Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010TN0038

    Cauza T-38/10 P: Recurs introdus la 26 ianuarie 2010 de Luigi Marcuccio împotriva Hotărârii pronunțate la 10 noiembrie 2009 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-70/07, Marcuccio/Comisia

    JO C 80, 27.3.2010, p. 43–43 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    27.3.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 80/43


    Recurs introdus la 26 ianuarie 2010 de Luigi Marcuccio împotriva Hotărârii pronunțate la 10 noiembrie 2009 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-70/07, Marcuccio/Comisia

    (Cauza T-38/10 P)

    2010/C 80/68

    Limba de procedură: italiana

    Părțile

    Recurent: Luigi Marcuccio (Tricase, Italia) (reprezentant: G. Cipressa, avocat)

    Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

    Concluziile recurentului

    Indiferent de situație: anularea în totalitate și fără nicio excepție a ordonanței atacate;

    constatarea faptului că acțiunea în primă instanță în legătură cu care a fost emisă ordonanța atacată, era admisibilă în totalitate și fără nicio excepție;

    în principal: admiterea în totalitate și fără nicio excepție a petitum-ului formulat în cadrul acțiunii în primă instanță;

    obligarea pârâtei la plata către reclamant a tuturor cheltuielilor și onorariilor suportate de acesta, aferente tuturor gradelor de jurisdicție parcurse până în prezent;

    în subsidiar: retrimiterea cauzei de qua spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice constituit în alt complet.

    Motivele și principalele argumente

    Prezentul recurs este îndreptat împotriva Ordonanței Tribunalului Funcției Publice (TFP) din 10 noiembrie 2009. Prin această ordonanță au fost respinse ca vădit inadmisibile primul, al doilea, al treilea și al șaselea capăt de cerere dintr-o acțiune având ca obiect obligarea Comisiei la repararea pretinsului prejudiciu cauzat în urma refuzului de a-i rambursa reclamantului cheltuielile recuperabile care ar fi fost efectuate în cauza T-176/04 Marcuccio/Comisia.

    În susținerea propriilor pretenții, recurentul invocă interpretarea și aplicarea greșite ale noțiunii de cerere în sensul articolelor 90 și 91 din Statutul funcționarilor, îndepărtarea ilogică și nemotivată a jurisprudenței aferente, nemotivarea, nerespectarea obligației de a nu ține seama de memoriul în apărare, întrucât a fost depus tardiv, săvârșirea unei erori prin admiterea unui act intitulat „cerere de constatare a lipsei necesității de pronunțare asupra fondului”, precum și încălcarea articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.


    Top