Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62019TN0654

Cauza T-654/19: Acțiune introdusă la 30 septembrie 2019 – FF/Comisia

JO C 399, 25.11.2019, p. 86–87 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

25.11.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 399/86


Acțiune introdusă la 30 septembrie 2019 – FF/Comisia

(Cauza T-654/19)

(2019/C 399/105)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: FF (reprezentant: A. Fittante, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

constatarea faptului că Comisia Europeană a adus atingere dreptului reclamantului la onoare, la viață privată și de familie, la imagine și la demnitate prin utilizarea neautorizată a imaginii sale în fotografiile propuse de Comisie pentru avertismentele de sănătate care trebuie să figureze pe ambalajele produselor din tutun, în temeiul Directivei delegate 2014/109/UE a Comisiei;

dispunerea încetării imediate a utilizării fotografiei în litigiu în Uniune și retragerea tuturor produselor din tutun disponibile pentru vânzare în diferitele unități autorizate să vândă astfel de produse și care prezintă imaginea reclamantului;

rezervarea în favoarea reclamantului a dreptului de a-și modifica pretențiile cu privire la repararea prejudiciului său moral și financiar după expertiza solicitată prin acțiune separată și comunicarea de către Comisia Europeană a numărului de ambalaje cu imaginea în litigiu vândute în Uniune;

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată, precum și a cheltuielilor aferente procedurii, cu precizarea că reclamantul a solicitat să beneficieze de asistență judiciară.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care asigură oricărei persoane dreptul la respectarea demnității sale și la respectarea vieții sale private și de familie.


Top