This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32016R1932
Commission Implementing Regulation (EU) 2016/1932 of 4 November 2016 approving calcium magnesium oxide (burnt dolomitic lime) as an existing active substance for use in biocidal products of product-types 2 and 3 (Text with EEA relevance )
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1932 al Comisiei din 4 noiembrie 2016 de aprobare a oxidului de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins) ca substanță activă existentă, destinată utilizării în produsele biocide din tipurile de produs 2 și 3 (Text cu relevanță pentru SEE )
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1932 al Comisiei din 4 noiembrie 2016 de aprobare a oxidului de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins) ca substanță activă existentă, destinată utilizării în produsele biocide din tipurile de produs 2 și 3 (Text cu relevanță pentru SEE )
C/2016/6947
JO L 299, 5.11.2016, p. 36–38
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
5.11.2016 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 299/36 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1932 AL COMISIEI
din 4 noiembrie 2016
de aprobare a oxidului de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins) ca substanță activă existentă, destinată utilizării în produsele biocide din tipurile de produs 2 și 3
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (1), în special articolul 89 alineatul (1) al treilea paragraf,
întrucât:
(1) |
Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2) stabilește o listă de substanțe active existente care trebuie evaluate în vederea posibilității de a fi aprobate pentru utilizare în produsele biocide. Lista respectivă include oxidul de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins). |
(2) |
Oxidul de calciu și de magneziu (varul dolomitic nestins) a fost evaluat în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) în vederea utilizării în tipul de produs 2, dezinfectante și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale, precum și în tipul de produs 3, produse de igienă veterinară, astfel cum sunt descrise în anexa V la directiva respectivă, care corespund tipurilor de produse 2 și, respectiv, 3, astfel cum sunt descrise în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012. |
(3) |
Regatul Unit a fost desemnat autoritate competentă responsabilă de evaluare și, la 19 septembrie 2011, a transmis rapoartele de evaluare însoțite de recomandările sale. |
(4) |
În conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, avizele Agenției Europene pentru Produse Chimice au fost formulate la 14 aprilie 2016 de către Comitetul pentru produse biocide, ținând seama de concluziile autorității competente responsabile de evaluare. |
(5) |
Conform avizelor respective, este de așteptat ca produsele biocide din tipurile de produs 2 și 3 și care conțin oxid de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins) să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 5 din Directiva 98/8/CE, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții referitoare la utilizarea lor. |
(6) |
Prin urmare, este oportun să se aprobe utilizarea oxidului de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins) în produsele biocide din tipurile de produs 2 și 3, sub rezerva respectării anumitor specificații și condiții. |
(7) |
Ar trebui ca, înainte de aprobarea unei substanțe active, să se acorde o perioadă de timp rezonabilă, pentru a permite părților interesate să adopte măsurile pregătitoare necesare pentru îndeplinirea noilor cerințe. |
(8) |
Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Substanța oxid de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins) se aprobă ca substanță activă destinată utilizării în produsele biocide aparținând tipurilor de produs 2 și 3, sub rezerva respectării specificațiilor și condițiilor prezentate în anexă.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 4 noiembrie 2016.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 167, 27.6.2012, p. 1.
(2) Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei din 4 august 2014 privind programul de lucru pentru examinarea sistematică a tuturor substanțelor active existente conținute de produsele biocide, menționat în Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 294, 10.10.2014, p. 1).
(3) Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodestructive (JO L 123, 24.4.1998, p. 1).
ANEXĂ
Denumire comună |
Denumire IUPAC Numere de identificare |
Gradul minim de puritate a substanței active (1) |
Data aprobării |
Data de expirare a aprobării |
Tip de produs |
Condiții specifice |
||||
Oxid de calciu și de magneziu (var dolomitic nestins) |
Denumire IUPAC: Oxid de calciu și magneziu Nr. CE: 253-425-0 Nr. CAS: 37247-91-9 |
800 g/kg (Valoarea reprezintă conținutul de Ca și Mg exprimat ca sumă de CaO și MgO. Valoarea minimă de MgO în varul dolomitic nestins este de 30 % pe bază de magneziu exprimat ca conținut de oxid de magneziu) |
1 mai 2018 |
30 aprilie 2028 |
2 |
Autorizarea produselor biocide este supusă următoarelor condiții:
|
||||
3 |
Autorizarea produselor biocide este supusă următoarelor condiții:
|
(1) Puritatea indicată în această coloană a fost gradul minim de puritate a substanței active evaluate în conformitate cu articolul 89 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Substanța activă din produsul introdus pe piață poate avea o puritate egală sau diferită dacă s-a demonstrat, din punct de vedere tehnic, echivalența ei cu substanța activă evaluată.