Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010CA0046

    Cauza C-46/10: Hotărârea Curții (Camera întâi) din 14 iulie 2011 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Højesteret — Danemarca) — Viking Gas A/S/Kosan Gas A/S, fostă BP Gas A/S (Mărci — Directiva 89/104/CEE — Articolele 5 și 7 — Butelii de gaz protejate ca marcă tridimensională — Introducere pe piață de către un licențiat exclusiv — Activitate a unui concurent al licențiatului care constă în încărcarea acestor butelii)

    JO C 269, 10.9.2011, p. 11–11 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    10.9.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 269/11


    Hotărârea Curții (Camera întâi) din 14 iulie 2011 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Højesteret — Danemarca) — Viking Gas A/S/Kosan Gas A/S, fostă BP Gas A/S

    (Cauza C-46/10) (1)

    (Mărci - Directiva 89/104/CEE - Articolele 5 și 7 - Butelii de gaz protejate ca marcă tridimensională - Introducere pe piață de către un licențiat exclusiv - Activitate a unui concurent al licențiatului care constă în încărcarea acestor butelii)

    2011/C 269/17

    Limba de procedură: daneza

    Instanța de trimitere

    Højesteret

    Părțile din acțiunea principală

    Reclamantă: Viking Gas A/S

    Pârâtă: Kosan Gas A/S, fostă BP Gas A/S

    Obiectul

    Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Højesteret — Interpretarea articolelor 5 și 7 din Directiva 89/104/CE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 40, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 92) — Punerea pe piață printr-o licență exclusivă a unei butelii de gaz din materiale compozite a cărei formă este înregistrată ca marcă tridimensională națională și comunitară constituită din ambalaj — Activitatea unui concurent a persoanei cu licență, care constă în umplerea buteliilor de gaz din materiale compozite ale persoanei cu licență și în vânzarea gazului în aceste butelii după lipirea unui autocolant prin care se indică faptul că butelia a fost umplută de concurent, însă fără a se îndepărta mărcile figurative și verbale ale persoanei cu licență exclusivă

    Dispozitivul

    Articolele 5 si 7 din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretate în sensul că nu permit deținătorului unei licențe exclusive pentru utilizarea buteliilor de gaz compozite destinate a fi reutilizate, a căror formă este protejată ca marcă tridimensională și pe care acest deținător a aplicat denumirea și sigla sa, înregistrate ca marcă verbală și ca marcă figurativă, să se opună ca buteliile menționate, după achiziționarea lor de către consumatori, care, ulterior, au consumat gazul conținut inițial de acestea, să fie schimbate de un terț, contra cost, cu butelii compozite încărcate cu gaz care nu provine de la acest deținător, cu excepția situației în care respectivul deținător se poate prevala de un motiv justificat în sensul articolului 7 alineatul (2) din Directiva 89/104.


    (1)  JO C 80, 27.3.2010.


    Top