Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32014D0349

    Decizia 2014/349/PESC a Consiliului din 12 iunie 2014 de modificare a Acțiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo, EULEX KOSOVO

    JO L 174, 13.6.2014, p. 42–44 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2014/349/oj

    13.6.2014   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 174/42


    DECIZIA 2014/349/PESC A CONSILIULUI

    din 12 iunie 2014

    de modificare a Acțiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (1), EULEX KOSOVO

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28, articolul 42 alineatul (4) și articolul 43 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

    întrucât:

    (1)

    La 4 februarie 2008, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2008/124/PESC (2).

    (2)

    La 8 iunie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/322/PESC (3), care modifică Acțiunea comună 2008/124/PESC și prelungește durata misiunii Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo (EULEX KOSOVO) pentru o perioadă de doi ani până la 14 iunie 2012.

    (3)

    La 6 iunie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/291/PESC (4), care modifică Acțiunea comună 2008/124/PESC și prelungește durata EULEX KOSOVO pentru o perioadă de doi ani până la 14 iunie 2014.

    (4)

    În urma recomandărilor formulate în revizuirea strategică adoptată în 2014, este necesară prelungirea duratei EULEX KOSOVO pentru o perioadă suplimentară de doi ani.

    (5)

    La 27 mai 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/241/PESC (5) care a modificat Acțiunea comună 2008/124/PESC pentru a stabili o nouă valoare de referință financiară destinată să acopere perioada cuprinsă între 15 iunie 2013 și 14 iunie 2014. Acțiunea comună 2008/124/PESC ar trebui să fie modificată pentru a stabili o nouă valoare de referință financiară destinată acoperirii perioadei de tranziție cuprinse între 15 iunie 2014 și 14 octombrie 2014.

    (6)

    EULEX KOSOVO se va derula în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și ar putea împiedica realizarea obiectivelor acțiunii externe a Uniuni prevăzute la articolul 21 din tratat.

    (7)

    Acțiunea comună 2008/124/PESC ar trebui modificată în consecință,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Acțiunea comună 2008/124/PESC se modifică după cum urmează:

    1.

    Articolul 8 se modifică după cum urmează:

    (a)

    se introduce următorul alineat:

    „(1a)   Șeful misiunii este reprezentantul misiunii. Șeful misiunii poate delega atribuții de administrare în materie de personal și privind chestiuni financiare unor membri ai personalului misiunii, sub responsabilitatea sa globală.”;

    (b)

    alineatul (5) se elimină;

    (c)

    alineatul (9) se înlocuiește cu următorul text:

    „(9)   Șeful misiunii asigură o cooperare și o coordonare strânse ale EULEX KOSOVO cu autoritățile competente din Kosovo și cu actorii internaționali relevanți, după cum este necesar, inclusiv cu NATO/KFOR, UNMIK, OSCE și cu statele terțe implicate în sprijinirea supremației legii în Kosovo.”

    2.

    Articolul 9 alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

    „(4)   Toți membrii personalului își îndeplinesc sarcinile și acționează în interesul misiunii. Toți membrii personalului respectă principiile de securitate și normele minime instituite prin Decizia 2013/488/UE a Consiliului (6).

    (6)  Decizia 2013/488/UE a Consiliului din 23 septembrie 2013 privind normele de securitate pentru protecția informațiilor UE clasificate (JO L 274, 15.10.2013, p. 1).”"

    3.

    Articolul 10 alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

    „(3)   Condițiile de angajare, precum și drepturile și obligațiile personalului internațional și local se stabilesc prin contracte încheiate între EULEX KOSOVO și membrii personalului vizați.”

    4.

    Articolul 14 alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:

    „(7)   Șeful misiunii asigură protecția informațiilor UE clasificate în conformitate cu Decizia 2013/488/UE.”

    5.

    Se introduce următorul articol:

    „Articolul 15a

    Dispoziții legale

    EULEX KOSOVO are capacitatea de a achiziționa servicii și bunuri, de a încheia contracte și acorduri administrative, de a angaja personal, de a deține conturi bancare, de a dobândi și a înstrăina active și de a se achita de obligații, precum și de a fi parte la procedurile juridice, după cum este necesar pentru punerea în aplicare a prezentei acțiuni comune.”

    6.

    Articolul 16 se modifică după cum urmează:

    (a)

    alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

    „(1)   Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EULEX KOSOVO până la 14 octombrie 2010 este de 265 000 000 EUR.

    Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EULEX KOSOVO în perioada cuprinsă între 15 octombrie 2010 și 14 decembrie 2011 este de 165 000 000 EUR.

    Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EULEX KOSOVO în perioada cuprinsă între 15 decembrie 2011 și 14 iunie 2012 este de 72 800 000 EUR.

    Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EULEX KOSOVO în perioada cuprinsă între 15 iunie 2012 și 14 iunie 2013 este de 111 000 000 EUR.

    Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EULEX KOSOVO în perioada cuprinsă între 15 iunie 2013 și 14 iunie 2014 este de 110 000 000 EUR.

    Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor aferente EULEX KOSOVO în perioada cuprinsă între 15 iunie 2014 și 14 octombrie 2014 este de 34 000 000 EUR.

    Valoarea de referință financiară destinată EULEX KOSOVO pentru perioada următoare se decide de către Consiliu.”;

    (b)

    alineatele (4)-(6) se înlocuiesc cu următorul text:

    „(4)   EULEX KOSOVO răspunde de execuția bugetului misiunii. În acest scop, EULEX KOSOVO semnează un acord cu Comisia.

    (5)   EULEX KOSOVO răspunde de orice plângere și obligație care decurge din executarea mandatului începând cu 15 iunie 2014, cu excepția plângerilor legate de abateri grave ale șefului misiunii, pentru care șeful misiunii este responsabil.

    (6)   Punerea în aplicare a dispozițiilor financiare nu aduce atingere lanțului de comandă, astfel cum se prevede la articolele 7, 8 și 11, și nici cerințelor operaționale ale misiunii EULEX KOSOVO, inclusiv celor privind compatibilitatea echipamentelor și interoperabilitatea echipelor sale.

    (7)   Cheltuielile sunt eligibile de la data intrării în vigoare a prezentei acțiuni comune.”

    7.

    Se introduce următorul articol:

    „Articolul 16a

    Celula de proiect

    (1)   EULEX KOSOVO dispune de o celulă de proiect pentru identificarea și punerea în aplicare a proiectelor. EULEX KOSOVO coordonează, facilitează și furnizează consultanță, după caz, pentru proiectele puse în aplicare de statele membre și statele terțe, sub responsabilitatea acestora, în domenii legate de mandatul EULEX KOSOVO și în sprijinul obiectivelor acesteia.

    (2)   EULEX KOSOVO este autorizată să recurgă la contribuții financiare din partea statelor membre sau a unor state terțe pentru punerea în aplicare a proiectelor identificate care completează în mod coerent celelalte acțiuni ale misiunii EULEX KOSOVO în următoarele două cazuri:

    (a)

    proiectul este prevăzut în situația financiară aferentă prezentei acțiuni comune; sau

    (b)

    proiectul este integrat în cursul mandatului prin intermediul unei modificări a respectivei situații financiare la solicitarea șefului misiunii. EULEX KOSOVO încheie un acord cu statele vizate, care acoperă în special procedurile specifice pentru soluționarea oricăror plângeri formulate de părți terțe cu privire la prejudiciile suferite în urma acțiunilor sau omisiunilor EULEX KOSOVO în utilizarea fondurilor furnizate de statele vizate. În niciun caz, statele participante nu pot angaja răspunderea Uniunii sau a ÎR pentru acțiunile sau omisiunile EULEX KOSOVO în utilizarea fondurilor din partea statelor respective.

    (3)   COPS își dă acordul cu privire la acceptarea unei contribuții financiare din partea statelor terțe la celula de proiect.”

    8.

    La articolul 18, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

    „(1)   ÎR este autorizat să comunice Organizației Națiunilor Unite, NATO/KFOR și altor părți terțe asociate la prezenta acțiune comună informații și documente clasificate ale UE întocmite în scopul EULEX KOSOVO, până la nivelul de clasificare corespunzător pentru fiecare dintre acestea, în conformitate cu Decizia 2013/488/UE. În acest scop se încheie acorduri tehnice la nivel local.

    (2)   În eventualitatea unei necesități operaționale precise și imediate, ÎR este, de asemenea, autorizat să comunice autorităților locale competente informații și documente UE clasificate până la nivelul «RESTREINT UE/EU RESTRICTED», întocmite în scopul EULEX KOSOVO, în conformitate cu Decizia 2013/488/UE. În toate celelalte cazuri, asemenea informații și documente se comunică autorităților locale competente în conformitate cu procedurile corespunzătoare nivelului de cooperare dintre autoritățile menționate și UE.”

    9.

    La articolul 20, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

    „Prezenta acțiune comună expiră la 14 iunie 2016.”

    Articolul 2

    Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

    Adoptată la Luxemburg, 12 iunie 2014.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    Y. MANIATIS


    (1)  Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244(1999) și cu Avizul CIJ privind declarația de independență a Kosovo.

    (2)  Acțiunea comună 2008/124/PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo, EULEX KOSOVO (JO L 42, 16.2.2008, p. 92).

    (3)  Decizia 2010/322/PESC a Consiliului din 8 iunie 2010 de modificare și de prelungire a Acțiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo, EULEX KOSOVO (JO L 145, 11.6.2010, p. 13).

    (4)  Decizia 2012/291/PESC a Consiliului din 5 iunie 2012 de modificare și prelungire a Acțiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo, EULEX KOSOVO (JO L 146, 6.6.2012, p. 46).

    (5)  Decizia 2013/241/PESC a Consiliului din 27 mai 2013 de modificare a Acțiunii comune 2008/124/PESC privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo, EULEX KOSOVO (JO L 141, 28.5.2013, p. 47).


    Top