16.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 451/10

Raportori:

dl Joost VAN IERSEL și dl Carmelo CEDRONE

—

obiectivul UEM, cheia de boltă a oricărei evoluții viitoare a UE, îl reprezintă promovarea calității vieții, prosperității și stabilității, pentru cetățenii europeni. Consolidarea încrederii și crearea unor condiții favorabile dezvoltării unei economii reale sunt premisele creșterii, ocupării forţei de muncă, competitivităţii și investițiilor. Aceste aspecte scot în evidență importanța UEM atât pentru statele membre ale zonei euro, cât și pentru cele din afara ei;

—

impredictibilitatea evoluțiilor impune zonei euro să creeze de urgență condiții corespunzătoare, deoarece, în contextul globalizat de astăzi, nicio țară europeană nu își poate asigura libertatea de a acționa singură. Acest lucru are consecințe majore pentru guvernanţa UEM și pentru politicile sale;

—

UEM nu este o entitate autonomă. Ea a fost concepută inițial ca o încununare a unui spațiu intern european deschis și a pieţei unice. Pe lângă disciplina bugetară, UE și statele membre trebuie să pună la punct simultan politici economice şi sociale de însoțire, care să favorizeze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, factori esențiali ai unei consolidări reușite (1);

—

pentru a garanta un proces de convergență într-o serie de domenii între statele membre, vor fi necesare reforme profunde ale politicilor economice și structurale, considerate până de curând ca fiind în mare măsură de competență exclusiv națională. Neîncrederea și tensiunile vor trebui să lase loc unui sentiment din ce în ce mai puternic de încredere reciprocă. O uniune mai aprofundată are impact asupra întregii societăți. La toate nivelurile vor trebui întreținute dialoguri de natură socială și civilă.

I.

Finalizarea UEM, plecând de la o structură solidă de guvernanță și gestionare a zonei euro, bazată pe:

II.

Inițierea, de urgență, a unui veritabil plan european de creştere şi de ocupare a forţei de muncă, bazat pe un program viguros de investiții care să fie finanțat din fonduri publice și private și care să creeze un declic bugetar. Va trebui asigurată reechilibrarea și utilizarea corespunzătoare a instrumentelor existente, în special a pachetului de șase propuneri legislative, a celui de două propuneri legislative și a semestrului european.

III.

Definirea unui calendar și a modalităților de lansare a Europei politice în ansamblu, inclusiv printr-un proces de reflecție privind structura sa instituţională în contextul unei noi convenţii europene.

IV.

Demararea unei strategii de comunicare și simplificare în privința UEM, printr-un efort comun al Comisiei, Parlamentului European, statelor membre și societăţii civile.

2.1

CESE subliniază că finalizarea cu succes a UEM va avea un impact care va cântări mult mai mult decât acordurile bugetare, monetare și bancare. O conducere cu direcție clară va întări încrederea cetățenilor și agenţilor economici într-o misiune comună și sentimentul apartenenței lor la Europa.

2.2

Următorii cinci ani sunt esențiali în ceea ce privește consolidarea structurii încă fragile a UEM. Aceasta presupune, în primul rând, un sentiment de asumare a proiectului, deschidere și transparență; este nevoie așadar de politici eficiente, precum și de o comunicare clară și neevazivă (fără dublu limbaj!) din partea guvernelor statelor membre ale zonei euro, a Consiliului și a tuturor celorlalte organisme ale UE.

2.3

Alăturându-se apelului unor politicieni europeni eminenți, CESE vede în uniunea politică o stea călăuzitoare pentru viitor (2). Așadar, în acord cu poziția lor, CESE privește uniunea politică nu doar ca o desăvârșire a UEM în sine, ci și în perspectiva contextului internațional mai amplu al lumii globalizate de astăzi, care pune serios sub semnul întrebării sistemul westphalian și capacitățile de reglementare ale fiecărui stat în parte.

2.4

În lumea globalizată de astăzi, niciun stat european nu este în măsură să supraviețuiască de unul singur. Prin urmare, suveranitatea statală poate fi mai bine garantată într-un cadru politic şi economic comun.

2.5

Raportul președintelui Van Rompuy „Către o veritabilă uniune economică și monetară” și comunicarea pe această temă a Comisiei Europene, din noiembrie și respectiv decembrie 2012, au prezentat un proiect de foaie de parcurs cu măsuri concrete care se înscriau aceeași logică. CESE a salutat această inițiativă (3). Principala problemă constă în faptul că, în ciuda unor progrese substanțiale, separarea dintre gestionarea unei monede comune și guvernanţa economică interguvernamentală creează tensiuni insurmontabile. CESE insistă asupra necesității ca raportul Van Rompuy să constituie, în perioada următoare, baza politică a inițiativelor legislative.

2.6

Criza economică și financiară a afectat în special zona euro, scoțând în evidență limitele actuale ale UEM. Astfel, în loc să constituie un factor edificator al integrării europene, euro a fost perceput de foarte mulți ca un element de separare între țări și în interiorul societății civile, punând în primejdie viitorul însuși al Uniunii. Această percepție greșită nu ține seama de faptul că, în lipsa unei monede comune, criza (ale cărei cauze se situează în principal în afara zonei euro) ar fi fost și mai gravă.

2.7

Pentru moment, dezechilibrele și diferențele economice existente, care au apărut din 1991 între unele grupuri de țări, fără a fi vreodată abordate, frânează evoluția procesului de integrare, începând chiar să se manifeste tendințe îngrijorătoare de separatism și renaționalizare.

2.8

În aceste condiții, viitorul devine o necunoscută. Semnalele privind redresarea îndeamnă însă la optimism și îndepărtează spectrul crizei. Însă, în parte datorită nefinalizării UEM și fragmentării pieței financiare europene, pentru o bună bucată de timp se prevăd doar creșteri reduse sau moderate. Având în vedere instabilitatea economiei și eventualele repercusiuni negative în următorii ani, CESE atrage atenția asupra atitudinilor relaxate cu privire la aceste aspecte.

2.9

În acest context, decizii recente, ca de exemplu cele privind pachetul de două propuneri legislative, pachetul de șase propuneri legislative și uniunea bancară, deși limitate, s-au dovedit urgente și salutare. Însă aceste noi mecanisme de guvernare țin seama într-o mai mare măsură de preocupări bugetare și de stabilitate decât de cele privind cetățenii, motiv pentru care măsurile sociale și de creștere au fost lăsate de-o parte. În plus, procesul decizional îndelungat și complexitatea sistemului generează rezistență, fie ea tacită sau manifestă, în statele membre și în Consiliu, ca urmare a neîncrederii politice și a accentului pus pe suveranitatea naţională. Situația a implicat deja costuri economice și sociale pentru Uniune și i-a afectat poziția internațională, lucru care face din clădirea unui sentiment de încredere un factor esențial pentru depășirea obstacolelor.

2.10

Prin urmare, CESE insistă asupra necesității elaborării unei foi de parcurs credibile pentru următoarea legislatură europeană, care să prevadă, cu termene precise, măsuri viitoare care să pună accentul pe finalizarea UEM, în strânsă relație cu obiectivele Strategiei Europa 2020 și ale iniţiativelor emblematice ale acesteia. Prezentul aviz propune câteva elemente considerate esențiale pentru foaia de parcurs.

2.11

Integrarea diferențiată în UE, aplicată deja cu succes într-o serie de domenii politice, ar trebui să reprezinte în continuare un principiu fundamental. Multe dintre deciziile necesare finalizării UEM pot fi adoptate pe baza legislației actuale și/sau a cooperării consolidate, în vreme ce altele vor presupune încheierea unui nou tratat și/sau modificarea celor existente. Deciziile respective vor permite recuperarea întârzierilor în finalizarea UEM și aplicarea unei serii de măsuri rapide fără neglijarea perspectivelor pe termen lung, ținând seama de faptul că și zona euro are nevoie, la nivel instituțional, de reforme structurale autentice, în paralel cu cele care trebuie desfășurate în fiecare țară.

3.1

O primă etapă, care va trebui parcursă imediat, a foii de drum pentru viitoarea legislatură europeană, ar consta în încheierea și aplicarea unui pact autentic de creștere economică, ocupare a forței de muncă și stabilitate, pentru a stimula redresarea și a crea condițiile care să permită plata datoriei (un New Deal european). Un asemenea plan ar trebui să includă cel puțin elementele următoare:

4.1.1

În ceea ce priveşte politica monetară, mandatul Băncii Centrale Europene (BCE) va trebui completat, în logica consolidării guvernanței macroeconomice din zona euro, pentru ca această instituție să se regăsească pe picior de egalitate cu alte bănci centrale din țări care nu se află în Europa sau care, deși sunt europene, nu fac parte din UE sau din zona euro, lucru care îi va permite, printre altele, să acționeze ca creditor de ultimă instanţă și ca partener egal în forurile internaționale, cu respectarea pe deplin a autonomiei sale. BCE va trebui înzestrată cu toate puterile care permit evitarea crizelor de lichidități, sprijinindu-se astfel investiţiile (IMM-uri).

4.1.2

Însă BCE nu îi poate reveni toată responsabilitatea. O uniune bancară autentică este esențială pentru realizarea unei uniuni bugetare și monetare (8). Datorită persistenței legăturilor dintre guverne și bănci, statele membre rămân reticente față de crearea condițiilor politico–economice necesare, aceasta determinând amânarea deciziilor celor mai pertinente și mai eficiente (9). Aceasta împiedică și o supraveghere eficace a tuturor băncilor de către BCE, care să combată fragmentarea financiară, să întrerupă legăturile inoportune dintre bănci și politica națională și să creeze condiții favorabile pentru fuziunea transfrontalieră a băncilor.

4.1.3

În cursul negocierilor Parlamentului European cu Consiliul pe tema uniunii bancare, s-a reușit formularea unui acord în privința evoluțiilor către un mecanism unic de rezoluție și un fond unic de rezoluție (10). CESE susține pe deplin punctul de vedere al PE. În viitor, deciziile vor trebui să contribuie la crearea unei piețe europene unice de capital, similară celei din Statele Unite.

4.1.4

O uniune bancară finalizată presupune un mecanism unic de rezoluție bine structurat, scheme armonizate de garantare a depozitelor în statele membre și un mecanism european de stabilitate (MES) care să permită o recapitalizare directă a băncilor (11). Sistemul de adoptare a deciziilor în materie ar trebui să fie unul eficient și să garanteze o reacție rapidă. Punerea la punct și aplicarea unor măsuri în acest sens va trebui accelerată.

4.1.5

Uniunea bancară singură nu este suficientă pentru a stimula economia și investiţiile. În vederea creării unui sector financiar european mai rezistent, va trebui ca agenda următorilor ani să se concentreze și asupra punerii pe deplin în aplicare a Acordului Basel III, asupra Consiliului pentru Stabilitate Financiară și asupra găsirii unei soluții pentru băncile considerate „prea mari pentru a se prăbuși”, în conformitate cu acordurile mondiale (G-20).

4.1.6

Pachetul legislativ voluminos al comisarului Barnier privind băncile și pieţele financiare, recent publicat, poate aduce o contribuție importantă la funcționarea adecvată a piețelor financiare din Europa, precum și la crearea unui sector bancar stabil și fiabil. Acest lucru este esențial pentru economia reală. Cele mai recente decizii ale Consiliului în domeniu se îndreaptă doar parțial în direcția dorită.

4.1.7

Acordarea unor credite suficiente reprezintă o prioritate fundamentală pentru redresarea și creşterea economică, dar și pentru dezvoltare. Acest lucru înseamnă că legislația UE va trebui să asigure un echilibru între instituirea unor condiții-cadru stricte pentru bănci și promovarea unui număr suficient de oportunități pentru activităţile lor operaţionale, mai ales în vederea facilitării investițiilor, care sunt indispensabile pentru orice politică de creștere. Este de la sine înțeles că existența unor dispoziții care să favorizeze întreprinderile nou-înfiinţate și IMM–urile este crucială (12).

4.2.1

În ceea ce privește acest aspect, discuțiile amănunțite desfășurate în Consiliul European pe tema contractelor de reformă economică cu caracter obligatoriu sunt revelatoare și decepționante (13). Prin urmare, CESE insistă asupra necesității dezvoltării de către Comisie a propunerii privind contractele respective, ceea ce impune dezbateri suplimentare privind forma, finanțarea și legitimitatea lor democratică (14).

4.2.2

Parteneriatele bazate pe un sistem de înțelegeri contractuale convenite de comun acord și de mecanisme de solidaritate aferente ar putea contribui la facilitarea și sprijinirea unor politici viabile de ajustare. Aceste înțelegeri ar urma să contribuie atât la responsabilizarea statelor membre într-un cadru comun, cât și la reformele din toate domeniile care au legătură cu creșterea durabilă, competitivitatea și ocuparea forţei de muncă, trei factori care vor consolida UE în ansamblu (15). Un astfel de cadru ar putea contribui la configurarea unui răspuns al UE la șocurile asimetrice resimțite de o anumită țară, lucru care ar constitui o formă de solidaritate europeană.

4.2.3

Parteneriatele de acest tip ar urma să promoveze coeziunea și încrederea în rândul cetățenilor, esențiale pentru depășirea preocupărilor legate de suveranitatea naţională. Acest lucru va consolida la rândul său spiritul apartenenței la Europa, care va constitui fundamentul indispensabil al creării unor instrumente europene precum bugetul zonei euro, Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene și euro-obligaţiunile.

4.2.4

Convergența sistemelor economice, inclusiv sub aspect fiscal (16), împreună cu un instrument de solidaritate, reprezintă un factor-cheie pentru depășirea treptată a dezechilibrelor macro și microeconomice dintre țări. Chiar dacă ar putea să facă necesară modificarea tratatelor, acest instrument va trebui să devină un mecanism de compensare economică, pentru a reechilibra și integra economiile ţărilor din zona euro. El ar putea deveni, în cele din urmă, un element al bugetului comun al zonei euro. Fondurile structurale și de coeziune ar putea sluji și ele aceluiași scop.

4.2.5

Noua Comisie, în calitatea ei de actor primordial al procesului, va trebui să își asume responsabilitatea formulării de propuneri legislative, conform metodei aplicate de comisarul Barnier pentru reglementarea sistemului financiar, în domeniile în care dezbaterile au fost dominate până în prezent de statele membre, pentru a suscita dezbateri fructuoase în cadrul Consiliului, pe baza unor propuneri concrete.

4.2.6

Până în prezent, Comisia nu a utilizat suficient această metodă. Câteva exemple de cazuri în care s-ar putea face apel la ea sunt coordonarea ex-ante a planurilor de reforme majore de politică economică, contractele de reformă economică însoțite de un mecanism de solidaritate, instituirea unui fond european de rambursare a datoriei și euro-certificatele de trezorerie (eurobills). Comisia ar trebui să precizeze clar membrilor zonei euro dacă aceste propuneri vor implica modificarea tratatelor.

4.2.7

O astfel de abordare va obliga Consiliul să își exprime punctul de vedere asupra propunerilor respective. Aceasta va conferi claritate și transparenţă diverselor poziții politice și va constitui singura modalitate de depășire a blocajului interguvernamental din actuala structură. De asemenea, Comisia va trebui să transmită în mod adecvat aceste mesaje diferitelor părţi interesate, inclusiv marelui public.

4.2.8

Prin urmare, pe termen mediu se simte nevoia (și s-a simțit încă de la momentul Tratatului de la Maastricht) unei guvernanțe economice pentru zona euro, sub aspectul politicilor micro și macroeconomice, care să treacă de la actuala metodă de coordonare, cu rezultate nesatisfăcătoare până acum, la cea a unui proces decizional comun în privința elementelor fundamentale ale respectivelor politici. Zona euro nu mai poate merge înainte cu o monedă unică dar cu politici economice separate, care vor trebui așadar integrate, printre altele pentru a facilita sarcina BCE.

4.2.9

Un mecanism de redistribuire pentru cazurile de șocuri asimetrice: principiul responsabilității (nu doar a statelor, ci și a cetățenilor) nu trebuie despărțit de cel al solidarității. Prin urmare, vor trebui adoptate, pentru o perioadă limitată, măsuri concrete destinate celor mai vulnerabile categorii de populaţie. Este vorba de o responsabilitate care revine fiecărui cetățean și fiecărei țări.

4.2.10

În aceeași logică, va trebui inițiat un parcurs către un buget propriu corespunzător al zonei euro, cu reguli general acceptate; aceasta este singura modalitate care permite evoluția către o politică bugetară comună și absorbirea eventualelor șocuri viitoare. Acest buget ar putea fi finanțat, de pildă, printr-un impozit special, printr-o taxă pe tranzacțiile financiare (cu condiția extinderii ei la toată zona euro), o taxă pe emisiile de dioxid de carbon sau printr-o prelevare temporară din excedentul balanței de plăți care depășește 6 %, ori, în fine, prin emiterea de obligațiuni comune.

4.2.11

Datoria suverană: ar trebui pus la punct un mecanism care, fără a elimina responsabilitatea țărilor în ce privește datoria, înlătură posibilitatea speculațiilor financiare în domeniu. Datoria națională, convertită treptat până la o cotă maximă de 60 % din PIB (așa cum a propus CESE) (17), sau partea care depășește pragul de 60 % (conform propunerii Comisiei referitoare la un fond de rambursare a datoriei) (18) ar putea fi plasată într-un cont al datoriei consolidat și rambursată pro rata de diferitele state membre. O altă variantă ar consta în crearea unui fond temporar de euro-certificate de trezorerie, printr-un tratat interguvernamental care ar permite emiterea de titluri de datorie publică pe termen scurt pentru zona euro, eliminând astfel riscul unei crize de lichidităţi pentru guvernele țărilor din această zonă. În urma concluziilor grupului său de experți, înființat cu scopul precis de a analiza avantajele și riscurile diferitelor opțiuni de emitere a unor titluri comune de datorie publică, Comisia va trebui să treacă la formularea de propuneri concrete în privința instrumentelor care vor trebui utilizate și a calendarului.

4.3.1

O atenție deosebită trebuie acordată și politicilor microeconomice, în special celei industriale și celor sectoriale, cruciale pentru creșterea economiei europene, în cazul căreia nu se mai poate continua cu o abordare fragmentată. Este necesară așadar punerea în comun a acelor politici (și a procedurilor decizionale conexe) care au un impact indirect asupra bugetelor naționale, pentru a se ajunge la o viziune și la acțiuni comune ale Comisiei și statelor membre, mai ales în ceea ce privește:

4.4.1

CESE insistă asupra adoptării de măsuri concrete privind dimensiunea socială a UEM (20). Rata ocupării forţei de muncă în rândul tinerilor rămâne extrem de scăzută. Împreună cu statele membre, noua Comisie ar trebui să își asume răspunderea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă și de muncă, prin:

4.4.2

Este nevoie de un dialog social adecvat la toate nivelurile. Acesta presupune depășirea obstacolelor în calea unor consultări eficiente în interiorul statelor membre și între acestea. UE ar trebui să se dovedească de mare folos în aducerea părţilor interesate din diferite țări la masa discuțiilor privind practicile de succes și conceperea de planuri de îmbunătăţire a condițiilor de creare de locuri de muncă.

4.4.3

Dacă se dorește ca Uniunea, și în special zona euro, să fie finalizate, nu pot fi ignorate consecințele sociale ale politicilor economice actuale, lăsându-le în responsabilitatea exclusivă a statelor. Atât măsurile economice, cât și cele sociale vor trebui să țină seama nu numai de parametrii pactului de stabilitate, ci și de o gamă mai largă de parametri macroeconomici, ca de exemplu rata șomajului, rata de creștere, balanța de plăți, rata de ocupare a forței de muncă, rata sărăciei, distribuirea veniturilor și a bogăției etc. E imposibil să se asigure stabilitatea UEM în lipsa unor mecanisme sociale pentru zona euro care să poată contracara consecințele recesiunilor economice și/sau dezechilibrelor grave. Unele dintre aceste măsuri ar putea implica modificarea Tratatului. Printre ele s-ar putea număra, pe termen mediu:

4.4.4

Totodată, în interesul cetățenilor, ar trebui puse în comun și alte politici, care să întărească sentimentul apartenenței și să faciliteze mobilitatea acestora. Printre acestea se numără:

4.5.1

Un program atât de amplu poate fi îndeplinit doar dacă procesul decizional beneficiază de legitimitatea democratică necesară. Deși apreciază cu adevărat progresele considerabile înregistrate în ultimii ani, CESE consideră că în următorul mandat se vor putea face pași înainte doar dacă se va acorda o atenție specială responsabilităţii, legitimităţii, democrației, transparenței și comunicării.

4.5.2

Dezbaterea politică din Europa pe tema procesului de integrare devine din ce în ce mai acerbă. La nivelul UE, partidele politice trebuie să își definească precis opțiunile, care urmează să fundamenteze pozițiile diverselor grupuri politice din Parlamentul European și să contribuie la creșterea vizibilităţii partidelor politice europene. Alegerile europene transnaționale, la care vor participa formațiuni politice transnaționale, vor consolida și vor facilita semnificativ dezbaterea europeană.

4.5.3

Asumarea în comun a responsabilității și necesitatea dobândirii sprijinului public presupun o mult mai mare implicare a parlamentelor naţionale în dezbaterea europeană. Acestea ar trebui să dezbată așa cum se cuvine propunerile legislative ale UE și planurile naționale de reformă. Trebuie prevăzute consultări interactive pe teme strategice între PE și parlamentele naţionale, ceea ce ar conduce inclusiv la sporirea dinamicilor dintre acestea din urmă.

4.5.4

Atunci când prezintă propuneri și măsuri legislative, Comisia trebuie să aplice metoda comunitară cât mai eficace posibil, inclusiv în cazul competenţelor partajate cu statele membre. La fel ca în trecut, o atitudine proactivă și curajoasă va da roade.

4.5.5

La solicitarea parlamentelor naţionale și/sau a societății civile, Comisia ar trebui să participe la dezbateri naționale pe teme europene.

4.5.6

Consiliul European și diferitele formațiuni ale Consiliului UE, în special Consiliul Ecofin, sunt principalii factori de decizie și au un rol esențial sub aspectul responsabilităţii și legitimităţii. De aceea este nevoie de mai multă transparenţă, element care satisface cerințele democratice.

4.5.7

Membrii Consiliului, care sunt reprezentanți ai intereselor naționale, dar și factori de codecizie în procesul decizional european, au adesea un discurs diferit la Bruxelles față de cel de acasă, lucru care creează de obicei destulă confuzie și împiedică ajungerea la un acord. Dublul limbaj este inacceptabil. Statele membre ar trebui să se pună de acord asupra mesajelor politice și să le susțină la toate nivelurile decizionale.

4.5.8

Statele membre sunt atât subiecte, cât și obiecte ale construcției UEM. Convergența către o metodologie europeană, cu menținerea procedurilor și tradiţiilor administrative naționale, este posibilă, dar va presupune totuși ajustări semnificative într-o serie de țări. Practicile politice și administrative fiabile se vor dovedi cruciale pentru consolidarea încrederii.

4.5.9

CESE subliniază că societatea civilă va trebui și ea să își îndeplinească rolul, adesea subestimat, în construirea viitoarei arhitecturi a UE și a unei zone euro mai integrate. Există multe domenii în care progresul depinde parțial sau complet de actorii neguvernamentali. Societatea civilă va trebui implicată pe deplin în proces. Sunt prea multe țările în care ea este încă ținută deoparte, deși ar trebui, dimpotrivă, înzestrată cu instrumentele de care are nevoie pentru a stabili legături cu factori instituționali de decizie. Societatea civilă trebuie să își asume responsabilitățile și să participe la procesul decizional al UE, pentru a consolida fundamentul democratic al acestuia. Fără angajarea sa activă, UEM nu va putea fi niciodată finalizată cu succes.

4.5.10

Ar fi foarte util, mai ales pentru partenerii sociali, să se analizeze rezultatele unui model consensual în statele membre, care se bucură de susținerea fermă a CESE. De asemenea, se recomandă schimbul de bune practici.

4.5.11

CESE consideră evident faptul că regulile actuale nu sunt adecvate și nu au funcționat conform așteptărilor, și că acțiunea interguvernamentală nu se ridică la înălțimea provocărilor cu care se confruntă UEM. Nu ne putem nici amăgi în privința faptului că, odată cu depășirea crizei, mecanismele de stabilizare instituite în mare grabă, la apogeul turbulențelor, vor fi suficiente pentru a garanta progresul și a împiedica alte crize.

4.5.12

Unica modalitate de a evita apariția unor situații similare constă în schimbarea regulilor de funcționare și a procesului decizional din zona euro, astfel încât acesta să devină mai transparent și mai democratic, prin:

5.1

Pe lângă finalizarea UEM, în maniera descrisă mai sus, ar fi util ca în cursul următoarei legislaturi să fie demarat un proces de reflecție serios privind consolidarea UE ca întreg și funcționarea organelor sale instituționale, și să aibă loc o selecție a politicilor care ar trebui să devină comune. În opinia CESE, reflecția ar urma să vizeze aspectele ce vor fi abordate mai jos.

5.2

Ar trebui ca activitatea Comisiei să fie supusă aprobării PE, cu care ar urma să împartă și dreptul de inițiativă. PE ar putea fi ales pe baza unor liste politice europene ale partidelor europene.

5.3

În vederea promovării vizibilității, legitimităţii democratice și separației puterilor, ar trebui abolită duarhia reprezentată de președintele Consiliului European și de cel al Comisiei, care ar urma să fie ales de PE sau direct de cetățeni, cu condiția modificării inclusiv a rolului acestuia. Actualul Consiliu s-ar putea transforma într-un „senat al statelor”, cu noi reguli de funcționare.

5.4

În ceea ce privește politicile pe care UE ar trebui să le gestioneze singură sau în comun – având putere de decizie în privința lor –, printre acestea s-ar putea număra politica externă și rolul internațional al Uniunii, inclusiv reprezentarea unică în cadrul organismelor internaționale, politica de apărare (pe baze voluntare), politica energetică, politica de cercetare, politica referitoare la azil și imigrație, precum și respectarea standardelor și drepturilor, în condițiile existenței unor puteri de intervenție împotriva statelor contraveniente, așa cum se întâmplă deja în cazul chestiunilor economice și regulilor bugetare.

5.5

Noul cadru instituțional, care nu poate fi pus în practică doar prin intermediul cooperării consolidate, precum și rolul Parlamentului, al Consiliului, al Comisiei, al CESE și al CoR ar putea fi definite printr-o nouă convenție, care ar trebui să își finalizeze lucrările înainte de 2019, anul alegerilor europene care vor urma celor din 2014.

6.1

Buna comunicare este indispensabilă în procesul de refacere a încrederii. CESE este convins că modalitatea cea mai eficientă de comunicare este asigurată de existența unor bune practici și politici, care prezintă o perspectivă pe termen lung pentru întreaga societate europeană.

6.2

Se impune promovarea și îmbunătăţirea comunicării cu publicul. Comunicarea stârnește interesul, care facilitează înțelegerea. Această lecție a fost multă vreme ignorată, greșeală de care sunt responsabile Comisia și statele membre. Ar trebui utilizată întreaga gamă a mass–mediei sociale.

6.3

UEM și aspectele conexe au fost prezentate adesea drept domenii pur tehnice. Acest lucru nu se justifică, ele având o natură esențialmente politică și un mare impact asupra vieții cotidiene a fiecărui cetăţean. Cu toate acestea, sunt rareori aduse în discuție și încă mai puțin prezentate din această perspectivă, lucru care explică în mare măsură inclusiv prăpastia dintre UE și cetăţenii obişnuiţi.

6.4

Diversitatea tradițiilor și situațiilor evidențiază dramatic, în fiecare zi, lipsa unui „limbaj comun al UEM”, ceea ce creează uneori o mare confuzie și știrbește susținerea publică. În opinia CESE, Comisia este singura autoritate în măsură să prezinte o soluție, în virtutea dreptului său de inițiativă în procesul legislativ al UE. Acest aspect trebuie considerat din perspectiva unei Comisii și a unui Parlament European cu un rol politic mai marcat decât până acum.

6.5

În calitate de actori care împărtășesc o responsabilitate comună, societatea civilă și partenerii sociali trebuie să își îndeplinească rolul care le revine în ce privește comunicarea, dar căruia nu i s-a acordat până în prezent destulă atenție. Societatea civilă și partenerii sociali ar trebui să transmită autorităților preocupările cetățenilor și întreprinderilor și să coopereze la găsirea răspunsului la acestea. Schimbul de opinii ar trebui să se facă în ambele sensuri.

6.6

Europa nu mai trebuie să dea impresia unui turn de fildeș, impresie împărtășită de o mare parte a opiniei publice. Avantajele integrării europene, evoluțiile concrete și beneficiile directe care decurg de aici, mai ales pentru investiții, crearea de locuri de muncă și consumatori, trebuie prezentate clar cetăţenilor. Așa-numitul „nou discurs narativ privind Europa” trebuie să înceapă cu o strategie de comunicare și de simplificare împărtășită de Comisie și de statele membre, care sunt actori-cheie, la fel ca partidele politice și societatea civilă.