COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 29.6.2017
COM(2017) 343 final
2017/0143(COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI
privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP)
(Text cu relevanță pentru SEE)
{SWD(2017) 243 final}
{SWD(2017) 244 final}
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXT
1.1.Temeiurile și obiectivele propunerii
La nivelul întregii Uniuni Europene (UE), persoanele care doresc să își completeze pensiile economisesc în acest scop în diverse moduri, de exemplu prin investiții în bunuri imobiliare, asigurări de viață și alte produse de investiții pe termen lung. Produsele de pensii personale reprezintă, la rândul lor, o opțiune, însă piețele pensiilor personale sunt dezvoltate în mod inegal pe teritoriul UE, iar prețurile produselor oferite variază de la un stat membru la altul. Persoanele care doresc să economisească mai mult pentru pensie au nevoie de o mai mare varietate de produse de pensii personale bazate pe investiții în piețele de capital. O altă provocare de politică publică este necesitatea de a asigura venituri suficiente la pensie pe termen lung dintr-o combinație de pensii de stat, ocupaționale și personale.
Fragmentarea pieței împiedică furnizorii de pensii personale să maximizeze diversificarea riscurilor, inovarea și economiile de scară, ceea ce reduce atractivitatea și posibilitățile de alegere și duce la creșterea costurilor pe care trebuie să le suporte persoanele care economisesc pentru pensie. Aceasta contribuie, de asemenea, la o lipsă de lichidități și de profunzime a piețelor de capital în comparație cu alte jurisdicții, cum ar fi Statele Unite ale Americii, unde fondurile de pensii joacă un rol mai important în calitate de investitori instituționali. În plus, unele produse de pensii personale existente au caracteristici insuficiente, iar disponibilitatea și transferabilitatea lor transfrontalieră este limitată, astfel încât nici furnizorii, nici deponenții nu activează aproape deloc la nivel transfrontalier.
Prin urmare, o inițiativă a UE privind pensiile personale ar putea completa normele divergente actuale de la nivelul UE și de la nivel național prin adăugarea unui cadru paneuropean pentru pensii, adresat persoanelor fizice care doresc să utilizeze această opțiune suplimentară de economisire. Acesta nu va înlocui sau armoniza sistemele naționale existente de pensii personale, ci va oferi persoanelor fizice un nou cadru voluntar pentru economisire prin asigurarea unei protecții suficiente a consumatorilor cu privire la caracteristicile esențiale ale produsului. În același timp, cadrul va fi suficient de flexibil pentru a permite diverșilor furnizori să adapteze produsele în funcție de modelul lor de afaceri și îi va încuraja să facă investiții sustenabile în economia reală pe termen lung, în special în proiecte și întreprinderi din sectorul infrastructurii, asigurând astfel o corelare cu angajamentele pe termen lung aferente PEPP.
În ansamblu, propunerea va crea o etichetă de calitate pentru produsele de pensii personale de la nivelul UE și va crește gradul de încredere în rândul consumatorilor. Consumatorii vor avea mai multe posibilități de alegere între furnizori, iar aceștia din urmă vor beneficia de condiții de concurență echitabile. De asemenea, propunerea poate contribui la crearea unei piețe unice pentru pensiile personale și poate încuraja concurența între furnizori, în beneficiul consumatorilor.
Conform Planului de acțiune al Comisiei privind uniunea piețelor de capital din septembrie 2015, „[o] pensie personală europeană cu participare facultativă ar putea constitui un model în materie de reglementare, având la bază un nivel adecvat de protecție a consumatorilor, pe care furnizorii de pensii l-ar putea alege pentru a oferi produse la nivelul întregii UE. O piață europeană mai mare a produselor de pensii aparținând celui de-al «treilea pilon» ar susține, de asemenea, furnizarea de fonduri pentru investitorii instituționali și investițiile în economia reală.” În Planul de acțiune, Comisia a anunțat, de asemenea, că „va evalua necesitatea unui cadru de politici pentru crearea unei piețe europene funcționale pentru produse de pensii personale simple, eficiente și competitive și va stabili dacă este necesar să propună legislație la nivelul UE pentru sprijinirea acestei piețe.”
În Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016, Parlamentul European și-a exprimat îngrijorarea cu privire la accesul insuficient al consumatorilor la investiții (pe termen lung) atractive și adecvate din punctul de vedere al riscurilor și la produse de economisire potrivite și rentabile. Reiterând necesitatea de a asigura diversitatea opțiunilor investitorilor și ale consumatorilor, Parlamentul European a subliniat că „trebuie promovat un mediu care să stimuleze inovarea în materie de produse financiare, aducând beneficii economiei reale și sporind gradul de diversitate a acesteia, care să ofere stimulente mai puternice pentru investiții și care să poată contribui, totodată, la asigurarea de pensii adecvate, sigure și viabile, prin mijloace cum ar fi, spre exemplu, dezvoltarea unui produs de pensii paneuropean (PPPE), cu o structură simplă și transparentă”.
În iunie 2016, Consiliul European a făcut apel la „asigurarea unui acces mai ușor la finanțare pentru întreprinderi și sprijinirea investițiilor în economia reală prin înregistrarea de progrese în ceea ce privește agenda uniunii piețelor de capital.”
În septembrie 2016, în comunicarea sa intitulată „Uniunea piețelor de capital – Accelerarea reformelor”, având în vedere sprijinul puternic exprimat de Parlamentul European, de Consiliu și de părțile interesate pentru planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital, Comisia a declarat că „va examina propunerile pentru un produs de pensii private la nivelul UE, care să fie simplu, eficient și competitiv”.
Ulterior, în comunicarea sa intitulată „Evaluarea la jumătatea perioadei a Planului de acțiune privind uniunea piețelor de capital”, Comisia a anunțat că va prezenta „o propunere legislativă privind crearea unui produs paneuropean de pensii personale (PEPP) până la sfârșitul lunii iunie 2017. Propunerea va pune bazele pentru o piață mai sigură, mai eficientă din punctul de vedere al costurilor și mai transparentă a economiilor pentru pensii personale, pe bază voluntară și la prețuri accesibile, care să poată fi gestionată la scară paneuropeană. Aceasta va răspunde nevoilor persoanelor care doresc să îmbunătățească gradul de adecvare a economiilor pentru pensii de care dispun, va aborda provocarea demografică, va completa produsele și sistemele de pensii existente și va susține eficiența din punctul de vedere al costurilor a pensiilor personale prin oferirea de oportunități viabile pentru investirea pe termen lung a economiilor pentru pensie.”
Prezenta propunere referitoare la un cadru privind PEPP cuprinde un sistem voluntar complementar cu regimurile naționale, permițându-le astfel furnizorilor să creeze produse de pensii personale la scară paneuropeană. Scopul său este să canalizeze o parte mai mare din economiile gospodăriilor dinspre instrumentele tradiționale, precum depozitele de economii, către piețele de capital.
Propunerea urmărește să asigure faptul că respectivii consumatori cunosc foarte bine caracteristicile esențiale ale produsului. În ceea ce privește politica de investiții, consumatorii vor avea posibilitatea de a alege între o opțiune de investiții implicită sigură și opțiuni alternative cu profiluri diferite de risc-randament. Consumatorii vor beneficia de transferabilitate la nivelul întregii UE, de transparența completă a costurilor PEPP, precum și de posibilitatea de a schimba furnizorii (cu costuri de schimbare plafonate).
În ceea ce privește furnizorii, propunerea urmărește să permită unei game largi a acestora să ofere PEPP (bănci, asigurători, administratori de active, fonduri de pensii ocupaționale, firme de investiții) și să le asigure condiții de concurență echitabile. PEPP ar putea fi furnizate online, la fel și consultanța, și nu ar necesita o rețea de sucursale, facilitându-se astfel accesul pe piață. Normele privind procedura de „pașaport” ar ajuta furnizorii să intre pe noi piețe naționale. Standardizarea caracteristicilor principale ar trebui, la rândul său, să diminueze costurile furnizorilor și să îi ajute să mobilizeze contribuții de pe diferite piețe naționale cu scopul de a canaliza activele în investiții realizate la nivelul întregii UE.
Flexibilitatea referitoare la alte caracteristici, cum ar fi condițiile pentru acumularea contribuțiilor la pensie, este destinată să permită consumatorilor să beneficieze de stimulentele fiscale naționale disponibile în statul lor membru de reședință, cu condiția ca furnizorii să adapteze PEPP la criteriile naționale aplicabile acestor stimulente fiscale.
Pentru a încuraja statele membre să acorde o scutire de impozit pentru PEPP, în paralel cu prezenta propunere, Comisia a adoptat o Recomandare cu privire la tratamentul fiscal al produselor de pensii personale, inclusiv al produsului paneuropean de pensii personale.
1.2.Coerența cu dispozițiile deja existente în domeniul de politică vizat
În domeniul pensiilor, UE a adoptat următoarele inițiative majore în ultimii ani:
·Directiva din 1998 privind protecția dreptului la pensie suplimentară al lucrătorilor salariați și al lucrătorilor care desfășoară activități independente care se deplasează în cadrul Comunității;
·Directiva din 2014 privind transferabilitatea drepturilor la pensie suplimentară, menită să promoveze mobilitatea lucrătorilor prin reducerea obstacolelor create de anumite norme în materie de pensii ocupaționale;
·Directiva din 2016 privind instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale („IORP2”), care consolidează cerințele în materie de guvernanță, publicare de informații și transfrontalieră pentru fondurile de pensii ocupaționale.
Comisia a luat și alte măsuri nelegislative în domeniul pensiilor, printre care se numără proiectul „Track and trace your pension in Europe”, care propune crearea unui serviciu european de evidență a pensiilor pentru a ajuta cetățenii să obțină informații cu privire la drepturile lor de pensie în toate statele membre, și proiectul RESAVER.
Propunerea de cadru privind PEPP nu aduce atingere celor trei directive menționate mai sus, deoarece acestea vizează pensiile ocupaționale. În ceea ce privește inițiativele nelegislative, cadrul privind PEPP ar putea fi integrat în proiectele viitoare.
1.3.Coerența cu alte domenii de politică a UE
Propunerea urmărește să sporească gradul de subscriere a pensiilor personale în UE. Aceasta este coerentă cu politica UE de încurajare a economiilor complementare pentru pensii în vederea asigurării unor pensii adecvate, astfel cum se prevede în Cartea albă a Comisiei privind pensiile din 2012. În concordanță cu aceasta, Raportul din 2015 privind adecvarea pensiilor a concluzionat că drepturile de pensie sporite (cu alte cuvinte, ocupaționale și personale) datorită economiilor suplimentare ar putea, alături de alte măsuri, să atenueze impactul reducerii pensiilor din sistemele publice în unele state membre. Potrivit Analizei anuale a creșterii pentru 2017, acoperirea largă (și anume o disponibilitate amplă și o utilizare sporită) a pensiilor suplimentare poate juca un rol esențial în asigurarea unui venit în momentul pensionării, mai ales atunci când pensiile din sectorul public pot fi inadecvate, și ar trebui promovată prin mijloace adecvate, în funcție de contextul național.
Propunerea este în concordanță cu politica UE de întărire a protecției consumatorilor, în special prin elaborarea unei opțiuni de investiții implicite cu risc scăzut, prin impunerea unei transparențe depline pentru deponenții în PEPP, în particular în ceea ce privește costurile, și prin acordarea posibilității ca deponenții să își schimbe furnizorul, costurile de schimbare fiind plafonate.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
2.1.Temeiul juridic
Temeiul juridic al prezentei propuneri este articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care permite adoptarea de măsuri de apropiere a dispozițiilor naționale care au ca obiectiv instituirea și funcționarea pieței interne.
În prezent, funcționarea pieței interne a pensiilor personale este obstrucționată de gradul ridicat de fragmentare a piețelor naționale și de gradul limitat de transferabilitate a produselor de pensii personale. Din această cauză, cetățenii pot avea dificultăți în ceea ce privește exercitarea libertăților fundamentale. De exemplu, aceștia ar putea să nu fie în măsură să accepte un loc de muncă sau să se pensioneze în alt stat membru. În plus, posibilitatea ca furnizorii să utilizeze libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii este afectată de lipsa de standardizare a produselor de pensii personale existente.
Propunerea va crea un produs paneuropean standardizat în mare măsură, disponibil în toate statele membre, care va permite consumatorilor să beneficieze pe deplin de piața internă, oferindu-le posibilitatea de a-și transfera drepturile de pensie în străinătate, precum și o varietate mai mare de furnizori, inclusiv din alte state membre ale UE. Propunerea armonizează caracteristicile principale ale PEPP: autorizarea, distribuția (inclusiv furnizarea de informații și consultanța), politica de investiții, schimbarea furnizorului și transferabilitatea și furnizarea transfrontaliere. Propunerea este completată de Recomandarea cu privire la tratamentul fiscal al produselor de pensii personale, inclusiv al produsului paneuropean de pensii personale. Aceasta are ca scop evitarea situațiilor în care, în anumite state membre, PEPP nu intră în domeniul de aplicare al stimulentelor fiscale naționale în cazul în care caracteristicile de bază ale produselor nu corespund tuturor criteriilor naționale privind scutirea de impozit.
2.2.Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)
În temeiul articolului 4 din TFUE, acțiunile UE pentru realizarea pieței interne trebuie să fie evaluate din perspectiva principiului subsidiarității prevăzut la articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Trebuie să se evalueze dacă obiectivele propunerii nu ar putea fi atinse de către statele membre în cadrul sistemelor lor juridice naționale (testul necesității) și, având în vedere amploarea și efectele acțiunilor, dacă acestea pot fi realizate mai bine la nivelul UE (testul eficacității).
În primul rând, în ceea ce privește testul necesității, eforturile necoordonate ale statelor membre, de la nivel central, regional sau local, nu pot remedia fragmentarea juridică a reglementării produselor, care generează costuri suplimentare de asigurare a conformității pentru furnizori și descurajează activitatea transfrontalieră. De exemplu, legislația UE privind cerințele de distribuție pentru produsele financiare [cum ar fi Directiva privind distribuția de asigurări, Directiva privind piețele instrumentelor financiare (MiFID II) și Regulamentul privind produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP)] nu se aplică majorității produselor de pensii personale, astfel încât aceste produse intră sub incidența legislației naționale.
În condițiile în care piețele produselor de pensii personale sunt reglementate exclusiv de legislația națională, informațiile de care dispun furnizorii și, respectiv, deponenții sunt asimetrice, mai ales în context transfrontalier. În consecință, este posibil ca deponenții să nu cunoască pe deplin performanța efectivă a produselor lor de pensii personale sau chiar să nu poată schimba furnizorii. Dacă furnizorii de la nivel național nu oferă deponenților suficiente informații, acest lucru poate reduce încrederea în furnizorii de produse de pensii personale și poate avea ca rezultat mai puține tranzacții, niveluri mai scăzute de subscriere și luarea unor decizii proaste de către deponenți.
Transferabilitatea produselor de pensii personale este o preocupare pentru cetățenii care se mută într-o altă țară a UE și încearcă să păstreze același produs și același furnizor. În prezent, când se mută într-un alt stat membru, cetățenii nu au altă opțiune decât să caute un nou produs oferit de un furnizor din noul stat membru cu norme substanțial diferite, în loc să continue să economisească în fostul lor stat membru. Stimulentele fiscale naționale încurajează cetățenii să economisească pentru pensie și sunt esențiale pentru promovarea adoptării pensiilor personale. Pierderea acestor beneficii fiscale la mutarea într-un alt stat membru este un obstacol major în calea transferabilității transfrontaliere a produselor de pensii personale. Statele membre acționând în mod individual nu pot remedia aceste probleme legate de transferabilitate.
În al doilea rând, în ceea ce privește testul eficacității, acțiunea la nivelul UE poate contribui la remedierea consecințelor fragmentării pieței, în special în ceea ce privește costurile. Dacă UE nu ia nicio măsură, portofoliile de active vor rămâne probabil reduse și limitate la frontierele naționale, fără economii de scară, iar concurența s-ar limita la furnizorii naționali. Prin urmare, este puțin probabil ca deponenții să beneficieze de prețurile mai mici și de gamele mai bune de produse care ar rezulta din câștigurile în materie de eficiență și randamentele aferente portofoliilor de active de mari dimensiuni. Fragmentarea este costisitoare și pentru furnizori: reglementările naționale divergente se traduc în costuri suplimentare de asigurare a conformității. Furnizorii nu sunt aproape deloc interesați să ofere produse transfrontaliere, în principal din cauza costurilor ridicate. În schimb, se preconizează că un produs de pensii personale standardizat la nivelul UE va reduce costurile furnizorilor prin crearea de portofolii mai mari de active. De exemplu, un studiu a arătat că împărțirea costurilor fixe la un grup mai mare de membri ar putea reduce costurile administrative cu 25 %.
Crearea unui cadru legislativ la nivelul UE pentru pensiile personale ar reduce costurile furnizorilor prin crearea de economii de scară, în special în ceea ce privește investițiile și administrarea. Un cadru la nivelul UE pentru pensiile personale ar ajuta furnizorii să activeze la nivel transfrontalier, întrucât acesta le-ar permite să centralizeze anumite funcții la nivelul UE (în loc să se bazeze pe activități locale sau pe externalizare). Standardizarea ar facilita oferirea de către furnizori a unei soluții în materie de pensii pentru clienții corporativi care își desfășoară activitatea în mai multe state membre și care caută o pensie personală la nivelul întregii UE pentru angajații lor. Aceasta ar putea, de asemenea, să asigure o distribuție mai eficientă, de exemplu prin utilizarea canalelor digitale pentru a vinde produsele de pensii personale. Un cadru legislativ al UE pentru pensiile personale ar putea fi însoțit de măsuri de politică ale UE în domeniul tehnologiei financiare.
Stimularea adoptării pensiilor personale ar putea contribui la asigurarea unor rate de înlocuire adecvate în viitor, în completarea pensiilor de stat și a celor ocupaționale. O gamă mai largă de produse de pensii personale sigure și de înaltă calitate ar fi în beneficiul tuturor lucrătorilor, indiferent dacă sunt salariați sau independenți sau dacă lucrează într-un alt stat membru sau nu. O piață unică la nivelul UE a pensiilor personale ar face ca aceste produse să fie accesibile mai multor categorii de persoane. Cerințele minime referitoare la produse prevăzute de normele UE ar crea transparență, simplificare și siguranță pentru deponenții în PEPP. În plus, acestea ar fi adaptate la mobilitatea în creștere a cetățenilor UE și la caracterul din ce în ce mai flexibil al muncii.
2.3.Proporționalitatea
În temeiul principiului proporționalității, conținutul și forma acțiunii Uniunii nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor. În principiu, este deja posibil să se ofere produse de pensii personale în toate statele membre, însă, în comparație cu potențialul lor de piață, acestea nu contribuie la canalizarea unui volum suficient de economii către piețele de capital și la realizarea uniunii piețelor de capital. În plus, caracteristicile unor produse de pensii personale existente sunt insuficiente, la fel ca și dezvoltarea transferabilității și a furnizării transfrontaliere a produselor de pensii personale.
Opțiunile de politică prezentate în evaluarea impactului care însoțește prezenta propunere sunt absența acțiunii la nivelul UE, cadrul privind PEPP și armonizarea regimurilor naționale de pensii personale.
Scenariul „absența acțiunii la nivelul UE” nu ar permite realizarea obiectivelor de mai sus. Invers, armonizarea regimurilor naționale ar face posibilă realizarea obiectivelor, dar ar necesita și armonizarea completă a unor situații naționale foarte diferite – pensiile personale sunt bine dezvoltate în anumite state membre, dar nu și în altele. Această opțiune a fost evaluată ca fiind prea complicată pentru atingerea obiectivelor. În acest context, este oportun să se propună cadrul privind PEPP pentru un produs de pensii personale la nivelul întregii UE care să completeze regimurile naționale existente.
De asemenea, evaluarea impactului a analizat opțiunile pentru caracteristicile esențiale ale PEPP și consecințele fiscale ale caracteristicilor recomandate. Caracteristicile esențiale referitoare la distribuție, politica de investiții, schimbarea furnizorilor și elementele transfrontaliere au fost concepute pentru a asigura protecția suficientă a consumatorilor și atractivitatea cadrului pentru viitorii furnizori de PEPP. De exemplu, în cazul distribuției s-ar aplica în mare măsură normele sectoriale. În ceea ce privește politica de investiții, opțiunea implicită ar stabili cerința de a asigura protecția capitalului, dar furnizorii ar avea posibilitatea de a propune opțiuni de investiții alternative. Schimbarea furnizorilor ar fi permisă, însă frecvența schimbării ar fi restricționată. În ceea ce privește transferabilitatea și furnizarea transfrontaliere, opțiunea recomandată se bazează pe tehnica [utilizată în prezent de unele instituții pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP)] de creare a unor compartimente naționale la schimbarea statului membru, dar aceasta ar urma să fie raționalizată și mai mult în beneficiul deponenților în PEPP.
Sarcina administrativă aferentă PEPP ar fi limitată, deoarece propunerea vizează doar adăugarea unei noi categorii de produse în portofoliul existent de produse oferite de asigurători, fondurile de pensii, firmele de investiții, administratorii de active și bănci, toate acestea fiind supuse supravegherii reglementare de către autoritățile naționale competente în temeiul cadrelor de reglementare existente. Autoritățile publice ar putea impune furnizorilor noi cerințe de raportare cu privire la furnizarea de PEPP, în special pentru a monitoriza distribuția transfrontalieră a produselor respective. Această sarcină administrativă ar trebui să fie proporțională cu riscurile furnizării de PEPP la nivel transfrontalier și ar permite monitorizarea pieței, ar asigura o supraveghere adecvată și ar contribui la protecția consumatorilor.
2.4.Alegerea instrumentului
Articolul 114 din TFUE permite adoptarea de acte sub formă de regulamente sau de directive. În cazul de față s-a ales un regulament, din motivele prezentate mai jos.
În primul rând, deoarece un regulament este direct aplicabil în toate statele membre, ar permite o adoptare mai rapidă a PEPP și ar contribui mai rapid la consolidarea economiilor și a investițiilor pentru pensii în contextul uniunii piețelor de capital.
În al doilea rând, deoarece propunerea ar armoniza caracteristicile esențiale ale PEPP, ele nu trebuie să fie supuse unor norme naționale specifice, așa că un regulament este mai potrivit decât o directivă în acest caz. Cu toate acestea, toate caracteristicile care nu se încadrează în domeniul de aplicare al propunerii (de exemplu, condițiile pentru faza de acumulare) ar fi, desigur, supuse normelor naționale.
3.REZULTATE ALE EVALUĂRILOR EX POST, CONSULTĂRILOR PĂRȚILOR INTERESATE ȘI EVALUĂRII IMPACTULUI
3.1.Consultările părților interesate
Comisia a efectuat o consultare publică cu privire la pensiile personale din UE (inclusiv o audiere publică), între lunile iulie și octombrie 2016, în cursul căreia s-au primit în total 585 de contribuții de la o gamă largă de părți interesate. Răspunsurile au arătat că există un viu interes din partea cetățenilor din întreaga UE pentru produse de pensii personale simple, transparente și rentabile. Consultarea publică a solicitat, de asemenea, feedback din partea profesioniștilor cu privire la fezabilitatea unui cadru la nivelul UE privind pensiile personale, inclusiv un PEPP. În ansamblu, aceștia consideră că un cadru privind PEPP reprezintă o ocazie bună de a elabora un nou produs de pensii, iar unii profesioniști se pregătesc deja să lanseze un PEPP.
3.2.Obținerea și utilizarea expertizei
Propunerea se bazează pe un studiu realizat de Ernst & Young, pentru Comisie, referitor la un cadru european privind pensiile personale. Studiul, finalizat în luna iunie 2017, prezintă în special cerințele fiscale și alte cerințe legale aplicabile în toate statele membre și evaluează potențialul de piață al unui PEPP. Concluzia principală a studiului este că regimurile fiscale din UE sunt foarte diverse și că, prin urmare, un cadru al UE privind PEPP ar trebui să fie suficient de flexibil pentru a se adapta la criteriile naționale. În plus, studiul concluzionează că, până în 2030, valoarea pieței pensiilor personale ar crește de la 700 de miliarde EUR la 2 100 de miliarde EUR în cazul introducerii PEPP, față de 1 400 de miliarde EUR în caz contrar (presupunând că PEPP ar beneficia de stimulentele fiscale naționale existente pentru produsele de pensii personale).
Propunerea se bazează, de asemenea, pe un aviz tehnic din partea Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) privind dezvoltarea unei piețe unice a UE pentru produsele de pensii personale. Acest aviz se bazează pe un raport preliminar anterior al EIOPA, intitulat Towards a single market for personal pensions. În avizul tehnic se recomandă:
·alegerea PEPP în locul armonizării regimurilor naționale și
·definirea caracteristicilor esențiale ale PEPP la nivelul UE, urmând ca alte caracteristici sensibile din punct de vedere fiscal să fie reglementate de legislația națională.
Printre caracteristicile esențiale, avizul tehnic recomandă în special includerea unei opțiuni de investiții implicite sigure și a unor cerințe detaliate cu privire la transparența informațiilor ce trebuie oferite deponenților în PEPP. Propunerea este în concordanță cu aceste recomandări.
În fine, propunerea se bazează pe următoarele elemente:
·studiul OCDE intitulat Stocktaking of the tax treatment of funded private pension plans in OECD and EU countries;
·Proiectul comun derulat de Comisie și OCDE privind impozitarea, stimulentele financiare și economiile pentru pensie;
·studiul OCDE intitulat Core Principles of Private Pension Regulation și
·Studiul OXERA referitor la situația deponenților în produse de pensii private din 14 state membre ale UE.
3.3.Evaluarea impactului
Propunerea privind PEPP este susținută de un aviz pozitiv emis de către Comitetul de analiză a reglementării (RSB) la 22 mai 2017, după un prim aviz negativ emis la 2 mai 2017. În observațiile sale, RSB a sugerat că evaluarea impactului ar trebui să se concentreze mai mult pe analiza caracteristicilor esențiale ale PEPP și a prezentat o comparație a caracteristicilor PEPP cu cele ale produselor de pensii personale existente.
RSB a solicitat, de asemenea, o cuantificare mai detaliată a impactului opțiunii de introducere a PEPP și clarificarea ipotezelor subiacente. Versiunea finală a evaluării impactului abordează aceste aspecte prin:
·detalierea diverselor opțiuni privind caracteristicile PEPP;
·explicarea modului în care PEPP se inspiră din produsele de pensii personale existente cu indicele de penetrare cel mai ridicat și
·cuantificarea volumelor suplimentare generate de lansarea PEPP pe piața pensiilor personale și efectul asupra piețelor de capital.
Propunerea este în concordanță cu concluziile evaluării impactului.
Alternativele generale de politică analizate în evaluarea impactului corespund următoarelor opțiuni:
·absența acțiunii UE;
·cadrul privind PEPP sau
·armonizarea regimurilor naționale de pensii personale.
În cadrul primei opțiuni, deficiențele identificate (fragmentarea piețelor de capital naționale, caracteristicile insuficiente ale produselor de pensii personale existente și limitările transferabilității și furnizării transfrontaliere) ar continua să existe. În schimb, cea de a treia opțiune ar aborda aceste deficiențe. Totuși, acest lucru ar implica și armonizarea regimurilor fiscale naționale pentru pensiile personale, ceea ce ar necesita acordul unanim al statelor membre. În plus, ar exista costuri semnificative de asigurare a conformității pentru furnizori: costurile inițiale generate de faptul că aceștia ar trebui să își adapteze toate produsele de pensii personale la noul regim și costuri recurente generate de faptul că acest regim poate fi extrem de diferit de regimurile sectoriale în temeiul cărora furnizorii își distribuie celelalte produse financiare.
Prin urmare, evaluarea impactului concluzionează că a doua opțiune este opțiunea de politică preferată, deoarece oferă, în plus, un cadru paneuropean armonizat care vine în completarea regimurilor naționale existente și care poate elimina deficiențele identificate prin utilizarea unor soluții specifice care evită generarea unor costuri excesive de asigurare a conformității.
Cadrul privind PEPP ar avea un impact economic pozitiv. Potrivit studiului realizat de Ernst & Young, valoarea activelor gestionate pe piața produselor de pensii personale ar crește de la 700 de miliarde EUR la 2 100 de miliarde EUR până în 2030 în cazul introducerii PEPP, față de 1 400 de miliarde EUR în caz contrar, presupunând că se acordă stimulente fiscale pentru PEPP.
Propunerea ar avea, de asemenea, un impact social pozitiv, întrucât mai multe persoane ar putea să își completeze cu PEPP sursele de venituri la pensie și, prin urmare, să obțină pensii mai bune. Propunerea ar avea un impact mai mare în cazul lucrătorilor atipici, al lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă și al lucrătorilor mobili, care nu au o pensie de stat sau ocupațională suficientă ori care nu au acces la aceste sisteme. Impactul social pozitiv ar fi mai ridicat în statele membre în care gama de produse de pensii personale și subscrierile acestora sunt în prezent limitate.
Nu se preconizează niciun impact semnificativ asupra mediului, deși dacă furnizorii sunt încurajați să țină cont de factori de mediu, sociali și de guvernanță în investițiile lor (asociați cu obligații privind publicarea informațiilor), acest lucru poate avea un efect pozitiv în materie de sustenabilitate.
3.4.Drepturile fundamentale
Propunerea respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la proprietate, libertatea de a desfășura o activitate comercială și principiul egalității între femei și bărbați. Acesta contribuie la realizarea obiectivelor stabilite la articolul 38 din cartă, care prevede un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
4.IMPLICAȚII BUGETARE
Propunerea are implicații pentru bugetul UE. Mai precis, sarcinile suplimentare care le vor reveni autorităților europene de supraveghere (AES) vor necesita o majorare a resurselor, precum și anumite investiții operaționale. Aceste sarcini includ:
·autorizarea PEPP;
·elaborarea de orientări suplimentare sau
·un registru central pentru toate PEPP autorizate.
Pentru 2019, costurile estimate se ridică la 1 000 000 EUR, inclusiv o investiție unică pentru aspecte operaționale, și până în 2021 se vor cifra la aproximativ 1 200 000 EUR pe an. În conformitate cu actualele modalități de cofinanțare ale AES, 40 % din această finanțare va fi inclusă în bugetul UE și, ca atare, nu va depăși suma prevăzută în actualul cadru financiar multianual, care se extinde până în 2020.
5.ELEMENTE DIVERSE
5.1.Planurile de implementare și mecanismele de monitorizare, evaluare și raportare
După intrarea în vigoare a regulamentului, Comisia va monitoriza principalii indicatori de performanță pe termen mediu pentru atingerea obiectivelor. Acești indicatori includ:
·totalul subscrierilor – din punctul de vedere al activelor gestionate – de produse de pensii personale și repartizarea geografică și sectorială a furnizorilor de PEPP și a investițiilor în PEPP (obiectivul de creștere a investițiilor în UE și de contribuire la realizarea uniunii piețelor de capital);
·numărul de înregistrări de PEPP și ponderea relativă a produselor de pensii personale (produsele naționale și PEPP) ca procentaj din activele financiare ale gospodăriilor (obiectivul de ameliorare a caracteristicilor produselor de pe piața pensiilor personale) și
·numărul de furnizori care utilizează un pașaport pentru activități transfrontaliere și ponderea relativă a PEPP cu mai mult de un compartiment național comparativ cu toate produsele de pensii personale (obiectivul de creștere a furnizării și transferabilității transfrontaliere a produselor de pensii personale).
În special datele colectate de AES ar putea contribui la monitorizarea indicatorilor de performanță privind PEPP.
În plus, Comisia va evalua în ce măsură recomandarea Comisiei privind un tratament fiscal preferențial pentru PEPP a fost urmată de statele membre în cadrul legislației lor naționale.
Propunerea prevede efectuarea unei evaluări la cinci ani de la data punerii în aplicare a regulamentului.
5.2.Explicații detaliate cu privire la prevederile specifice ale propunerii
Propunerea de regulament privind un produs paneuropean de pensii personale are 11 capitole. În afară de primul (Dispoziții generale) și ultimul capitol (Dispoziții finale), structura urmează ciclul de viață al produsului.
Capitolul I descrie obiectivele propunerii de regulament, care includ:
·mobilizarea unui volum mai mare de capital și canalizarea sa către investiții europene pe termen lung în economia reală;
·oferirea unor caracteristici îmbunătățite ale produsului, astfel încât cetățenii să beneficieze de un produs de pensii personale simplu, sigur și rentabil și să aibă în același timp posibilitatea de a alege între diferite tipuri de furnizori de PEPP și
·încurajarea furnizării și transferabilității transfrontaliere a PEPP.
Capitolul I definește conceptele importante pentru propunerea de regulament, printre care „produs paneuropean de pensii personale”, „cont de PEPP”, „pensie”, „faza de acumulare”, „faza de lichidare”, „furnizor” și „distribuitor al unui PEPP”, „transferabilitatea PEPP” și „schimbarea furnizorilor”.
Articolul privind normele aplicabile explică interacțiunea dintre regulamentul propus, clauzele contractuale pentru PEPP și normele naționale care reglementează subiectul în cauză.
Capitolul II introduce principiul conform căruia doar întreprinderile financiare care sunt autorizate deja la nivelul UE de către autoritățile competente în temeiul instrumentelor juridice sectoriale aplicabile ar urma să fie eligibile să solicite autorizația de a furniza PEPP (adică de a le crea și a le distribui). Autorizația de a acționa în calitate de furnizor de PEPP, adică de a utiliza denumirea „PEPP” pentru produsele de pensii personale, va fi acordată de către o singură autoritate la nivelul UE, și anume EIOPA. Denumirea „PEPP” sau „produs paneuropean de pensii personale” poate fi utilizată în legătură cu un produs de pensii personale numai în cazul în care produsul respectiv a fost autorizat de către EIOPA să fie furnizat sub denumirea „PEPP”. Produsele de pensii personale existente pot fi transformate în PEPP în urma autorizării de către EIOPA, care trebuie să consulte autoritatea competentă de supraveghere a întreprinderii financiare înainte de a decide dacă să respingă sau să aprobe cererea acesteia.
În plus, capitolul II conține norme care prevăd că PEPP ar putea fi distribuite și de alte întreprinderi financiare decât cele care le-au creat. Este vorba despre întreprinderile financiare care au primit o autorizație specifică pentru distribuție de la autoritățile lor naționale competente, precum și despre intermediarii de asigurări, de reasigurări și de asigurări auxiliare care sunt înregistrați ca atare în temeiul Directivei (UE) 2016/97 (Directiva privind distribuția de asigurări).
Capitolul III stabilește repartizarea competențelor între autoritățile competente din statele membre de origine și, respectiv, din statele membre gazdă în ceea ce privește libertatea de a presta servicii și libertatea de stabilire de care beneficiază furnizorii de PEPP. Recunoscând preocupările exprimate de unele state membre cu privire la o posibilă inegalitate a condițiilor de concurență ca urmare a regimuri prudențiale diferite care se aplică diferitelor tipuri de furnizări potențiali de PEPP, regimul de „pașapoarte” ar atenua în mare măsură efectele concurențiale ale diferitelor regimuri prudențiale, deoarece acesta se bazează pe autoritățile competente din statele membre de origine și din statele membre gazdă, precum și pe autorizarea „etichetei”, de care este responsabilă EIOPA.
Capitolul III include și dispoziții cu privire la transferabilitate. Aceasta permite deponenților în PEPP care își schimbă domiciliul mutându-se într-un alt stat membru să contribuie în continuare la un PEPP pe care l-au contractat deja la un furnizor din statul membru de origine. Într-un astfel de caz, deponenții în PEPP au dreptul să păstreze toate avantajele și stimulentele aferente investirii continue în același PEPP.
Mecanismul care stă la baza serviciului de transferabilitate prevede deschiderea unui nou compartiment în cadrul fiecărui cont de PEPP individual. Acest compartiment corespunde cerințelor și condițiilor juridice pentru utilizarea stimulentelor fiscale stabilite la nivel național pentru PEPP de către statul membru în care se mută deponentul în PEPP. Mecanismul pentru deschiderea de noi compartimente, transferul drepturilor acumulate între aceste compartimente și oferirea de informații cu privire la această opțiune sunt prevăzute în propunerea de regulament și urmează o abordare progresivă. În primii trei ani de aplicare a regulamentului, furnizorii de PEPP vor trebui să ofere informații cu privire la compartimentele disponibile. Ulterior, deponenții în PEPP vor avea dreptul să deschidă compartimente naționale care să acopere regimurile din toate statele membre.
Capitolul IV urmărește să asigure cel mai înalt grad posibil de transparență, în special pentru potențialii deponenți în PEPP, cu privire la caracteristicile PEPP. Normele clarifică în special faptul că toate documentele și informațiile referitoare la PEPP vor fi furnizate viitorilor deponenți în PEPP și beneficiari de PEPP pe cale electronică – transmiterea electronică este opțiunea implicită. La cerere, furnizorii și distribuitorii de PEPP trebuie să furnizeze aceste documente și informații, gratuit, și pe un suport durabil.
În ceea ce privește consultanța, furnizorii de PEPP vor trebui să evalueze caracterul adecvat și corespunzător al PEPP pentru potențialii deponenți în PEPP, deși aceștia pot renunța la dreptul de a beneficia de consultanță dacă aleg opțiunea implicită.
Elementul fundamental al informațiilor precontractuale este documentul cu informații esențiale privind PEPP. Forma, conținutul și condițiile de furnizare ale acestuia sunt descrise în detaliu în propunerea de regulament.
În ceea ce privește informațiile furnizate pe durata contractului privind PEPP, furnizorul trebuie să prezinte o „declarație de pensie PEPP”, care va conține informații referitoare la:
·drepturile acumulate sau capitalul acumulat;
·garanțiile totale sau parțiale din cadrul sistemului de PEPP și
·dacă se aplică, natura garanției și mecanismele de protecție a drepturilor individuale acumulate.
Capitolul V vizează faza de acumulare aferentă PEPP, inclusiv regulile investiționale pentru furnizorii și deponenții în PEPP. Dispozițiile aplicabile furnizorilor de PEPP sunt derivate din regula prudenței și oferă un cadru sigur și fiabil pentru politicile de investiții.
În ceea ce privește deponenții în PEPP, furnizorii trebuie să le ofere până la cinci opțiuni de investiții, una dintre acestea fiind o opțiune de investiții implicită care să garanteze că deponentul în PEPP își va recupera cel puțin capitalul investit. Toate opțiunile de investiții trebuie să fie concepute de către furnizorii de PEPP pe baza unor tehnici verificate de diminuare a riscurilor care să asigure un nivel suficient de protecție a deponenților în PEPP. După ce au încheiat contractul privind PEPP, deponenții trebuie să selecteze o opțiune de investiții și să aibă posibilitatea de a o schimba gratuit o dată la cinci ani în cursul fazei de acumulare.
Statele membre au libertatea să stabilească toate celelalte condiții legate de faza de acumulare. Condițiile pot cuprinde:
·limite de vârstă pentru începerea fazei de acumulare;
·durata minimă a fazei de acumulare;
·valoarea maximă și minimă a contribuțiilor și continuitatea acestora și
·condițiile de răscumpărare înainte de vârsta de pensionare în cazul unor dificultăți deosebite.
Capitolul VI stabilește mecanismul de numire a unui depozitar în cazul unui sistem de PEPP în cadrul căruia deponenții în PEPP și beneficiarii PEPP suportă în totalitate riscul investiției. Dispozițiile vizează păstrarea în condiții de siguranță a activelor, atribuțiile de supraveghere ale depozitarului și răspunderea acestuia.
Propunerea de regulament impune instituirea unor proceduri care să permită consumatorilor și altor părți interesate, în special asociațiilor de consumatori, să depună reclamații împotriva furnizorilor și distribuitorilor de PEPP. Reclamațiile trebuie să primească răspuns în toate cazurile. De asemenea, trebuie să se instituie proceduri de contestație și de atac extrajudiciare adecvate, imparțiale și independente, pentru soluționarea litigiilor dintre deponenții în PEPP și furnizorii sau distribuitorii de PEPP.
Propunerea de regulament include posibilitatea ca furnizorii de PEPP să acopere riscul de deces și alte riscuri biometrice.
Capitolul VII reglementează schimbarea furnizorilor de PEPP. În urma unei cereri din partea deponentului în PEPP, orice sold pozitiv va fi transferat dintr-un cont de PEPP deținut la furnizorul care efectuează transferul către un nou cont de PEPP deschis la furnizorul destinatar, iar fostul cont de PEPP va fi închis. Serviciul de schimbare a furnizorului poate fi oferit de furnizori de PEPP stabiliți în același stat membru (schimbare internă) sau în state membre diferite (schimbare transfrontalieră). Valoarea totală a taxelor și comisioanelor aplicate deponentului în PEPP pentru închiderea contului de PEPP de către furnizorul de PEPP care efectuează transferul va fi plafonată.
Capitolul VIII permite ca majoritatea condițiilor referitoare la PEPP legate de faza de lichidare să fie stabilite de statele membre, în special:
·stabilirea vârstei de pensionare;
·o legătură obligatorie între împlinirea vârstei de pensionare și începerea fazei de lichidare;
·o perioadă minimă de adeziune la un sistem de PEPP și
·o perioadă maximă înainte de împlinirea vârstei de pensionare pentru adeziunea la un sistem de PEPP.
În ceea ce privește plățile (de exemplu anuități, sume forfetare, retrageri), acordând furnizorilor de PEPP, deponenților în PEPP și beneficiarilor de PEPP libertatea de a stabili prin contract forma (formele) acestora, propunerea impune această flexibilitate statelor membre ca o condiție obligatorie, care poate avea un impact asupra disponibilității stimulentelor fiscale naționale pentru PEPP în unele state membre.
Capitolul IX împarte responsabilitățile în materie de supraveghere între EIOPA și autoritățile naționale competente. EIOPA trebuie să monitorizeze sistemele de pensii instituite sau distribuite pe teritoriul UE pentru a se asigura că acestea nu folosesc denumirea „PEPP” și nu sugerează că sunt un PEPP decât dacă sunt autorizate în temeiul regulamentului propus.
Capitolul X descrie încălcările dispozițiilor regulamentului propus care pot duce la sancțiuni, modul în care autoritățile naționale competente pot impune aceste sancțiuni și modul în care ar trebui să fie raportate încălcările și sancțiunile.
Capitolul XI îi conferă Comisiei Europene competența de a adopta acte delegate în ceea ce privește:
·conflictele de interese;
·stimulentele;
·vânzarea PEPP cu și fără oferirea de consultanță;
·cerințele de supraveghere a produselor și de guvernanță;
·oferirea de informații pe durata contractului și
·prezentarea de rapoarte către autoritățile naționale și opțiunile de investiții.
De asemenea, Comisia va adopta standarde tehnice de reglementare referitoare la conținutul și furnizarea documentului cu informații esențiale și va pune în aplicare standarde tehnice referitoare la un format de prezentare standardizat a declarației de pensie PEPP.
Comisia trebuie să evalueze regulamentul după cinci ani de la data intrării sale în vigoare. În cadrul evaluării, Comisia va analiza în special modul în care funcționează normele și experiența acumulată în cursul aplicării acestora, măsura în care furnizorii de PEPP au utilizat denumirea „PEPP”, repartizarea geografică și sectorială a furnizorilor de PEPP și a investițiilor în PEPP, impactul prezentului regulament asupra pieței pensiilor personale, adecvarea cerințelor de informare prevăzute în capitolul IV, adecvarea completării prezentului regulament cu dispoziții referitoare la stimulentele pentru investițiile în PEPP, existența unor eventuale bariere care ar fi putut împiedica investițiile în produse de pensii personale care utilizează denumirea „PEPP”, inclusiv impactul altor acte legislative ale Uniunii asupra deponenților în PEPP, nivelul comisioanelor și taxelor impuse de furnizorii de PEPP pentru deschiderea de noi compartimente în cadrul conturilor individuale de PEPP ale deponenților în PEPP și impactul deciziilor de investiții legate de PEPP asupra factorilor de mediu, sociali și de guvernanță.
2017/0143 (COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI
privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP)
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1)Gospodăriile din UE înregistrează unele dintre cele mai mari niveluri de economisire din lume, dar cea mai mare parte a acestor economii sunt depuse în conturi bancare cu perioade scurte de scadență. Creșterea investițiilor în piețele de capital ar contribui la soluționarea provocărilor pe care le prezintă îmbătrânirea populației și ratele scăzute ale dobânzii.
(2)Pensiile personale joacă un rol important prin faptul că oferă deponenților pe termen lung oportunitatea de a face investiții pe termen lung. O piață europeană mai mare a pensiilor personale va susține furnizarea de fonduri pentru investitorii instituționali și investițiile în economia reală.
(3)În prezent, funcționarea pieței interne a pensiilor personale este obstrucționată de gradul ridicat de fragmentare a piețelor naționale și de gradul limitat de transferabilitate a produselor de pensii personale. Din această cauză, cetățenii pot avea dificultăți în ceea ce privește exercitarea libertăților fundamentale. De exemplu, aceștia ar putea să nu fie în măsură să accepte un loc de muncă sau să se pensioneze în alt stat membru. În plus, posibilitatea ca furnizorii să utilizeze libertatea de stabilire și libertatea de a presta servicii este afectată de lipsa de standardizare a produselor de pensii personale existente.
(4)Uniunea piețelor de capital va contribui la mobilizarea capitalului în Europa și la direcționarea acestuia către toate societățile, inclusiv întreprinderi mici și mijlocii, proiecte de infrastructură și proiecte sustenabile pe termen lung care au nevoie de finanțare pentru dezvoltare și crearea de locuri de muncă. Unul dintre obiectivele principale ale uniunii piețelor de capital este creșterea investițiilor și a posibilităților de alegere pentru investitorii individuali, asigurând o utilizare mai bună a economiilor cetățenilor europeni.
(5)Așa cum s-a anunțat în Planul de acțiune privind edificarea unei Uniuni a piețelor de capital, prezentat în septembrie 2015, „Comisia va evalua necesitatea unui cadru de politici pentru crearea unei piețe europene funcționale pentru produse de pensii personale simple, eficiente și competitive și va stabili dacă este necesar să propună legislație la nivelul UE pentru sprijinirea acestei piețe.”
(6)În Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016, Parlamentul European a subliniat că „trebuie promovat un mediu care să stimuleze inovarea în materie de produse financiare, aducând beneficii economiei reale și sporind gradul de diversitate a acesteia, care să ofere stimulente mai puternice pentru investiții și care să poată contribui, totodată, la asigurarea de pensii adecvate, sigure și viabile, prin mijloace cum ar fi, spre exemplu, dezvoltarea unui produs de pensii paneuropean (PPPE), cu o structură simplă și transparentă”.
(7)În Concluziile sale din 28 iunie 2016, Consiliul European a făcut apel la „asigurarea unui acces mai ușor la finanțare pentru întreprinderi și sprijinirea investițiilor în economia reală prin înregistrarea de progrese în ceea ce privește agenda uniunii piețelor de capital.”
(8)În comunicarea sa din 14 septembrie 2016, intitulată „Uniunea piețelor de capital – Accelerarea reformelor”, Comisia a anunțat că „va examina propunerile pentru un produs de pensii private la nivelul UE, care să fie simplu, eficient și competitiv [...]. Opțiunile avute în vedere includ o posibilă propunere legislativă care ar putea fi prezentată în 2017.”
(9)În comunicarea sa intitulată „Evaluarea la jumătatea perioadei a Planului de acțiune privind uniunea piețelor de capital”, Comisia a anunțat că va prezenta „o propunere legislativă privind crearea unui produs paneuropean de pensii personale (PEPP) până la sfârșitul lunii iunie 2017. Propunerea va pune bazele pentru o piață mai sigură, mai eficientă din punctul de vedere al costurilor și mai transparentă a economiilor pentru pensii personale, pe bază voluntară și la prețuri accesibile, care să poată fi gestionată la scară paneuropeană. Aceasta va răspunde nevoilor persoanelor care doresc să îmbunătățească gradul de adecvare a economiilor pentru pensii de care dispun, va aborda provocarea demografică, va completa produsele și sistemele de pensii existente și va susține eficiența din punctul de vedere al costurilor a pensiilor personale prin oferirea de oportunități viabile pentru investirea pe termen lung a economiilor pentru pensie.”
(10)Printre produsele de pensii personale, elaborarea unui PEPP va contribui la lărgirea gamei de opțiuni prin care se pot face economii pentru pensie și la crearea unei piețe la nivelul UE pentru furnizorii de PEPP. Acesta va oferi gospodăriilor modalități mai bune de a-și atinge obiectivele în ceea ce privește veniturile la pensie.
(11)Un cadru legislativ privind un PEPP va pune bazele unei piețe performante a investițiilor pentru pensie pe bază voluntară și la prețuri accesibile, care să poată fi gestionată la scară paneuropeană. Completând produsele și sistemele de pensii existente, acesta va contribui la satisfacerea nevoilor persoanelor care doresc să îmbunătățească gradul de adecvare a economiilor pentru pensii de care dispun, va aborda provocarea demografică, și va oferi o sursă nouă considerabilă de capital privat pentru investițiile pe termen lung. Cadrul în cauză nu va înlocui sau armoniza sistemele naționale existente de pensii personale.
(12)Regulamentul armonizează o serie de caracteristici centrale ale PEPP, care vizează elemente esențiale precum distribuția, politica de investiții, schimbarea furnizorilor sau furnizarea ori transferabilitatea transfrontalieră. Armonizarea acestor caracteristici centrale va ameliora condițiile de concurență pentru toți furnizorii de pensii personale și va facilita realizarea uniunii piețelor de capital și integrarea pieței interne a pensiilor personale. Aceasta va conduce la crearea unui produs paneuropean standardizat în mare măsură, disponibil în toate statele membre, care va permite consumatorilor să beneficieze pe deplin de piața internă prin transferarea drepturilor lor de pensie în străinătate și va oferi posibilități mai largi de alegere între diferite tipuri de furnizori, inclusiv la nivel transfrontalier. Ca urmare a reducerii barierelor din calea furnizării de servicii transfrontaliere de pensii, un produs paneuropean de pensii personale va spori concurența dintre furnizori la nivel paneuropean și va crea economii de scară ce ar trebui să fie în avantajul deponenților.
(13)Articolul 114 din TFUE permite adoptarea de acte atât sub formă de regulamente, cât și sub formă de directive. S-a preferat adoptarea unui regulament, deoarece acesta ar fi direct aplicabil în toate statele membre. Așadar, un regulament ar permite o adoptare mai rapidă a PEPP și ar contribui mai rapid la consolidarea economiilor și a investițiilor pentru pensii în contextul uniunii piețelor de capital. Deoarece prezentul regulament armonizează caracteristicile centrale ale PEPP, ele nu trebuie să fie supuse unor norme naționale specifice, așa că un regulament pare să fie mai potrivit decât o directivă în acest caz. În schimb, caracteristicile care nu sunt incluse în domeniul de aplicare al regulamentului (de exemplu, condițiile pentru faza de acumulare) sunt supuse normelor naționale.
(14)Furnizorii de PEPP ar trebui să aibă acces la întreaga piață a Uniunii cu o singură autorizație de produs emisă de Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale („EIOPA”), pe baza unui set unic de norme.
(15)Pașaportul unic pentru PEPP va asigura crearea unei piețe unice a acestor produse de pensii.
(16)Pentru a se asigura un nivel ridicat de calitate a serviciilor și o protecție efectivă a consumatorilor, statul membru de origine și statul membru gazdă ar trebui să coopereze strâns pentru a garanta respectarea obligațiilor prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care furnizorii și distribuitorii de PEPP își desfășoară activitatea în state membre diferite în temeiul libertății de a presta servicii, autoritatea competentă din statul membru de origine ar trebui să fie responsabilă de asigurarea îndeplinirii tuturor obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, datorită legăturilor sale mai strânse cu furnizorul de PEPP. Pentru a asigura o împărțire echitabilă a responsabilităților între autoritățile competente din statul membru de origine și din statul membru gazdă, dacă autoritatea competentă din statul membru gazdă constată o încălcare a obligațiilor care intervine pe teritoriul său, aceasta ar trebui să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine, care ar trebui să aibă obligația de a lua măsurile ce se impun. În plus, autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să aibă dreptul de a interveni atunci când statul membru de origine nu ia măsurile adecvate sau când măsurile luate sunt insuficiente.
(17)În cazul în care se înființează o sucursală sau o prezență permanentă într-un alt stat membru, este oportun ca responsabilitatea pentru asigurarea îndeplinirii condițiilor să fie partajată între statul membru de origine și statul membru gazdă. În timp ce responsabilitatea pentru îndeplinirea obligațiilor legate de desfășurarea activității în general – cum ar fi normele privind cerințele profesionale – ar trebui să îi revină în continuare autorității competente din statul membru de origine, în aceleași condiții care se aplică în cazul prestării de servicii, autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să își asume responsabilitatea pentru asigurarea respectării normelor privind furnizarea de informații și desfășurarea activității în legătură cu serviciile prestate pe teritoriul său. Cu toate acestea, în cazul în care constată o încălcare a obligațiilor care intervine pe teritoriul său și pentru care prezenta directivă nu conferă responsabilitatea statului membru gazdă, cooperarea strânsă impune ca autoritatea competentă dintr-un stat membru gazdă să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine, pentru ca aceasta să ia măsurile ce se impun. Aceasta este situația în special în cazul în care sunt încălcate normele privind buna reputație, cunoștințele profesionale și cerințele de competență. În plus, pentru a proteja consumatorii, autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să aibă dreptul de a interveni atunci când statul membru de origine nu ia măsurile adecvate sau când măsurile luate sunt insuficiente.
(18)Autoritățile competente din statele membre ar trebui să dispună de toate mijloacele necesare pentru a asigura o desfășurare ordonată a activităților furnizorilor de PEPP în întreaga Uniune, indiferent dacă acestea sunt efectuate în temeiul libertății de stabilire sau al libertății de a presta servicii. Pentru a asigura eficacitatea supravegherii, toate acțiunile întreprinse de autoritățile competente ar trebui să fie proporționale cu natura, dimensiunea și complexitatea riscurilor inerente activității unui anumit furnizor sau distribuitor, indiferent de importanța furnizorului sau a distribuitorului în cauză pentru stabilitatea financiară globală a pieței.
(19)Dimensiunea paneuropeană a PEPP poate fi dezvoltată nu numai la nivelul furnizorului, prin posibilitățile de a desfășura activități transfrontaliere, ci și la nivelul deponentului în PEPP, prin intermediul transferabilității PEPP, contribuind astfel la menținerea drepturilor de pensie personală ale persoanelor care își exercită dreptul la liberă circulație, în temeiul articolelor 21 și 45 din TFUE. Transferabilitatea implică schimbarea reședinței deponentului în PEPP într-un alt stat membru, fără să se schimbe furnizorii de PEPP, iar schimbarea furnizorilor de PEPP nu implică neapărat o schimbare a reședinței.
(20)Un PEPP ar trebui să cuprindă compartimente naționale, fiecare dintre acestea având caracteristici ale produselor de pensii personale care să permită calificarea pentru stimulente a contribuțiilor la PEPP. La nivelul fiecărui deponent în PEPP, un prim compartiment ar trebui să fie creat la deschiderea unui PEPP.
(21)Pentru a permite o tranziție fără dificultăți pentru furnizorii de PEPP, obligația de a furniza PEPP care cuprind compartimente pentru fiecare stat membru se va aplica după trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Cu toate acestea, la lansarea unui PEPP, furnizorul ar trebui să ofere informații referitoare la compartimentele naționale care sunt disponibile imediat, pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor.
(22)Ținând seama de natura sistemului de pensii stabilit și de sarcina administrativă aferentă, furnizorii și distribuitorii de PEPP ar trebui să ofere informații clare și adecvate potențialilor deponenți în PEPP și beneficiari de PEPP pentru a-i ajuta să ia decizii cu privire la pensie. Din același motiv, furnizorii și distribuitorii de PEPP ar trebui, de asemenea, să asigure un nivel ridicat de transparență de-a lungul diferitelor faze ale sistemului, și anume preadeziunea, adeziunea (inclusiv perioada dinaintea pensionării) și perioada de după pensionare. Mai precis, ar trebui oferite informații referitoare la drepturile la pensie dobândite, la nivelurile prognozate ale pensiei care va fi plătită, la riscuri și garanții, precum și la costuri. În cazul în care nivelul prognozat al pensiilor se bazează pe scenarii economice, informațiile respective ar trebui să includă și un scenariu nefavorabil, care ar trebui să fie de natură extremă, dar totodată realist.
(23)Înainte de a adera la un sistem de PEPP, potențialii deponenți în PEPP ar trebui să beneficieze de toate informațiile necesare pentru a face alegeri în cunoștință de cauză.
(24)Pentru a asigura transparența optimă a produselor, creatorii de PEPP ar trebui să elaboreze documentul cu informații esențiale privind PEPP pentru PEPP pe care le creează, înainte ca produsul să poată fi distribuit deponenților în PEPP. Aceștia ar trebui să răspundă, de asemenea, de întocmirea corectă a documentului cu informații esențiale privind PEPP. Documentul cu informații esențiale privind PEPP ar trebui să înlocuiască și să adapteze documentul cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, care nu ar trebui să fie furnizat pentru PEPP.
(25)Pentru a asigura difuzarea și disponibilitatea pe scară largă a documentelor cu informații esențiale privind PEPP, prezentul regulament ar trebui să dispună publicarea de către creatorul PEPP a documentelor cu informații esențiale privind PEPP pe site-ul său internet.
(26)La nivel național se concep deja mijloace de calcul pentru produsele de pensii. Totuși, pentru a fi pe deplin utile consumatorilor, aceste mijloace de calcul ar trebui să acopere costurile și comisioanele percepute de diverșii creatori de PEPP, alături de orice alte costuri sau comisioane suplimentare percepute de intermediari sau de alte sectoare ale lanțului investițional care nu sunt deja incluse de creatorii de PEPP.
(27)Detaliile care trebuie incluse în documentul cu informații esențiale privind PEPP, pe lângă elementele furnizate deja în documentul cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, precum și modul de prezentare a acestor informații ar trebui armonizate în continuare prin intermediul unor standarde tehnice de reglementare care să completeze standardele tehnice de reglementare prevăzute în Regulamentul delegat al Comisiei din 8 martie 2017, ținând cont de cercetările existente și în curs privind comportamentul consumatorilor, inclusiv de rezultatele testelor referitoare la eficacitatea diverselor modalități de prezentare a informațiilor pentru consumatori.
(28)Documentul cu informații esențiale privind PEPP ar trebui să poată fi diferențiat în mod clar și separat de orice materiale de marketing.
(29)Furnizorii de PEPP ar trebui să întocmească o declarație de pensie adresată deponenților în PEPP, pentru a le prezenta acestora principalele date generice și cu caracter personal referitoare la sistemul de PEPP și a asigura informarea permanentă cu privire la acesta. Declarația de pensie ar trebui să fie clară și inteligibilă și ar trebui să conțină informații relevante și adecvate, pentru a facilita înțelegerea drepturilor de pensie în ceea ce privește evoluția în timp a acestora și relația dintre diferitele sisteme de pensii și pentru a încuraja mobilitatea lucrătorilor.
(30)Furnizorii de PEPP ar trebui să îi informeze pe deponenții în PEPP, cu suficient timp înainte ca aceștia să se pensioneze, despre opțiunile de plată a pensiilor. În cazul în care pensiile nu se plătesc sub formă de anuități pe viață, membrii care se apropie de pensionare ar trebui să primească informații despre produsele disponibile sub forma cărora se plătesc pensiile, cu scopul de a se facilita planificarea financiară pentru pensionare.
(31)În timpul fazei în care pensiile sunt plătite, beneficiarii PEPP ar trebui să primească în continuare informații despre plățile la care au dreptul și opțiunile de plată corespunzătoare acestora. Acest lucru este deosebit de important atunci când beneficiarii PEPP suportă o parte importantă a riscului investițional în faza plății pensiilor. Beneficiarii PEPP ar trebui să fie informați și cu privire la orice reducere a pensiei la care au dreptul, după ce s-a luat o decizie care poate determina reducerea, înainte însă ca reducerea să devină efectivă. Ca bună practică, furnizorilor de PEPP li se recomandă să consulte beneficiarii PEPP înainte de luarea unei astfel de decizii.
(32)Pentru a proteja în mod adecvat drepturile deponenților în PEPP și ale beneficiarilor de PEPP, furnizorii de PEPP ar trebui să fie în măsură să opteze pentru o alocare a activelor care să corespundă naturii și duratei exacte a angajamentelor lor. Prin urmare, este nevoie de o supraveghere eficientă și de o abordare a regulilor investiționale care să confere furnizorilor de PEPP suficientă flexibilitate pentru a decide asupra celei mai sigure și eficiente politici de investiții și care să îi oblige totodată să acționeze prudent. De aceea, respectarea regulii prudenței necesită o politică de investiții adaptată la structura clienților fiecărui furnizor de PEPP.
(33)Prin stabilirea regulii prudenței ca principiu de bază pentru investirea capitalului și prevederea posibilității ca furnizorii de PEPP să opereze la nivel transfrontalier, se încurajează redirecționarea economiilor către sectorul furnizării de pensii personale, contribuindu-se astfel la progresul economic și social.
(34)Prezentul regulament ar trebui să asigure un nivel adecvat de libertate a investițiilor pentru furnizorii de PEPP. În calitate de investitori pe termen foarte lung cu riscuri de lichiditate scăzute, furnizorii de PEPP sunt în măsură să contribuie la dezvoltarea uniunii piețelor de capital prin investiții în active nelichide precum acțiunile și în alte instrumente care au un profil economic pe termen lung și care nu sunt tranzacționate pe piețe reglementate, în sisteme alternative de tranzacționare (MTF) sau în sisteme organizate de tranzacționare (OTF), în limitele prudenței. Aceștia pot beneficia și de avantajele diversificării internaționale. Prin urmare, investițiile în acțiuni, în alte valute decât cele ale angajamentelor, și în alte instrumente care au un profil economic pe termen lung și care nu sunt tranzacționate pe piețe reglementate, în MTF sau OTF nu ar trebui restricționate decât din motive prudențiale, în conformitate cu regula prudenței, pentru a proteja interesele deponenților în PEPP și ale beneficiarilor de PEPP.
(35)În contextul aprofundării uniunii piețelor de capital, conceptul de instrumente cu profil economic pe termen lung are un înțeles amplu. Astfel de instrumente sunt titluri de valoare netransferabile și, prin urmare, nu au acces la lichiditatea piețelor secundare. Acestea necesită adesea angajamente cu durată fixă care le restricționează perspectivele de comercializare și ar trebui înțelese ca incluzând participațiile, instrumentele de datorie emise de întreprinderile necotate și împrumuturile acordate acestor întreprinderi. Întreprinderile necotate includ proiecte de infrastructură, societăți necotate care vizează creșterea, active imobiliare sau alte active care ar putea fi adecvate pentru obiectivele investițiilor pe termen lung. Proiectele de infrastructură care vizează scăderea emisiilor de dioxid de carbon și creșterea rezilienței la schimbările climatice sunt adesea active necotate și se bazează pe credite pe termen lung pentru finanțare. Având în vedere natura pe termen lung a angajamentelor acestora, furnizorii de PEPP sunt încurajați să aloce o parte suficientă din portofoliul lor de active către investiții sustenabile în economia reală, cu beneficii economice pe termen lung, în special pentru proiecte și întreprinderi de infrastructură.
(36)Factorii de mediu, sociali și de guvernanță, astfel cum sunt menționați în principiile pentru investiții responsabile susținute de Organizația Națiunilor Unite, sunt importanți pentru politica de investiții și sistemele de gestionare a riscurilor ale furnizorilor de PEPP. Furnizorii de PEPP ar trebui să fie încurajați să țină cont de acești factori în deciziile de investiții și de modul în care aceștia se integrează în sistemul lor de gestionare a riscurilor.
(37)Pentru a asigura respectarea obligației lor de a elabora o politică de investiții conformă cu regula prudenței, furnizorii de PEPP ar trebui împiedicați să investească în jurisdicțiile cu risc ridicat și necooperante identificate de Grupul de Acțiune Financiară Internațională.
(38)Având în vedere obiectivul pe termen lung al PEPP care vizează perioada pensiei, opțiunile de investiții acordate deponenților în PEPP ar trebui să fie încadrate, cuprinzând elementele care permit investitorilor să ia o decizie de investiție, inclusiv numărul opțiunilor de investiții dintre care pot alege. După alegerea inițială efectuată la subscrierea unui PEPP, deponentul în PEPP ar trebui să aibă posibilitatea de a modifica această alegere la intervale rezonabile (o dată la cinci ani), astfel încât furnizorilor să li se ofere o stabilitate suficientă pentru strategia lor de investiții pe termen lung și, în același timp, să se asigure protecția investitorilor.
(39)Opțiunea de investiții implicită ar trebui să permită deponentului în PEPP să își recupereze capitalul investit. Furnizorii de PEPP ar putea, în plus, să includă un mecanism de indexare pentru inflație, pentru a acoperi cel puțin parțial inflația.
(40)În exercitarea prerogativelor sale, autoritatea competentă ar trebui să aibă drept obiective principale protejarea drepturilor deponenților în PEPP și ale beneficiarilor de PEPP și stabilitatea și soliditatea furnizorilor de PEPP.
(41)În cazul în care furnizorul de PEPP este o instituție pentru furnizarea de pensii ocupaționale sau o firmă de investiții, acesta ar trebui să desemneze un depozitar pentru păstrarea în condiții de siguranță a activelor sale. Acest lucru este necesar pentru protecția consumatorilor, întrucât legislația sectorială aplicabilă instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale și firmelor de investiții nu prevede desemnarea unui depozitar.
(42)Transparența costurilor și a comisioanelor este esențială pentru dezvoltarea încrederii deponenților în PEPP și pentru a le permite acestora să facă alegeri în cunoștință de cauză. În consecință, utilizarea unor metode de tarifare netransparente ar trebui să fie interzisă.
(43)În vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în prezentul regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea condițiilor de exercitare a competențelor de intervenție de către EIOPA și de către autoritățile competente. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, promptă și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și către Consiliu.
(44)Comisia ar trebui să adopte proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate de AES, prin intermediul comitetului mixt, în ceea ce privește prezentarea și conținutul elementelor specifice ale documentului cu informații esențiale privind PEPP care nu sunt vizate de [standardele tehnice de reglementare privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP)] în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului și din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului. Comisia ar trebui să completeze activitatea tehnică a AES prin efectuarea de teste în rândul consumatorilor referitoare la prezentarea documentului cu informații esențiale în forma propusă de AES.
(45)Fără a aduce atingere dreptului consumatorilor de PEPP de a introduce o acțiune în instanță, pentru soluționarea litigiilor care decurg din drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul regulament ar trebui stabilite proceduri de soluționare alternativă a litigiilor între furnizorii sau distribuitorii de PEPP și consumatorii de PEPP, proceduri care să fie ușor accesibile, adecvate, independente, imparțiale, transparente și eficace.
(46)În vederea stabilirii unui cadru eficient și eficace de soluționare a litigiilor, furnizorii și distribuitorii de PEPP ar trebui să instituie o procedură eficace de reclamație care să poată fi urmată de consumatori înainte ca litigiul să facă obiectul unei proceduri de soluționare alternativă a litigiilor sau al unei acțiuni în instanță. Procedura de reclamație ar trebui să prevadă termene scurte și definite clar în care furnizorul sau distribuitorul de PEPP să răspundă la reclamație. Entitățile de soluționare alternativă a litigiilor ar trebui să dispună de o capacitate suficientă pentru a se angaja într-un mod adecvat și eficient într-o cooperare transfrontalieră în ceea ce privește litigiile referitoare la drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul regulament.
(47)În vederea găsirii unor condiții mai bune pentru investițiile lor, stimulând astfel și concurența între furnizorii de PEPP, deponenții în PEPP ar trebui să aibă dreptul de a schimba furnizorii în cursul fazelor de acumulare și de lichidare printr-o procedură clară, rapidă și sigură.
(48)Procesul de schimbare a furnizorului ar trebui să fie simplu pentru deponentul în PEPP. În consecință, furnizorul de PEPP destinatar ar trebui să fie responsabil cu inițierea și gestionarea procesului în numele deponentului în PEPP. Furnizorii de PEPP ar trebui să poată utiliza în mod voluntar mijloace suplimentare, precum o soluție tehnică, atunci când efectuează serviciul de schimbare a furnizorului.
(49)Înainte de a autoriza schimbarea, deponentul în PEPP ar trebui informat cu privire la toate etapele procedurale care trebuie parcurse pentru finalizarea procesului de schimbare a furnizorului.
(50)Pentru a realiza schimbarea, este necesară cooperarea furnizorului de PEPP care efectuează transferul. Prin urmare, acesta ar trebui să îi comunice furnizorului de PEPP destinatar toate informațiile necesare în vederea restabilirii plăților din celălalt cont de PEPP. Totuși, aceste informații nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru efectuarea schimbării furnizorului.
(51)Pentru a facilita schimbarea furnizorului la nivel transfrontalier, deponentului în PEPP ar trebui să i se permită să solicite noului furnizor de PEPP să îi ofere informații detaliate despre noul cont de PEPP, de preferat în cadrul unei singure întâlniri cu noul furnizor de PEPP.
(52)Deponenții în PEPP nu ar trebui să suporte pierderi financiare, inclusiv taxe sau dobânzi, cauzate de eventuale greșeli făcute de oricare dintre furnizorii de PEPP implicați în procesul de schimbare a furnizorului. Mai precis, deponenții în PEPP nu ar trebui să suporte nicio pierdere financiară care rezultă din plata unor comisioane, dobânzi sau alte taxe suplimentare, precum și amenzi, penalități sau orice alt tip de pagubă financiară cauzată de executarea cu întârziere a schimbării.
(53)Deponenții în PEPP ar trebui să aibă libertatea de a decide, la subscrierea unui PEPP, modul în care să se realizeze plățile (anuități, sumă forfetară sau de altă natură) în faza de lichidare, dar să aibă posibilitatea de a-și revizui alegerea ulterior o dată la cinci ani, pentru a putea adapta cât mai bine modalitățile de plată la nevoi atunci când se apropie de pensionare.
(54)Furnizorilor de PEPP ar trebui să li se permită să le ofere deponenților în PEPP o gamă largă de opțiuni de lichidare. Această abordare ar atinge obiectivul de recurgere într-o măsură mai mare la PEPP prin sporirea flexibilității și a posibilităților de alegere pentru deponenții în PEPP. Aceasta ar permite furnizorilor să își conceapă PEPP în modul cel mai rentabil posibil. Acest obiectiv este coerent cu alte politici ale UE și este fezabil din punct de vedere politic, deoarece oferă statelor membre un grad suficient de flexibilitate pentru a decide cu privire la opțiunile de lichidare pe care doresc să le promoveze.
(55)Ar trebui să se garanteze transparența deplină cu privire la costurile și comisioanele aferente investiției într-un PEPP. S-ar crea condiții de concurență echitabile între furnizori, garantându-se, în același timp, protecția consumatorilor. Ar fi disponibile informații comparative între diferitele produse, stimulându-se astfel competitivitatea tarifelor.
(56)Deși supravegherea continuă a furnizorilor de PEPP urmează să fie exercitată de către autoritățile naționale competente, EIOPA ar trebui să coordoneze supravegherea în materie de PEPP, cu scopul de a garanta aplicarea unei metodologii unificate de supraveghere, contribuind în acest fel la caracterul paneuropean al produsului de pensie.
(57)EIOPA ar trebui să coopereze cu autoritățile naționale competente și să faciliteze cooperarea între acestea. În acest context, EIOPA ar trebui să aibă un rol în ceea ce privește prerogativul autorităților naționale competente de a aplica măsuri de supraveghere prin furnizarea de dovezi cu privire la încălcările legate de PEPP. De asemenea, EIOPA ar trebui să ofere mediere obligatorie în caz de dezacord între autoritățile competente în situații transfrontaliere.
(58)Pentru a se asigura respectarea dispozițiilor prezentului regulament de către întreprinderile financiare care elaborează PEPP și de către întreprinderile financiare și persoanele care distribuie PEPP, și pentru a se asigura faptul că acestea sunt supuse unui tratament similar pe tot teritoriul Uniunii, ar trebui să se prevadă sancțiuni administrative și alte măsuri care să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare.
(59)În concordanță cu comunicarea Comisiei din 8 decembrie 2010 intitulată „Consolidarea regimurilor de sancțiuni în sectorul serviciilor financiare” și pentru a asigura îndeplinirea cerințelor prezentului regulament, este important ca statele membre să ia măsurile necesare pentru ca încălcările prezentului regulament să facă obiectul unor sancțiuni și măsuri administrative adecvate.
(60)Chiar dacă statele membre pot stabili sancțiuni cu caracter administrativ și penal pentru aceleași încălcări, acestora nu ar trebui să li se impună să stabilească sancțiuni administrative pentru încălcările prezentului regulament care intră sub incidența dreptului penal intern. Cu toate acestea, menținerea sancțiunilor penale în locul sancțiunilor administrative pentru încălcările prezentului regulament nu ar trebui să reducă sau să afecteze sub nicio formă capacitatea autorităților competente de a coopera, de a accesa și de a face schimb de informații în timp util cu autoritățile competente din alte state membre în scopurile prezentului regulament, inclusiv după eventuala trimitere a cazurilor relevante de încălcare către autoritățile judiciare competente în vederea urmăririi penale.
(61)Autoritățile competente ar trebui să fie abilitate să impună sancțiuni pecuniare suficient de ridicate pentru a contracara profiturile efective sau potențiale și pentru a fi disuasive chiar și pentru întreprinderile financiare mai mari și pentru managerii acestora.
(62)Pentru a asigura o aplicare consecventă a sancțiunilor pe tot teritoriul Uniunii, autoritățile competente ar trebui să ia în considerare toate circumstanțele relevante atunci când stabilesc tipul sancțiunilor administrative sau al altor măsuri și nivelul sancțiunilor pecuniare administrative.
(63)Pentru a se asigura că deciziile autorităților competente și penalitățile impuse de acestea cu privire la încălcări au efect disuasiv asupra publicului larg și pentru a consolida protecția consumatorilor avertizându-i cu privire la PEPP distribuite cu încălcarea prezentului regulament, deciziile în cauză ar trebui să fie publicate, cu condiția să fi expirat termenul pentru introducerea unei căi de atac fără să fi fost introdusă nicio cale de atac și cu excepția cazului în care publicarea ar pune în pericol stabilitatea piețelor financiare sau o anchetă în curs.
(64)Pentru a detecta eventualele încălcări ale normelor, autoritățile competente ar trebui să aibă competențele de investigare necesare și să instituie mecanisme eficace pentru a permite raportarea încălcărilor potențiale sau efective.
(65)Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere dispozițiilor prevăzute în legislația statelor membre în materie de infracțiuni.
(66)Orice operațiune de prelucrare de date cu caracter personal efectuată în contextul prezentului regulament, cum ar fi schimbul de astfel de date sau transmiterea lor de către autoritățile competente, ar trebui întreprinsă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului și orice schimb sau transmitere de informații de către AES ar trebui efectuat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului.
(67)Stimulentele fiscale pot lua forme diferite și pot juca un rol important în încurajarea recurgerii la produsele de pensii personale (PPP) în mai multe state membre. În multe state membre, contribuțiile plătite pentru PPP sunt eligibile într-o formă sau alta pentru acordarea de facilități fiscale, fie explicite, fie implicite.
(68)Prezentul regulament nu ar trebui să fie înțeles ca obligând statele membre să aplice PEPP aceleași norme fiscale pe care le-ar aplica produselor de pensii personale comparabile în temeiul legislației lor naționale. Cu toate acestea, în conformitate cu principiul tratamentului național, astfel cum decurge din articolele 21 și 45 din TFUE și cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ar trebui să fie posibil ca un PEPP care este comparabil în mod obiectiv cu un produs de pensie personală (PPP) distribuit într-un anumit stat membru să beneficieze de aceleași facilități fiscale acordate PPP în acest stat membru, în cazul în care deponentul în PEPP este supus impozitării în statul respectiv. Acest lucru este valabil și în cazul în care PEPP este furnizat de un furnizor dintr-un alt stat membru.
(69)După lansarea PEPP, statele membre sunt încurajate să țină seama de Recomandarea (UE) 2017/... a Comisiei și să extindă și la PEPP avantajele fiscale pe care le acordă PPP naționale.
(70)Se va efectua o evaluare a prezentului regulament, analizându-se, printre altele, evoluțiile pieței, de exemplu apariția unor noi tipuri de PEPP, precum și evoluțiile din alte domenii ale legislației Uniunii și experiența statelor membre.
(71)Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, mai ales dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la proprietate, libertatea de a desfășura o activitate comercială, principiul egalității între și bărbați și femei și principiul unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
(72)Deoarece obiectivele prezentului regulament, și anume îmbunătățirea protecției deponenților în PEPP și creșterea încrederii acestora în PEPP, inclusiv în cazul produselor distribuite la nivel transfrontalier, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, ci, având în vedere efectele sale, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament prevede norme uniforme privind autorizarea, elaborarea, distribuția și supravegherea produselor de pensii personale care sunt distribuite în Uniune sub denumirea de „produs paneuropean de pensii personale” sau „PEPP”.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. „produs de pensii personale” înseamnă un produs care:
(a) se bazează pe un contract încheiat în mod voluntar între un deponent individual și o entitate;
(b) are un obiectiv explicit referitor la pensionare;
(c) prevede acumularea de capital până la pensionare și posibilități limitate de retragere anticipată înainte de pensionare;
(d) asigură un venit la pensie;
2. „produs paneuropean de pensii personale (PEPP)” înseamnă un produs de pensii personale de economisire pe termen lung, care este furnizat în cadrul unui sistem aprobat de PEPP de către o întreprindere financiară reglementată, autorizată în temeiul dreptului Uniunii să gestioneze investiții sau economii colective ori individuale, și care a fost subscris în mod voluntar de un deponent individual în PEPP în vederea pensionării, fără posibilitate de răscumpărare sau cu posibilități strict limitate de răscumpărare;
3. „deponent în PEPP” înseamnă:
(a) un client de retail, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului;
(b) un client în înțelesul Directivei 2002/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului, atunci când respectivul client nu s-ar califica drept „client profesional” în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 10 din Directiva 2014/65/UE;
4.„sistem de PEPP” înseamnă un contract, un acord, un act fiduciar sau reguli care prevăd ce pensii se acordă și în ce condiții pe baza unui plan individual de economisire pentru pensie convenit cu un furnizor de PEPP;
5. „cont de PEPP” înseamnă un cont de pensie personală deținut în numele unui deponent în PEPP sau al unui beneficiar al PEPP, cont care este folosit pentru executarea de operațiuni care permit deponentului în PEPP să contribuie periodic la pensia sa, iar beneficiarului PEPP să își primească pensia;
6.„furnizarea de PEPP” înseamnă elaborarea și distribuția de PEPP;
7. „beneficiar al PEPP” înseamnă o persoană care primește o pensie bazată pe PEPP;
8. „distribuție de PEPP” înseamnă orice activitate care constă în consultanță cu privire la contracte de furnizare de PEPP, propunerea de astfel de contracte sau desfășurarea altor acțiuni pregătitoare în vederea încheierii unor astfel de contracte, în încheierea unor astfel de contracte sau în asistență pentru gestionarea sau derularea unor astfel de contracte, inclusiv furnizarea de informații privind unul sau mai multe contracte de pensii în conformitate cu criteriile selectate de consumatorii de PEPP pe un site web sau prin alte mijloace de comunicare și alcătuirea unui clasament al produselor de pensii, inclusiv comparații de preț și de produse, sau o reducere la prețul unui contract de pensie, în cazul în care consumatorul de PEPP are posibilitatea de a încheia în mod direct sau indirect un contract de pensie prin utilizarea unui site web sau a altor mijloace de comunicare;
9. „pensie bazată pe PEPP” înseamnă prestațiile plătite la pensionare sau în perspectiva pensionării. Aceste prestații pot lua forma unei rente viagere, unei rente temporare, unei sume forfetare sau forma oricărei combinații dintre acestea;
10. „faza de acumulare” înseamnă perioada în care activele (contribuțiile) se acumulează într-un cont de PEPP și durează, în mod normal, până la vârsta de pensionare a beneficiarului PEPP;
11. „faza de lichidare” înseamnă perioada în care activele acumulate într-un cont de PEPP sunt utilizate pentru finanțarea pensiei sau a altor nevoi în materie de venituri;
12. „anuitate” înseamnă o sumă plătibilă la intervale specifice de-a lungul unei perioade, cum ar fi viața beneficiarului PEPP sau un anumit număr de ani, în schimbul unei investiții;
13. „retrageri” înseamnă posibilitatea ca beneficiarii PEPP să retragă periodic anumite sume discreționare, până la o anumită limită;
14. „furnizor al unui PEPP” sau „furnizor de PEPP” înseamnă o întreprindere financiară autorizată să elaboreze un PEPP și să îl distribuie;
15. „distribuitor al unui PEPP” sau „distribuitor de PEPP” înseamnă o întreprindere financiară autorizată să distribuie PEPP care nu au fost elaborate de ea însăși, precum și un intermediar de asigurări, de reasigurări sau de asigurări auxiliare;
16. „suport durabil” înseamnă orice instrument care:
(a) îi permite unui consumator de PEPP să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod care permite ca informațiile respective să fie consultate ulterior pentru o perioadă de timp adaptată scopului acestor informații și
(b) permite reproducerea neschimbată a informațiilor stocate;
17. „autoritățile competente” ale furnizorilor de PEPP înseamnă autoritățile naționale desemnate de fiecare stat membru pentru supravegherea furnizorilor de PEPP;
18. „stat membru de origine al furnizorului de PEPP” înseamnă statul membru în care își are sediul social furnizorul de PEPP;
19. „stat membru gazdă al furnizorului de PEPP” înseamnă un stat membru, altul decât statul membru de origine, în care un furnizor de PEPP elaborează sau distribuie PEPP;
20. „compartiment” înseamnă o secțiune care este deschisă în fiecare cont de PEPP și care corespunde cerințelor și condițiilor legale pentru utilizarea de stimulente stabilite la nivel național, pentru investițiile într-un PEPP, de către statul membru în care este domiciliat deponentul în PEPP. În consecință, o persoană fizică poate fi deponent în PEPP sau beneficiar al unor PEPP în fiecare compartiment, în funcție de cerințele legale pentru faza de acumulare și, respectiv, faza de lichidare;
21. „capital” înseamnă totalul aporturilor de capital și al capitalului angajat nevărsat, calculat pe baza sumelor investibile după deducerea tuturor comisioanelor, taxelor și cheltuielilor care sunt suportate direct sau indirect de către investitori;
22. „instrument financiar” înseamnă instrumentele specificate în secțiunea C a anexei I la Directiva 2014/65/UE;
23. „depozitar” înseamnă o instituție responsabilă cu păstrarea în condiții de siguranță a activelor și cu supravegherea conformității cu regulile fondului și cu legea aplicabilă;
24. „opțiune de investiții implicită” înseamnă o strategie de investiții aplicată atunci când deponentul în PEPP nu a furnizat instrucțiuni privind modul de investire a fondurilor acumulate în contul său de PEPP;
25. „tehnici de diminuare a riscurilor” înseamnă tehnicile de reducere sistematică a nivelului de expunere la un risc și/sau a probabilității producerii acestuia;
26. „schimbarea furnizorilor” înseamnă transferarea, la cererea unui consumator de PEPP, de la un furnizor de PEPP la altul a oricărui sold pozitiv al unui cont de PEPP către noul cont, cu sau fără închiderea vechiului cont de PEPP;
27. „consultanță” înseamnă furnizarea de recomandări personale unui deponent în PEPP, fie la cererea sa, fie la inițiativa furnizorului sau distribuitorului de PEPP, în legătură cu unul sau mai multe contracte de subscriere de PEPP;
28. „client de PEPP” înseamnă un deponent în PEPP, un potențial deponent în PEPP și/sau un beneficiar de PEPP.
Articolul 3
Norme aplicabile
Furnizarea de PEPP este reglementată de:
(a) prezentul regulament;
(b) în cazul în care acest lucru este autorizat prin prezentul regulament, de clauzele contractului de furnizare a unui PEPP încheiat între un deponent în PEPP și un furnizor de PEPP;
(c) în domeniile nereglementate de prezentul regulament sau, atunci când un domeniu este reglementat parțial, pentru aspectele neacoperite de prezentul regulament, de:
(i)dispozițiile legislative adoptate de statele membre pentru aplicarea măsurilor UE referitoare în mod specific la PEPP;
(ii)dispozițiile legislative din statele membre care s-ar aplica unui produs de pensii personale comparabil creat și distribuit în conformitate cu legislația statului membru în care creatorul produsului își are sediul social.
CAPITOLUL II
AUTORIZARE
Articolul 4
Autorizare
1.Un PEPP poate fi creat și distribuit în Uniune doar dacă a fost autorizat de EIOPA în conformitate cu prezentul regulament.
2.Autorizația unui PEPP este valabilă în toate statele membre. Aceasta îi conferă titularului său dreptul de a crea și a distribui PEPP în forma autorizată de către EIOPA.
Articolul 5
Cererea de autorizare a unui PEPP
1.Numai următoarele întreprinderi financiare pot depune o cerere de autorizare a unui PEPP:
(a) instituțiile de credit autorizate în conformitate cu Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului;
(b)întreprinderile de asigurare autorizate în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului, care desfășoară activități de asigurări directe de viață în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) și cu anexa II la Directiva 2009/138/CE;
(c)instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale înregistrate sau autorizate în conformitate cu Directiva 2016/2341/UE a Parlamentului European și a Consiliului;
(d)firmele de investiții autorizate în conformitate cu Directiva 2014/65/UE, care desfășoară activități de administrare de portofolii sau de consultanță de investiții;
(e)societățile de investiții sau societățile de administrare autorizate în conformitate cu Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului;
(f)administratorii fondurilor de investiții alternative („FIA”) autorizați în conformitate cu Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului.
2.Întreprinderile financiare enumerate la alineatul (1) depun cererile de autorizare a unui PEPP la EIOPA. În cerere se indică următoarele elemente:
(a) informații privind clauzele contractuale standard care urmează să fie propuse deponenților în PEPP;
(b) informații privind identitatea solicitantului și experiența sa financiară actuală și anterioară, precum și privind istoricul acestuia;
(c) identitatea persoanelor care desfășoară efectiv activitatea de creare și/sau de distribuție a PEPP;
(d)informații referitoare la modalitățile de administrare și gestionare a portofoliului și a riscurilor legate de PEPP;
(e)informații referitoare la strategiile de investiții, profilul de risc și alte caracteristici ale PEPP;
(f) lista statelor membre în care solicitantul intenționează să comercializeze PEPP;
(g) informații privind identitatea depozitarului, dacă este cazul;
(h) descrierea informațiilor ce urmează să fie puse la dispoziția deponenților în PEPP, inclusiv descrierea mecanismelor prevăzute pentru soluționarea reclamațiilor din partea acestora;
(i) dovada autorizării sau a înregistrării solicitantului în conformitate cu actul legislativ aplicabil al Uniunii menționat la alineatul (1) și informații privind identitatea autorității competente care a acordat-o.
3.EIOPA poate solicita clarificări și informații suplimentare cu privire la documentația și la informațiile furnizate în temeiul alineatului (1).
4.EIOPA poate cere autorității competente a întreprinderii financiare care solicită autorizația clarificări și informații referitoare la documentația menționată la alineatul (2). Autoritatea competentă răspunde solicitării în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a primit solicitarea transmisă de EIOPA.
5.Orice modificare ulterioară a documentației și a informațiilor menționate la alineatele (1) și (2) se notifică imediat EIOPA.
Articolul 6
Condițiile de acordare a autorizației privind PEPP
1.În termen de două luni de la data depunerii unei cereri complete, EIOPA acordă autorizația privind PEPP doar dacă are certitudinea că sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a)solicitantul respectă prezentul regulament;
(b)solicitantul este autorizat de autoritatea sa competentă să creeze produse care urmăresc strategii de investiții de tipul celor care intră sub incidența prezentului regulament;
(c)PEPP propus îndeplinește toate cerințele prevăzute în prezentul regulament;
(d)PEPP propus se bazează pe o strategie de investiții care permite obținerea pensiei indicate în clauzele contractuale propuse.
2.Înainte de a lua o decizie cu privire la cerere, EIOPA consultă autoritatea competentă a solicitantului.
3.EIOPA informează solicitantul cu privire la motivele eventualei neacordări a autorizației privind un PEPP.
4.EIOPA retrage autorizația privind un PEPP în cazul în care condițiile de acordare a autorizației nu mai sunt îndeplinite.
5.Trimestrial, EIOPA informează autoritățile competente ale întreprinderilor financiare enumerate la articolul 5 alineatul (1) cu privire la deciziile de acordare, de refuzare sau de retragere a autorizațiilor luate în temeiul prezentului regulament.
6.EIOPA asigură coordonarea cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, și cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, și le transmite acestora informații în scopul exercitării sarcinilor lor respective.
Articolul 7
Denumire și transformare
1.Denumirea „PEPP” sau „produs paneuropean de pensii personale” poate fi utilizată în legătură cu un produs de pensii personale numai în cazul în care produsul respectiv a fost autorizat de către EIOPA să fie distribuit sub denumirea „PEPP” în conformitate cu prezentul regulament.
2.Produsele de pensii personale existente pot fi transformate în „PEPP” după autorizarea de către EIOPA.
3.Furnizorii de PEPP nu pot transforma PEPP în produse de pensii personale care nu intră sub incidența prezentului regulament.
Articolul 8
Distribuția PEPP
1.Întreprinderile financiare menționate la articolul 5 alineatul (1) pot distribui PEPP pe care nu le-au creat ele însele după ce primesc autorizația de distribuție din partea autorităților competente din statul lor membru de origine.
2.Intermediarii de asigurări înregistrați în conformitate cu Directiva (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului au dreptul să distribuie PEPP pe care nu le-au creat ei înșiși.
Articolul 9
Regimul prudențial aplicabil diferitelor categorii de furnizori
Furnizorii de PEPP și distribuitorii de PEPP respectă permanent dispozițiile prezentului regulament, precum și regimul prudențial relevant care li se aplică în conformitate cu actele legislative menționate la articolul 5 alineatul (1).
Articolul 10
Registrul public central
EIOPA ține un registru public central în care identifică fiecare PEPP autorizat în temeiul prezentului regulament, furnizorul respectivului PEPP și autoritatea competentă a furnizorului PEPP. Registrul se pune la dispoziția publicului în format electronic.
CAPITOLUL III
FURNIZAREA ȘI TRANSFERABILITATEA TRANSFRONTALIERE ALE PEPP
SECȚIUNEA I
LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII ȘI LIBERTATEA DE STABILIRE
Articolul 11
Exercitarea de către furnizorii și distribuitorii de PEPP a libertății de a presta servicii și a libertății de stabilire
Furnizorii de PEPP pot furniza, iar distribuitorii de PEPP pot distribui PEPP pe teritoriul unui stat membru gazdă în temeiul libertății de a presta servicii sau al libertății de stabilire, cu condiția de a desfășura aceste activități în conformitate cu normele și procedurile relevante stabilite prin actele legislative ale Uniunii care le sunt aplicabile sau în temeiul acestora, astfel cum sunt menționate la articolul 5 alineatul (1) sau la articolul 8 alineatul (2).
SECȚIUNEA II
TRANSFERABILITATE
Articolul 12
Serviciul de transferabilitate
1.Serviciul de transferabilitate permite deponenților în PEPP să contribuie în continuare la PEPP pe care l-au contractat cu furnizorul lor și după ce își schimbă domiciliul prin mutarea într-un alt stat membru.
2.În cazul în care utilizează serviciul de transferabilitate, deponenții în PEPP au dreptul de a păstra toate avantajele și stimulentele acordate de către furnizorul PEPP și legate de investirea continuă în același PEPP.
Articolul 13
Prestarea serviciului de transferabilitate
1.Furnizorii de PEPP prestează serviciul de transferabilitate deponenților în PEPP care dețin un cont de PEPP la ei și solicită acest serviciu.
2.Când propune un PEPP, furnizorul sau distribuitorul acestuia oferă potențialilor deponenți în PEPP informații despre compartimentele naționale care sunt disponibile imediat.
3.Cel târziu după trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, fiecare PEPP oferă compartimente naționale pentru toate statele membre, pe baza unei cereri adresate furnizorului PEPP.
Articolul 14
Compartimentele PEPP
Fără a aduce atingere termenului prevăzut la articolul 13 alineatul (3), furnizorii de PEPP se asigură că în cadrul fiecărui cont de PEPP s-ar putea deschide un compartiment nou, corespunzător cerințelor și condițiilor legale pentru utilizarea stimulentelor stabilite la nivel național pentru PEPP de către statul membru în care se mută deponentul în PEPP.
Articolul 15
Deschiderea unui compartiment nou
1.Fără a aduce atingere termenului prevăzut la articolul 13 alineatul (3), imediat după ce a fost informat cu privire la intenția deponentului în PEPP de a-și exercita dreptul de mobilitate între statele membre, furnizorul PEPP îl informează pe deponentul în PEPP cu privire la posibilitatea de a deschide un compartiment nou în contul individual al acestuia și cu privire la termenul în care ar putea fi deschis un astfel de compartiment.
2.Pentru a utiliza această posibilitate, deponentul în PEPP transmite furnizorului de PEPP o cerere care trebuie să includă următoarele informații:
(a) noul stat membru de domiciliu al deponentului în PEPP;
(b) data de la care investițiile ar trebui direcționate către compartimentul nou-deschis;
(c) toate informațiile relevante cu privire la eventualele modificări ale strategiei de investiții adoptate sau la alte elemente.
3.În termen de cel mult trei luni de la primirea cererii prevăzute la alineatul (2), furnizorul PEPP oferă deponentului în PEPP informații complete gratuit și consultanță, în conformitate cu capitolul IV secțiunile II și III, cu privire la condițiile aplicabile noului compartiment.
4.Noul compartiment se deschide prin semnarea unui nou contract sau prin modificarea contractului existent între deponentul în PEPP și furnizorul de PEPP, în conformitate cu dreptul contractual aplicabil. Data de deschidere se precizează în contract sau, în lipsa unei astfel de dispoziții, noul compartiment se consideră deschis la data semnării contractului sau a modificării acestuia.
Articolul 16
Transferul drepturilor acumulate între compartimentele PEPP
1.La cererea deponentului în PEPP, furnizorul PEPP îi propune acestuia să efectueze transferul activelor acumulate între diferitele compartimente ale PEPP individual, astfel încât toate activele să poată fi consolidate într-un singur compartiment.
2.Transferul de active prevăzut la alineatul (1) se poate efectua fără răscumpărarea în natură a activelor respective.
Articolul 17
Informarea autorităților naționale cu privire la transferabilitate
1.Toate acordurile contractuale privind prestarea serviciului de transferabilitate se notifică de către furnizorul de PEPP autorității naționale corespunzătoare care exercită supravegherea prudențială asupra acestuia.
2.Informațiile prevăzute la alineatul (1) se introduc în format electronic într-o bază de date centrală, deținută de autoritatea națională de supraveghere, în termen de o lună de la deschiderea noului compartiment și conțin cel puțin:
(a) datele de identificare a compartimentului (numele deponentului în PEPP, legislația națională aplicabilă și data deschiderii compartimentului);
(b) valoarea activelor transferate, dacă este cazul;
(c) modalitatea de transfer (cu sau fără răscumpărarea în natură a activelor transferate).
CAPITOLUL IV
CERINȚE DE DISTRIBUȚIE ȘI INFORMARE
SECȚIUNEA I
Dispoziții generale
Articolul 18
Principiu general
Atunci când desfășoară activități de distribuție de PEPP, furnizorii și distribuitorii de PEPP acționează întotdeauna într-un mod onest, echitabil și profesionist care să corespundă cel mai bine intereselor clienților.
Articolul 19
Regimul de distribuție aplicabil diferitelor categorii de furnizori și distribuitori de PEPP
Pentru distribuția de PEPP, diferitele categorii de furnizori și de distribuitori de PEPP respectă următoarele reguli:
(a)distribuitorii de asigurări, astfel cum sunt definiți la articolul 2 alineatul (1) punctul 8 din Directiva (UE) 2016/97, respectă legislația națională aplicabilă de punere în aplicare a normelor prevăzute în capitolele V și VI din directiva respectivă pentru distribuția de produse de investiții bazate pe asigurări, precum și legislația direct aplicabilă a Uniunii adoptată în temeiul acestor norme cu privire la distribuția acestor produse și dispozițiile articolelor 18, 19, 21-23 și 27-32 din prezentul capitol;
(b)firmele de investiții, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE, respectă legislația națională aplicabilă de punere în aplicare a normelor privind comercializarea și distribuția de instrumente financiare prevăzute la articolul 16 alineatul (3) primul paragraf și la articolele 23, 24 și 25 din directiva respectivă, precum și legislația direct aplicabilă a Uniunii adoptată în temeiul acestor norme și dispozițiile articolelor 18, 19, 21-23 și 27-32 din prezentul capitol;
(c)ceilalți furnizori și distribuitori de PEPP respectă toate dispozițiile prezentului capitol.
Articolul 20
Stimulente
În ceea ce privește plata sau primirea de comisioane sau taxe sau acordarea sau primirea de beneficii nepecuniare în legătură cu distribuția unui PEPP către sau de către orice parte cu excepția deponentului în PEPP sau a unei persoane care acționează în numele deponentului în PEPP, furnizorii sau distribuitorii de PEPP menționați la articolul 19 alineatul (c) din prezentul regulament respectă legislația națională aplicabilă de punere în aplicare a normelor prevăzute cu privire la firmele de investiții la articolul 24 alineatul (7) litera (b) și alineatul (9) din Directiva 2014/65/UE. În sensul prezentului articol, trimiterea de la articolul 24 alineatul (9) din Directiva 2014/65/CE la articolul 23 din directiva menționată se interpretează ca trimitere la articolul 18 din prezentul regulament.
Articolul 21
Transmiterea electronică și alte suporturi durabile
Toate documentele și informațiile prevăzute în prezentul capitol se pun la dispoziția clienților PEPP în format electronic, cu condiția ca aceștia din urmă să le poată stoca într-un mod care permite consultarea ulterioară pentru o perioadă de timp adaptată scopului informațiilor, precum și ca instrumentul să permită reproducerea neschimbată a informațiilor stocate. La cerere, furnizorii și distribuitorii de PEPP furnizează gratuit aceste documente și informații pe alt tip de suport durabil.
Articolul 22
Cerințe de supraveghere a produselor și de guvernanță
1.Furnizorii de PEPP gestionează, aplică și revizuiesc un proces de aprobare a fiecărui PEPP sau a adaptărilor importante ale PEPP existente, înainte ca acestea să fie distribuite clienților.
Procesul de aprobare a produselor este proporțional cu natura unui PEPP și adecvat acesteia.
Procesul de aprobare a produselor identifică pentru fiecare PEPP o piață-țintă, asigură evaluarea tuturor riscurilor relevante conexe pieței respective, precum și consecvența strategiei de distribuție preconizate cu piața-țintă identificată și include măsuri rezonabile pentru a asigura distribuția PEPP pe piața-țintă identificată.
Furnizorul de PEPP înțelege și revizuiește periodic PEPP furnizate, ținând cont de orice eveniment ce ar putea afecta în mod semnificativ riscul potențial aferent pieței-țintă identificate, evaluând cel puțin dacă PEPP respective corespund în continuare nevoilor pieței-țintă identificate și dacă strategia de distribuție preconizată este în continuare adecvată.
Furnizorii de PEPP pun la dispoziția distribuitorilor toate informațiile necesare privind PEPP, precum și privind procesul de aprobare a produselor, inclusiv piața-țintă identificată a unui PEPP.
Distribuitorii de PEPP dispun de mecanisme adecvate pentru a obține informațiile menționate la al cincilea paragraf și pentru a înțelege caracteristicile și piața-țintă identificată ale fiecărui PEPP.
2.Politicile, procesele și mecanismele menționate la prezentul articol nu aduc atingere celorlalte cerințe prevăzute de prezentul regulament sau aplicabile în temeiul acestuia, inclusiv celor cu privire la publicarea informațiilor, caracterul adecvat și corespunzător, identificarea și gestionarea conflictelor de interese, precum și la stimulente.
SECȚIUNEA II
INFORMAȚII PRECONTRACTUALE
Articolul 23
Documentul cu informații esențiale privind PEPP
1.Înainte ca un PEPP să fie propus deponenților în PEPP, furnizorul de PEPP redactează un document cu informații esențiale privind produsul respectiv în conformitate cu cerințele prezentului capitol și publică documentul pe site-ul său internet.
2.Furnizorii și distribuitorii de PEPP respectă dispozițiile articolului 5 alineatul (2) și ale articolelor 6-18 din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014.
3.Pe lângă informațiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014, secțiunea intitulată „În ce constă acest produs?” conține următoarele informații:
(i)descrierea pensiilor și indicarea măsurii în care acestea sunt garantate;
(ii)perioada minimă sau maximă de adeziune la sistemul de PEPP;
(iii)vârsta de pensionare;
(iv)informații generale privind serviciul de transferabilitate, inclusiv privind compartimentele;
(v)informații generale privind serviciul de schimbare a furnizorului, precum și o trimitere la informațiile specifice privind serviciul de schimbare a furnizorului care trebuie puse la dispoziție în temeiul articolului 50;
(vi) informațiile disponibile referitoare la performanța politicii de investiții din punctul de vedere al factorilor de mediu, sociali și de guvernanță;
(vii)legea aplicabilă contractului privind PEPP în cazul în care părțile nu pot alege legea aplicabilă sau, în cazul în care părțile pot alege legea aplicabilă, legea pe care furnizorul de PEPP propune să o aleagă.
4.Pe lângă documentul cu informații esențiale privind PEPP, distribuitorii și furnizorii de PEPP pun la dispoziția potențialilor deponenți în PEPP trimiteri la toate rapoartele privind solvabilitatea și situația financiară a furnizorului de PEPP, care să permită accesul ușor la aceste informații.
5.De asemenea, potențialii deponenți în PEPP trebuie să fie informați cu privire la rezultatele anterioare ale investițiilor legate de sistemul de PEPP pentru o perioadă de cel puțin cinci ani sau, în cazul în care sistemul a funcționat mai puțin de cinci ani, pentru toți anii de funcționare a sistemului, precum și cu privire la structura costurilor suportate de deponenții în PEPP și de beneficiarii PEPP.
6.Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, autoritățile europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe și EIOPA), denumite în continuare „AES”, elaborează, prin intermediul Comitetului mixt al AES, proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza detaliile modului de prezentare și conținutul fiecărei informații menționate la alineatele (3) și (4), precum și cerințele necesare pentru a prezenta aceste informații într-un format standardizat care să permită o comparație.
La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare, ESA țin cont de diversele tipuri de PEPP, de diferențele dintre acestea și de capacitățile deponenților în PEPP, precum și de caracteristicile PEPP, astfel încât deponentul în PEPP să poată alege între diferitele investiții-suport sau între opțiunile pe care le oferă produsul, inclusiv de cazurile în care această alegere poate fi făcută în momente diferite sau poate fi modificată ulterior.
ESA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la … .
Comisiei i se conferă competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 24
Comunicarea de informații în contextul distribuției
1.În timp util înaintea încheierii unui contract privind PEPP, furnizorii sau distribuitorii de PEPP menționați la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament oferă deponenților sau potențialilor deponenți în PEPP cel puțin informațiile referitoare la contractul privind PEPP și la ei înșiși menționate la articolul 19 și la articolul 29 alineatul (1) primul paragraf literele (a) și (c) din Directiva (UE) 2016/97 în ceea ce privește contractele de asigurări și intermediarii de asigurări.
2.Informațiile menționate la alineatul (1) se furnizează într-un format standardizat care să permită compararea și într-o formă ușor de înțeles, astfel încât deponenții în PEPP să fie în mod rezonabil în măsură să înțeleagă natura și riscurile legate de PEPP oferit și, astfel, să ia decizii de investiții în cunoștință de cauză.
3.Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 62 pentru a preciza criteriile pe care trebuie să se bazeze formatul standardizat menționat la alineatul (2).
Secțiunea III
Consultanța și standardele aplicabile vânzărilor atunci când nu se oferă consultanță
Articolul 25
Specificarea exigențelor și a nevoilor și oferirea de consultanță
1.Înainte de încheierea unui contract privind PEPP, furnizorul sau distribuitorul de PEPP menționat la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament specifică, pe baza informațiilor obținute de la deponentul în PEPP, exigențele și nevoile legate de pensie ale acestuia și îi oferă informații obiective privind PEPP într-o formă ușor de înțeles, care să îi permită deponentului luarea unei decizii în cunoștință de cauză.
Orice contract propus corespunde exigențelor și nevoilor legate de pensii ale deponenților în PEPP.
2.Atunci când se oferă consultanță înainte de încheierea unui contract, furnizorul sau distribuitorul de PEPP menționat la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament îi oferă deponentului în PEPP recomandări personalizate, explicându-i de ce un anumit PEPP ar răspunde cel mai bine exigențelor și nevoilor sale.
3.Atunci când oferă consultanță privind PEPP, furnizorul sau distribuitorul de PEPP menționat la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament respectă legislația națională aplicabilă de punere în aplicare a normelor stabilite la articolul 25 alineatul (2) din Directiva 2014/65/UE, precum și legislația direct aplicabilă a Uniunii adoptată în temeiul articolului 25 alineatul (8) din directiva respectivă cu privire la aceste norme.
4.Dacă un furnizor sau distribuitor de PEPP menționat la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament informează deponentul în PEPP că oferă consultanță independentă, acesta oferă consultanța pe baza analizei unui număr suficient de mare de produse de pensii personale disponibile pe piață pentru a permite formularea unei recomandări personalizate, bazată pe criterii profesionale, privind contractul care ar corespunde nevoilor deponentului în PEPP. Consultanța nu se limitează la contractele privind PEPP oferite de respectivul furnizor sau distribuitor de PEPP, de entități care au legături strânse cu furnizorul sau distribuitorul de PEPP sau de alte entități cu care furnizorul sau distribuitorul de PEPP are relații juridice sau economice strânse, inclusiv relații contractuale, de natură să afecteze imparțialitatea consultanței oferite.
5.Furnizorii și distribuitorii de PEPP menționați la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament se asigură și demonstrează autorităților competente, la cerere, că persoanele fizice care oferă consultanță cu privire la PEPP posedă cunoștințele și competența necesare pentru a-și îndeplini obligațiile prevăzute în prezentul capitol. Statele membre publică criteriile care trebuie utilizate pentru evaluarea acestor cunoștințe și competențe.
Articolul 26
Încheierea unui contract privind un PEPP fără consultanță
1.Fără a aduce atingere articolului 25 alineatul (1), deponentul în PEPP poate renunța la dreptul său de a beneficia de consultanță în contextul încheierii unui contract pentru opțiunea de investiții implicită.
Dacă deponentul în PEPP renunță la dreptul său de a beneficia de consultanță, furnizorii sau distribuitorii de PEPP menționați la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament, atunci când desfășoară activități de distribuție de PEPP, solicită deponentului sau potențialului deponent în PEPP să furnizeze informații privind cunoștințele și experiența sa în domeniul de investiții relevant pentru PEPP oferit sau solicitat, astfel încât furnizorul sau distribuitorul de PEPP să poată evalua dacă PEPP vizat este adecvat pentru deponentul în PEPP.
În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de PEPP menționat la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament consideră, pe baza informațiilor primite în conformitate cu primul paragraf, că produsul nu este adecvat pentru deponentul sau potențialul deponent în PEPP, furnizorul sau distribuitorul de PEPP avertizează deponentul sau deponentul potențial în PEPP în legătură cu acest lucru. Respectivul avertisment poate fi furnizat într-un format standardizat.
În cazul în care deponenții sau potențialii deponenți în PEPP nu furnizează informațiile menționate la primul paragraf sau în cazul în care aceștia furnizează informații insuficiente privind cunoștințele și experiența lor, furnizorul sau distribuitorul de PEPP îi avertizează că nu este în măsură să determine dacă produsul vizat este adecvat pentru aceștia. Respectivul avertisment poate fi furnizat într-un format standardizat.
2.Fără a aduce atingere articolului 25 alineatul (1), în cazul în care deponentul în PEPP a renunțat la dreptul său de a beneficia de consultanță în legătură cu opțiunea de investiții implicită, furnizorul sau distribuitorul de PEPP menționat la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament poate desfășura activități de distribuție de PEPP fără a fi necesară obținerea informațiilor sau evaluarea prevăzută la prezentul articol alineatul (1) dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(a) activitățile se referă la contracte privind PEPP pentru opțiunea de investiții implicită care prevăd expunerea investițiilor doar la instrumentele financiare considerate a nu fi complexe prevăzute la articolul 25 alineatul (4) litera (a) din Directiva 2014/65/UE și nu includ o structură care face dificilă înțelegerea de către deponentul în PEPP a riscurilor implicate;
(b) distribuția PEPP se face la inițiativa deponentului sau potențialului deponent în PEPP;
(c) deponentul sau potențialul deponent în PEPP a fost informat în mod clar că, în contextul activității de distribuție de PEPP, furnizorul sau distribuitorul de PEPP nu are obligația de a evalua dacă PEPP oferit sau activitatea de distribuție de PEPP prestată este adecvată și că deponentul sau potențialul deponent în PEPP nu beneficiază de protecția aferentă a normelor relevante de conduită profesională. Acest avertisment poate fi furnizat într-un format standardizat;
(d) furnizorul sau distribuitorul de PEPP respectă obligațiile care îi revin în temeiul normelor ce îi sunt aplicabile, în conformitate cu prezentul capitol, în ceea ce privește conflictele de interese în contextul activităților de distribuție de PEPP.
3.Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 62 pentru a specifica în detaliu modul în care furnizorii sau distribuitorii de PEPP menționați la articolul 19 litera (c) din prezentul regulament trebuie să se conformeze principiilor prevăzute la prezentul articol atunci când desfășoară activități de distribuție de PEPP, inclusiv în ceea ce privește informațiile care trebuie obținute atunci când evaluează dacă PEPP sunt adecvate pentru clienții lor, precum și criteriile pentru evaluarea contractelor privind PEPP considerate a nu fi complexe în sensul prezentului articol alineatul (2) litera (a) punctul (ii). Aceste acte delegate țin seama de următoarele:
(a) natura serviciilor oferite sau furnizate deponentului sau potențialului deponent în PEPP, având în vedere tipul, obiectul, amploarea și frecvența tranzacțiilor și
(b) natura produselor oferite sau avute în vedere, incluzând diferite tipuri de produse financiare.
SECȚIUNEA IV
INFORMAREA PE DURATA CONTRACTULUI
Articolul 27
Dispoziții generale
1.Furnizorii de PEPP elaborează un document personalizat concis care să cuprindă informații-cheie pentru fiecare deponent în PEPP, ținând seama de natura specifică a sistemelor naționale de pensii și de legislația națională relevantă din domeniul social, fiscal și al muncii („declarație de pensie PEPP”). Titlul documentului conține cuvintele „Declarație de pensie PEPP”.
2.În ceea ce privește data exactă la care se referă informațiile din declarația de pensie PEPP, formatul informațiilor cuprinse în declarația de pensie PEPP și tratarea oricărei modificări semnificative a informațiilor, se aplică în mod corespunzător articolul 38 alineatele (2)-(4) din Directiva (UE) 2016/2341, unde, în sensul prezentului regulament, „declarație de pensie” înseamnă declarație de pensie PEPP.
3.De asemenea, deponentul în PEPP este informat pe întreaga durată a contractului cu privire la orice modificare a următoarelor elemente:
(a) Condițiile contractului, generale și speciale;
(b) numele întreprinderii furnizorului de PEPP, forma sa juridică, adresa sediului central și, după caz, a sucursalei care a încheiat contractul;
(c) toate informațiile la care se face referire la articolul 23 alineatele (2)-(5), în cazul unei schimbări a condițiilor privind PEPP sau al modificării legislației aplicabile contractului privind PEPP;
(d) informațiile referitoare la modul în care politica de investiții ține seama de factorii de mediu, sociali și de guvernanță.
Articolul 28
Declarația de pensie PEPP
1.Declarația de pensie PEPP cuprinde cel puțin următoarele informații-cheie pentru deponenții în PEPP:
(a) datele cu caracter personal ale deponentului în PEPP, numele furnizorului de PEPP, informații despre proiecțiile privind pensia, informații despre drepturile sau capitalul acumulat, contribuțiile plătite de deponentul în PEPP sau de orice parte terță, precum și informații privind nivelul de finanțare a sistemului de PEPP, pentru care se aplică articolul 39 alineatul (1) literele (a), (b), (d), (e), (f) și (h) din Directiva (UE) 2016/2341, unde „membru” înseamnă deponentul în PEPP, „IORP” înseamnă furnizorul de PEPP, „schemă de pensii” înseamnă sistemul de PEPP și „angajator plătitor” înseamnă orice parte terță în sensul prezentului regulament;
(b) statul membru în care furnizorul de PEPP este autorizat sau înregistrat și denumirea autorității competente;
(c) atunci când este cazul, informații privire garanțiile totale sau parțiale din cadrul sistemului de PEPP și, dacă se aplică, natura garanției și mecanismele de protecție a drepturilor individuale acumulate;
(d) informații privind performanța anterioară a sistemului de PEPP în ansamblu sau, după caz, a opțiunii de investiții alese de deponentul în PEPP, sub forma unui grafic care să prezinte performanțele pentru toți anii disponibili, cel mult pentru ultimii zece ani;
(e) o defalcare a costurilor deduse de furnizorul de PEPP cel puțin pentru ultimele 12 luni, indicând costurile administrative, costurile pentru păstrarea în siguranță a activelor, costurile aferente tranzacțiilor de portofoliu și alte costuri, precum și o estimare a impactului costurilor asupra pensiei finale.
2.Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 62 care să prevadă normele pentru a stabili ipotezele aflate la baza proiecțiilor privind pensia menționate la alineatul (1) litera (a). Furnizorii de PEPP aplică normele respective pentru a determina, după caz, rata anuală a randamentului nominal al investiției, rata anuală a inflației și evoluția preconizată a salariilor.
3.Conform articolului 55, statele membre fac schimb de bune practici cu privire la formatul și conținutul declarației de pensie PEPP.
Articolul 29
Informații suplimentare
1.Declarația de pensie PEPP precizează de unde și cum pot fi obținute informații suplimentare, inclusiv:
(a) informații practice suplimentare, astfel cum se prevede la articolul 40 alineatul (1) litera (a) din Directiva (UE) 2016/2341;
(b) informații privind conturile și rapoartele anuale ale furnizorului de PEPP, luând în considerare fiecare sistem de PEPP gestionat de furnizorul respectiv și, dacă este cazul, conturile și rapoartele anuale pentru fiecare sistem de PEPP;
(c) o declarație scrisă privind principiile politicii de investiții ale furnizorului de PEPP, care să cuprindă cel puțin informații privind metodele de evaluare a riscurilor investiționale, tehnicile de gestionare a riscurilor și alocarea strategică a activelor în ceea ce privește natura și durata angajamentelor PEPP și modul în care politica de investiții ține seama de factorii de mediu, sociali și de guvernanță;
(d) după caz, informații referitoare la ipotezele utilizate pentru sumele exprimate în anuități, în special în ceea ce privește rata anuității, tipul de furnizor de PEPP și durata anuității;
(e) informații cu privire la nivelul prestațiilor în cazul răscumpărării anticipate.
2.Pentru sistemele de PEPP în care deponenții suportă riscuri de investiție și atunci când o opțiune de investiții este impusă unui deponent în PEPP printr-o regulă specificată în sistemul de PEPP, în declarația de pensie PEPP se indică unde pot fi obținute informații suplimentare.
3.După consultarea autorităților naționale și după efectuarea de teste în rândul consumatorilor, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să precizeze modul de prezentare a informațiilor menționate la articolul 28 și la prezentul articol.
EIOPA transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în termen de … [9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].
Comisiei i se conferă competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Articolul 30
Informațiile care se comunică deponenților în PEPP în perioada dinaintea pensionării și beneficiarilor de PEPP în faza de lichidare
1.
În perioada dinaintea pensionării, deponenții în PEPP primesc informațiile prevăzute la articolul 42 din Directiva (UE) 2016/2341.
2.
Furnizorii de PEPP comunică periodic beneficiarilor de PEPP informațiile prevăzute la articolul 43 din Directiva (UE) 2016/2341, unde „faza de plată a pensiilor” înseamnă lichidarea în sensul prezentului regulament.
Articolul 31
Informațiile suplimentare care se comunică la cerere deponenților în PEPP și beneficiarilor de PEPP
La cererea unui deponent în PEPP, a unui beneficiar de PEPP sau a unui reprezentant al acestora, furnizorul de PEPP comunică următoarele informații suplimentare:
(a) conturile anuale și rapoartele anuale menționate la articolul 29 alineatul (1) litera (b) sau, în cazul în care un furnizor de PEPP este responsabil pentru mai multe sisteme de PEPP, conturile și rapoartele aferente sistemului specific de PEPP pentru care a optat deponentul;
(b) declarația privind principiile politicii de investiții, menționată la articolul 29 alineatul (1) litera (c);
(c) orice alte informații referitoare la ipotezele utilizate pentru generarea proiecțiilor menționate la articolul 28 alineatul (1) litera (a).
SECȚIUNEA V
RAPORTAREA CĂTRE AUTORITĂȚILE NAȚIONALE
Articolul 32
Dispoziții generale
1.Furnizorii de PEPP trebuie să prezinte autorităților competente informațiile necesare în scopuri de supraveghere. Aceste informații cuprind cel puțin informațiile necesare pentru următoarele activități, atunci când se desfășoară un proces de supraveghere prudențială:
(a) evaluarea sistemului de guvernanță utilizat de furnizorii de PEPP, a activităților pe care le desfășoară, a principiilor de evaluare aplicate în materie de solvabilitate, a riscurilor cu care se confruntă și a sistemelor de management al riscurilor, precum și a structurii capitalului, a necesităților și a conducerii acestora;
(b) luarea deciziilor corespunzătoare în urma exercitării drepturilor și obligațiilor lor de supraveghere.
2.Autoritățile competente au următoarele prerogative:
(a) de a stabili natura, sfera și formatul informațiilor menționate la alineatul (1) pe care furnizorii de PEPP trebuie să le prezinte în următoarele momente:
(i) la intervale predefinite;
(ii) la survenirea unor evenimente predefinite;
(iii) în cursul anchetelor privind situația unui furnizor de PEPP;
(b) de a obține de la furnizorii de PEPP orice informații privind contractele deținute de aceștia sau contractele încheiate cu terți; și
(c) de a solicita informații de la experți externi, precum auditorii și actuarii.
3.Informațiile menționate la alineatele (1) și (2) cuprind următoarele:
(a) elemente calitative sau cantitative sau orice combinație adecvată între acestea;
(b) elemente istorice, actuale sau prospective sau orice combinație adecvată între acestea;
(c) date din surse interne sau din surse externe sau orice combinație adecvată între acestea.
4.Informațiile menționate la alineatele (1) și (2):
(a) reflectă natura, amploarea și complexitatea activității furnizorului de PEPP în cauză, în special riscurile inerente acestei activități;
(b) sunt accesibile, complete în toate aspectele semnificative, comparabile și consecvente în timp;
(c) sunt relevante, fiabile și clare.
5.Furnizorii de PEPP instituie sisteme și structuri corespunzătoare pentru îndeplinirea cerințelor stabilite la alineatele (1)-(4) și elaborează o politică scrisă, aprobată de organul administrativ, de conducere sau de supraveghere al furnizorului de PEPP, care să garanteze permanent că informațiile prezentate sunt adecvate.
6.Pe baza unei cereri adresate autorităților competente, EIOPA trebuie să aibă acces la informațiile transmise de către furnizorii de PEPP.
7.Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 62 prin care specifică informațiile menționate la alineatele (1)-(4), pentru asigurarea unui grad suficient de convergență a raportării în scopuri de supraveghere.
După consultarea autorităților naționale și după efectuarea de teste în rândul consumatorilor, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind formatul raportării în scopuri de supraveghere.
EIOPA transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în termen de … [9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].
Comisiei i se conferă competența de a adopta standardele de punere în aplicare menționate la al doilea paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
CAPITOLUL V
FAZA DE ACUMULARE
SECȚIUNEA I
REGULI INVESTIȚIONALE APLICABILE FURNIZORILOR DE PEPP
Articolul 33
Reguli investiționale
1.Furnizorii de PEPP realizează investiții în conformitate cu regula prudenței și, în special, în conformitate cu următoarele reguli:
(a) activele sunt investite în interesul pe termen lung al deponenților în PEPP în ansamblu. În cazul unui conflict potențial de interese, furnizorul de PEPP sau entitatea care administrează portofoliul acestuia ia măsuri pentru ca investiția să se facă numai în interesul deponenților în PEPP;
(b) activele se investesc într-un mod care să asigure securitatea, calitatea, lichiditatea și profitabilitatea portofoliului în ansamblul său;
(c) activele se investesc predominant pe piețele reglementate. Investițiile în active care nu sunt admise la tranzacționare pe piețele financiare reglementate trebuie în orice caz să fie menținute la niveluri prudente;
(d) investițiile în instrumente derivate sunt permise în măsura în care instrumentele respective contribuie la scăderea riscurilor investiției sau facilitează administrarea eficientă a portofoliului. Instrumentele respective sunt evaluate în mod prudent, ținându-se seama de activul-suport, și sunt incluse în evaluarea activelor furnizorului de PEPP. De asemenea, furnizorii de PEPP evită expunerea excesivă la riscurile legate de o singură contraparte și de alte operațiuni derivate;
(e)activele se diversifică în mod corespunzător, astfel încât să se evite dependența excesivă de un anumit activ, emitent sau grup de întreprinderi și acumulările de riscuri în ansamblul portofoliului. Investițiile în active emise de același emitent sau de emitenți aparținând aceluiași grup nu trebuie să expună un furnizor de PEPP unei concentrări excesive de riscuri;
(f)activele nu sunt investite în jurisdicțiile cu risc ridicat și necooperante identificate de Grupul de Acțiune Financiară Internațională;
(g)furnizorul de PEPP nu se expune unor riscuri generate de un efect de levier excesiv și de o transformare excesivă a scadențelor.
2.Regulile prevăzute la alineatul (1) literele (a)-(g) se aplică doar în măsura în care nu există dispoziții mai stricte prevăzute de legislația sectorială relevantă aplicabilă furnizorului de PEPP.
SECȚIUNEA II
REGULI INVESTIȚIONALE APLICABILE DEPONENȚILOR ÎN PEPP
Articolul 34
Dispoziții generale
1.Furnizorii de PEPP le oferă deponenților în PEPP până la cinci opțiuni de investiții.
2.Opțiunile de investiții includ o opțiune de investiții implicită și pot include opțiuni de investiții alternative.
3.Toate opțiunile de investiții sunt concepute de către furnizorii de PEPP pe baza unor tehnici verificate de diminuare a riscurilor care asigură un nivel suficient de protecție a deponenților în PEPP.
Articolul 35
Alegerea opțiunii de investiții de către deponentul în PEPP
Deponentul în PEPP alege o opțiune de investiții în momentul încheierii contractului privind PEPP.
Articolul 36
Condiții privind modificarea opțiunii de investiții alese
1.Deponentul în PEPP trebuie să aibă posibilitatea de a alege o altă opțiune de investiții la intervale de cinci ani de acumulare a fondurilor în PEPP.
2.Modificarea opțiunii de investiții de către deponentul în PEPP este gratuită.
Articolul 37
Opțiunea de investiții implicită
1.Opțiunea de investiții implicită asigură protecția capitalului pentru deponentul în PEPP, pe baza unei tehnici de diminuare a riscurilor care să aibă ca rezultat o strategie de investiții sigură.
2.Protecția capitalului permite deponentului în PEPP să își recupereze capitalul investit.
Articolul 38
Opțiunile de investiții alternative
1.Dacă furnizorii de PEPP oferă opțiuni de investiții alternative, cel puțin una dintre acestea oferă deponenților în PEPP o opțiune de investiții eficace din punctul de vedere al costurilor.
2.Opțiunile de investiții alternative includ tehnici de diminuare a riscurilor care trebuie definite de către furnizorii de PEPP.
Articolul 39
Act delegat privind opțiunile de investiții
Comisia este împuternicită să adopte un act delegat în conformitate cu articolul 62, în care să specifice:
(a) tehnica de diminuare a riscurilor pentru a asigura protecția capitalului în cadrul opțiunii de investiții implicite;
(b) tehnicile de diminuare a riscurilor care trebuie aplicate pentru opțiunile de investiții alternative.
SECȚIUNEA III
ALTE ASPECTE PRIVIND FAZA DE ACUMULARE
Articolul 40
Condiții legate de faza de acumulare
1.În conformitate cu articolul 3 litera (b), condițiile referitoare la PEPP aferente fazei de acumulare sunt stabilite de statele membre, cu excepția celor care sunt specificate în prezentul regulament.
2.Aceste condiții pot include în special limitele de vârstă pentru începerea fazei de acumulare, durata minimă a fazei de acumulare, valoarea maximă și minimă a contribuțiilor și continuitatea acestora, precum și condițiile de răscumpărare înainte de vârsta de pensionare în cazul unor dificultăți deosebite.
CAPITOLUL VI
PROTECȚIA INVESTITORILOR
Articolul 41
Depozitarul
1.În cazul în care furnizorul de PEPP este o instituție pentru furnizarea de pensii ocupaționale sau o firmă de investiții, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (1), acesta ar trebui să desemneze unul sau mai mulți depozitari pentru păstrarea în siguranță a activelor și exercitarea atribuțiilor de supraveghere.
2.În ceea ce privește desemnarea depozitarului și executarea sarcinilor sale, se aplică în mod corespunzător articolul 33 alineatele (5), (6) și (7) din Directiva (UE) 2016/2341.
3.În ceea ce privește păstrarea în siguranță a activelor și răspunderea depozitarului, se aplică în mod corespunzător articolul 34 alineatele (1) și (2) din Directiva (UE) 2016/2341. Depozitarul este răspunzător față de furnizorul de PEPP și deponenții în PEPP pentru orice pierdere suferită de aceștia ca rezultat al neîndeplinirii obligațiilor sale în mod nejustificat sau al îndeplinirii necorespunzătoare a acestora. Răspunderea depozitarului nu este afectată de faptul că acesta a încredințat unei părți terțe toate sau o parte din activele care i-au fost încredințate pentru păstrarea în siguranță.
4.În ceea ce privește atribuțiile de supraveghere ale depozitarului, se aplică în mod corespunzător articolul 35 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/2341.
Articolul 42
Acoperirea riscurilor biometrice
Furnizorii de PEPP pot oferi PEPP care includ o opțiune de acoperire a riscurilor biometrice. În sensul prezentului regulament, „riscuri biometrice” înseamnă riscurile legate de longevitate, invaliditate și deces.
Articolul 43
Reclamații
1.Furnizorii și distribuitorii de PEPP instituie și aplică proceduri adecvate și eficace de soluționare a reclamațiilor depuse de clienții PEPP cu privire la drepturile și obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament.
2.Aceste proceduri se aplică în toate statele membre în care furnizorul sau distribuitorul de PEPP își oferă serviciile și sunt disponibile într-o limbă oficială a statului membru relevant, aleasă de clientul PEPP, sau într-o altă limbă convenită de furnizorul sau distribuitorul de PEPP și clientul PEPP.
3.Furnizorii și distribuitorii de PEPP fac toate eforturile pentru a răspunde la reclamațiile clienților PEPP, pe hârtie sau, dacă s-a convenit de către furnizorul sau distribuitorul de PEPP și clientul PEPP, pe alt suport durabil. Răspunsul abordează toate punctele aduse în discuție, într-un interval de timp corespunzător și în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii reclamației. În situații excepționale, în cazul în care răspunsul nu poate fi dat în termen de 15 zile lucrătoare din motive independente de voința furnizorului sau distribuitorului de PEPP, aceasta este obligat să transmită un răspuns provizoriu, care să indice în mod clar motivele pentru care răspunsul la reclamație va ajunge cu întârziere și să precizeze termenul în care clientul PEPP va primi răspunsul definitiv. În orice caz, termenul pentru primirea răspunsului final nu poate depăși 35 de zile lucrătoare.
4.Furnizorii și distribuitorii de PEPP informează clientul PEPP în legătură cu cel puțin o entitate de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) care are competența de a soluționa litigiile referitoare la drepturile și obligațiile care le revin clienților PEPP în temeiul prezentului regulament.
5.Informațiile menționate la alineatul (3) sunt indicate într-un mod clar, cuprinzător și ușor accesibil pe site-ul furnizorului sau distribuitorului de PEPP, în cadrul sucursalei, precum și în clauzele generale ale contractului încheiat între furnizorul sau distribuitorul de PEPP și clientul PEPP. Acestea precizează cum pot fi obținute informații suplimentare privind entitatea de soluționare alternativă a litigiilor competentă și modul în care poate fi sesizată respectiva entitate.
6.Autoritățile competente instituie proceduri care permit clienților PEPP și altor părți interesate, inclusiv asociațiilor de consumatori, să depună reclamații la autoritățile competente cu privire la presupuse încălcări ale prezentului regulament de către furnizorii și distribuitorii de PEPP. În toate cazurile, reclamațiile trebuie să primească răspuns.
Articolul 44
Soluționarea extrajudiciară a litigiilor
1.Se instituie proceduri adecvate, independente, imparțiale, transparente și eficace pentru soluționarea alternativă a litigiilor dintre clienții PEPP și furnizorii sau distribuitorii de PEPP referitoare la drepturile și obligațiile ce decurg din prezentul regulament, în conformitate cu Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și Consiliului, utilizând, după caz, organismele competente existente. Aceste proceduri de soluționare alternativă a litigiilor sunt aplicabile distribuitorilor sau furnizorilor de PEPP împotriva cărora sunt inițiate procedurile, iar distribuitorii respectivi intră în sfera de competență a organismului de SAL relevant de soluționare alternativă a litigiilor.
2.Organismele menționate la alineatul (1) cooperează în mod efectiv pentru soluționarea litigiilor transfrontaliere privind drepturile și obligațiile ce decurg din prezentul regulament.
CAPITOLUL VII
SCHIMBAREA FURNIZORILOR DE PEPP
Articolul 45
Prestarea serviciului de schimbare a furnizorului
1.Furnizorii de PEPP oferă un serviciu de schimbare a furnizorului prin care transferă, la cererea deponentului în PEPP, întregul sold pozitiv dintr-un cont de PEPP deținut la furnizorul care efectuează transferul într-un nou cont de PEPP deschis la furnizorul destinatar și închid fostul cont de PEPP.
Serviciul de schimbare a furnizorului poate fi oferit de furnizori de PEPP stabiliți în același stat membru (schimbare internă) sau în state membre diferite (schimbare transfrontalieră).
2.Deponentul în PEPP poate schimba furnizorii de PEPP cel mult o dată la cinci ani după încheierea contractului privind PEPP.
Articolul 46
Serviciul de schimbare a furnizorului
1.La cererea deponentului în PEPP, serviciul de schimbare a furnizorului este inițiat de către furnizorul de PEPP destinatar. Serviciul de schimbare a furnizorului se efectuează cu respectarea cel puțin a alineatelor (2)-(5).
2.Furnizorul de PEPP destinatar inițiază serviciul de schimbare a furnizorului la primirea autorizației din partea deponentului în PEPP.
Autorizația se redactează într-o limbă oficială a statului membru în care este inițiat serviciul de schimbare a furnizorului sau în orice altă limbă convenită de părți.
Autorizația permite deponentului în PEPP să prezinte furnizorului de PEPP care efectuează transferul acordul specific în ceea ce privește efectuarea fiecăreia dintre sarcinile menționate la alineatul (3) și să prezinte furnizorului de PEPP destinatar acordul specific în ceea ce privește efectuarea fiecăreia dintre sarcinile menționate la alineatul (5).
Autorizația permite deponentului în PEPP să identifice în mod precis portofoliile de active și/sau sumele de transferat. Autorizația permite, de asemenea, depunătorilor în PEPP să precizeze data de la care plățile să fie executate în contul de PEPP deschis la furnizorul de PEPP destinatar. Această dată trebuie să fie cu cel puțin șase zile lucrătoare ulterioară datei la care furnizorul de PEPP destinatar primește documentele transferate de la furnizorul de PEPP care efectuează transferul în conformitate cu alineatul (4). Statele membre pot impune ca autorizația din partea deponentului în PEPP să fie redactată în scris, iar o copie a acesteia să fie furnizată deponentului în PEPP.
3.În termen de două zile lucrătoare de la primirea autorizației menționate la alineatul (2), furnizorul de PEPP destinatar solicită furnizorului de PEPP care efectuează transferul să îndeplinească următoarele sarcini, dacă sunt prevăzute în autorizația primită de la deponentul în PEPP:
(a) să transmită furnizorului de PEPP destinatar, precum și deponentului în PEPP, dacă acest lucru a fost solicitat în mod expres în autorizație, lista activelor existente care fac obiectul transferului;
(b) să transfere întregul sold pozitiv rămas către contul de PEPP deschis sau deținut la furnizorul de PEPP destinatar la data specificată de deponentul în PEPP și
(c) să închidă contul de PEPP deținut la furnizorul de PEPP care efectuează transferul la data specificată de deponentul în PEPP.
4.La primirea unei cereri din partea furnizorului de PEPP destinatar, furnizorul de PEPP care efectuează transferul îndeplinește următoarele sarcini, dacă sunt prevăzute în autorizația primită de la deponentul în PEPP:
(a) transmite furnizorului de PEPP destinatar, în termen de cinci zile lucrătoare, informațiile menționate la alineatul (3) litera (a);
(b) în cazul în care furnizorul de PEPP care efectuează transferul nu dispune de un sistem pentru redirecționarea automată a plăților de încasat către contul de PEPP deschis de deponentul în PEPP la furnizorul de PEPP destinatar, nu mai acceptă plăți de încasat în contul de PEPP începând cu data indicată în autorizație. Statele membre pot solicita furnizorului de PEPP care efectuează transferul să informeze deponentul de PEPP cu privire la motivul neacceptării plăților de încasat;
(c) transferă soldul pozitiv rămas din contul de PEPP către noul cont de PEPP deschis la furnizorul de PEPP destinatar la data specificată în autorizație;
(d) închide contul de PEPP la data indicată în autorizație dacă deponentul în PEPP nu are obligații restante cu privire la respectivul cont și dacă acțiunile prevăzute la literele (a), (b) și (c) de la prezentul alineat au fost îndeplinite. Furnizorul de PEPP informează imediat deponentul în PEPP atunci când există obligații restante din cauza cărora contul deponentului în PEPP nu poate fi închis.
5.În termen de cinci zile lucrătoare de la primirea informațiilor solicitate de la furnizorul de PEPP care efectuează transferul, astfel cum se menționează la alineatul (3), furnizorul de PEPP destinatar efectuează sarcinile menționate mai jos, dacă și așa cum se prevede în autorizație și în măsura în care informațiile furnizate de furnizorul de PEPP care efectuează transferul sau de deponentul în PEPP permit furnizorului de PEPP destinatar să facă acest lucru:
(a) efectuează eventualele pregătiri necesare pentru a acceptarea plăților de încasat și le acceptă începând cu data specificată în autorizație;
(b) transmite plătitorilor menționați în autorizație coordonatele contului de PEPP deținut de deponent la furnizorul de PEPP destinatar și transmite plătitorilor o copie a autorizației din partea deponentului în PEPP.
În cazul în care furnizorul de PEPP destinatar nu deține toate informațiile de care are nevoie pentru a informa plătitorii, astfel cum se menționează la primul paragraf litera (b), acesta solicită deponentului în PEPP sau furnizorului de PEPP care efectuează transferul să furnizeze informațiile lipsă.
În cazul în care deponenții în PEPP aleg să furnizeze personal plătitorilor informațiile menționate la primul paragraf litera (b) în loc de a oferi furnizorului de PEPP destinatar acordul specific în acest scop în conformitate cu alineatul (2), furnizorul de PEPP destinatar pune la dispoziția deponentului în PEPP scrisori standard care cuprind coordonatele contului de PEPP și data de începere specificată în autorizație, în termenul prevăzut la primul paragraf.
Articolul 47
Facilitarea schimbărilor interne și transfrontaliere ale furnizorului de către deponenții în PEPP
1.Dacă un deponent în PEPP indică furnizorului său de PEPP că dorește să deschidă un cont de PEPP la un furnizor de PEPP situat în același sau în alt stat membru, furnizorul de PEPP la care deponentul deține un cont de PEPP îi oferă acestuia, la primirea unei astfel de cereri, următoarele tipuri de asistență:
(a) furnizează gratuit deponentului în PEPP informațiile disponibile privind încasările recurente în contul de PEPP al deponentului din ultimele 13 luni;
(b) transferă soldul pozitiv rămas în contul de PEPP deținut de deponentul în PEPP către contul de PEPP deschis de acesta la furnizorul de PEPP destinatar, cu condiția ca cererea să cuprindă informații complete care permit identificarea furnizorului de PEPP destinatar și a contului de PEPP al deponentului;
(c) închide contul de PEPP deținut de deponentul în PEPP.
2.Dacă deponentul în PEPP nu are obligații restante referitoare la contul de PEPP, furnizorul de PEPP la care deponentul deține contul de PEPP oferă asistența menționată la prezentul articol alineatul (1) literele (a), (b) și (c) la data specificată de deponentul în PEPP, care trebuie să fie cu cel puțin șase zile lucrătoare ulterioară datei la care furnizorul de PEPP primește cererea deponentului în PEPP, cu excepția cazului în care părțile convin altfel. Furnizorul de PEPP informează imediat deponentul în PEPP atunci când există obligații restante din cauza cărora contul său de PEPP nu poate fi închis.
Articolul 48
Comisioane și taxe aferente serviciului de schimbare a furnizorului
1.Deponenții în PEPP trebuie să aibă acces gratuit la datele lor cu caracter personal deținute atât de furnizorul de PEPP care efectuează transferul, cât și de furnizorul de PEPP destinatar.
2.Furnizorul de PEPP care efectuează transferul furnizează informațiile solicitate de furnizorul de PEPP destinatar în temeiul articolului 46 alineatul (4) litera (a) fără niciun cost pentru deponentul în PEPP sau pentru furnizorul de PEPP destinatar.
3.Valoarea totală a comisioanelor și taxelor aplicate deponentului în PEPP de către furnizorul de PEPP care efectuează transferul pentru închiderea contului deținut la acest furnizor este de maximum 1,5 % din soldul pozitiv care urmează să fie transferat către furnizorul de PEPP destinatar.
4.Eventualele comisioane și taxe percepute de la deponentul în PEPP de către furnizorul de PEPP care efectuează transferul sau de furnizorul de PEPP destinatar pentru serviciile prevăzute la articolul 46, altele decât cele menționate la prezentul articol alineatele (1), (2) și (3), trebuie să fie rezonabile și să corespundă costurilor efective ale furnizorului respectiv.
Articolul 49
Protecția deponenților în PEPP împotriva pierderilor financiare
1.Orice pierdere financiară, inclusiv comisioane, taxe și dobânzi, suportată de deponentul în PEPP și rezultată direct din nerespectarea obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 46 unui furnizor de PEPP implicat în procesul de schimbare a furnizorului este rambursată de furnizorul respectiv fără întârziere.
2.Răspunderea în temeiul alineatului (1) nu intervine în împrejurări anormale și imprevizibile, în afara controlului furnizorului de PEPP care le invocă, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate în pofida tuturor diligențelor în acest sens sau în cazul în care un furnizor de PEPP are alte obligații juridice prevăzute în acte legislative ale Uniunii sau naționale.
3.Răspunderea în temeiul alineatului (1) se stabilește în conformitate cu cerințele legale aplicabile la nivel național.
4.Deponentul în PEPP suportă costurile și orice risc de pierdere financiară legate de răscumpărarea în natură a activelor deținute în contul de PEPP în vederea transferului acestora de la furnizorul de PEPP care efectuează transferul către furnizorul de PEPP destinatar.
5.Deponentul în PEPP suportă costurile și orice risc de pierdere financiară legate de protecția capitalului oferită de furnizorul de PEPP care efectuează transferul. Această protecție a capitalului, care permite deponentului în PEPP să își recupereze capitalul investit și furnizează un mecanism de indexare pentru inflație, este exercitată în momentul schimbării furnizorului.
Articolul 50
Informații privind serviciul de schimbare a furnizorului
1.Furnizorii de PEPP comunică deponenților în PEPP următoarele informații privind serviciul de schimbare a furnizorului:
(a) rolurile furnizorului de PEPP care efectuează transferul și ale furnizorului de PEPP destinatar pentru fiecare etapă a procesului de schimbare a furnizorului, după cum se indică la articolul 46;
(b) calendarul de finalizare a etapelor respective;
(c) comisioanele și taxele percepute pentru procesul de schimbare a furnizorului;
(d) orice informații care vor fi solicitate deponentului în PEPP.
De asemenea, furnizorii de PEPP oferă alte informații, inclusiv, după caz, informațiile necesare pentru identificarea sistemului de garantare a depozitelor, a sistemului de compensare pentru investitori sau a sistemului de protecție a pensiilor din Uniune la care participă furnizorul de PEPP. „Sistem de protecție a pensiilor” înseamnă un mecanism prin care deponenții în PEPP sau beneficiarii PEPP primesc compensații în cazul insolvabilității furnizorului de PEPP.
2.Informațiile menționate la alineatul (1) trebuie să fie în permanență disponibile în format electronic pe site-ul furnizorului de PEPP, se pun la dispoziție gratuit, pe suport de hârtie sau pe alt suport durabil, la toate sediile furnizorului de PEPP accesibile deponenților în PEPP și se furnizează deponenților în PEPP la cererea acestora.
CAPITOLUL VIII
FAZA DE LICHIDARE
Articolul 51
Condiții legate de faza de lichidare
1.În conformitate cu articolul 3, condițiile referitoare la PEPP aferente fazei de lichidare sunt stabilite de statele membre, cu excepția celor care sunt specificate în prezentul regulament.
2.Aceste condiții pot include în special stabilirea vârstei de pensionare, a unei legături obligatorii între atingerea vârstei de pensionare și începerea etapei de lichidare, a unei perioade minime de adeziune la un sistem de PEPP, a unei perioade maxime înainte de împlinirea vârstei de pensionare pentru a adera la un sistem de PEPP, precum și condiții privind răscumpărarea în cazul unor dificultăți deosebite.
Articolul 52
Forme de plată
1.Furnizorii de PEPP pot pune la dispoziția deponenților în PEPP una sau mai multe dintre următoarele forme de plată:
(a) anuități;
(b) sume forfetare;
(c) retrageri;
(d) combinații ale formelor de mai sus.
2.Deponenții în PEPP aleg forma de plată pentru faza de lichidare la încheierea contractului privind PEPP și, după caz, pot modifica ulterior această alegere o dată la cinci ani în cursul fazei de acumulare.
CAPITOLUL IX
SUPRAVEGHERE
Articolul 53
Supravegherea de către autoritățile competente și monitorizarea de către EIOPA
1.Autoritatea competentă a furnizorului de PEPP supraveghează în mod continuu respectarea prezentului regulament. De asemenea, aceasta este responsabilă de supravegherea îndeplinirii obligațiilor prevăzute în regulamentul sau actul constitutiv al furnizorului de PEPP, precum și a adecvării mecanismelor acestuia și a organizării sarcinilor aferente furnizării de PEPP.
2.EIOPA monitorizează sistemele de pensii instituite sau distribuite pe teritoriul Uniunii pentru a se asigura că acestea nu folosesc denumirea „PEPP” și nu sugerează că sunt un PEPP decât dacă sunt autorizate în temeiul prezentului regulament și respectă prevederile acestuia.
3.În coordonare cu celelalte autorități europene de supraveghere, EIOPA revizuiește planurile anuale de supraveghere a furnizorilor de PEPP adoptate de autoritățile competente.
Articolul 54
Prerogativele autorităților competente
Statele membre se asigură că autoritățile competente dispun de toate prerogativele de supraveghere și de investigație necesare pentru a-și exercita funcțiile în temeiul prezentului regulament.
Articolul 55
Cooperarea între autoritățile competente și cooperarea cu EIOPA
1.EIOPA și autoritatea competentă a furnizorului de PEPP cooperează și fac schimb de informații în scopul îndeplinirii atribuțiilor care le revin în temeiul prezentului regulament.
2.Autoritățile competente cooperează între ele în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, cu Directiva 2009/138/CE, cu Directiva (UE) 2016/2341, cu Directiva 2014/65/UE, cu Directiva 2009/65/CE și cu Directiva 2011/61/UE.
3.Autoritățile competente și EIOPA cooperează în scopul îndeplinirii atribuțiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
4.Autoritățile competente și EIOPA își comunică toate informațiile și documentele necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin în temeiul prezentului regulament, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, în special pentru a constata și a remedia încălcările prezentului regulament.
5.Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să precizeze detaliile mecanismului de cooperare și de schimb de informații, precum și cerințele necesare pentru a prezenta aceste informații într-un format standardizat care să permită o comparație.
EIOPA transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în termen de … [9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].
Comisiei i se conferă competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Articolul 56
Soluționarea dezacordurilor dintre autoritățile competente în contexte transfrontaliere
1.Atunci când o autoritate competentă a unui furnizor ori distribuitor de PEPP nu este de acord cu procedura sau cu conținutul unei măsuri sau cu lipsa de acțiune din partea unei autorități competente din alt stat membru referitor la aplicarea prezentului regulament, EIOPA, la cererea uneia sau mai multor autorități competente în cauză, poate sprijini autoritățile în efortul acestora de a ajunge la un acord, în conformitate cu procedura stabilită la alineatele (2)-(4).
În situații transfrontaliere și atunci când, pe baza unor criterii obiective, se constată un dezacord între autoritățile competente din diferite state membre, EIOPA, din proprie inițiativă sau la cererea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) sau a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), poate să acorde asistență autorităților competente pentru ajungerea la un acord în conformitate cu procedura stabilită la alineatele (2)-(4).
2.EIOPA stabilește o dată-limită pentru concilierea autorităților competente, ținând seama de eventualele termene relevante, precum și de complexitatea și urgența situației. În această etapă, EIOPA are rol de mediator.
Dacă autoritățile competente în cauză nu au reușit să ajungă la un acord în cadrul fazei de conciliere menționate la alineatul (2), EIOPA poate, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 44 alineatul (1) al treilea și al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, să ia o decizie prin care să le impună acestora să adopte anumite măsuri sau să se abțină de la adoptarea de măsuri în vederea soluționării chestiunii, cu scopul de a asigura conformitatea cu dreptul Uniunii, decizia având caracter obligatoriu pentru autoritățile competente vizate.
3.Fără a aduce atingere competențelor care îi revin Comisiei în temeiul articolului 258 din TFUE, dacă o autoritate competentă nu respectă decizia EIOPA și, astfel, nu poate garanta că un furnizor sau un distribuitor de PEPP respectă cerințele care îi sunt direct aplicabile în temeiul prezentului regulament, EIOPA poate adopta o decizie individuală adresată furnizorului sau distribuitorului de PEPP prin care să impună luarea măsurilor necesare pentru ca acesta să își respecte obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii, inclusiv încetarea unei anumite practici.
4.Deciziile adoptate în temeiul alineatului (4) prevalează asupra oricărei decizii adoptate anterior de autoritățile competente cu privire la aceeași chestiune. Orice măsură luată de autoritățile competente în legătură cu fapte care fac obiectul unei decizii în temeiul alineatului (3) sau (4) trebuie să fie compatibilă cu respectivele decizii.
5.În raportul menționat la articolul 50 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, președintele EIOPA prezintă natura și tipul dezacordurilor survenite între autoritățile competente, acordurile la care s-a ajuns și deciziile luate pentru soluționarea unor astfel de dezacorduri.
CAPITOLUL X
SANCȚIUNI
Articolul 57
Sancțiuni administrative și măsuri de remediere
1.Fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a prevedea și de a impune sancțiuni penale, autoritățile competente pot impune sancțiuni administrative și măsuri de remediere aplicabile în situațiile în care:
(a)o întreprindere financiară de tipul celor menționate la articolul 5 alineatul (1) a obținut autorizația pentru un PEPP prin declarații false sau înșelătoare sau prin orice alte mijloace nelegitime, cu încălcarea articolelor 5 și 6;
(b)o întreprindere financiară de tipul celor menționate la articolul 5 alineatul (1) furnizează sau distribuie produse care poartă denumirea „PEPP” sau „produs paneuropean de pensii personale” fără autorizația necesară;
(c)un furnizor de PEPP a încălcat articolul 7 alineatul (3), nu a furnizat serviciul de transferabilitate, încălcând astfel articolul 13, sau informațiile cu privire la acest serviciu necesare în temeiul articolului 17 ori nu s-a conformat cerințelor și obligațiilor prevăzute în capitolul IV, în capitolul V, la articolul 43 și în capitolul VII;
(d)un depozitar nu și-a îndeplinit atribuțiile de supraveghere în conformitate cu articolul 42.
2.Sancțiunile și măsurile respective trebuie să fie eficace, proporționale și disuasive și să includă cel puțin următoarele:
(a)o declarație publică în care se specifică identitatea persoanei fizice sau juridice și natura încălcării, în conformitate cu articolul 59;
(b)un ordin prin care i se solicită persoanei fizice sau juridice să pună capăt comportamentului respectiv și să se abțină de la repetarea acestuia;
(c)o interdicție temporară impusă oricărui membru al organului de conducere al întreprinderii financiare sau oricărei alte persoane fizice care este considerată răspunzătoare, de a exercita funcții de conducere în cadrul unor astfel de întreprinderi;
(d)amenzi administrative maxime de cel puțin 5 000 000 EUR sau, în statele membre a căror monedă nu este euro, de o valoare echivalentă în moneda națională la data de [data intrării în vigoare a prezentului regulament];
(e)pentru persoanele juridice, amenzile administrative maxime prevăzute la litera (d) pot avea un cuantum de până la 10 % din cifra de afaceri anuală totală ce reiese din cea mai recentă situație a conturilor disponibilă aprobată de organul de conducere; atunci când persoana juridică este o întreprindere-mamă sau o filială a întreprinderii-mamă care trebuie să elaboreze conturi financiare consolidate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul de venit corespunzător conform actelor legislative contabile relevante, stabilit pe baza celei mai recente situații disponibile a conturilor consolidate aprobate de organul de conducere al întreprinderii-mamă principale;
(f)amenzi administrative maxime egale cu cel puțin de două ori valoarea beneficiului rezultat din încălcare atunci când beneficiul poate fi determinat, chiar dacă această sumă depășește valorile maxime prevăzute la literele (d) și (e).
3.Atunci când dispozițiile alineatului (1) se aplică persoanelor juridice, autoritățile competente aplică sancțiunile administrative și măsurile de remediere prevăzute la alineatul (2) membrilor organului de conducere, precum și altor persoane care, în temeiul legislației naționale, sunt responsabile de încălcare.
4.Toate deciziile de impunere a sancțiunilor administrative sau a măsurilor de remediere prevăzute la alineatul (2) sunt justificate în mod corespunzător și pot face obiectul unei căi de atac în fața unei instanțe judecătorești.
Articolul 58
Exercitarea prerogativei de a impune sancțiuni administrative și măsuri de remediere
1.Autoritățile competente își exercită prerogativele de a impune sancțiunile administrative și măsurile de remediere menționate la articolul 57 în conformitate cu cadrele lor juridice naționale:
(a)în mod direct;
(b)în colaborare cu alte autorități;
(c)prin sesizarea autorităților judiciare competente.
2.La stabilirea tipului și nivelului unei sancțiuni administrative sau al unei măsuri de remediere impuse în temeiul articolului 57, autoritățile competente iau în considerare toate circumstanțele relevante, inclusiv, după caz:
(a)importanța semnificativă, gravitatea și durata încălcării;
(b)gradul de responsabilitate al persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcare;
(c)puterea financiară a persoanei fizice sau juridice responsabile, astfel cum este indicată în special de cifra de afaceri totală a persoanei juridice responsabile sau de venitul anual și de activele nete ale persoanei fizice responsabile;
(d)importanța profiturilor înregistrate sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau juridică responsabilă, în măsura în care acestea pot fi stabilite;
(e)pierderile suferite de terți ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi stabilite;
(f)nivelul de cooperare cu autoritatea competentă a persoanei fizice sau juridice responsabile, fără a aduce atingere necesității de a asigura confiscarea profiturilor obținute sau a pierderilor evitate de persoana respectivă;
(g)încălcările anterioare comise de persoana fizică sau juridică responsabilă.
Articolul 59
Publicarea sancțiunilor administrative și a măsurilor de remediere
1.Autoritățile competente publică, fără întârzieri nejustificate, pe site-urile lor oficiale deciziile de impunere a unei sancțiuni administrative sau a unei măsuri de remediere pentru încălcarea prezentului regulament, după ce destinatarul sancțiunii sau al măsurii a fost informat în legătură cu decizia respectivă.
2.Publicarea menționată la alineatul (1) include informații privind tipul și natura încălcării, identitatea persoanelor responsabile și sancțiunile sau măsurile impuse.
3.În cazul în care, în urma unei evaluări de la caz la caz, autoritatea competentă consideră că publicarea identității, în cazul persoanelor juridice, sau a identității și a datelor cu caracter personal, în cazul persoanelor fizice, este disproporționată sau în cazul în care autoritatea competentă consideră că publicarea pune în pericol stabilitatea piețelor financiare sau o investigație în curs, autoritățile competente iau una dintre următoarele măsuri:
(a)amână publicarea deciziei de impunere a sancțiunii administrative sau a măsurii de remediere până în momentul în care motivele pentru nepublicare încetează să existe sau
(b)publică decizia de impunere a sancțiunii administrative sau a măsurii de remediere, omițând pentru o perioadă de timp rezonabilă identitatea și datele cu caracter personal ale destinatarului, dacă se estimează că în acea perioadă motivele pentru publicarea anonimă vor înceta să existe și dacă publicarea anonimă asigură protecția efectivă a datelor cu caracter personal vizate sau
(c)nu publică decizia de impunere a sancțiunii administrative sau a măsurii de remediere în cazul în care opțiunile prevăzute la literele (a) și (b) sunt considerate insuficiente pentru a se asigura:
(i)că nu va fi pusă în pericol stabilitatea piețelor financiare;
(ii)proporționalitatea publicării unor astfel de decizii în cazurile în care măsurile respective sunt considerate a fi de natură minoră.
4.În cazul deciziei de a publica sancțiunea sau măsura cu titlu anonim astfel cum se menționează la alineatul (3) litera (b), publicarea datelor relevante poate fi amânată. În cazul în care decizia de a impune o sancțiune administrativă sau de a institui o măsură de remediere face obiectul unei căi de atac în fața autorităților judiciare relevante, autoritățile competente adaugă imediat pe site-ul lor oficial această informație și orice informații ulterioare cu privire la rezultatul căii de atac. Se publică, de asemenea, hotărârile judecătorești care anulează deciziile de impunere a unei sancțiuni administrative sau a unei măsuri de remediere.
5.Autoritățile competente se asigură că orice publicare menționată la alineatele (1)-(4) rămâne pe site-ul lor oficial timp de cel puțin cinci ani de la publicare. Datele cu caracter personal conținute în publicare se păstrează pe site-ul oficial al autorității competente numai pe perioada necesară în conformitate cu normele aplicabile privind protecția datelor.
Articolul 60
Obligația de a transmite EIOPA informații referitoare la sancțiunile administrative și măsurile de remediere
1.Autoritățile competente informează EIOPA cu privire la toate sancțiunile și alte măsuri administrative impuse, dar nepublicate în conformitate cu articolul 59 alineatul (1).
2.Autoritățile competente furnizează anual EIOPA informații agregate referitoare la toate sancțiunile administrative și măsurile de remediere impuse în conformitate cu articolul 57.
EIOPA publică informațiile respective într-un raport anual.
3.În cazul în care autoritatea competentă a făcut publică o sancțiune administrativă sau o altă măsură, ea transmite simultan aceste informații EIOPA.
CAPITOLUL XI
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 61
Prelucrarea datelor cu caracter personal
În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul aplicării prezentului regulament, furnizorii de PEPP și autoritățile competente își îndeplinesc sarcinile care le revin în temeiul prezentului regulament în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679. În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către EIOPA în cadrul aplicării prezentului regulament, EIOPA respectă Regulamentul (CE) nr. 45/2001.
Articolul 62
Exercitarea delegării de competențe
1.Competența de a adopta acte delegate i se conferă Comisiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.
2.Competența de a adopta acte delegate, menționată la articolul 24 alineatul (3), la articolul 26 alineatul (3), la articolul 28 alineatul (2), la articolul 32 alineatul (7) și la articolul 39, i se conferă Comisiei pentru o perioadă de timp nedeterminată, începând cu data intrării în vigoare a prezentului Regulament.
3.Delegarea de competențe menționată la articolul 24 alineatul (3), la articolul 26 alineatul (3), la articolul 28 alineatul (2), la articolul 32 alineatul (7) și la articolul 39 poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
4.De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.
5.Un act delegat adoptat în temeiul articolului 24 alineatul (3), al articolului 26 alineatul (3), al articolului 28 alineatul (2), al articolului 32 alineatul (7) și al articolului 39 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu trei luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Articolul 63
Evaluare și raport
După cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, Comisia efectuează o evaluare a acestuia și, după consultarea EIOPA, transmite un raport privind principalele constatări Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Regiunilor și Comitetului Economic și Social European.
În cazul în care evaluarea identifică probleme importante legate de funcționarea regulamentului, raportul ar trebui să descrie modul în care Comisia intenționează să rezolve problemele identificate, inclusiv etapele și calendarul potențialei revizuiri.
Articolul 64
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European,
Pentru Consiliu,
Președintele
Președintele
FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ
1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1.
Denumirea propunerii/inițiativei
1.2.
Domeniul (domeniile) de politică în cauză
1.3.
Tipul propunerii/inițiativei
1.4.
Obiectiv(e)
1.5.
Motivele propunerii/inițiativei
1.6.
Durata și impactul financiar
1.7.
Modul (modurile) de gestiune preconizat(e)
2.MĂSURI DE GESTIUNE
2.1.
Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare
2.2.
Sistemul de gestiune și de control
2.3.
Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor
3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
3.1.
Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)
3.2.
Impactul estimat asupra cheltuielilor
3.2.1.
Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor
3.2.2.
Impactul estimat asupra creditelor operaționale
3.2.3.
Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ
3.2.4.
Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual
3.2.5.
Contribuția terților
3.3.
Impactul estimat asupra veniturilor
1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1.Denumirea propunerii/inițiativei
Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP)
1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză
1.3.Tipul propunerii/inițiativei
X Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă
◻ Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare
◻ Propunerea/inițiativa se referă la prelungirea unei acțiuni existente
◻ Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune reorientată către o acțiune nouă
1.4.Obiectiv(e)
·Obiectiv(e) strategic(e) multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă
O piață internă mai profundă și mai echitabilă, cu o bază industrială consolidată
·Obiectiv(e) specific(e)
Obiectivul specific nr. 2.4.
Accesul consumatorilor la produse de asigurări, de pensii și OPCVM sigure și fiabile
·Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate
A se preciza efectele pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.
Dezvoltarea în continuare a piețelor de capital ale UE pentru ca acestea să devină suficient de active, de lichide și eficiente, în beneficiul investițiilor și al creșterii economice în UE. Buna funcționare a pieței interne a pensiilor personale ar putea reprezenta o contribuție semnificativă pentru:
- a oferi consumatorilor o gamă adecvată de produse de pensii personale care să respecte standarde de calitate minime la nivelul UE, asigurând astfel protecția consumatorilor;
- a oferi consumatorilor și furnizorilor de produse de pensii condiții adecvate de acces pe piață în întreaga UE.
·Indicatori de rezultat și de impact
A se preciza indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei.
După intrarea în vigoare a regulamentului, Comisia va monitoriza punerea în aplicare prin rapoartele transmise periodic de EIOPA (de exemplu coordonarea anuală a procesului de supraveghere), precum și prin contacte regulate cu părțile interesate (consumatori, sectorul de profil și/sau AES).
Principalii indicatori de monitorizare a impactului măsurii vor fi (evaluați, de exemplu, la 5 ani după intrarea în vigoare a Regulamentului privind PEPP):
Indicatorii-cheie de performanță (ICP) pentru monitorizarea obiectivului privind creșterea investițiilor în UE și contribuția la realizarea uniunii piețelor de capital:
ICP 1: Totalul subscrierilor (din punctul de vedere al activelor gestionate) de produse de pensii personale, luând în calcul PPP naționale și PEPP, față de scenariul de referință.
Totalul subscrierilor din punctul de vedere al activelor gestionate pentru toate PPP, inclusiv PPP naționale și PEPP, reprezintă un criteriu de măsurare a succesului, deoarece PEPP va servi drept referință în ceea ce privește caracteristicile produselor. Datorită concurenței, PPP naționale ar putea prelua caracteristici ale PEPP, favorizând astfel creșterea numărului de subscrieri. Succesul va fi măsurabil dacă creșterea volumului total de subscrieri va fi statistic mai ridicată față de scenariul de referință (luând în calcul PPP naționale). Aceste informații pot fi obținute din ancheta privind gospodăriile realizată de EUROSTAT și pot fi combinate cu informațiile deținute de EIOPA.
ICP 2: Repartizarea geografică și sectorială a furnizorilor de pensii și a investițiilor în PEPP
O rază geografică extinsă a subscrierilor de PEPP ar dovedi că acestea suscită interes indiferent de bogăția relativă a gospodăriilor din diferitele state membre și ar demonstra contribuția la realizarea uniunii piețelor de capital. Un cerc larg de furnizori de PEPP din diferite sectoare ale sectorului financiar ar demonstra viabilitatea economică a PEPP și creșterea concurenței intersectoriale, precum și realizarea unei adevărate piețe unice a pensiilor personale ca parte a uniunii piețelor de capital.
ICP pentru monitorizarea ameliorării caracteristicilor produselor de pe piața pensiilor personale
ICP 3: Numărul de subscrieri de PEPP conform registrului central ținut de EIOPA.
Numărul de cereri depuse după introducerea PEPP va oferi informații importante cu privire la disponibilitatea și adoptarea pe piață a caracteristicilor PEPP.
ICP 4: Ponderea relativă a PPP (inclusiv PPP naționale și PEPP) față de activele financiare ale gospodăriilor.
Creșterea statistică a ponderii relative (față de scenariul de referință) ar implica faptul că, după introducerea PEPP, gospodăriile plasează o pondere mai mare de economii în PPP în comparație cu alte active financiare precum depozitele de economii. Aceste statistici pot fi obținute din ancheta privind gospodăriile realizată de EUROSTAT și pot fi combinate cu informațiile deținute de EIOPA.
ICP pentru a monitoriza furnizarea și transferabilitatea transfrontaliere ale PPP:
ICP 5: Numărul de furnizori care utilizează un pașaport într-un interval de 5 ani (activitate transfrontalieră a furnizorilor în temeiul libertății de a presta servicii sau al libertății de stabilire)
O tendință pozitivă în privința numărului de furnizori care utilizează un pașaport este un indicator al creșterii activității transfrontaliere a furnizorilor. Aceste date ar trebui să fie disponibile prin intermediul autorităților competente și al AES.
ICP 6: Ponderea relativă (în cifre și în valoarea activelor gestionate) a PEPP cu mai mult de un compartiment (național) comparativ cu toate PPP (inclusiv PPP naționale și PEPP) (indicator al activității transfrontaliere la nivel individual).
O tendință pozitivă a ponderii PEPP cu mai mult de un compartiment este un indicator că cetățenii participă la sistemul de PEPP în context transfrontalier. Aceste date ar trebui să fie disponibile prin intermediul autorităților competente și al AES.
1.5.Motivele propunerii/inițiativei
·Cerință (cerințe) de îndeplinit pe termen scurt sau lung
EIOPA trebuie să i se confere anumite competențe de supraveghere în temeiul prezentului regulament. Astfel, aceasta va fi responsabilă de autorizarea PEPP și de instituirea și menținerea unui registru central. De asemenea, EIOPA va coordona supravegherea, împreună cu alte autorități europene de supraveghere și cu autoritățile naționale competente.
Pe termen scurt, EIOPA va trebui să instituie procese administrative interne, să creeze un registru central, să elaboreze standarde de punere în aplicare și să fie pregătită să autorizeze PEPP.
Pe termen lung, EIOPA va trebui să fie în măsură să coordoneze sarcinile de supraveghere desfășurate împreună cu autoritățile naționale competente. EIOPA va trebui, de asemenea, să colecteze informații și să prezinte rapoarte privind datele de piață în legătură cu care autoritatea are obligația de a raporta periodic Comisiei în temeiul prezentului regulament.
·Valoarea adăugată a implicării Uniunii (aceasta poate rezulta din diferiți factori, precum câștigurile de coordonare, certitudinea juridică, o mai mare eficacitate sau complementaritate). În sensul prezentului punct, „valoarea adăugată a implicării Uniunii” reprezintă valoarea rezultată din intervenția Uniunii, care este suplimentară față de valoarea care ar fi fost altfel creată numai de statele membre.
Motivele acțiunii la nivel european (ex ante)
- atenuarea riscului aplicării divergente și inconsecvente a regulamentului de către diferite autorități competente naționale;
- numărul mare de autorități naționale competente implicate și riscul unor conflicte de competențe (pentru care se propune medierea obligatorie);
Așa cum se arată în evaluarea impactului, decizia de a conferi EIOPA sarcinile de înregistrare și de coordonare a supravegherii PEPP va elimina sau va reduce semnificativ aceste probleme.
Valoarea adăugată a Uniunii preconizată a fi creată (ex post) […]
Instituirea unei piețe unice a PEPP și asigurarea funcționării corespunzătoare a acesteia.
·Învățăminte desprinse din experiențe anterioare similare
Acest model de supraveghere constituie o metodă eficace din punctul de vedere al costurilor pentru a atinge obiectivul unei piețe unice veritabile și a se înscrie în perspectiva uniunii piețelor de capital, asigurând un nivel ridicat de protecție a consumatorilor. Autoritățile europene de supraveghere au deja sarcini similare și, în general, experiențele au fost pozitive.
·Compatibilitatea și posibila sinergie cu alte instrumente corespunzătoare
EIOPA are competențe limitate de supraveghere în domeniul convergenței practicilor de supraveghere. S-ar putea obține sinergii pe baza competențelor actuale ale EIOPA în materie de inspecții la fața locului și de convergență a supravegherii, deși EIOPA încă nu i s-a conferit competența de a acorda autorizații.
1.6.Durata și impactul financiar
◻ Propunere/inițiativă pe durată determinată
◻
Propunere/inițiativă în vigoare din [ZZ/LL]AAAA până la [ZZ/LL]AAAA
◻
Impact financiar din AAAA până în AAAA
X Propunere/inițiativă pe durată nedeterminată
Punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din 2019 până în 2020,
urmată de o perioadă de funcționare în regim de croazieră.
1.7.Modul (modurile) de gestiune preconizat(e)
◻ Gestiune directă asigurată de către Comisie
◻ de către serviciile sale, inclusiv prin intermediul personalului din delegațiile Uniunii;
◻
de către agențiile executive;
◻ Gestiune partajată cu statele membre
X Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție bugetară:
◻ țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea;
◻ organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza);
◻BEI și Fondului european de investiții;
X organismelor menționate la articolele 208 și 209 din Regulamentul financiar;
◻ organismelor de drept public;
◻ organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să prezinte garanții financiare adecvate;
◻ organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și care prezintă garanții financiare adecvate;
◻ persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TUE, identificate în actul de bază relevant.
Dacă se indică mai multe moduri de gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații“.
Observații
2.MĂSURI DE GESTIUNE
2.1 Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare
A se preciza frecvența și condițiile aferente acestor dispoziții.
În conformitate cu dispozițiile deja existente, EIOPA elaborează periodic rapoarte privind activitatea sa (inclusiv rapoarte interne către conducerea superioară, rapoarte pentru Consiliul de administrație, rapoarte de activitate semestriale pentru Consiliul supraveghetorilor și rapoarte anuale) și face obiectul auditurilor efectuate de Curtea de Conturi și de Serviciul de Audit Intern privind utilizarea resurselor. Monitorizarea și raportarea acțiunilor propuse vor respecta cerințele existente.
2.2 Sistemul de gestiune și de control
·Riscul (riscurile) identificat(e)
În ceea ce privește utilizarea legală, moderată și eficientă a creditelor aferente propunerii, se preconizează că propunerea nu va antrena riscuri noi care să nu fie acoperite în prezent de un cadru de control intern existent al EIOPA.
·Informații privind sistemul de control intern instituit
Sistemele de gestiune și de control prevăzute în Regulamentul EIOPA au fost deja instituite. EIOPA colaborează îndeaproape cu Serviciul de Audit Intern al Comisiei pentru a se asigura că sunt aplicate normele corespunzătoare în toate domeniile controlului intern. Aceste mecanisme se vor aplica și în ceea ce privește rolul EIOPA în conformitate cu prezenta propunere. Rapoartele anuale de audit intern sunt trimise Comisiei, Parlamentului și Consiliului.
·Estimarea costurilor și a beneficiilor controalelor și evaluarea nivelului prevăzut de risc de eroare
2.3 Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor
A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate.
În scopul combaterii fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale, dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) se aplică fără nicio restricție în cazul EIOPA.
EIOPA a aderat la Acordul interinstituțional din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Comunităților Europene privind anchetele interne efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și a adoptat dispoziții corespunzătoare aplicabile întregului personal al EIOPA.
EIOPA aplică în prezent o strategie specifică antifraudă și un plan de acțiune aferent. Strategia și planul de acțiune au fost instituite în 2014. Acțiunile consolidate ale EIOPA în domeniul luptei antifraudă vor fi conforme cu normele și orientările prevăzute de Regulamentul financiar (măsuri antifraudă ca parte a unei bune gestiuni financiare), cu politicile OLAF de prevenire a fraudei, cu dispozițiile prevăzute de Strategia antifraudă a Comisiei [COM(2011) 376], precum și cu cele prevăzute în Abordarea comună privind agențiile descentralizate ale UE (iulie 2012) și în foaia de parcurs aferentă.
Regulamentul de înființare a EIOPA stabilește dispozițiile privind execuția și controlul bugetului EIOPA și normele financiare aplicabile.
[…]
3. IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
3.1 Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)
Linii bugetare existente
În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Linia bugetară
|
Tipul
cheltuielilor
|
Contribuție
|
|
Număr
[…][Rubrica………………………...……………]
|
Dif./ Nedif.
|
Țări AELS
|
Țări candidate
|
Țări terțe
|
În sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar
|
1a
|
12 02 05 EIOPA
|
Dif.
|
NU
|
NU
|
NU
|
NU
|
Noile linii bugetare solicitate / Nu se aplică
În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Linia bugetară
|
Tipul
cheltuielilor
|
Contribuție
|
|
Număr
[…][Rubrica ………………………………………]
|
Dif./ Nedif.
|
Țări AELS
|
Țări candidate
|
Țări terțe
|
În sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar
|
|
[…][XX.YY.YY.YY]
|
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
3.2 Impactul estimat asupra cheltuielilor
·Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor
milioane EUR (cu trei zecimale)
Rubrica din cadrul financiar
multianual
|
Număr
|
[Rubrica 1A.…..…………………………………………………….]
|
DG: FISMA
|
|
|
Anul
2019
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
TOTAL
|
• Credite operaționale
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numărul liniei bugetare 12 02 05 EIOPA
|
Angajamente
|
1.
|
0,348
|
0,251
|
|
|
|
|
|
Notă: 100 % ar însemna 870 500 pentru 2019 și, respectiv, 629 200 pentru 2020; având în vedere modalitățile de cofinanțare 60/40, se menționează numai 40 %
|
|
Plăți
|
2.
|
0,348
|
0,251
|
|
|
|
|
|
|
Numărul liniei bugetare
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
(2 a)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numărul liniei bugetare
|
|
3.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite
pentru DG FISMA – (40 %)
|
Angajamente
|
=1+1a +3
|
0,348
|
0,251
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
=2+2a
+3
|
0,348
|
0,251
|
|
|
|
|
|
|
• TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
4.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
5.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
• TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
6.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite
în cadrul RUBRICII <….> din cadrul financiar multianual
|
Angajamente
|
=4+ 6
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
=5+ 6
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În cazul în care propunerea/inițiativa afectează mai multe rubrici:
• TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
4.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
5.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
• TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice
|
6.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-4
din cadrul financiar multianual
(Suma de referință)
|
Angajamente
|
=4+ 6
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
=5+ 6
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rubrica din cadrul financiar
multianual
|
5
|
„Cheltuieli administrative”
|
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
TOTAL
|
DG: <…….>
|
• Resurse umane
|
|
|
|
|
|
|
|
|
• Alte cheltuieli administrative
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL DG <…….>
|
Credite
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite
pentru RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual
|
(Total angajamente = Total plăți)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
TOTAL
|
TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-5
din cadrul financiar multianual
|
Angajamente
|
0,348
|
0,251
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
0,348
|
0,251
|
|
|
|
|
|
|
·Impactul estimat asupra creditelor operaționale
◻
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite operaționale
X
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos: NU SE APLICĂ
Credite de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale)
A se indica obiectivele și realizările
⇩
|
|
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
TOTAL
|
|
REALIZĂRI
|
|
Tip
|
Costuri medii
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr. total
|
Costuri totale
|
OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1…
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal pentru obiectivul specific nr. 1
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 2…
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal pentru obiectivul specific nr. 2
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
COSTURI TOTALE
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
·Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ
·Sinteză
X
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ
◻
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos:
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
TOTAL
|
RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Resurse umane
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual
|
|
|
|
|
|
|
|
|
În afara RUBRICII 5
din cadrul financiar multianual
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Resurse umane
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte cheltuieli
cu caracter administrativ
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal
în afara RUBRICII 5
din cadrul financiar multianual
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Necesarul de credite în materie de resurse umane și de alte cheltuieli de natură administrativă va fi acoperit de creditele DG-ului care sunt deja alocate pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în lumina constrângerilor bugetare.
3.2.1 Necesarul de resurse umane estimat
X
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane.
◻
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:
Estimări în echivalent normă întreagă
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul N+2
|
Anul N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
• Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)
|
|
|
XX 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei)
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 01 02 (în delegații)
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 05 01 (cercetare indirectă)
|
|
|
|
|
|
|
|
10 01 05 01 (cercetare directă)
|
|
|
|
|
|
|
|
• Personal extern (în echivalent normă întreagă - ENI)
|
XX 01 02 01 (AC, END, INT din „pachetul global”)
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații)
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 04 yy
|
- la sediu
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- în delegații
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare indirectă)
|
|
|
|
|
|
|
|
10 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare directă)
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza)
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL
|
|
|
|
|
|
|
|
XX este domeniul de politică sau titlul din buget în cauză.
Necesarul de resurse umane va fi asigurat din efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în lumina constrângerilor bugetare.
Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate:
Funcționari și personal temporar
|
|
Personal extern
|
|
3.2.4. Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual
X
Propunerea/inițiativa este compatibilă cu cadrul financiar multianual existent.
◻
Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii corespunzătoare din cadrul financiar multianual.
A se explica reprogramarea necesară, precizându-se liniile bugetare în cauză și sumele aferente.
[…]
◻
Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul de flexibilitate sau la revizuirea cadrului financiar multianual.
A se explica necesitatea efectuării acestei acțiuni, precizând rubricile și liniile bugetare în cauză, precum și sumele aferente.
[…]
3.2.5. Contribuția terților
◻Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare din partea terților.
X Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare, estimată după cum urmează:
Credite de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Anul
2019
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
Total
|
A se preciza organismul care asigură cofinanțarea - autoritățile naționale competente 60%
|
0,870
|
0,629
|
|
|
|
|
|
Notă: 100%
|
TOTAL credite cofinanțate
|
0,522
|
0,377
|
|
|
|
|
|
Notă: 60 % ca urmare a modalităților de cofinanțare
|
3.3 Impactul estimat asupra veniturilor
X
Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.
◻
Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:
◻
asupra resurselor proprii
◻
asupra veniturilor diverse
milioane EUR (cu trei zecimale)
Linia bugetară pentru venituri:
|
Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs
|
Impactul propunerii/inițiativei
|
|
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
Articolul …...
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pentru veniturile diverse alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).
A se preciza metoda de calcul al impactului asupra veniturilor.
ANEXĂ la Fișa financiară legislativă pentru Propunerea de regulament privind un produs paneuropean de pensii personale (PEPP)
Metodologia aplicată și principalele ipoteze de bază
Costurile legate de coordonarea supravegherii PEPP de către EIOPA au fost estimate pe baza a trei categorii: costuri cu personalul, costuri de infrastructură și costuri operaționale, în conformitate cu clasificarea din bugetul EIOPA.
Conform actualelor estimări preliminare ale Comisiei, pentru a îndeplini sarcinile de autorizare și de supraveghere aferente PEPP vor fi necesari trei noi membri ai personalului în 2019 și un nou membru al personalului în 2020. Aceștia ar fi în plus față de personalul care lucrează în prezent în cadrul EIOPA și care este inclus în bugetul său actual. Costurile sunt împărțite cu statele membre în proporție de 60/40.
Necesitatea de a mări numărul de angajați reflectă sarcinile suplimentare încredințate EIOPA în temeiul regulamentului și se referă la coordonarea supravegherii PEPP:
·pregătirea și gestionarea procesului de autorizare;
·instituirea și menținerea unui registru central;
·elaborarea standardelor tehnice prevăzute în regulament;
·facilitarea cooperării între autoritățile naționale competente;
·pregătirea asumării sarcinilor de coordonare a supravegherii continue de către autoritățile naționale competente: instituirea unui cadru de monitorizare și de raportare;
·monitorizarea anuală a ICP și raportarea cu privire la aceștia.
Aceste noi sarcini sunt stabilite în propunerea de regulament și detaliate în expunerea de motive. Sarcinile includ, fără a se limita la acestea, înregistrarea PEPP, coordonarea supravegherii PEPP înregistrate, contactarea cu regularitate a conducerii și a personalului entităților supravegheate, oferirea de răspunsuri la întrebări, reclamații sau cereri ale autorităților naționale competente sau ale consumatorilor, monitorizarea conformității PEPP cu cerințele prevăzute în Regulamentul privind PEPP, solicitarea de informații din partea sistemelor de PEPP sau a persoanelor implicate în gestionarea acestor sisteme, efectuarea de inspecții la fața locului, examinarea documentației și audierea persoanelor relevante cu privire la presupuse încălcări ale regulamentului. De asemenea, EIOPA ar putea avea un rol în contextul atribuțiilor autorităților naționale competente de a retrage înregistrarea și de a lua alte măsuri de supraveghere, conform articolului 57 din Regulamentul privind PEPP, și de a impune amenzi și penalități cu titlu cominatoriu PEPP care nu respectă regulamentul, furnizând dovada încălcării acestuia și propunând cuantumul amenzii sau al penalității. De asemenea, EIOPA ar putea oferi o procedură de mediere cu caracter obligatoriu, în cazul în care autoritățile naționale competente solicită acest lucru.
În continuare sunt descrise ipotezele generale utilizate pentru a calcula resursele suplimentare, costurile aferente noilor angajați și costurile de infrastructură suplimentare.
Ipotezele generale utilizate pentru calculul resurselor suplimentare
Pentru a calcula resursele suplimentare s-au formulat ipoteze prezentate în continuare.
Se preconizează că regulamentul va intra în vigoare la începutul anului 2019 și, având în vedere interesul general exprimat cu ocazia reuniunilor cu părțile interesate, se estimează că aproximativ 325 de furnizori vor solicita înregistrarea unor PEPP în următorii 5 ani, pe baza experienței altor regimuri nou introduse precum IORP (80 de înregistrări în 2 ani) și FEITL (5 într-un an). După înregistrare, PEPP urmează să fie supravegheate de către autoritățile naționale competente, activitatea de supraveghere fiind coordonată de EIOPA.
Se estimează că posturile suplimentare vor fi agenți permanenți sau agenți temporari de gradul AD7, cu costuri salariale medii de 138 000 EUR, astfel cum se indică în tabelul 1.
Ca remarcă generală, costurile pentru EIOPA sunt în prezent partajate între statele membre și Comisie într-un regim de 60/40.
Tabelul 1 Costuri cu personalul
Categoria de personal
|
Costul mediu total de utilizat pentru situațiile financiare(*)
|
Costul mediu fără „habillage” (**)
|
Funcționar
|
138 000 EUR/an
|
115 000 EUR/an
|
Agent temporar
|
138 000 EUR/an
|
115 000 EUR/an
|
(**) Cheltuieli aferente bunurilor imobile, mobilierului, serviciilor informatice etc.
Alte ipoteze
Având în vedere că EIOPA se situează în Frankfurt, s-a aplicat un coeficient de corecție a salariilor de 0,972, care reflectă costul mai scăzut al vieții față de Bruxelles.
Costurile aferente delegațiilor sunt estimate la 10 000 EUR pe membru al personalului pe an.
Costurile legate de recrutare (transport, cazare la hotel, vizite medicale, indemnizații de instalare și alte indemnizații, cheltuieli de mutare etc.) sunt estimate la 12 700 EUR pe membru al personalului.
Calculul numărului de angajați suplimentari
Pentru calculul numărului de angajați suplimentari ai EIOPA, noile sarcini sunt împărțite în trei domenii principale corespunzând noilor atribuții ale EIOPA: autorizarea, coordonarea supravegherii și elaborarea politicilor. Pentru aceste domenii, s-a utilizat estimarea volumului de muncă prezentată mai jos.
Pentru autorizare, se estimează că un funcționar (din motive de claritate se presupune că este egal cu un ENI) ar putea trata o cerere de autorizație în două săptămâni, ceea ce înseamnă circa 25 pe an. Se presupune că în primul an de aplicare (2019), se vor primi aproximativ 25 de cereri, care vor crește la 75 în fiecare din următorii ani întregi.
Coordonarea efectivă a sarcinilor de supraveghere va fi redusă în primul an, când numărul de sisteme care vor trebui supravegheate de către autoritățile naționale competente va fi încă redus, și va crește pe măsură ce noi sisteme vor fi autorizate în fiecare an. S-ar putea obține unele sinergii pornind de la competențele actuale ale EIOPA în materie de convergență a supravegherii, deși noile competențe conferite EIOPA pentru PEPP sunt mai extinse.
În ceea ce privește activitățile de elaborare a politicilor, în primul rând se ține seama de faptul că regulamentul cuprinde mai multe mandate privind elaborarea de standarde tehnice de către EIOPA. În al doilea rând, este prevăzută monitorizarea și raportarea cu privire la indicatorii-cheie de performanță. În acest sens pot fi obținute unele sinergii; EIOPA dispune deja de experiență în elaborarea de politici, care poate fi utilizată pentru a îndeplini noile sarcini până când se vor putea recruta experți cu cunoștințe acest domeniu specific.
Sprijinul informatic specific implică în principal instituirea registrului central, sau registrul privind PEPP, precum și infrastructura de sprijin pentru raportarea cu privire la indicatorii-cheie de performanță, iar în scopul calculelor privind numărul de angajați se presupune că aceste activități vor fi îndeplinite de personalul actual al EIOPA.
Tabelul 2 prezintă totalul estimat al efectivelor de personal suplimentare pentru EIOPA în fiecare domeniu, necesare pentru PEPP.
Tabelul 2 Total ENI pe an în fiecare domeniu pentru PEPP
Total ENI în fiecare domeniu pentru PEPP
|
2019
|
2020
|
Autorizare
|
1
|
2
|
Coordonarea supravegherii
|
1
|
1
|
Elaborarea politicilor
|
1
|
1
|
Total
|
3
|
4
|
Necesitățile viitoare pentru perioada de după 2020 vor fi calculate și alocate în contextul viitorului cadru financiar multianual.
Calculul cheltuielilor de infrastructură
Principalele categorii de cheltuieli suplimentare cu infrastructura constau în instituirea unui registru central, cerințele de raportare aferente și crearea unei baze de date pentru monitorizarea indicatorilor-cheie de performanță. În privința acestor cheltuieli legate de IT, se presupune că va fi necesară o sumă totală de 400 000 EUR, la care se adaugă costuri anuale de întreținere de 10 %. Ipoteze utilizate pentru calculul acestei sume:
·instituirea și menținerea unui registru central, sau registru privind PEPP;
·s-ar putea avea în vedere crearea unui „registru central” similar unuia dintre registrele existente, de exemplu registrul dispozițiilor prudențiale ale IORP; registrul ar acoperi câteva sute de produse de pensii, cuprinzând informații privind denumirea produsului, datele financiare, ICP și, eventual, informații calitative; acesta ar fi actualizat o dată pe an și ar începe să funcționeze în 2019 sau cel mai târziu la începutul anului 2020;
·pregătirea pentru a asigura coordonarea supravegherii continue: instituirea cadrului de raportare și monitorizare; datele din „registrul central” colectate ar trebui integrate în Fișierul centralizat al EIOPA și ar trebui să fie puse la dispoziție prin intermediul soluției autorității în materie de date economice (business intelligence); ar fi necesare eforturi de integrare, precum și noi licențe pentru noii membri ai personalului.
Valoarea totală a cheltuielilor 2019-2020
Ținând seama de ipoteza de mai sus, tabelul 3 prezintă sumele totale estimate pentru sarcinile aferente PEPP care vor trebui îndeplinite de EIOPA în perioada 2019-2020.
Tabelul 3 Totalul cheltuielilor EIOPA pentru PEPP în perioada 2019-2020
Sume (în mii de EUR)
Tipul de cost
|
Calcul
|
|
|
|
|
2019
|
2020
|
Cheltuieli cu personalul/Salarii și indemnizații
|
138 per membru al personalului x 0,972
|
402,4
|
536,5
|
Cheltuieli legate de recrutare
|
12,7 (sumă fixă) pentru fiecare nou membru al personalului
|
38,1
|
12,7
|
Cheltuieli de delegație
|
10 per membru al personalului/an
|
30
|
40
|
Infrastructură / IT
|
400 + 10 % întreținere
|
400
|
40
|
Total (*)
|
|
870,5
|
629,2
|
(*) Sume totale: fără a lua în considerare alocarea 60/40 între statele membre și Comisie pentru bugetul EIOPA.