20.6.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 141/29

—

Constatarea faptului că Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 7 din Directiva 90/314/CEE (1);

—

obligarea Republicii Italiane la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Prin faptul că a stabilit un termen de trei luni care trebuie să curgă de la data prevăzută pentru încheierea călătoriei în scopul introducerii unei cereri de intervenție la Fondul de garanție de către consumatorul pachetului turistic, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de articolul 7 din Directiva 90/314.

2.

Articolul 7 din Directiva 90/314 prevede că organizatorul și/sau detailistul parte contractantă trebuie să aducă garanții suficiente pentru a asigura, în caz de insolvență, rambursarea sumelor achitate de consumator și repatrierea acestuia. Potrivit interpretării date de jurisprudența comunitară, această dispoziție impune statelor o obligație de rezultat, care presupune atribuirea în favoarea celui care cumpără călătorii „all inclusive” a dreptului la o protecție efectivă împotriva riscurilor de insolvență și de faliment ale organizatorilor și, în special, rambursarea sumelor achitate și repatrierea.

3.

Articolul 8 permite statelor membre să adopte norme mai restrictive, însă numai în cazul în care acestea oferă o protecție sporită consumatorului.

4.

În cauza de față, potrivit informațiilor transmise de autoritățile naționale în cursul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, legislația italiană în discuție are drept obiectiv asigurarea posibilității de recuperare, pentru bugetul de stat, a sumelor plătite consumatorilor și, prin urmare, de prezervare a intereselor financiare ale statului, mai degrabă decât garantarea unei protecții sporite a celor care cumpără călătorii „all inclusive”.

5.

Deși înțelege interesul Italiei de a asigura o gestionare sănătoasă și echilibrată a Fondului de garanție, prin facilitarea acțiunii în regres a acestuia împotriva operatorului turistic, Comisia consideră că această măsură, prin faptul că impune un termen imperativ pentru prezentarea cererii de intervenție a Fondului, introduce o condiție susceptibilă să îl priveze pe consumator de drepturile garantate de Directiva 90/314.

6.

Este adevărat că, astfel cum susțin autoritățile italiene, consumatorul poate să introducă propria cerere de intervenție a Fondului de îndată ce are cunoștință despre împrejurările care riscă să împiedice executarea contractului. Pentru a se prevala de această posibilitate este totuși necesar ca acesta să aibă cunoștință despre împrejurările respective. Or, dacă se exclud situațiile în care falimentul organizatorului călătoriei este vădit deoarece este pronunțat printr-o hotărâre declarativă, în cea mai mare parte a cazurilor, consumatorul ignoră situația patrimonială exactă a operatorului. Așadar, este normal să se adreseze în primul rând acestuia din urmă pentru a obține rambursarea sumelor plătite, trimițând o scrisoare, eventual o notificare și, în sfârșit, o somație de plată. În acest mod, termenul de trei luni stabilit la articolul 5 din Decretul ministerial nr. 349/1999 riscă să fie deja cu mult depășit la momentul introducerii cererii de intervenție a Fondului de garanție, cu consecința de a-l lipsi pe consumator de dreptul de a obține rambursarea sumelor plătite.

7.

Pentru a remedia neîndeplinirea obligațiilor constatată în prezenta procedură, autoritățile italiene și-au anunțat mai întâi intenția de a extinde de la 3 la 12 luni termenul de prezentare a cererii de intervenție a Fondului, iar apoi de a-l suprima.

8.

În plus, acestea au publicat în Jurnalul oficial al Republicii Italiene un comunicat prin care informau persoanele interesate că, în așteptarea abrogării termenului în discuție, în scopul asigurării protecției consumatorilor, cererile de acces la Fondul de garanție pot fi introduse în orice moment.

9.

Comisia consideră că aceste măsuri, deși reprezintă o tentativă lăudabilă de a remedia consecințele încălcării contestate, nu sunt suficiente pentru a înlătura riscul de lipsire a celui care cumpără o călătorie „all inclusive” de dreptul la o protecție efectivă în caz de faliment al organizatorului.

10.

Pentru a asigura pe deplin securitatea juridică, permițând astfel particularilor să cunoască întinderea drepturilor lor și să se prevaleze de acestea în fața instanțelor de judecată, dispozițiile unei directive trebuie să fie puse în aplicare cu eficacitate, în mod specific și cu o claritate incontestabile și nu prin intermediul unor simple practici administrative, care prin natura lor pot fi modificate în mod discreționar de administrația națională.

11.

Coexistența, în ordinea juridică italiană, pe de o parte, a unei dispoziții care nu a fost niciodată abrogată în mod formal și care prevede, sub sancțiunea decăderii, un termen de trei luni pentru introducerea cererii de intervenție a Fondului, și, pe de altă parte, a unui comunicat al administrației care invită să nu se țină seama de acest termen creează o situație evidentă de insecuritate pentru cei care cumpără călătorii „all inclusive”.