EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52019XC0607(03)

Aviz de deschidere a unei proceduri antisubvenție privind importurile de produse din fibră de sticlă cu filament continuu originare din Egipt

C/2019/4071

JO C 192, 7.6.2019, p. 30–39 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

7.6.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 192/30


Aviz de deschidere a unei proceduri antisubvenție privind importurile de produse din fibră de sticlă cu filament continuu originare din Egipt

(2019/C 192/15)

Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o plângere în temeiul articolului 10 din Regulamentul (UE) 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”), în care se pretinde că importurile de produse din fibră de sticlă cu filament continuu originare din Egipt fac obiectul unor subvenții și cauzează, astfel, un prejudiciu (2) industriei Uniunii.

1.   Plângerea

Plângerea a fost depusă la data de 24 aprilie 2019 de Asociația europeană a producătorilor de fibre din sticlă (European Glass Fibre Producers Association – „APFE”) (denumită în continuare „reclamantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală de produse din fibră de sticlă cu filament continuu a Uniunii.

O versiune a plângerii accesibilă publicului și analiza gradului de susținere a plângerii de către producătorii din Uniune sunt disponibile în dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Punctul 5.6 din prezentul aviz oferă informații despre accesul la dosar pentru părțile interesate.

2.   Produsul care face obiectul anchetei

Produsele care fac obiectul prezentei anchete sunt fire tăiate din fibră de sticlă, având o lungime de maximum 50 mm („fire tăiate”); semitorturi din fibră de sticlă, cu excepția semitorturilor din fibră de sticlă care sunt impregnate și acoperite și prezintă o pierdere la calcinare de peste 3 % (determinată conform standardului ISO 1887) („semitorturi”) și covoare din filamente din fibră de sticlă, cu excepția covoarelor din vată de sticlă („covoare”) („produsul care face obiectul anchetei”).

Toate părțile interesate care doresc să furnizeze informații privind sfera de cuprindere a definiției produsului trebuie să le comunice în termen de 10 zile de la data publicării prezentului aviz (3).

3.   Prezumția de subvenționare

Produsul despre care se afirmă că face obiectul unei subvenții este produsul care face obiectul anchetei, originar din Egipt („țara în cauză”), încadrat în prezent la codurile NC 7019 11 00, ex 7019 12 00, 7019 31 00 (codurile TARIC 7019120022, 7019120025, 7019120026 și 7019120039). Codurile NC și TARIC sunt menționate numai cu titlu informativ.

Comisia consideră că plângerea conține elemente de probă suficiente care arată că producătorii produsului care face obiectul anchetei din Egipt au beneficiat de o serie de subvenții imputabile guvernului egiptean.

Presupusele practici de subvenționare constau, printre altele, în (i) transferul direct de fonduri, (ii) venituri publice nepercepute sau necolectate și (iii) furnizarea de bunuri sau servicii de către autoritățile publice contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată. Plângerea conține elemente de probă care arată, de exemplu, existența următoarelor: împrumuturi în condiții preferențiale și avantaje fiscale în temeiul legislației egiptene, scutiri de taxe la import pentru importul de materii prime și echipamente de producție.

Pe lângă subvențiile acordate direct de guvernul egiptean, reclamantul afirmă, de asemenea, că producătorii produsului care face obiectul anchetei din Egipt au beneficiat inclusiv de subvenții acordate direct de guvernul egiptean sau prin intermediul unor entități egiptene în contextul cooperării dintre Egipt și Republica Populară Chineză, în vederea stimulării investițiilor într-o zonă economică specială (Zona de cooperare economică și comercială China-Egipt din Suez). Plângerea conține elemente de probă ale acordurilor de cooperare dintre guvernul chinez și cel egiptean, precum și ale împrumuturilor de la entități deținute sau controlate de statul chinez către bănci de stat egiptene. Având în vedere obiectivele acestor acorduri și împrumuturi, reclamantul susține că aceste împrumuturi îl avantajează pe producătorul-exportator cu capital chinezesc din Egipt.

Reclamantul afirmă, de asemenea, că măsurile sus-menționate constituie subvenții deoarece ele implică o contribuție financiară din partea guvernului egiptean (inclusiv a organismelor publice) și conferă un avantaj producătorilor-exportatori ai produsului care face obiectul anchetei. Reclamantul afirmă că aceste subvenții sunt limitate la anumite întreprinderi sau industrii sau la un grup de întreprinderi și/sau că sunt condiționate de rezultatele obținute la export și, prin urmare, sunt specifice și fac obiectul unor măsuri compensatorii. În virtutea acestui fapt, valorile subvențiilor prezumate pentru Egipt par să fie considerabile.

Având în vedere articolul 10 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, Comisia a pregătit un memorandum privind suficiența elementelor de probă, care conține analiza Comisiei privind toate elementele de probă de care dispune Comisia cu privire la Egipt și pe baza căreia Comisia deschide ancheta. Memorandumul respectiv este disponibil în dosarul destinat consultării de către părțile interesate.

Comisia își rezervă dreptul de a investiga și alte subvenții relevante care pot fi descoperite în cursul anchetei.

4.   Afirmația privind prejudiciul și legătura de cauzalitate

Reclamantul a prezentat elemente de probă care atestă faptul că importurile de produs care face obiectul anchetei din țara în cauză au crescut în general ca valoare absolută, dar și în ceea ce privește cota de piață.

Elementele de probă furnizate de reclamant arată că volumul și prețurile produsului importat care face obiectul anchetei au avut, pe lângă alte consecințe, un impact negativ asupra cantităților vândute de industria Uniunii, generând efecte adverse semnificative asupra situației financiare, a situației ocupării forței de muncă și a performanței generale a industriei Uniunii.

5.   Procedura

întrucât a stabilit, după informarea statelor membre, că plângerea a fost depusă de către industria Uniunii sau în numele acesteia și că există suficiente elemente de probă care să justifice deschiderea unei proceduri, Comisia deschide, prin prezentul aviz, o anchetă în temeiul articolului 10 din regulamentul de bază.

Ancheta va stabili dacă produsul care face obiectul anchetei, originar din țara în cauză, este subvenționat și dacă aceste importuri care fac obiectul unor subvenții au cauzat sau amenință să cauzeze un prejudiciu important industriei Uniunii.

În cazul în care concluziile sunt afirmative, ancheta va examina dacă instituirea unor măsuri nu ar fi contrară interesului Uniunii.

Guvernul egiptean a fost invitat la consultări.

Regulamentul (UE) 2018/825 al Parlamentului European și al Consiliului (4), care a intrat în vigoare la 8 iunie 2018 (pachetul de modernizare a instrumentelor de apărare comercială), a introdus o serie de modificări ale calendarului și ale termenelor aplicabile anterior în cadrul procedurilor antisubvenție. Mai exact, Comisia trebuie să furnizeze informații privind impunerea planificată a unor taxe provizorii cu 3 săptămâni înainte de instituirea măsurilor provizorii. Datele-limită până la care părțile interesate sunt invitate să se facă cunoscute, în special în fazele incipiente ale anchetei, sunt scurtate. Prin urmare, Comisia invită părțile interesate să respecte etapele procedurale și termenele prevăzute în prezentul aviz, precum și comunicările suplimentare ale Comisiei.

5.1.    Perioada de anchetă și perioada examinată

Ancheta privind subvenționarea și prejudiciul va acoperi perioada cuprinsă între 1 aprilie 2018 și 31 martie 2019 („perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului va acoperi perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 și sfârșitul perioadei de anchetă („perioada examinată”).

5.2.    Observații privind plângerea și deschiderea anchetei

Toate părțile interesate care doresc să prezinte observații cu privire la plângere (inclusiv privind aspectele referitoare la prejudiciu și la legătura de cauzalitate) sau la orice aspecte referitoare la deschiderea anchetei (inclusiv gradul de susținere a plângerii) trebuie să le prezinte în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz.

Orice cerere de audiere în legătură cu deschiderea anchetei trebuie să fie depusă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz.

5.3.    Procedura de stabilire a subvenționării

Producătorii-exportatori (5) ai produsului care face obiectul anchetei din țara în cauză sunt invitați să participe la ancheta Comisiei. Sunt invitate să coopereze în cea mai mare măsură posibilă cu Comisia și alte părți de la care Comisia va solicita informații relevante pentru a determina existența și valoarea subvențiilor care pot face obiectul unor măsuri compensatorii acordate pentru produsul care face obiectul anchetei.

5.3.1.   Anchetarea producătorilor-exportatori

Comisia invită toți producătorii-exportatori și toate asociațiile de producători-exportatori din Egipt să o contacteze, de preferință prin e-mail, imediat, dar nu mai târziu de maximum 7 zile de la publicarea prezentului aviz, pentru a se face cunoscuți și pentru a solicita un chestionar.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa cu privire la producătorii-exportatori, Comisia va trimite chestionare producătorilor-exportatori, oricăror asociații de producători-exportatori cunoscute, precum și autorităților din Egipt.

Producătorii-exportatori din Egipt trebuie să completeze un chestionar în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz. De asemenea, chestionarul va fi pus la dispoziția oricărei asociații de producători-exportatori cunoscute și a autorităților din Egipt.

O copie a chestionarului sus-menționat pentru producătorii-exportatori este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul DG Comerț http://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2404

5.3.2.   Anchetarea importatorilor neafiliați (6) (7)

Importatorii neafiliați care importă din țara în cauză în Uniune produsul care face obiectul anchetei sunt invitați să participe la această anchetă.

Având în vedere numărul potențial de importatori neafiliați implicați în această procedură și pentru a finaliza ancheta în termenele legale, Comisia poate limita la un număr rezonabil importatorii neafiliați care urmează să fie anchetați, prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit și „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 27 din regulamentul de bază.

Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți importatorii neafiliați sau reprezentanții care acționează în numele acestora sunt invitați, prin prezentul aviz, să transmită Comisiei informațiile cu privire la societățile lor care sunt solicitate în anexa la prezentul aviz, în termen de 7 zile de la data publicării acestuia.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare în vederea constituirii eșantionului de importatori neafiliați, Comisia poate contacta, de asemenea, orice asociații de importatori cunoscute.

Dacă este necesar să se constituie un eșantion, importatorii pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de vânzări în Uniune ale produsului care face obiectul anchetei care poate fi examinat în mod rezonabil în timpul aflat la dispoziție.

De îndată ce va primi informațiile necesare pentru a selecta un eșantion, Comisia va informa părțile interesate cu privire la decizia sa referitoare la eșantionul de importatori. Comisia va adăuga la dosarul destinat consultării de către părțile interesate o notă care va reflecta selectarea eșantionului. Eventualele observații cu privire la selectarea eșantionului trebuie să fie primite în termen de 3 zile de la data notificării deciziei privind eșantionul.

În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru ancheta sa, Comisia va pune chestionarele la dispoziția importatorilor neafiliați incluși în eșantion. Părțile respective trebuie să transmită un chestionar completat în termen de 30 de zile de la data notificării deciziei referitoare la eșantion, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

O copie a chestionarului pentru importatori este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul DG Comerț http://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2404

5.4.    Procedura de determinare a prejudiciului și de anchetare a producătorilor din Uniune

Constatarea unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă a volumului importurilor care fac obiectul unor subvenții, a efectului acestora asupra prețurilor de pe piața Uniunii și a impactului ulterior al respectivelor importuri asupra industriei Uniunii. Pentru a se stabili dacă se aduce un prejudiciu industriei Uniunii, producătorii din Uniune ai produsului care face obiectul anchetei sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.

Având în vedere numărul de producători din Uniune vizați și pentru a finaliza ancheta în termenele legale, Comisia a decis să limiteze la un număr rezonabil producătorii din Uniune care urmează să fie anchetați, prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit și „eșantionare”). Eșantionarea se efectuează în conformitate cu articolul 27 din regulamentul de bază.

Comisia a constituit în mod provizoriu un eșantion de producători din Uniune. Detaliile sunt disponibile în dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Părțile interesate sunt invitate să formuleze observații cu privire la eșantionul provizoriu. În plus, alți producători din Uniune sau reprezentanți ai acestora care consideră că au motive să fie incluși în eșantion trebuie să contacteze Comisia în termen de 7 zile de la data publicării prezentului aviz. Toate observațiile referitoare la eșantionul provizoriu trebuie să fie primite în termen de 7 zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Comisia va informa toți producătorii cunoscuți din Uniune și/sau toate asociațiile de producători cunoscute din Uniune cu privire la societățile selectate în final pentru a fi incluse în eșantion.

Producătorii din Uniune incluși în eșantion vor trebui să transmită un chestionar completat în termen de 30 de zile de la data notificării deciziei includerii lor în eșantion, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

O copie a chestionarului pentru producătorii din Uniune este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul DG Comerț http://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2404

5.5.    Procedura de evaluare a interesului Uniunii

În cazul în care se stabilește existența subvenționării și a prejudiciului aferent, se va decide, în temeiul articolului 31 din regulamentul de bază, dacă adoptarea unor măsuri antisubvenție nu ar fi contrară interesului Uniunii. Producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, organizațiile de consumatori reprezentative și sindicatele sunt invitate să furnizeze Comisiei informații privind interesul Uniunii.

Informațiile referitoare la evaluarea interesului Uniunii trebuie furnizate în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Aceste informații pot fi furnizate fie într-un format la alegere, fie prin completarea chestionarului pregătit de Comisie. O copie a chestionarelor, inclusiv a chestionarului pentru utilizatorii produsului care face obiectul anchetei, este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul DG Comerț http://trade.ec.europa.eu/tdi/case_details.cfm?id=2404 În orice caz, informațiile transmise vor fi luate în considerare numai dacă sunt susținute, la momentul transmiterii lor, de elemente de probă concrete.

5.6.    Părțile interesate

Pentru a participa la anchetă, părțile interesate, precum producătorii-exportatori, producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, organizațiile sindicale și organizațiile reprezentative ale consumatorilor trebuie să demonstreze mai întâi că există o legătură obiectivă între activitățile lor și produsul care face obiectul anchetei.

Producătorii-exportatori, producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile reprezentative care au furnizat informații în conformitate cu procedurile descrise la punctele 5.3, 5.4 și 5.5 de mai sus vor fi considerați părți interesate dacă există o legătură obiectivă între activitățile lor și produsul care face obiectul anchetei.

Alte părți vor putea să participe la anchetă în calitate de părți interesate numai din momentul în care se fac cunoscute, cu condiția să existe o legătură obiectivă între activitățile lor și produsul care face obiectul anchetei. Faptul de a fi considerat parte interesată nu aduce atingere aplicării articolului 28 din regulamentul de bază.

Accesul la dosarul destinat consultării de către părțile interesate se face prin intermediul TRON.tdi la următoarea adresă: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/TDI Vă rugăm să urmați instrucțiunile de pe pagina respectivă pentru a obține acces.

5.7.    Posibilitatea audierii de către serviciile Comisiei responsabile cu ancheta

Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile de anchetă ale Comisiei.

Orice solicitare de audiere trebuie să fie formulată în scris și să precizeze motivele pe care se bazează cererea, precum și un rezumat al aspectelor pe care partea interesată dorește să le discute în timpul audierii. Audierea va fi limitată la aspectele pe care părțile interesate le-au semnalat în scris în prealabil.

Calendarul audierilor este următorul:

pentru orice audieri care trebuie să aibă loc înainte de impunerea măsurilor provizorii, cererea trebuie formulată în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz, iar audierea va avea loc, în mod normal, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentului aviz;

după etapa provizorie, cererea trebuie formulată în termen de 5 zile de la data comunicării constatărilor provizorii sau a documentului informativ, iar audierea va avea loc, în mod normal, în termen de 15 zile de la data comunicării constatărilor provizorii sau de la data documentului informativ;

în etapa definitivă, cererea trebuie formulată în termen de 3 zile de la data comunicării constatărilor finale, iar audierea va avea loc, în mod normal, în perioada acordată pentru prezentarea de observații cu privire la comunicarea constatărilor finale. Dacă există o comunicare a constatărilor finale suplimentare, cererea trebuie formulată imediat după primirea acestei comunicări a constatărilor finale suplimentare, iar audierea va avea loc, în mod normal, până la termenul prevăzut pentru prezentarea de observații cu privire la această comunicare.

Calendarul prezentat nu aduce atingere dreptului serviciilor Comisiei de a accepta audieri în afara calendarului în cazuri justificate în mod corespunzător și dreptului Comisiei de a refuza audieri în cazuri justificate în mod corespunzător. Dacă serviciile Comisiei refuză o cerere de audiere, partea în cauză va fi informată cu privire la motivele respectivului refuz.

În principiu, audierile nu vor fi utilizate pentru a prezenta informații concrete care nu sunt incluse încă în dosar. Cu toate acestea, în interesul unei bune administrări și pentru a permite serviciilor Comisiei să progreseze în cadrul anchetei, părților interesate li se poate solicita să ofere noi informații concrete în urma unei audieri.

5.8.    Instrucțiuni de transmitere a informațiilor scrise și de trimitere a chestionarelor completate și a corespondenței

Informațiile transmise Comisiei în scopul desfășurării anchetelor de apărare comercială trebuie să nu fie protejate de drepturi de autor. Înainte de transmiterea către Comisie a unor informații și/sau a unor date care fac obiectul drepturilor de autor ale unor părți terțe, părțile interesate trebuie să solicite o autorizare specifică din partea deținătorului drepturilor de autor, care să permită în mod explicit Comisiei: (a) să utilizeze informațiile și datele în scopul prezentei proceduri de apărare comercială; și (b) să furnizeze informațiile și/sau datele părților interesate de prezenta anchetă sub o formă care să le permită să își exercite dreptul la apărare.

Toate informațiile prezentate în scris, inclusiv cele solicitate prin prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența furnizate de părțile interesate, pentru care se solicită un tratament confidențial, trebuie să poarte mențiunea „Limited” („acces limitat”) (8). Părțile care transmit informații pe parcursul prezentei anchete sunt invitate să ofere motive pentru solicitarea unui tratament confidențial.

Părțile care transmit informații cu mențiunea „Limited” („acces limitat”) trebuie să furnizeze rezumate cu caracter neconfidențial ale acestora, în temeiul articolului 29 alineatul (2) din regulamentul de bază, care vor purta mențiunea „For inspection by interested parties” (versiune destinată consultării de către părțile interesate). Respectivele rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite o înțelegere rezonabilă a elementelor esențiale ale informațiilor transmise cu titlu confidențial.

Dacă o parte care furnizează informații confidențiale nu prezintă motive întemeiate pentru solicitarea unui tratament confidențial sau nu pune la dispoziție un rezumat neconfidențial al acestora în formatul și de calitatea solicitate, Comisia poate să nu ia în considerare respectivele informații, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod satisfăcător, utilizând surse adecvate, că informațiile sunt corecte.

Părțile interesate sunt invitate să prezinte toate documentele și cererile prin intermediul TRON.tdi (https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/TDI), inclusiv împuternicirile și fișele certificatelor scanate. Prin utilizarea TRON.tdi sau a e-mailului, părțile interesate își exprimă acordul cu privire la normele aplicabile transmiterii pe cale electronică a informațiilor conținute în documentul intitulat „CORESPONDENȚA CU COMISIA EUROPEANĂ ÎN CAZURILE DE APĂRARE COMERCIALĂ”, care este publicat pe site-ul Direcției Generale Comerț: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2014/june/tradoc_152581.pdf Părțile interesate trebuie să indice numele lor, adresa, numărul de telefon și o adresă de e-mail valabilă și trebuie să asigure faptul că adresa de e-mail comunicată este o adresă de e-mail oficială funcțională care este verificată zilnic. După furnizarea datelor de contact, Comisia va comunica cu părțile interesate doar prin TRON.tdi sau prin e-mail, cu excepția cazului în care acestea solicită în mod explicit să primească toate documentele din partea Comisiei prin alte mijloace de comunicare sau a cazului în care natura documentului care trebuie trimis impune utilizarea unei scrisori recomandate. Pentru mai multe reguli și informații privind corespondența cu Comisia, inclusiv principiile aplicabile transmiterii prin TRON.tdi și prin e-mail, părțile interesate sunt invitate să consulte instrucțiunile sus-menționate privind comunicarea cu părțile interesate.

Adresa Comisiei pentru corespondență este următoarea:

Comisia Europeană

Direcția Generală Comerț

Direcția H

Birou: CHAR 04/039

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

TRON.tdi: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/TDI

E-mail

:

TRADE-AS657-GFR-SUBSIDY-EGYPT@ec.europa.eu

TRADE-AS657-GFR-INJURY@ec.europa.eu

6.   Calendarul anchetei

În conformitate cu articolul 11 alineatul (9) din regulamentul de bază, ancheta se va încheia în mod normal în 12 luni, dar nu mai mult de 13 luni de la data publicării prezentului aviz. În conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din regulamentul de bază, pot fi instituite măsuri provizorii, în mod normal nu mai târziu de 9 luni de la data publicării prezentului aviz.

În conformitate cu articolul 29a din regulamentul de bază, Comisia va furniza informații privind impunerea planificată a unor taxe provizorii cu 3 săptămâni înainte de impunerea măsurilor provizorii. Părțile interesate pot solicita aceste informații în scris în termen de 4 luni de la data publicării prezentului aviz. Părțile interesate vor avea la dispoziție 3 zile lucrătoare pentru a-și prezenta observațiile în scris cu privire la exactitatea calculelor.

În cazurile în care Comisia intenționează să nu impună taxe provizorii, ci să continue ancheta, părțile interesate vor fi informate în scris cu privire la neimpunerea taxelor cu 3 săptămâni înainte de expirarea termenului prevăzut la articolul 12 alineatul (1) din regulamentul de bază.

În principiu, părțile interesate vor avea la dispoziție 15 zile pentru a prezenta observații în scris cu privire la constatările provizorii sau la documentul informativ și 10 zile pentru a prezenta observații în scris cu privire la constatările definitive, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Dacă este cazul, comunicările constatărilor finale suplimentare vor preciza termenul până la care părțile interesate pot prezenta observații în scris.

7.   Transmiterea informațiilor

Ca regulă generală, părțile interesate pot transmite informații doar în termenele specificate la punctele 5 și 6 din prezentul aviz. Transmiterea oricăror alte informații care nu sunt incluse la punctele respective trebuie să respecte următorul calendar:

orice informații pentru etapa constatărilor provizorii trebuie transmise în termen de 70 de zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel;

cu excepția cazului în care se prevede altfel, părțile interesate nu trebuie să prezinte informații concrete noi după expirarea termenului-limită pentru prezentarea de observații cu privire la comunicarea constatărilor provizorii sau la documentul informativ în etapa provizorie. După termenul respectiv, părțile interesate pot prezenta informații concrete noi doar dacă pot demonstra că respectivele informații concrete noi sunt necesare pentru a respinge afirmațiile concrete formulate de alte părți interesate și cu condiția ca aceste informații concrete noi să poată fi verificate în intervalul de timp disponibil pentru a permite finalizarea la timp a anchetei;

pentru a încheia ancheta în termenele obligatorii, Comisia nu va accepta informații de la părțile interesate după expirarea termenului pentru prezentarea observațiilor cu privire la comunicarea constatărilor finale sau, dacă este cazul, după expirarea termenului pentru prezentarea observațiilor cu privire la comunicarea constatărilor finale suplimentare.

8.   Posibilitatea de a prezenta observații cu privire la informațiile transmise de alte părți

Pentru a se garanta drepturile la apărare, părțile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a prezenta observații cu privire la informațiile transmise de alte părți interesate. Atunci când prezintă astfel de observații, părțile interesate se pot referi numai la aspectele semnalate în informațiile transmise de celelalte părți interesate și nu pot semnala aspecte noi.

Aceste observații trebuie prezentate în conformitate cu următorul calendar:

orice observație cu privire la informațiile transmise de alte părți interesate înainte de instituirea măsurilor provizorii trebuie prezentată cel târziu în termen de 75 de zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel;

observațiile cu privire la informațiile furnizate de alte părți interesate ca răspuns la comunicarea constatărilor provizorii sau a documentului informativ trebuie prezentate în termen de 7 zile de la termenul pentru prezentarea observațiilor privind constatările provizorii sau documentul informativ, cu excepția cazului în care se prevede altfel;

observațiile cu privire la informațiile furnizate de alte părți interesate ca răspuns la comunicarea constatărilor finale trebuie prezentate în termen de 3 zile de la termenul pentru prezentarea observațiilor privind constatările definitive, cu excepția cazului în care se prevede altfel. În cazul în care există o comunicare a constatărilor finale suplimentare, observațiile referitoare la informațiile furnizate de alte părți interesate ca răspuns la această comunicare suplimentară trebuie prezentate în termen de 1 zi de la termenul pentru prezentarea observațiilor referitoare la această comunicare suplimentară, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Calendarul stabilit nu aduce atingere dreptului Comisiei de a solicita informații suplimentare de la părțile interesate în cazuri justificate în mod corespunzător.

9.   Prelungirea termenelor specificate în prezentul aviz

Orice prelungire a termenelor prevăzute în prezentul aviz poate fi solicitată doar în circumstanțe excepționale și va fi acordată doar dacă este justificată în mod corespunzător.

Pot fi acordate amânări ale termenului de răspuns la chestionare, dacă sunt justificate în mod corespunzător, și vor fi limitate, în mod normal, la 3 zile suplimentare. Ca regulă generală, astfel de amânări nu vor depăși 7 zile. În ceea ce privește termenele de transmitere a altor informații specificate în prezentul aviz, amânările se vor limita la 3 zile, cu excepția cazului în care se demonstrează existența unor circumstanțe excepționale.

10.   Lipsa de cooperare

În cazul în care orice parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare, nu le furnizează în termenele prevăzute sau obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili constatări provizorii sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 28 din regulamentul de bază.

În cazul în care se constată că orice parte interesată a transmis informații false sau înșelătoare, informațiile pot să fie desconsiderate și se pot utiliza datele factuale disponibile.

Dacă o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, constatările se bazează pe datele disponibile, în conformitate cu articolul 28 din regulamentul de bază, rezultatul ar putea fi mai puțin favorabil respectivei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat.

Faptul că nu se oferă un răspuns pe suport electronic nu este considerat un refuz de a coopera, cu condiția ca partea interesată în cauză să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar antrena sarcini sau costuri suplimentare nerezonabile. Partea interesată trebuie să contacteze imediat Comisia în acest sens.

11.   Consilierul-auditor

Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor pentru proceduri comerciale. Consilierul-auditor examinează cererile de acces la dosar, litigiile privind confidențialitatea documentelor, cererile de prelungire a termenelor și orice alte cereri privind drepturile la apărare ale părților interesate și ale terților, care ar putea să apară în cursul procedurii.

Consilierul-auditor poate organiza audieri și poate acționa ca mediator între partea sau părțile interesate și serviciile Comisiei, pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor la apărare ale părților interesate. Cererile de audiere adresate consilierului-auditor trebuie formulate în scris și trebuie să precizeze motivele pe care se bazează. Consilierul-auditor va examina motivele care stau la baza cererilor. Aceste audieri ar trebui să aibă loc doar dacă problemele nu au fost soluționate cu serviciile Comisiei în timp util.

Orice cerere trebuie să fie transmisă în timp util și cu promptitudine, pentru a nu se pune în pericol buna desfășurare a procedurii. În acest sens, părțile interesate trebuie să solicite intervenția consilierului-auditor în cel mai scurt timp posibil de la apariția evenimentului care justifică o astfel de intervenție. În principiu, calendarul stabilit la punctul 5.7 pentru a solicita audieri cu serviciile Comisiei se aplică mutatis mutandis cererilor de audiere adresate consilierului-auditor. În cazul în care cererile de audiere sunt transmise în afara termenelor prevăzute, consilierul-auditor va examina, de asemenea, motivele întârzierii, natura problemelor semnalate și impactul pe care îl au aceste probleme asupra drepturilor la apărare, având în vedere interesele de a se asigura buna administrare și finalizarea la timp a anchetei.

Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile dedicate consilierului-auditor de pe site-ul DG Comerț: http://ec.europa.eu/trade/trade-policy-and-you/contacts/hearing-officer

12.   Prelucrarea datelor cu caracter personal

Orice date cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi tratate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

Un aviz privind protecția datelor care informează toate persoanele cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul activităților de apărare comercială ale Comisiei este disponibil pe site-ul DG Comerț: http://trade.ec.europa.eu/doclib/html/157639.htm


(1)  JO L 176, 30.6.2016, p. 55.

(2)  Termenul general „prejudiciu” se referă la un prejudiciu important, precum și la amenințarea cu un prejudiciu important sau la o întârziere semnificativă în crearea unei industrii, așa cum se prevede la articolul 2 litera (d) din regulamentul de bază.

(3)  Trimiterile la publicarea prezentului aviz se interpretează ca trimiteri la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(4)  Regulamentul (UE) 2018/825 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Regulamentului (UE) 2016/1036 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene și a Regulamentului (UE) 2016/1037 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO L 143, 7.6.2018, p. 1).

(5)  Un producător-exportator este orice societate din țara în cauză care produce și exportă produsul care face obiectul anchetei pe piața Uniunii, fie direct, fie prin intermediul unei părți terțe, inclusiv orice societate afiliată implicată în producția, vânzarea pe piața internă sau exportul produsului care face obiectul anchetei.

(6)  Prezenta secțiune se referă numai la importatorii care nu sunt afiliați producătorilor-exportatori. Importatorii afiliați producătorilor-exportatori trebuie să completeze anexa la prezentul aviz, destinată producătorilor-exportatori respectivi. În conformitate cu articolul 127 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, se consideră că două persoane sunt afiliate dacă: (a) una dintre ele face parte din conducerea sau din consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte persoane; (b) au calitatea juridică de asociați; (c) una este angajatorul celeilalte; (d) o terță parte posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5 % sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambele persoane; (e) una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect; (f) ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terță persoană; (g) împreună, controlează direct sau indirect o terță persoană; sau (h) sunt membre ale aceleiași familii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558). Se consideră că persoanele sunt membre ale aceleiași familii numai dacă sunt legate printr-una dintre următoarele relații: (i) soț și soție, (ii) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul I, (iii) frați și surori (buni, consangvini și uterini), (iv) ascendenți și descendenți, în linie directă de gradul II, (v) unchi sau mătușă și nepot sau nepoată, (vi) socri și ginere sau noră, (vii) cumnați și cumnate. În conformitate cu articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, „persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu este persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu legislația Uniunii sau cu cea națională ca având capacitatea de a încheia acte juridice (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).

(7)  Pe lângă stabilirea existenței subvenționării, datele furnizate de importatorii neafiliați pot fi utilizate și în legătură cu alte aspecte ale acestei anchete.

(8)  Un document cu mențiunea „Limited” („acces limitat”) este un document considerat confidențial în temeiul articolului 29 din regulamentul de bază și al articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antisubvenție). De asemenea, el este protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).

(9)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).


ANEXĂ

Image 1

Textul imaginii

Image 2

Textul imaginii

Top