This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32008D0635
2008/635/EC: Commission Decision of 22 July 2008 on imports of semen, ova and embryos of the ovine and caprine species into the Community as regards lists of third countries and of semen collection centres and embryo collection teams, and certification requirements (notified under document number C(2008) 3625) (Text with EEA relevance)
2008/635/CE: Decizia Comisiei din 22 iulie 2008 privind importurile în Comunitate de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină, în ceea ce privește lista țărilor terțe, lista centrelor de colectare a materialului seminal și echipele de recoltare a embrionilor, precum și cerințele de certificare [notificată cu numărul C(2008) 3625] (Text cu relevanță pentru SEE)
2008/635/CE: Decizia Comisiei din 22 iulie 2008 privind importurile în Comunitate de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină, în ceea ce privește lista țărilor terțe, lista centrelor de colectare a materialului seminal și echipele de recoltare a embrionilor, precum și cerințele de certificare [notificată cu numărul C(2008) 3625] (Text cu relevanță pentru SEE)
JO L 206, 2.8.2008, p. 17–31
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
No longer in force, Date of end of validity: 31/08/2010
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Repealed by | 32010D0472 | 01/09/2010 |
2.8.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 206/17 |
DECIZIA COMISIEI
din 22 iulie 2008
privind importurile în Comunitate de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină, în ceea ce privește lista țărilor terțe, lista centrelor de colectare a materialului seminal și echipele de recoltare a embrionilor, precum și cerințele de certificare
[notificată cu numărul C(2008) 3625]
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2008/635/CE)
COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,
având în vedere Directiva 92/65/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 de definire a cerințelor de sănătate animală care reglementează schimburile și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare speciale prevăzute în anexa A punctul I la Directiva 90/425/CEE (1), în special articolul 17 alineatul (2) litera (b) și articolul 17 alineatul (3), articolul 18 alineatul (1) prima liniuță și articolul 19 teza introductivă și litera (b),
întrucât:
(1) |
Directiva 92/65/CEE stabilește cerințele de sănătate animală care reglementează comerțul și importurile în Comunitate de animale, material seminal, ovule și embrioni care nu se supun, în ceea ce privește cerințele de sănătate animală, reglementărilor comunitare specifice menționate în directiva respectivă. Aceasta prevede, de asemenea, stabilirea unei liste a țărilor terțe sau a părților de țări terțe capabile să ofere garanții echivalente cu cele prevăzute la capitolul II de mai jos și din care statele membre pot importa material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină. |
(2) |
Directiva 92/65/CEE prevede, de asemenea, stabilirea unei liste a centrelor de colectare a materialului seminal și a embrionilor din țările terțe, pentru care aceste țări terțe pot oferi garanțiile menționate la articolul 11 din directiva respectivă. |
(3) |
Cu toate acestea, în privința centrelor de colectare a ovulelor și a embrionilor de animale din speciile ovină și caprină, din motive de coerență a legislației comunitare și luând în considerare nomenclatura internațională, este mai adecvat ca, în cazul acestora, să se utilizeze termenul de „echipe de colectare a embrionilor” în locul celui de „centre de colectare”. |
(4) |
Directiva 92/65/CEE prevede că materialul seminal, ovulele și embrionii de animale din speciile ovină și caprină care urmează a fi importați în Comunitate trebuie să fie însoțiți de certificate de sănătate, ale căror modele urmează a fi stabilite în conformitate cu directiva respectivă. |
(5) |
Directiva 92/65/CEE prevede, de asemenea, stabilirea cerințelor specifice de sănătate animală sau a garanțiilor echivalente cu cele prevăzute în directiva respectivă pentru importurile în Comunitate de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină. |
(6) |
Decizia 94/63/CE a Comisiei din 31 ianuarie 1994 de elaborare a listei țărilor terțe din care statele membre autorizează importul de material seminal, de ovule și de embrioni din speciile ovină și caprină și de ovule și embrioni din specia porcină (2) prevede că statele membre trebuie să autorizeze importurile de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină din țările terțe care figurează în lista din anexa la Decizia 79/542/CEE a Consiliului (3) și din care sunt autorizate importurile de animale vii din speciile ovină și caprină. |
(7) |
Decizia 94/63/CE a fost abrogată de Decizia 2008/636/CE a Comisiei (4). |
(8) |
Prin urmare, prezenta decizie ar trebui să stabilească o listă a țărilor terțe din care statele membre trebuie să autorizeze importurile de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină. |
(9) |
Prezenta decizie ar trebui să stabilească lista centrelor de colectare a materialului seminal și a echipelor de colectare a embrionilor din care statele membre trebuie să autorizeze importurile de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină, originare din țări terțe. |
(10) |
Articolul 17 alineatul (3) din Directiva 92/65/CEE prevede procedura de modificare a listelor centrelor de colectare a materialului seminal și a echipelor de colectare a embrionilor din care statele membre trebuie să autorizeze importurile de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină. Listele modificate urmează să fie publicate pe site-ul internet al Comisiei (5). |
(11) |
Din motive de coerență a legislației comunitare, cerințele care reglementează schimburile intracomunitare de animale de reproducție din speciile ovină și caprină, precum și procedurile specifice de testare aplicabile animalelor respective, stabilite în Directiva 91/68/CEE a Consiliului din 28 ianuarie 1991 privind condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile intracomunitare de ovine și caprine (6), ar trebui luate în considerare în cadrul modelului de certificat de sănătate pentru importurile de material seminal de animale din speciile ovină și caprină stabilit în prezenta decizie. |
(12) |
Condițiile de sănătate animală pentru importul în Comunitate de animale de reproducție din speciile ovină și caprină sunt stabilite în Decizia 79/542/CEE. Cerințele respective ar trebui luate în considerare, de asemenea, în cadrul modelului de certificat de sănătate pentru importurile de material seminal de animale din speciile ovină și caprină stabilit în prezenta decizie. |
(13) |
Anumite boli infecțioase ce afectează animalele din speciile ovină și caprină sunt transmisibile prin materialul seminal. Prin urmare, trebuie efectuate anumite teste de sănătate animală pentru identificarea acestor boli, în conformitate cu programe specifice de testare care să țină cont de circulația donatorilor înaintea perioadei de colectare a materialului seminal și pe parcursul acesteia. Testele și programele de testare respective ar trebui să fie conforme cu standardele internaționale și să fie specificate, prin urmare, în modelul de certificat de sănătate pentru importurile de material seminal de animale din speciile ovină și caprină stabilit în prezenta decizie. |
(14) |
Ar trebui luate în considerare, de asemenea, dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă (7) și cele ale Regulamentului (CE) nr. 546/2006 al Comisiei din 31 martie 2006 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește programele naționale de combatere a scrapiei și garanțiile suplimentare, de derogare de la anumite cerințe ale Deciziei 2003/100/CE și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1874/2003 (8). |
(15) |
În capitolele III și IV din anexa D la Directiva 92/65/CEE sunt stabilite condițiile de sănătate animală pentru colectarea, prelucrarea, depozitarea și transportul ovulelor și ale embrionilor, precum și condițiile de sănătate animală aplicabile femelelor donatoare. Cu toate acestea, este necesar să se prevadă, în prezenta decizie, garanții suplimentare, în special în privința controlului sanitar-veterinar oficial al echipelor de colectare a embrionilor. |
(16) |
Din motive de claritate a legislației comunitare, este adecvat să se stabilească în prezenta decizie o listă a țărilor terțe și a centrelor aprobate de colectare a materialului seminal din care statele membre urmează să autorizeze importurile în Comunitate de material seminal de animale din speciile ovină și caprină, o listă a țărilor terțe și a echipelor aprobate de colectare a embrionilor din care statele membre urmează să autorizeze importurile în Comunitate de ovule și embrioni din speciile respective, precum și cerințele de certificare referitoare la aceste importuri, în vederea colectării tuturor acestor cerințe într-un singur act legislativ. |
(17) |
În aplicarea prezentei decizii, ar trebui luate în considerare cerințele specifice de certificare prevăzute în apendicele 2 punctul 7 litera (b) din capitolul IX B din anexa 11 la Acordul dintre Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind comerțul cu produse agricole (9), astfel cum a fost aprobat prin Decizia 2002/309/CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei privind Acordul de cooperare științifică și tehnologică din 4 aprilie 2002 privind încheierea a șapte acorduri cu Confederația Elvețiană (10). Prin urmare, în cazul transporturilor de material seminal, ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină din Elveția către Comunitate, ar trebui să se aplice certificatele prevăzute în Decizia 95/388/CE a Comisiei din 19 septembrie 1995 de stabilire a modelului de certificat pentru schimburile intracomunitare de material seminal, ovule și embrioni de la speciile ovină și caprină (11), adoptate în conformitate cu decizia respectivă. |
(18) |
În aplicarea prezentei decizii, ar trebui să se ia în considerare cerințele specifice de certificare și modelele de atestare de sănătate animală care pot fi stabilite în conformitate cu Acordul între Comunitatea Europeană și Guvernul Canadei cu privire la măsurile sanitare pentru protecția sănătății publice și animale în comerțul cu animale vii și produse de origine animală (12), astfel cum a fost aprobat prin Decizia 1999/201/CE a Consiliului (13). |
(19) |
În aplicarea prezentei decizii, ar trebui să se ia în considerare, de asemenea, cerințele specifice de certificare și modelele de atestare de sănătate animală care pot fi stabilite în conformitate cu Acordul dintre Comunitatea Europeană și Noua Zeelandă privind măsurile sanitare aplicabile în comerțul cu animale vii și produse de origine animală (14), astfel cum a fost aprobat prin Decizia 97/132/CE a Consiliului (15). |
(20) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Importurile de material seminal
Statele membre autorizează importurile de material seminal de animale din speciile ovină și caprină, colectat într-o țară terță și într-un centru aprobat de colectare a materialului seminal inclus pe lista din anexa I și care respectă cerințele de sănătate animală prevăzute în modelul de certificat de sănătate din anexa II.
Articolul 2
Importurile de ovule și embrioni
Statele membre autorizează importurile de ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină, colectate într-o țară terță și de către o echipă de colectare a embrionilor aprobată, inclusă pe lista din anexa I și care respectă cerințele de sănătate animală prevăzute în modelul de certificat de sănătate din anexa IV.
Articolul 3
Aplicabilitate
Prezenta decizie se aplică de la 1 septembrie 2008.
Articolul 4
Destinatari
Prezenta decizie se adresează statelor membre.
Adoptată la Bruxelles, 22 iulie 2008.
Pentru Comisie
Androulla VASSILIOU
Membru al Comisiei
(1) JO L 268, 14.9.1992, p. 54. Directivă modificată ultima dată prin Decizia 2007/265/CE a Comisiei (JO L 114, 1.5.2007, p. 17).
(2) JO L 28, 2.2.1994, p. 47. Decizie modificată ultima dată prin Decizia 2004/211/CE (JO L 73, 11.3.2004, p. 1).
(3) JO L 146, 14.6.1979, p. 15. Decizie modificată ultima dată prin Decizia 2008/61/CE a Comisiei (JO L 15, 18.1.2008, p. 33).
(4) A se vedea pagina 32 din prezentul Jurnal Oficial.
(5) http://circa.europa.eu/irc/sanco/vets/info/data/semen/semen.html
(6) JO L 46, 19.2.1991, p. 19. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2006/104/CE (JO L 363, 20.12.2006, p. 352).
(7) JO L 147, 31.5.2001, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 571/2008 al Comisiei (JO L 161, 20.6.2008, p. 4).
(9) JO L 114, 30.4.2002, p. 132.
(10) JO L 114, 30.4.2002, p. 1.
(11) JO L 234, 3.10.1995, p. 30. Decizie modificată prin Decizia 2005/43/CE (JO L 20, 22.1.2005, p. 34).
(12) JO L 71, 18.3.1999, p. 3.
(13) JO L 71, 18.3.1999, p. 1.
(14) JO L 57, 26.2.1997, p. 5.
(15) JO L 57, 26.2.1997, p. 4. Decizie modificată prin Decizia 1999/837/CE (JO L 332, 23.12.1999, p. 1).
ANEXA I
Lista țărilor terțe și a centrelor aprobate de colectare a materialului seminal din care statele membre trebuie să autorizeze importurile de material seminal de animale din speciile ovină și caprină
Codul ISO |
Numele țării terțe |
Numărul de aprobare al centrului |
Denumirea centrului |
Adresa centrului |
Data aprobării centrului |
Observații |
|||||||||||||||||||||||
Descrierea teritoriului (dacă este cazul) |
Garanții suplimentare |
||||||||||||||||||||||||||||
AU |
Australia |
|
|
|
|
|
Garanțiile suplimentare referitoare la testare, stabilite la punctele II.4.8 și II.4.9 din certificatul din anexa II, sunt obligatorii. |
||||||||||||||||||||||
CA |
Canada |
|
|
|
|
Teritoriu descris în partea 1 din anexa I la Decizia 79/542/CEE (astfel cum a fost modificată ultima dată). |
Garanția suplimentară referitoare la testare, stabilită la punctul II.4.8 din certificatul din anexa II, este obligatorie. |
||||||||||||||||||||||
CH |
Elveția |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
CL |
Chile |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
GL |
Groenlanda |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
HR |
Croația |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
IS |
Islanda |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
NZ |
Noua Zeelandă |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
PM |
Saint-Pierre și Miquelon |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
US |
Statele Unite ale Americii |
|
|
|
|
|
Garanția suplimentară referitoare la testare, stabilită la punctul II.4.8 din certificatul din anexa II, este obligatorie. |
||||||||||||||||||||||
|
ANEXA II
Model de certificat de sănătate pentru importul de material seminal de animale din speciile ovină și caprină
ANEXA III
Lista țărilor terțe și a echipelor aprobate de colectare a embrionilor de la care statele membre trebuie să autorizeze importurile de ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină
Codul ISO |
Numele țării terțe |
Numărul de aprobare al echipei |
Denumirea echipei |
Adresa echipei |
Data aprobării echipei |
Observații |
|||||||||||||||||||||||
Descrierea teritoriului (dacă este cazul) |
Garanții suplimentare |
||||||||||||||||||||||||||||
AU |
Australia |
|
|
|
|
|
Garanțiile suplimentare referitoare la testare, stabilite la punctele II.5.1 și II.5.2 din certificatul din anexa IV, sunt obligatorii. |
||||||||||||||||||||||
CA |
Canada |
|
|
|
|
Teritoriu descris în partea 1 din anexa I la Decizia 79/542/CEE |
Garanția suplimentară referitoare la testare, stabilită la punctul II.5.2 din certificatul din anexa IV, este obligatorie. |
||||||||||||||||||||||
CH |
Elveția |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
CL |
Chile |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
GL |
Groenlanda |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
HR |
Croația |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
IS |
Islanda |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
NZ |
Noua Zeelandă |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
PM |
Saint-Pierre și Miquelon |
|
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||
US |
Statele Unite ale Americii |
|
|
|
|
|
Garanția suplimentară referitoare la testare, stabilită la punctul II.5.2 din certificatul din anexa IV, este obligatorie. |
||||||||||||||||||||||
|
ANEXA IV
Model de certificat de sănătate pentru importul de ovule și embrioni de animale din speciile ovină și caprină