Recurs introdus la 2 septembrie 2011 de Solvay SA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea extinsă) pronunțate la 16 iunie 2011 în cauza T-186/06, Solvay SA/Comisia Europeană

(Cauza C-455/11 P)

2011/C 347/16

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Solvay SA (reprezentanți: O. W. Brouwer, avocat, M. O'Regan, solicitor)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

Motivele și principalele argumente

Recurenta invocă două motive. În hotărârea atacată, Tribunalul a respins în parte acțiunea formulată de recurentă prin care se urmărea anularea în parte a Deciziei C(2006) 1766 final a Comisiei din 3 mai 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/F/38.620 — Peroxid de hidrogen și perborat).

Prin intermediul primului motiv, recurenta contestă concluzia Tribunalului potrivit căreia aceasta a participat la o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE și a articolului 53 alineatul (1) SEE în perioada mai 1995-august 1997. Tribunalul și-a depășit competențele de control și a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că recurenta a participat la discuții și/sau a făcut schimb de informații privind prețurile și strategia sa comercială cu alte întreprinderi: astfel de constatări nu puteau fi făcute pe baza textului deciziei atacate. Tribunalul a săvârșit erori de drept prin faptul că a confirmat concluzia din decizia atacată potrivit căreia, întrucât se bazau pe o intenție comună de restrângere a concurenței, discuțiile, negocierile și schimburile de informații dintre producătorii de peroxid de hidrogen (inclusiv recurenta) realizate într-o încercare nereușită de a stabili un acord de împărțire a pieței (care nu au condus la încheierea unui acord între aceștia) au constituit o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE și a articolului 53 alineatul (1) SEE deoarece acestea fie reprezentau negocieri preparatorii și făceau parte dintr-o înțelegere unică, având în vedere că s-a recunoscut faptul că o înțelegere privind stabilirea prețurilor a fost instituită în august 1997, fie reprezentau practici concertate în scopul de a „pregăti terenul” pentru respectiva înțelegere ulterioară și/sau constituiau un schimb interzis de informații între întreprinderi. Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta contestă concluzia Tribunalului potrivit căreia Comisia nu a depășit limitele puterii sale de apreciere atunci când a constatat, în decizia atacată, că o altă întreprindere, Arkema, a îndeplinit la 3 aprilie 2003 cerințele prevăzute la punctul 21 din Comunicarea din 2002 a Comisiei privind cooperarea. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în definirea și în aplicarea noțiunii „valoare adăugată semnificativă”, a denaturat probele și a săvârșit erori vădite de apreciere a probelor atunci când a constatat că documentele transmise prin fax de Arkema la 3 aprilie 2003, fără a fi însoțite de explicații, au constituit o valoare adăugată semnificativă în sensul punctului 21 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea. Tribunalul a săvârșit de asemenea erori vădite de drept și de procedură și a denaturat probele atunci când a concluzionat că, în decizia atacată, Comisia a putut în mod valabil să ajungă la o concluzie diferită de aceea din Decizia C(2006) 2098 din 31 mai 2006 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/F/38.645 — Metacrilați), în care a stabilit că același fax transmis de Arkema la 3 aprilie 2003 (care privea investigațiile efectuate de Comisie în mai multe pretinse înțelegeri, inclusiv acelea referitoare la peroxidul de hidrogen și la metacrilați) nu au îndeplinit cerințele prevăzute la punctul 21 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea înainte ca Arkema să furnizeze explicații ulterioare.