sunt necesare, de asemenea, măsuri de protecție corespunzătoare și eficiente, precum evaluări imparțiale ale nevoilor reale ale femeilor respective, efectuate de experți independenți acreditați, astfel încât persoane terțe sau instituțiile să nu poată profita de femeile cu dizabilități atunci când își exercită capacitatea juridică, iar aceste măsuri ar trebui revizuite periodic;

34.

subliniază faptul că orice acord de sterilizare exprimat de o femeie sau fată cu dizabilități trebuie să fie analizat de un terț imparțial, însărcinat să verifice dacă decizia a fost luată în mod corect și, în absența unor circumstanțe medicale grave, fără constrângere; subliniază, de asemenea, că metodele contraceptive nu trebuie niciodată administrate, la fel ca și avorturile, împotriva voinței de o femeie sau fată cu dizabilități; femeile și fetele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a-și da consimțământul în cunoștință de cauză și de a înțelege toate practicile medicale; consideră că în cazul în care o femeie sau fată cu dizabilități nu își poate da consimțământul, acesta trebuie să se bazeze întotdeauna pe respectul pentru drepturile omului; îndeamnă statele membre să prevină și să condamne cazurile de sterilizare forțată a femeilor cu dizabilități;

35.

constată că terminologia utilizată pentru a descrie deficiențele și dizabilitățile fizice este diferită și că ar trebui pus accentul pe dizabilități, și nu pe deficiențe în termeni medicali, conform abordării consacrate în Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și urmate de Curtea Europeană de Justiție; subliniază faptul că angajatorii ar trebui să se concentreze asupra competențelor și abilităților angajaților sau ale candidaților cu dizabilități;

36.

invită statele membre să încurajeze și să asigure accesul la toate tipurile de educație formală, informală și pe tot parcursul vieții și pe piața muncii a femeilor și fetelor cu dizabilități, așa cum ar trebui să fie încurajate să urmeze cursuri de studiu și să folosească noile tehnologii de informare și comunicare, și să fie sprijinite și încurajate să intre pe piața forței de muncă, și subliniază faptul că anumite talente, opinii și experiențe pot îmbogăți considerabil mediile de muncă; îndeamnă statele membre să asigure formarea și informarea profesorilor, a formatorilor, a funcționarilor publici și a angajatorilor, pentru a implementa procese de integrare socială menite să folosească potențialul și valoarea adăugată a femeilor cu dizabilități; propune utilizarea eficientă a Fondului Social European, pentru a îmbunătăți nivelul de incluziune a femeilor și fetelor cu dizabilități în toate domeniile importante ale vieții, cum ar fi accesul la piața forței de muncă, precum și pentru reducerea șomajului și a sărăciei în rândul tinerilor;

37.

invită statele membre să își analizeze cadrul politic și legislativ referitor la participarea femeilor cu dizabilități și a femeilor cu deficiențe intelectuale și dizabilități mentale pe piața forței de muncă; subliniază necesitatea de a adopta politici active pe piața muncii pentru femeile cu dizabiltăți, care să ofere opțiuni la nivel individual, inclusiv o angajare flexibilă, cu fracțiune de normă și cu normă întreagă, precum și să ia în considerare posibilitatea de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) prin stimulente financiare și alte tipuri de sprijin pentru o mai bună conciliere a vieții profesionale cu viața privată; subliniază faptul că femeile cu dizabilități trebuie să aibă acces egal la finanțare pentru crearea de întreprinderi mici și pentru alte forme de angajare independentă, precum și dreptul de a alege între diferite forme de angajare; încurajează statele membre să se folosească de cele mai bune practici din Europa solicită angajatorilor să adapteze locurile de muncă și condițiile de muncă, pentru a pune un accent mai mare pe acordarea de stimulente pentru persoanele cu dizabilități și pentru a le integra activ pe piața muncii, prevăzând posibilitatea pentru cazurile individuale de discriminare, de a fi audiate în fața instanțelor pentru litigii de muncă, în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2000/78/CE;

38.

constată că sistemele de educație și formare actuale în general, nu reușesc să prevină o rată ridicată a abandonului în rândul persoanelor cu dizabilități și încurajează statele membre să acorde o atenție deosebită băieților și fetelor cu dizabilități sau cu nevoi speciale într-un context educațional, pentru a îmbunătăți integrarea acestora și contribui la reducerea ratei de abandon școlar la mai puțin de 10 %;

39.

îndeamnă statele membre să asigure finanțarea și sprijinul necesar pentru asociațiile și organizațiile ce reprezintă persoanele cu dizabilități, care joacă un rol fundamental în promovarea drepturilor acestora și în sublinierea valorii cetățeniei active și a participării lor la viața socială;

40.

îndeamnă statele membre să asigure sprijinul specializat necesar pentru familiile femeilor cu dizabilități, sub forma instruirii și asistenței pentru îngrijitori la toate nivelurile posibile, și să înființeze instituții care să asigure îngrijirea temporară a persoanelor cu dizabilități ori de câte ori familiile au nevoie de un astfel de serviciu;

41.

subliniază inegalitățile existente la nivelul infrastructurii statelor membre pentru persoanele cu dizabilități, subliniind necesitatea ca mobilitatea în cadrul UE să fie garantată pretutindeni pentru femeile și fetele cu dizabilități, și că statul membru de destinație trebuie să furnizeze acestor femei facilitățile speciale la care au dreptul, în condiții de egalitate cu alte persoane cu dizabilități;

42.

regretă faptul că Consiliul nu și-a finalizat încă proiectul de Directivă a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală, în pofida poziției Parlamentului din 2009; solicită Consiliului să se asigure că această legislație este adoptată până la finalul actualului mandat legislativ parlamentar;

43.

evidențiază faptul că persoanele cu dizabilități, în special femeile, sunt mult mai expuse sărăciei (potrivit OCDE, aproximativ una din patru persoane cu dizabilități trăiește în sărăcie); îndeamnă statele membre să ia măsuri adecvate pentru a evita ca femeile cu dizabilități să cadă în sărăcie și pentru a garanta că primesc alocații de dizabilitate și au acces la servicii sociale și de sănătate, prin conceperea de programe naționale adecvate și garantarea implementării lor efective printr-un proces continuu de monitorizare și evaluare; observă că pericolul sărăciei și al șomajului este deosebit de grav în cazul mamelor singure cu copii cu dizabilități; subliniază că promovarea egalității de gen și a egalității de șanse și combaterea discriminării suferite de copiii cu dizabilități și familiile acestora constituie un instrument ce poate fi folosit pentru a combate stigmatizarea, sărăcia și excluziunea socială, și că legătura dintre dizabilitate, gen și sărăcie ar trebui luată în considerare în toate politicile de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale;

44.

solicită ca sistemele de sănătate publică să identifice grupurile de persoane vulnerabile ca utilizatori cu nevoi speciale și să dispună de resursele și unitățile necesare pentru o îngrijire corespunzătoare;

45.

solicită crearea unui program de prevenire și asistență pentru femeile în vârstă, care locuiesc adesea singure și se confruntă cu boli ce conduc la dizabilități, prin care acestea să primească o atenție specială;

46.

subliniază faptul că introducerea de măsuri de austeritate în numeroase țări a condus la reducerea prestațiilor sociale și a serviciilor de bază și că, în acest sens, femeile cu dizabilități constituie un grup deosebit de vulnerabil; subliniază, de asemenea, că reducerea finanțării pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora – care sunt adesea femei – va afecta în mod negativ nevoile educaționale, sociale și economice ale femeilor cu responsabilități familiale; invită așadar statele membre să adopte măsuri care vizează eliminarea tuturor barierelor în calea asigurării unor servicii eficiente, accesibile, de calitate înaltă și la un preț convenabil pentru femeile cu dizabilități;

47.

arată că absența unor servicii de îngrijire și asistență convenabile, accesibile și de calitate pentru persoanele cu dizabilități în majoritatea statelor membre, precum și faptul că activitățile de îngrijire nu sunt împărțite în mod egal între bărbați și femei au un impact negativ direct asupra capacității femeilor de a participa la toate aspectele vieții sociale, economice, culturale și politice; în acest sens, insistă asupra acordării unei atenții deosebită persoanelor, adesea femei, care îngrijesc persoanele cu dizabilități și susține că implicarea acestora trebuie luată în considerare când se acreditează experiența lor profesională; subliniază, de asemenea, necesitatea de a încuraja statele membre să recunoască, în cadrul sistemelor lor de securitate socială și atunci când oamenii se pensionează, implicarea și munca neplătită a celor ce îngrijesc (în general femei) persoanele cu dizabilități; subliniază faptul că este necesar ca aceste femei să beneficieze de atenția corespunzătoare, pentru a primi un salariu și o pensie adecvată; invită așadar, Comisia să prezinte, până la finalul legislaturii, o propunere legislativă cu privire la concediul pentru acordarea de îngrijiri (sau concediul filial), care să le permită persoanelor să beneficieze de o perioadă de concediu pentru a avea grijă de un membru de familie bolnav, cu dizabilități sau cu invaliditate și/sau să rămână în câmpul muncii pe durata concediului pentru îngrijirea membrului de familie dependent;

48.

solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze ample campanii de conștientizare pentru a mări vizibilitatea femeilor și fetelor cu dizabilități și subliniază rolul important pe care mass-media și internetul îl pot juca în construirea unei imagini pozitive a femeilor cu dizabilități și în încurajarea acestora în sensul afirmării drepturilor lor;

49.

crede că este vital ca statele membre să se asigure că femeile și fetele cu dizabilități sunt egale în fața legii și că au dreptul la protecție și beneficii juridice în condiții de egalitate, fără niciun fel de discriminare; consideră că ar trebui să se interzică orice discriminare pe motiv de dizabilități și gen, luând în considerare faptul că acești doi factori conjugați au un efect exponențial asupra inegalității.

50.

îndeamnă Comisia ca în cadrul procesului de revizuire la mijlocul perioadei a Strategiei europene 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilități și de elaborare a Listei de acțiuni pentru perioada 2015-2020 aferente acesteia, să elaboreze o abordare care să țină seama într-o măsură mai mare de problemele de gen;

51.

reiterează faptul că politicile comunitare privind dizabilitățile trebuie să ia în considerare încă de la început problema egalității de gen, astfel încât inegalitățile deja existente să nu persiste și să nu se accentueze pe parcursul aplicării măsurilor; subliniază necesitatea de a stabili indicatori care reflectă atât dizabilitățile cât și genul; consideră că în lipsa indicatorilor, este dificil să se obțină o imagine exactă a situației cu care se confruntă femeile cu dizabilități; solicită Comisiei să invite femeile și fetele cu dizabilități să participe la studiile viitoare privind femeile și dizabilitățile;

52.

invită Comisia, Consiliul și statele membre să adopte o directivă orizontală de combatere a discriminării, care să elimine barierele în toate domeniile ce țin de competența UE și care împiedică persoanele cu dizabilități, îndeosebi femeile și fetele cu dizabilități, să își valorifice la maximum potențialul de participare socială și de independență;

53.

invită statele membre să susțină inițiativele voluntare care sprijină diversitatea umană și să furnizeze finanțare adecvată ONG-urilor implicate în aceste probleme;

54.

invită Comisia și statele membre să colecteze statistici detaliate, fiabile și diferențiate pe gen și pentru o studii specifice cu privire la situația reală cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, acest lucru fiind absolut necesar pentru proiectarea unor politici eficiente pentru a aborda intersecționalitatea dintre gen, dizabilitate și violență; consideră că femeile cu dizabilități ar trebui implicate în colectarea acestor date; de asemenea, consideră că toate studiile privind persoanele cu dizabilități trebuie să ia în considerare perspectiva de gen, iar studiile privind femeile și fetele trebuie să ia în considerare problema dizabilităților;

55.

subliniază faptul că diversitatea îmbogățește societatea;

56.

observă faptul că demnitatea umană este inviolabilă și că ea trebuie respectată și protejată;

57.

subliniază că, în agenda de dezvoltare după 2015, problematica dizabilităților trebuie abordată și din perspectiva genului;

58.

invită Comisia și SEAE să integreze problematica dizabilităților în politicile și proiectele de dezvoltare într-un mod coordonat și să promoveze, în cadrul programelor geografice pentru femeile cu dizabilități, o strategie globală de reducere a sărăciei pentru a debloca potențialul economic al acestor femei; subliniază că reforma agrară trebuie să asigure egalitatea de gen în ceea ce privește proprietatea funciară, inclusiv pentru femeile cu dizabilități;

59.

solicită Comisiei și SEAE să instituie mecanisme de monitorizare pentru a evalua, la nivel de țară, impactul politicilor lor asupra femeilor cu dizabilități, invită UE să sprijine eforturile țărilor partenere în elaborarea și implementarea legislației muncii, în conformitate cu CDPD și Convenția OIM 159;

60.

invită Comisia să promoveze inițiative menite să consolideze capacitatea părților interesate de a pune în aplicare eficient angajamentele internaționale față de o dezvoltare care acordă atenția cuvenită persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu obiectivele UNCRPD; recomandă ca UE să promoveze participarea organizațiilor persoanelor cu dizabilități în procesele decizionale la nivel internațional și național.

61.

subliniază că situațiile riscante și crizele umanitare afectează în mod negativ siguranța și securitatea femeilor și a fetelor cu dizabilități, reducându-le considerabil șansele de supraviețuire, subliniază că femeile și fetele cu dizabilități sunt mai vulnerabile decât alte persoane, înainte de, în timpul și după producerea unor situații riscante, precum conflicte armate, ocupări ale teritoriului, calamități naturale și crize umanitare; subliniază faptul că agențiile naționale și internaționale responsabile în materie de sănătate publică, intervenție în caz de dezastre, asistență de urgență și ajutor umanitar trebuie să cunoască drepturile și nevoile specifice ale femeilor și fetelor cu dizabilități, precum și necesitatea de a pune la dispoziție resursele umane și materiale necesare pentru ca femeile și fetele cu dizabilități să beneficieze de acces universal și de șanse egale în situațiile riscante și de urgență, evitându-se astfel absența asistenței și/sau a măsurilor necorespunzătoare;

62.

subliniază faptul că UE și statele sale membre trebuie să recunoască importanța promovării cooperării internaționale în scopul sprijinirii eforturilor naționale de consolidare a drepturilor femeilor și fetelor cu dizabilități, astfel încât acestea să poată beneficia complet și în condiții de egalitate de toate drepturile și libertățile fundamentale; subliniază faptul că programele de cooperare internațională trebuie să asigure incluziunea femeilor și fetelor cu dizabilități, motiv pentru care organizațiile (mixte sau specifice) care reprezintă această categorie trebuie să fie implicate direct în conceperea, dezvoltarea, monitorizarea și evaluarea politicilor de cooperare implementate la nivel local, național, comunitar și internațional, prin partajarea și distribuirea de informații, experiență, programe de formare și bune practici;

63.

subliniază faptul că UE și statele sale membre trebuie să promoveze integrarea perspectivei de gen și a dizabilității ca dimensiune transversală în cadrul politicilor, programelor și proiectelor lor de cooperare pentru dezvoltare, asigurându-se astfel că se concep proiecte specifice care promovează egalitatea de șanse pentru persoanele cu dizabilități, în special pentru femei și fete; subliniază că Comisia, Parlamentul, Organizația Națiunilor Unite, agențiile specializate și toate celelalte agenții donatoare internaționale, naționale și locale trebuie să trateze cu prioritate finanțarea programelor destinate femeilor și fetelor cu dizabilități, alocând fonduri în acest scop în programele lor generale și acordând finanțare programelor sau componentelor de programe care se adresează femeilor și fetelor cu dizabilități; consideră că UE trebuie să includă drepturile femeilor și fetelor cu dizabilități în cooperarea bilaterală cu autoritățile locale și în cooperarea pe termen lung cu autoritățile locale din țările terțe, oferind sprijin economic direct prin intermediul politicilor sale multilaterale de cooperare pentru dezvoltare, prin contribuții financiare la organizații internaționale, prin cofinanțare alături de organizațiile neguvernamentale din UE și din alte părți ale lumii și prin politici care au legătură cu ajutorul umanitar;

64.

subliniază importanța încurajării implicării active a femeilor cu dizabilități din Europa, prin intermediul organizațiilor care le reprezintă (în special Forumul european al persoanelor cu dizabilități, Lobby-ul european al femeilor și organizațiile naționale membre ale acestora), în monitorizarea tratatelor internaționale privind drepturile omului, furnizând informații relevante în rapoarte alternative care să compare situația femeilor și fetelor cu dizabilități cu drepturile și libertățile fundamentale ale acestora;

65.

consideră că este esențial să se asigure că rapoartele periodice ale UE și ale statelor sale membre în temeiul tratatelor privind drepturile omului conțin informații privind toate drepturile femeilor și fetelor cu dizabilități, inclusiv privind situația actuală de fapt și de drept, informații referitoare la măsurile de îmbunătățire a situației acestora și la dificultățile și obstacolele pe care le întâmpină, în special în zonele rurale; este de opinie că această practică trebuie extinsă în toate instituțiile care apără drepturile omului, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, inclusiv în organizațiile care reprezintă persoanele cu dizabilități și familiile acestora, femeile în general și femeile cu dizabilități.

66.

consideră că în ceea ce privește situația femeilor și fetelor cu dizabilități una dintre principalele provocări ale procesului de schimbare constă în includerea problematicii dizabilităților în toate programele, măsurile și politicile în materie de gen, precum și în conceperea și dezvoltarea de măsuri de acțiune pozitivă pentru asigurarea progresului acestei categorii, având în vedere situația sa defavorizată;

67.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Consiliului Europei și Secretarului General al ONU.