Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32021D1194

    Decizia (PESC) 2021/1194 a Consiliului din 19 iulie 2021 privind prelungirea mandatului reprezentantului special al Uniunii Europene în Kosovo (Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.) și modificarea Deciziei (PESC) 2020/1135

    ST/10485/2021/INIT

    JO L 258, 20.7.2021, p. 48–49 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 31/08/2023

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2021/1194/oj

    20.7.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 258/48


    DECIZIA (PESC) 2021/1194 A CONSILIULUI

    din 19 iulie 2021

    privind prelungirea mandatului reprezentantului special al Uniunii Europene în Kosovo (*) și modificarea Deciziei (PESC) 2020/1135

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 33 și articolul 31 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    La 30 iulie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/1135 (1) de numire a domnului Tomáš SZUNYOG în calitatea de reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) în Kosovo. Mandatul RSUE urmează să expire la 31 august 2021.

    (2)

    Mandatul RSUE ar trebui prelungit cu 24 de luni și ar trebui stabilită o nouă valoare de referință financiară pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2021 și 31 august 2023.

    (3)

    RSUE își va executa mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica realizarea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Mandatul domnului Tomáš SZUNYOG de reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) în Kosovo se prelungește până la 31 august 2023. Consiliul poate decide ca mandatul RSUE să fie prelungit sau să se încheie mai devreme, pe baza unei evaluări din partea Comitetului politic și de securitate și a unei propuneri din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.

    Articolul 2

    Decizia (PESC) 2020/1135 se modifică după cum urmează:

    1.

    La articolul 5 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

    „Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2021 și 31 august 2023 este de 6 600 000 EUR.”

    2.

    La articolul 14, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

    „RSUE prezintă Consiliului, ÎR și Comisiei rapoarte periodice privind progresele înregistrate și, până la 31 mai 2023, un raport final cuprinzător privind executarea mandatului.”

    Articolul 3

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Bruxelles, 19 iulie 2021.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    J. PODGORŠEK


    (*)  Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.

    (1)  Decizia (PESC) 2020/1135 a Consiliului din 30 iulie 2020 de numire a reprezentantului special al Uniunii Europene în Kosovo (JO L 247, 31.7.2020, p. 25).


    Top