EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32002D0017

Decizia Comisiei din 31 decembrie 2001 de modificare a Deciziei 2001/765/CE de autorizare a statelor membre pentru a permite temporar comercializarea de material forestier de reproducere care nu îndeplinește cerințele prevăzute de Directivele 66/404/CEE și 71/161/CEE ale Consiliului [notificată cu numărul C(2001) 4769]Text cu relevanță pentru SEE.

JO L 6, 10.1.2002, p. 63–64 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2002/17(1)/oj

03/Volumul 40

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

184


32002D0017


L 006/63

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMISIEI

din 31 decembrie 2001

de modificare a Deciziei 2001/765/CE de autorizare a statelor membre pentru a permite temporar comercializarea de material forestier de reproducere care nu îndeplinește cerințele prevăzute de Directivele 66/404/CEE și 71/161/CEE ale Consiliului

[notificată cu numărul C(2001) 4769]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2002/17/CE)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Directiva 66/404/CEE a Consiliului din 14 iunie 1966 privind comercializarea materialului forestier de reproducere (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei, în special articolul 15 alineatul (1),

având în vedere Directiva 71/161/CEE a Consiliului din 30 martie 1971 privind standardele de calitate exterioară pentru materialul forestier de reproducere comercializat în interiorul Comunității (2), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Actul de aderare a Austriei, Finlandei și Suediei, în special articolul 15,

întrucât:

(1)

Producția de material de reproducere din speciile menționate la articolul 1 din prezenta decizie este, în prezent, deficitară în Spania și Franța și, din această cauză, nu permite asigurarea aprovizionării cu material de reproducere din aceste specii în conformitate cu cerințele prevăzute de Directivele 66/404/CEE sau 71/161/CEE.

(2)

Celelalte state membre și țările terțe nu sunt nici ele în măsură să furnizeze, în cantitate suficientă, material de reproducere din speciile în cauză care să ofere aceleași garanții ca și materialul de reproducere produs în Comunitate și care să îndeplinească dispozițiile directivelor menționate anterior.

(3)

În consecință, la 17 septembrie și, respectiv, 29 octombrie 2001, Spania și Franța au solicitat Comisiei, în conformitate cu directivele menționate anterior, să le autorizeze să permită comercializarea de semințe care îndeplinesc cerințe mai puțin stricte decât cele prevăzute de directivele în cauză.

(4)

Pentru acoperirea deficitului, statele membre solicitante ar trebui să fie autorizate să permită, pentru o perioadă de timp limitată, comercializarea de semințe din speciile în cauză supuse unor cerințe mai puțin stricte.

(5)

Din motive genetice, aceste semințe trebuie recoltate în locurile de origine, în arealul natural al speciilor respective și trebuie furnizate cele mai bune garanții privind identitatea acestor semințe. De asemenea, semințele pot fi comercializate doar însoțite de un document care să conțină anumite indicații privind semințele în cauză.

(6)

Toate statele membre ar trebui să fie autorizate să permită, pe teritoriul lor, comercializarea de semințe supuse unor cerințe mai puțin stricte în ceea ce privește proveniența, în cazul în care comercializarea de astfel de semințe a fost autorizată în Spania și Franța în temeiul prezentei decizii.

(7)

Prin urmare, Decizia 2001/765/CE (3) trebuie modificată în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru semințe și material săditor pentru agricultură, horticultură și silvicultură,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa I la Decizia 2001/765/CE se modifică după cum urmează:

1.

în coloana intitulată „Abies alba”, liniuțele care se referă la Spania se înlocuiesc cu „70” pentru kilograme și respectiv „EC (E/OEP)” pentru proveniență;

2.

în coloana intitulată „Larix leptolepis”, liniuțele care se referă la Spania se înlocuiesc cu „15” pentru kilograme și respectiv „CN, JP” pentru origine;

3.

în coloana intitulată „Pinus strobuse”, liniuțele care se referă la Spania se înlocuiesc cu „3” pentru kilograme și respectiv „US” pentru proveniență;

4.

în coloana „Picea sitchensis”, liniuțele care se referă la Spania se înlocuiesc cu „30” pentru kilograme și respectiv „US” pentru proveniență;

5.

în coloana „Pseudotsuga taxifolia”, liniuțele care se referă la Spania se înlocuiesc cu „280” pentru kilograme și respectiv „EC (E/OEP), US (California, Oregon, Washington)” pentru proveniență;

6.

în coloana „Larix decidua Mill.”, mențiunea de proveniență corespunzătoare Franței „CZ (Sudeten), CZ and SK (origin Polish)” se înlocuiește cu „CZ (Sudeten), SK (Sudeten) and PL (central Poland)”;

7.

în coloana „Quercus pedunculata Ehrh.”, liniuțele care se referă la Franța se înlocuiesc cu „1 500” pentru kilograme și respectiv „EC (F/OEP)” pentru proveniență;

8.

în coloana „Quercus sessiliflora Sal.”, liniuțele care se referă la Franța se înlocuiesc cu „5 200” pentru kilograme și respectiv „EC (F/OEP)” pentru proveniență.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 decembrie 2001.

Pentru Comisie

David BYRNE

Membru al Comisiei


(1)  JO 125, 11.7.1966, p. 2326/66.

(2)  JO L 87, 17.4.1971, p. 14.

(3)  JO L 288, 1.11.2001, p. 40.


Top