20.7.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 168/10

1.1

În cursul ultimilor 50 de ani spațiul european s-a transformat, iar globalizarea este în curs de a accelera aceste transformări, ducând la consecințe considerabile pentru centrele de gravitație ale Europei, reprezentate de zonele metropolitane (2). Acestea se află în cea mai bună poziție pentru a răspunde provocărilor și a obține beneficii în urma oportunităților rezultate din aceste schimbări.

1.2

CESE este de părere că evoluția zonelor metropolitane, precum și inițiativele naționale în domeniu trebuie să facă obiectul unei examinări și al unor orientări cu caracter general în cadrul Consiliului și al Comisiei. O dezbatere bine structurată la nivel european va da o perspectivă comună abordărilor naționale, ceea ce îi va putea stimula și pe actorii regionali.

1.3

CESE este de părere că o dezbatere mai bine structurată cu privire la zonele metropolitane din Europa și chiar între acestea le-ar stimula să pună în aplicare cu succes ele însele agenda Lisabona-Gothenburg, care ar putea fi cuprinsă în programele naționale de reformă.

1.4

CESE constată că în ultimii ani are loc o dezbatere aprinsă. Raportul dintre marile metropole și Strategia Lisabona pune accent mai mult ca înainte pe implicațiile socio-economice ale acestor mari metropole. Aceasta reprezintă un pas înainte.

1.5

În multe țări și regiuni, atât autoritățile publice, cât și sectorul privat și societatea civilă încearcă să creeze condițiile necesare dezvoltării durabile a zonelor metropolitane și să le asigure competitivitatea în Europa și în lume. În special evoluția observată în Germania merită toată atenția. Caracterul obiectiv al dezbaterii este facilitat de studii întreprinse atât la nivel universitar, cât și la nivel federal. Autoritățile naționale și regionale au fost implicate în conferințe interministeriale pe tema zonelor metropolitane.

1.6

Politica urbană a Comisiei și proiectul de Agendă teritorială al Consiliului constituie pași înainte. Acestea oferă cadrul unei politici urbane ambițioase. Agenda subliniază câteva caracteristici specifice ale marilor metropole. CESE constată totuși că Agenda teritorială este încă nesigură în această privință.

1.7

În ciuda structurilor și abordărilor diferite de la o țară la alta, provocările și ambițiile marilor regiuni urbane sunt în mare măsură aceleași.

1.8

Lipsa identității și absența unei guvernanțe adecvate constituie slăbiciunile unei dezvoltări echilibrate a zonelor metropolitane. Deseori entitățile administrative existente sunt foarte vechi și împiedică adaptarea suplă.

1.9

Pentru a favoriza reușita zonelor metropolitane, este indispensabilă angajarea nivelurilor național, regional și urban, ceea ce presupune legitimitatea autorităților descentralizate și va încuraja și inițiativele sectorului privat și ale organizațiilor neguvernamentale.

1.10

CESE constată din nou lipsa datelor socio-economice și de protecție a mediului cu privire la zonele metropolitane, date care să fie comparabile la nivel european. CESE consideră că, întrucât aceasta ar trebui să se întreprindă la nivel european și național, este necesară monitorizarea performanțelor regiunilor metropolitane europene din punct de vedere economic, social și de protecție a mediului, pentru a extinde cunoștințele cu privire la situația fiecărei regiuni și pentru a încuraja mobilizarea zonelor metropolitane respective.

2.1

CESE pledează pentru pregătirea de către Comisie a unei Cărți verzi privind zonele metropolitane, care să fie complementară Agendei teritoriale și Orientărilor strategice pentru coeziune, în vederea stimulării dezbaterii europene pe baza unei analize obiective.

2.2

CESE susține ca provocările și aspirațiile marilor metropole, precum și cunoștințele și experiența statelor membre să fie puse într-o perspectivă comună și europeană, iar bunele practici să fie diseminate.

2.3

CESE consideră că sunt necesare atât adoptarea unei decizii politice de către Comisie prin care Eurostat (Oficiul de Statistică al Comunității Europene) să fie însărcinat cu prezentarea în fiecare an a unor date sigure și comparabile cu privire la toate zonele metropolitane din Uniunea Europeană, cât și alocarea de fonduri suplimentare pentru Eurostat, astfel încât să poată îndeplini această nouă sarcină.

2.4

Pentru ca Eurostat să poată îndeplini această sarcină cât mai repede, CESE sugerează încredințarea efectuării unui studiu experimental către ORATE sau o altă organizație competentă, cu scopul de a testa diferitele metode posibile de delimitare a zonelor metropolitane pe baza unor criterii comune și de a propune o listă de date restrânsă cu privire la zonele metropolitane cu peste un milion de locuitori, care să acopere perioada 1995-2005, listă a cărei realizare ar putea fi angajată imediat, utilizându-se în special datele detaliate existente în anchetele europene privind forța de muncă (3).

3.1

În avizul său din 2004, CESE atrăgea atenția asupra implicațiilor socio-economice ale zonelor metropolitane (4), care, potrivit CESE, au fost mult subestimate.

3.2

Acest aviz avea ca scop sensibilizarea instituțiilor comunitare cu privire la dezvoltarea constantă, uneori spectaculoasă, a concentrărilor de populație și a activităților economice în zonele metropolitane din Europa și din lume.

3.3

În avizul său din 2004, CESE pledează în favoarea includerii pe agenda comunitară a dezvoltării metropolelor europene. CESE a fost printre primele organisme care au subliniat legătura directă dintre rolul metropolelor și punerea în aplicare a Strategiei Lisabona. Zonele metropolitane sunt laboratoarele economiei mondiale. Sunt motoarele economiei și centre de creativitate și inovare.

3.4

În același timp, în metropole se concentrează principalele dificultăți pe care Europa va trebui să le depășească în anii următori. Ele se confruntă în special cu fenomenul sărăciei și al excluderii sociale, al segregării spațiale, care are efecte asupra ocupării locurilor de muncă și a criminalității (internaționale) (5).

3.5

Proliferarea metropolelor este sprijinită de multiplicarea schimburilor de orice fel între acestea, atât în Europa, cât și la nivel mondial. Rețelele la care participă metropolele contribuie la aprofundarea integrării europene.

3.6

În avizul său din 2004, CESE constata că lipseau analizele comparative care să prezinte în mod satisfăcător punctele forte, punctele slabe, amenințările și oportunitățile (analiza SWOT).

3.7

Din acest motiv CESE a insistat în 2004 asupra necesității definirii zonelor metropolitane europene și asupra obținerii unor date pertinente și comparabile pentru fiecare metropolă în parte, inclusiv evaluarea principalilor indicatori ai Strategiei Lisabona.

3.8

Economia bazată pe cunoaștere și societatea în rețea fac ca metropolele să fie mai atractive pentru persoane și activități economice. În unele state membre s-a lansat o dezbatere aprinsă la nivel național și regional asupra politicii de urmat în ceea ce privește marile metropole, mai ales cu privire la guvernanță. Aceste discuții sunt, pe alocuri, urmate de acțiuni concrete de jos în sus și de sus în jos.

4.1

În 2004, CESE invita Comisia să întreprindă analize integrate, cu participarea tuturor comisarilor implicați, și să prezinte periodic rapoarte privind situația socio-economică a zonelor metropolitane și poziționarea acestora la scară europeană. În acest mod, ar fi posibilă o mai bună evaluare a punctelor forte și a punctelor slabe ale marilor metropole, pentru o mai bună definire a politicilor și pentru a facilita difuzarea bunelor practici.

4.2

În reacția sa la sugestiile CESE, Comisia menționează că „împărtășește dubla constatare a CESE atât în ceea ce privește rolul-cheie al zonelor metropolitane în realizarea obiectivelor Strategiei Lisabona, cât și absența datelor sigure și comparabile la scară europeană cu privire la aceste entități teritoriale” (6).

4.3

În ciuda acestei constatări împărtășite, încă nu a fost elaborată de către Comisie o abordare mai bine orientată și mai integrată cu privire la zonele metropolitane. Se pune în aplicare treptat o politică urbană, dar în acest cadru nu se face distincția între orașe și zone metropolitane. Datele furnizate de institutele de statistică sunt incomplete și, fiind produse pe baza definițiilor naționale, nu sunt întotdeauna comparabile la nivel european.

5.1

Mai multe inițiative adoptate recent la nivel național și regional pun în evidență evoluția metropolelor. Aceste inițiative implică adesea măsuri variate pentru susținerea unei dezvoltări mai armonioase în ceea ce privește infrastructurile, amenajarea teritoriului, economia și aspectele sociale, precum și dezvoltarea infrastructurilor de transport și telecomunicații între metropole. Cu titlu de exemplu, prezentăm mai jos câteva inițiative adoptate în câteva țări. Această trecere în revistă nu are, desigur, caracter exhaustiv.

5.1.1

În anul 1993 a început în Germania o discuție aprofundată privind zonele metropolitane. Studii și dezbateri universitare au avut ca scop definirea corespunzătoare și obiectivă a unei liste de funcții pe care le exercită marile metropole și identificarea acestora pornind de la această listă.

5.1.1.1

În analiza germană s-a trecut de la abordarea tradițională a hărții naționale a orașelor, comunelor și a landurilor, la o abordare diferită, care prezintă o nouă hartă a Germaniei ce conține noi „Leitbilder” sau imagini directoare. Pe baza orientărilor și programelor de acțiune în materie de politică de amenajare a teritoriului (datând din perioada 1992-1995), care au subliniat importanța și rolul zonelor metropolitane, Germania dispune de unsprezece regiuni metropolitane, ca urmare a deciziei Conferinței interministeriale a miniștrilor federali și ai landurilor ai amenajării teritoriului, din 30 iunie 2006. Prima conferință interministerială în acest domeniu a avut loc în 2003.

5.1.1.2

Harta regiunilor metropolitane germane duce la apariția unei nepotriviri între organizarea administrativă existentă și limitele geografice ale regiunilor metropolitane. De exemplu, regiunea metropolitană Nürnberg cuprinde orașul Nürnberg și o serie de localități urbane și rurale învecinate. Altele cuprind, parțial, mai multe landuri, de exemplu Frankfurt Rhein-Main și Hamburg. Altele sunt părți ale unui land, de exemplu München și Ruhrgebiet. În multe cazuri există deja o regionalizare tematică, de exemplu în domeniul culturii, sportului, durabilității și peisajelor. În toate aceste situații, teritoriul include orașe mai mari sau mai mici și zone rurale. Astfel se poate delimita cu destulă exactitate teritoriul zonelor metropolitane respective.

5.1.1.3

Nu sunt (încă) prevăzute măsuri naționale specifice. Zonele metropolitane au fost invitate să-și definească singure propriile caracteristici specifice și să le pună în valoare. Obiectivul urmărit este dezvoltarea zonelor metropolitane germane ca actori autonomi în context european și internațional. Evident, politicile naționale, cum ar fi, de exemplu, politicile în materie de transport feroviar sau aerian, vor putea susține aspirațiile acestor zone.

5.1.1.4

Pentru a susține legitimitatea acestei noi abordări, zonele metropolitane sunt invitate să pună în aplicare sisteme de reprezentare democratică, fiecare potrivit specificității și viziunii sale. În acest sens, sunt libere să-și definească metodele, fie prin alegeri directe, cum se întâmplă, de exemplu, în regiunea Stuttgart, fie prin reprezentarea indirectă a orașelor și a comunelor, cum este cazul regiunii Nürnberg.

5.1.1.5

Obiectivele politice care trebuie discutate și realizate în cadrul acestor zone metropolitane — care au, de altfel, caracteristici diferite — sunt următoarele: garantarea masei critice necesare competitivității, crearea condițiilor pentru o guvernanță eficientă, clarificarea împărțirii responsabilităților, dezvoltarea unei organizări spațiale policentrice, găsirea unui echilibru satisfăcător între urbanizarea și protecția zonelor rurale, dezvoltarea infrastructurilor de transport și a „clusterelor” economice, gestionarea „riscurilor” tehnologice și a riscurilor naturale, obținerea de resurse necesare pentru investițiile publice, îmbunătățirea accesibilității internaționale, asigurarea promovării regiunii.

5.1.2

În Marea Britanie interesul pentru o dezvoltare susținută a metropolelor datează de la începutul secolului. În 2004 a fost publicată o notă guvernamentală cu privire la competitivitatea zonelor metropolitane, altele decât Londra (7). Obiectivul era crearea de condiții pentru întărirea autonomiei orașelor-regiuni, „city-regions”, într-un context internațional. Cu toate acestea, procesul a fost blocat, în primul rând din cauza unui rezultatului negativ al referendumului privind crearea unei Adunări regionale în regiunea Newcastle.

5.1.2.1

Dezbaterea din Marea Britanie se poartă în prezent în jurul repartizării competențelor, pe de-o parte, la nivel național și regional și, pe de altă parte, între orașele și comunele din regiunile cele mai populate, care au fost identificate ca zone metropolitane viitoare. Ideea creării orașelor-regiuni este în continuare de actualitate. În ciuda ambiguității dezbaterii în curs, curând va fi publicată o Carte albă pe acest subiect și este în pregătire o nouă organizare spațială pe baza criteriilor recunoscute, comparabilă cu cea din Germania.

5.1.2.2

Trebuie făcută distincție între descentralizarea politică și susținerea dezvoltării metropolelor. Aceasta din urmă se caracterizează prin flexibilitate și alianțe între municipii, cu scopul de a valorifica oportunitățile și de a pune în evidență dificultățile comune. Un bun exemplu este cel al dezvoltării metropolitane din nordul Angliei (Manchester, Liverpool, Leeds, Sheffield, Newcastle și York), o inițiativă de jos în sus numită „Northern Way”. Acest tip de dezvoltare se caracterizează printr-un număr de acorduri în cadrul zonei metropolitane.

5.1.2.3

O abordare de sus în jos, ca urmare a inițiativelor locale și regionale, este considerată indispensabilă deoarece numeroase decizii strategice nu pot fi luate decât de comun acord. Aceste decizii vor putea figura în trei agende de lucru: o agendă a competitivității, care să asigure sprijin regiunilor celor mai performante și celor mai puțin performante, o agendă a coeziunii sociale în favoarea populațiilor defavorizate și o agendă a mediului, care să cuprindă măsurile destinate în primul rând îmbunătățirii calității vieții și conservării resurselor naturale. În cele trei domenii, zonele metropolitane sunt considerate ca fiind nivelul geografic cel mai adecvat pentru punerea în aplicare a acestor politici.

5.1.3

În Franța există o dezbatere ce datează din 1960. Până nu demult fuseseră luate foarte puține măsuri concrete, pentru că dimensiunea politică a dezbaterii fusese subestimată. La nivel general, această lipsă a dimensiunii politice a caracterizat întreaga Europă.

5.1.3.1

În 2004, DIACT (8) a lansat un apel în favoarea proiectelor metropolitane pentru a stimula cooperarea între marile orașe și pentru a susține dezvoltarea economică a regiunilor metropolitane. Cincisprezece proiecte metropolitane, pregătite de autoritățile locale, au fost selectate de către un juriu format din miniștri și directori din ministerele de resort și din experți. Proiectele au fost finalizate în 2006. În 2007 vor fi executate contracte metropolitane care beneficiază de sprijinul financiar al statului pentru realizarea unor acțiuni structurale. Prin această inițiativă DIACT recunoaște importanța regiunilor metropolitane considerate actori-cheie ai competitivității teritoriilor.

5.1.4

În Italia și Spania regionalizarea face progrese. Această evoluție, care nu privește în mod direct zonele metropolitane, creează totuși noi oportunități (legale) pentru guvernanța metropolelor.

5.1.4.1

În Italia, o lege din 1990 prevedea o abordare de sus în jos, identificând 14 zone metropolitane. Această lege nu a fost pusă în aplicare. O nouă lege din 1999 a autorizat inițiative de jos în sus pentru crearea zonelor metropolitane. O singură adunare, care cuprinde 20 de comune și dispune de un buget, a fost creată în regiunea Bologna. În cele din urmă, reforma constituțională din 2001 a autorizat înființarea a trei zone metropolitane în jurul orașelor Roma, Napoli, și Milano. Punerea în aplicare a acestei reforme a fost relansată de curând.

5.1.4.2

În Spania, dezbaterea teritorială este pusă în umbră de autonomia teritorială. Comunitățile autonome au competențe exclusive în acest domeniu. În consecință, acestea răspund de zonele metropolitane. În același timp, există un proces de întărire a marilor orașe, precum și o situație tensionată între guvernul central, comunitățile autonome și potențialele zone metropolitane, cum sunt Madrid, Barcelona și Valencia. Un model deosebit îl reprezintă Bilbao, care este un succes din punctul de vedere al metropolizării pe baza unui parteneriat public-privat.

5.1.4.3

Identificarea zonelor metropolitane nu se limitează la țările mari, nici măcar la țări luate individual. Exemple de zone metropolitane precum Centrope, adică Viena-Bratislava-Brno-Gjör, regiuni situate în patru țări (!) și Copenhaga-Malmö (Danemarca și Suedia) sunt printre cele mai cunoscute. Ambele fac progrese. Actualmente în Țările de Jos are loc o discuție aprofundată cu privire la alegerea celei mai potrivite guvernanțe pentru Randstad, în vederea eliminării fragmentării administrative care blochează dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea spațială și socio-economică.

5.1.5

În noile state membre au loc progrese comparabile cu cele din țările menționate anterior. În Polonia, guvernul a identificat un număr de zone metropolitane sau orașe-regiuni. Un exemplu în acest sens este regiunea Katowice, care a dobândit recent statutul specific de zonă metropolitană. Cu toate acestea, dezvoltarea urbană și metropolitană are loc, de regulă, în mod necontrolat și, în consecință, arbitrar, din lipsa unei guvernanțe regionale adecvate. Din acest motiv, unele metropole caută să se inspire din practica și experiența unor țări cu tradiție în politicile descentralizate.

5.1.6

Camerele de Comerț și Industrie (CCI), în calitate de reprezentanți deosebit de vizibili și activi ai lumii afacerilor la nivel local și regional, sunt și ele implicate în procesul metropolizării, în special Camerele de la nivelul capitalelor și al orașelor-regiuni. Acestea contribuie în toate situațiile la atractivitatea și influența economică și culturală a propriilor regiuni, ținând seama totodată de exigențele pe care le impun calitatea vieții și respectul față de mediul înconjurător.

6.1

La nivelul Uniunii Europene, punerea în aplicare a Strategiei Lisabona este obiectivul prioritar al Comisiei Barroso. Toți comisarii sunt implicați. DG REGIO a pus Strategia Lisabona în centrul politicii regionale „de stil nou”, având ca vârf de lance dezvoltarea urbană.

6.1.1

„Lisabona” și dezvoltarea urbană au devenit prioritare în toate regiunile care beneficiază de programe comunitare. Aceste programe nu vizează în mod explicit zonele metropolitane. Pentru acestea din urmă, programul URBACT este printre cele mai adecvate (9).

6.1.2

Deseori sunt importante pentru metropole programe specifice, gestionate, pe lângă DG REGIO, de alte Direcții Generale, cum ar fi, de exemplu, DG Cercetare și Dezvoltare, DG Mediu și DG Transport, deoarece și aceste programe sunt inspirate mai mult ca înainte de obiectivele Lisabona. Metropolele ca atare nu sunt avute în vedere în mod direct, dar toate programele care privesc consolidarea performanțelor orașelor li se aplică și metropolelor.

6.1.3

În iunie 2006, un grup de lucru al Consiliului a publicat un prim proiect de Agendă teritorială (10). Tendințele de urbanizare a societății europene sunt bine descrise în acest document. Cu toate acestea, lipsește în continuare o distincție clară între orașe și zone metropolitane.

6.2

Mai multe Consilii informale ale miniștrilor pentru amenajarea teritoriului au fost consacrate dificultăților cu care se confruntă orașele (mari) (11). Amenajarea teritoriului figurează printre competențele Uniunii, conform tratatului actual, în cadrul Titlului XIX (Mediu), articolul 175 alineatul (2) (12).

6.3

Parlamentul European  (13) subliniază faptul că „orașele și aglomerările sau zonele urbane cuprind 78 % din populația Uniunii și acestea reprezintă un spațiu în care se concentrează dificultățile, dar și un spațiu în care se construiește viitorul”. Parlamentul consideră că acestea reprezintă actori-cheie ai dezvoltării regionale și ai realizării obiectivelor Lisabona și Göteborg.

6.3.1

Parlamentul European solicită ca toate Direcțiile Generale ale Comisiei să lucreze direct sau indirect la chestiunile urbane, să se coordoneze pentru a putea identifica problemele concrete ale realității urbane din fiecare domeniu de acțiune și pentru a prezenta împreună care sunt efectele pozitive ale politicilor puse în aplicare. Acesta propune crearea unei task-force interdepartamentale și pledează pentru instaurarea unui dialog teritorial.

6.4

Comitetul Regiunilor atrage tot mai insistent atenția instituțiilor europene asupra dificultăților cu care se confruntă regiunile urbane. Concluziile acestuia sunt inspirate de aceleași preocupări și aceleași concluzii ca și cele ale PE și CESE.

6.4.1

Comitetul Regiunilor subliniază realitățile „regiunilor funcționale” și ale cooperării dintre parteneri dincolo de frontierele administrative — naționale, regionale sau locale — care ar trebui să fie favorizată de politicile comunitare, prin intermediul unor măsuri de încurajare speciale, cum sunt promovarea proiectelor strategice de dezvoltare pentru zone întinse. Sunt importante în special crearea noilor rețele de cooperare și întărirea rețelelor existente între zonele metropolitane și urbane, mai ales prin cooperarea care are loc în prezent în cadrul inițiativei INTERREG III, cooperare care se va concretiza în perioada 2007-2013 în jurul obiectivului cooperării teritoriale (14).

6.5

În declarațiile sale din martie și septembrie 2006, rețeaua METREX (15) subliniază necesitatea definirii zonelor metropolitane și a recunoașterii acestora ca părți componente cheie ale Agendei teritoriale a Uniunii Europene. METREX pledează pentru producerea de date comparabile la scară europeană privind zonele metropolitane. Aceasta cere pregătirea de către Comisie a unei Cărți verzi care să conțină trei componente majore: competitivitate economică, coeziune socială și protecția mediului. Consideră, de asemenea, că numeroase probleme importante, cum ar fi schimbările climatice, îmbătrânirea populației sau imigrația, probleme cărora Europa trebuie să le facă față, nu pot fi rezolvate eficient și în mod integrat decât cu contribuția metropolelor. În cele din urmă, estimează că zonele metropolitane pot juca un rol major în realizarea obiectivelor Lisabona, în special pentru asigurarea competitivității Europei pe scena mondială.

6.6

Numărul regiunilor reprezentate la Bruxelles a crescut foarte mult în ultimii 15 ani (16). În cadrul conferințelor organizate de acestea, dezvoltarea și performanța zonelor metropolitane se numără frecvent printre subiectele cel mai aprins discutate.

6.7

Un grup de regiuni, reprezentate la Bruxelles, s-a organizat chiar sub denumirea „Regiunile Lisabona”.

6.8

În cursul ultimilor ani, în cadrul programului ORATE a fost adunat un număr important de informații, date, indicatori și rapoarte privind regiunile europene. Cu toate acestea, pentru cei care observă că limitele administrative regionale sunt foarte diferite de cele ale zonelor metropolitane, rezultatele acestor lucrări de o calitatea deosebită nu pun la dispoziția responsabililor cu dezvoltarea, amenajarea și administrarea spațiilor metropolitane informațiile și analizele necesare definirii celor mai adecvate politici pentru a exploata întregul potențial al metropolelor.

6.9

DG Politică regională și Eurostat au lansat un proiect de audit urban în vederea furnizării de indicatori siguri și comparabili cu privire la un anumit număr de orașe (17). CESE salută eforturile făcute în vederea strângerii de date cu privire la zonele urbane. Cu toate acestea, caracteristicile informațiilor puse la dispoziție nu permit încă utilizarea lor pe scară largă (18).

7.1

CESE constată că dezbaterea privind zonele metropolitane este mult mai aprinsă în prezent decât era cu câțiva ani în urmă. Pe de o parte, creșterea numărului metropolelor în lume a pus în evidență faptul că o nouă organizare urbană este în curs de desfășurare într-un ritm foarte rapid (19). Pe de altă parte, recunoașterea legăturii dintre dezvoltarea economică, socială și de mediu a marilor metropole și Strategia Lisabona a contribuit la întreținerea acestei dezbateri.

7.2

În toate statele membre, mari și mici, avansate sau mai puțin avansate, au loc dezbateri politice și sociale pentru a se stabili abordarea cea mai potrivită.

7.3

Aceste dezbateri au loc în primul rând la nivel național. Cu toate acestea, în numeroase cazuri autoritățile recunosc că adevărata dimensiune a anumitor metropole nu se limitează la teritoriul național. Exemple precum Copenhaga-Malmö și Viena-Bratislava au fost deja menționate, dar trebuie citate în acest context și zone metropolitane identificate de autoritățile franceze, cum ar fi Metz-Luxemburg-Saarbrücken și Lille-Courtrai. În întreaga Uniune a crescut numărul regiunilor transfrontaliere cu vocație de zonă metropolitană.

7.4

În ciuda intensificării dezbaterii în ultimii ani, CESE constată că aceste noi structuri se află abia în fază incipientă.

7.5

Marea majoritate a orașelor și zonelor metropolitane care vor să-și manifeste importanța la scară europeană și mondială își prezintă propria realitate oferind cifre la nivel național sau regional, fără să-și dea seama întotdeauna de dimensiunea reală a teritoriilor despre care vorbesc. Aceasta este una din consecințele diferenței care există între zona metropolitană și regiunea sau regiunile administrative din care face parte.

7.6

În pofida acestor diferențe de abordare și de structuri naționale și regionale, CESE constată o convergență evidentă în ceea ce privește problematica. Printre subiectele cele mai discutate figurează:

7.7

Populațiile nu au întotdeauna sentimentul apartenenței la o metropolă. Zonelor metropolitane europene le lipsește legitimitatea politică. Vechile structuri administrative nu mai sunt suficiente — ele datează din cicluri istorice trecute, dar guvernele naționale se arată foarte sensibile la rezistența întâmpinată de noile structuri în rândul părților interesate, în special al autorităților politice și administrative teritoriale existente. Dimpotrivă, dificultățile cu care se confruntă zonele metropolitane sunt imense. Pentru a le surmonta și pentru a gestiona eficient dezvoltarea, o nouă organizare a guvernanței este necesară aproape peste tot.